Deschide meniul principal

Tufănițe

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Lyophyllum decastes)

Lyophyllum decastes (Elias Magnus Fries, 1818 ex Rolf Singer, 1951),[1] numit în popor tufănițe[2] sau ciuperci mănunchiate,[3] este o specie saprofită de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Lyophyllaceae și de genul Lyophyllum. Bureții se pot găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând în tufe foarte numeroase pe soluri humoase și afânate în păduri de foioase și mixte, luminișuri și câmpii, de obicei în jurul de lemn în descompunere. Acest burete apare de doua ori pe an: mai întâi în aprilie și mai, apoi, încă odată, din septembrie până noiembrie (decembrie).[4][5][6]

Lyophyllum decastes
Lyophyllum decastes (33227501642).jpg
Tufănițe
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Lyophyllaceae
Gen: Lyophyllum
Specie: L. decastes
Nume binomial
Lyophyllum decastes
(Fr.) Singer (1951)
Sinonime
  • Agaricus aggregatus Schaeff. (1774)
  • Agaricus cinerescens Bull. (1789)
  • Agaricus fumosus Pers. (1801)
  • Agaricus decastes Fr. (1818)
  • Clitocybe decastes (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Clitocybe aggregata (Schaeff.) Gillet (1874)
  • Tricholoma aggregatum (Schaeff.) Ricken (1915)
  • Clitocybe cinerescens (Bull.) Bres. (1899)
  • Lyophyllum fumosum (Pers.) P.D.Orton (1960)

DescriereModificare

 
Bres.: Cl. cinerascens
  • Pălăria: are un diametru de 3-8 (12) cm, este cărnoasă, slab elastică, inițial convexă, cu marginea răsucită spre interior, la maturitate aplatizată, adesea ondulată, neregulat lobată, cu marginea subțire. Cuticula netedă, la umezeală lucioasă și pe timp frumos satinată, din când în când cu aspect striat,are un colorit foarte variabil, de la gri-albicios, peste gri, gri-maroniu până la brun, chiar brun-negricios. Dacă se refractă, se aude o pocnitură mică. Ea poate fi decojită complet.
  • Lamelele: sunt albicioase, destul de subțiri, ceva bulboase, stau dens, fiind adnate, câteodată și ușor decurente la picior.
  • Sporii: sunt netezi, rotunjori, hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și apar în mase, având o mărime de 5-7 x 5-6 microni. Pulberea lor este albă.
  • Piciorul: are o înălțime de 5-12 cm și o grosime de 1-2 cm, este de un alb murdar, neted și mătăsos, cilindric, uneori îndoit, central sau puțin excentric, plin, elastic, fibros, brumat spre pălărie, la bază îngroșat și de culoare ceva mai închisă. Exemplarele separate izvorăsc adesea dintr-un trunchi comun.
  • Carnea: este gri-albicioasă, cărnoasă și compactă în pălărie, dar tare și elastică în picior. Mirosul este imperceptibil, unii spun că ușor de făină, iar gustul plăcut, ușor amărui.[4][5][6]
  • Reacții chimice: Carnea buretelui se colorează cu sulfat de fier imediat fugace rozaliu, cu sulfovanilină⁠(de) fugace violet și cu tinctură de Guaiacum încet albastru-verzui.[7]

ConfuziiModificare

Ciupercile pot fi confundate cu soiuri aceluiași gen sau al unuia foarte apropiat, de exemplu cu: Lyophyllum caerulescens sin. Collybia crassifolia (necomestibil),[8] Lyophyllum deliberatum sin. Tricholoma deliberatum, (comestibil),[9] Lyophyllum loricatum (comestibil),[10] Lyophyllum paelochroum (comestibil),[11] Lyophyllum semitale sin. Collybia semitalis (necomestibil),[12] respectiv Clitocybe brumalis (necomestibil),[13] Clitocybe quercina (necomestibil),[14] Clitocybe squamulosa (comestibil),[15] Gymnopus fusipes sin. Collybia fusipes,[16] începători chiar și cu foarte otrăvitoarea Entoloma sinuatum.[17]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Tufănițele sunt ciuperci gustoase. Ele pot fi folosite în bucătărie ca Calocybe gambosa (buretele de mai), dar piciorul trebuie îndepărtat, fiind prea dur și elastic.

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 527, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 344-345, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, ISBN 3-405-12124-8
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 189, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p./tab. 198
  9. ^ Pier Andrea Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum”, vol. 5, Patavii 1887, p. 131
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 356-357, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ H. Clémençon, în: „Nova Hedwigia”, Editura J.Cramer, vol. 36, nr. 1, Stuttgart 1982, p. 126
  12. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p./tab. 196
  13. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 312-313, ISBN 88-85013-37-6
  14. ^ F. B. Hora, Transactions of the British Mycological Society, vol. 43, nr. 2, Londra 1960, p. 441
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 364-365 ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 262-263, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 123, 125-126

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto, vol. 1-5 (vezi sus)
  • Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, ISBN 88-85013-57-0
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „ Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”. Partea b: „Kleine Kryptogamenflora de Helmut Gams” Editura G. Fischer, Jena 1950

Legături externeModificare