Wikipedia

Gymnopus dryophilus

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Stejăriță)

Gymnopus dryophilus (Pierre Bulliard, 1790 ex William Alphonso Murrill, 1916), sin. Collybia dryophila ([Pierre Bulliard, 1790 ex Paul Kummer, 1871), din încrengătura Basidiomycota în familia Marasmiaceae și de genul Gymnopus,[1] denumită în popor stejăriță,[2] este o ciupercă comestibilă, saprofită precum rar și inofensiv parazitară. Se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de foioase sau mixte în număr mare, adesea în tufe cu multe exemplare, pe trunchiuri de stejar și fag (mai rar și de carpen sau arțar) aflați în putrefacție, dar infestă câteodată și lemn viu. Specia apare de la câmpie la munte din mai până toamna târziu și în condiții climatice favorabile, unele exemplare persistă chiar până în iarnă.[3][4][5][6]

Gymnopus dryophilus sin.

Collybia dryophila

Stejărițe
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Încrengătură: Basidiomycota
Clasă: Basidiomycetes
Subclasă: Agaricomycetidae
Ordin: Agaricales
Familie: Marasmiaceae
Gen: Gymnopus
Specie: G. dryophilus
Nume binomial
Gymnopus dryophilus
(Bull.) Murrill (1916)
Sinonime
  • Agaricus dryophilus Bull. (1790)
  • Omphalia dryophila Gray (1821)
  • Collybia dryophila (Bull.) P.Kumm. (1871)
  • Marasmius dryophilus (Bull.) P.Karst. (1889)
Modifică text Consultați documentația formatului

Istoric

modificare
 
W. A. Murrill

Specia a fost descoperită de savantul francez Pierre Bulliard și publicată sub titlul Agaricus dryophilus în volumul 10 al marii sale opere Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume etc… din 1790,[7] iar renumitul micolog german Paul Kummer a transferat specia la genul Collybia sub păstrarea epitetului, de verificat în opera sa principală Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen din 1871.[8] Denumirea, deși folosită foarte des până în prezent în cărți micologice cu renume, astfel la Cetto, Dähncke, Drăgulescu, Gerhard, Moser și alții, este considerată de mai mulți ani oficial doar sinonim. Numele binomial actual (tot încă discutat), Gymnopus dryophilus, a fost creat de către micologul american William Alphonso Murrill (1869-1957) și publicat în volumul 9 al jurnalului micologic North American Flora din 1916.[9]

Toate celelalte încercări de redenumire nu au fost folosite niciodată și sunt astfel neglijabile.

Descriere

modificare
 
Bres.: Collybia dryophila
  • Pălăria: are un diametru de 2-6 (8) cm, este destul de subțire, higrofană, în tinerețe convexă, cu maturitatea se aplatizată, devenind din ce în ce mai adâncită și neregulată cu marginea răsucită în sus, prezentând ocazional un gurgui mic și turtit în centru. Cuticula este umedă, netedă și goală, datorită celor multe variații de colorit extrem de variabil, care poate fi aproape alb, bej deschis, slab gălbui, galben-roșcat, portocaliu închis ocru-maroniu până la castaniu, decolorându-se mai deschis a bătrânețe. Numai la variația Gymnopus dryophilus var. aquosus prezintă caneluri slabe la margine.
  • Lamelele: sunt subțiri și stau dens cu muchii ușor ondulate, fiind ocazional scurt bifurcate spre margine, destul de înalte, numai slab bulboase și aderate la picior cu un dinte, având astfel un aspect aproape liber. Coloritul este alb, în vârstă slab gălbui sau palid crem.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-8 (10) cm și o grosime 0,3-0,5 (0,8) cm, este neted, tare și radial fibros, cilindric, adesea îngroșat spre bază și cu ștreanguri miceliane albicioase. Este gol pe dinăuntru. Coloritul poate fi galben-roșiatic, ocru-maroniu, maro deschis, spre pălărie mai deschis, iar spre bază mai închis.
  • Carnea: este în pălărie ușor elastică și fragilă, iar în picior tare și fibroasă. Mirosul slab amărui amintește de ciuperci sau lemn proaspăt. Gustul este plăcut.[3][4][5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori mici, netezi, elipsoidali, în formă de picătură, hialini (translucizi) și neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod), cu o mărime de 5-6 x 2-3 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile cu 2-4 sterigme fiecare au o formă de măciucă și măsoară 25-30 x 6-7 microni. Cheilocistidele (cele la muchiile lamelelor) mai mari sunt clavate neregulat cu excrescențe destul de late spre vârf. Pleuro-cistidele lipsesc.[10][11]
  • Reacții chimice: Carnea buretelui se colorează cu fenol brun, carnea și lamelele cu sulfat de fier imediat violet.[12][13]
  •  
    G. dryophilus, pălărie
  •  
    G. dryophilus, lamele și picior
  •  
    G. dryophilus mature
  •  
    G. dryophilus bătrâne
  •  
    Gymnopus dryophilus var. aquosus

Confuzii

modificare

Acest burete poate fi confundat cu mai multe specii, ca de exemplu: Callistosporium luteo-olivaceum (fără valoare culinară),[14] Connopus acervatus sin. Collybia acervata (comestibil),[15] Entoloma rhodopolium sin. Entoloma nidorosum (otrăvitor),[16] Gymnopus confluens sin. Collybia confluens (comestibil, dar fără valoare culinară),[17] Gymnopus erythropus sin. Collybia erythropus (comestibil),[18] Gymnopus fusipes (comestibil),[19] Gymnopus hariolorum sin. Marasmius hariolorum (necomestibil, miros dezgustător de varză în putrefacție),[20] Gymnopus.impudicus sin. Collybia impudica (necomestibil),[21] Gymnopus peronatus (necomestibil),[22] Rhodocollybia butyracea sin. Collybia butyracea (comestibil),[23] Lyophyllum decastes (comestibil),[24][25] Rhodocollybia fodiens sin. Collybia fodiens (comestibil, ceva amar),[26] Rhodocollybia maculata sin. Collybia maculata (necomestibil, amar)[27] sau Rhodocollybia prolixa sin. Collybia distorta (comestibil).[28]

Specii asemănătoare

modificare
  •  
    Callistosporium luteo-olivaceum
  •  
    Connopus acervatus sin. Collybia acervata
  •  
    Entoloma rhodopolium sin. nidorosum
  •  
    Gymnopus.confluens sin. Collybia confluens
  •  
    Gymnopus erythropus sin. Collybia erythropus
  •  
    Gymnopus fusipes
  •  
    Gymnopus hariolorum sin. Marasmius hariolorum
  •  
    Gymnopus.impudicus sin. Collybia impudica
  •  
    Gymnopus peronatus
  •  
    Lyophyllum decastes
  •  
    Rhodocollybia butyracea sin. Collybia butyracea
  •  
    Rhodocollybia fodiens sin. Collybia.fodiens
  •  
    Rhodocollybia maculata sin. Collybia maculata
  •  
    Rhodocollybia prolixa sin. Collybia distorta

Valorificare

modificare

Datorită mirosului și gustului plăcut, această ciupercă este destul de apreciată în bucătărie, picioarele nefiind folosite. Deci nu prea mare, ea se găsește mereu în cantități mari. Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca supă, ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat. Mai departe, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă uscarea iar în continuare pulberăria buretelui într-o mașină electrică. Praful se adaugă pentru ridicarea savorii pentru sosuri de friptură. Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă).[29][30]

Specia se aplică, de asemenea, ca o ciupercă vitală în medicina tradițională chineză și japoneză. Se spune, cä ar avea calității antiinflamatorii. Beta-glucagonul conținut inhibă producția de monoxid de azot în organism.[31] Mai departe, buretele este capabil să descompună așternutul de foioase, acele de conifere precum și să degradeze celuloza și lignina, având astfel o mare importanță în ciclul material al pădurii.[32][33]

Note

modificare
  1. ^ Mycobank
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 507, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 260-261, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 264-265, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ a b Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 318-319, ISBN 88-85013-37-6
  6. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 152, ISBN 3-426-00312-0
  7. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume etc..”, vol. 10, Editura Didot, Debure, Belin, Paris 1790, tab. 434
  8. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde…”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 118
  9. ^ William Alphonso Murrill: „Gymnopus dryophilus”, în „North American Flora”, vol. 9, nr. 5, Editura al „The New York Botanical Garden”, New York 1916, p. 362
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. V, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 212
  11. ^ Andreas Gminder, Armin Kaiser, German Josef Krieglsteiner: „Ständerpilze: Blätterpilze 1 (Hellblättler)“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2001, p. 206, ISBN 978-3-8001-3536-3
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 212, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 148
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 334-335, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 266-267, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 244-245, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 274-275, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 178-179, ISBN 978-3-440-13447-4
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 262-263, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 272-273, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 372-373, ISBN 88-85013-46-5
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 276-277 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 266-267, ISBN 3-405-12116-7
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 344-345, ISBN 3-405-12116-7
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 290-291, ISBN 3-405-12124-8
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 268-269, ISBN 3-405-12116-7
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 268-269, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 101-103
  30. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 38, ISDN 3-453-40334-7
  31. ^ Pilzforum
  32. ^ Andreas Gminder, Armin Kaiser, German Josef Krieglsteiner: „Ständerpilze: Blätterpilze 1 (Hellblättler)“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2001, p. 207, ISBN 978-3-8001-3536-3
  33. ^ Jürgen Guthmann, Christoph Hahn, Rainer Reichel: „Taschenlexikon der Pilze Deutschlands - Ein kompetenter Begleiter zu den wichtigsten Arten”, Editura Quelle & Meyer, Wiebelsheim 2011, p. 223, ISBN 978-3-494-01449-4

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Eine Einführung in das Studium der blütenlosen Gewächse für Studierende und Liebhaber“, vol. 2, Editura Julius Springer, Berlin 1922
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Gymnopus_dryophilus&oldid=14081205