Gymnopus peronatus

specie de ciupercă

Gymnopus peronatus (James Bolton, 1788 ex Samuel Frederick Gray, 1821), sin. Collybia peronata (James Bolton, 1788 ex Paul Kummer, 1871), Marasmius peronatus (James Bolton, 1788 ex Elias Magnus Fries, 1836),Marasmius urens (Pierre Bulliard, 1791 ex Elias Magnus Fries, 1836), din încrengătura Basidiomycota, în familia Omphalotaceae și de genul Gymnopus,[2][3] denumit în popor ardeiaș(i),[4] este o specie de ciuperci necomestibile saprofită cu o descompunere secvențială, foarte comună, care crește în România, Basarabia și Bucovina de Nord în număr mare, adesea în cercuri de vrăjitoare cu multe exemplare, pe lemn și frunziș aflați în putrefacție, în păduri mixte și de foioase preferat pe lângă fagi, iar în cele de conifere pe așternut de ace și pe mușchi, de asemenea sub ferigi sau prin parcuri. Se dezvoltă de la câmpie la munte din iunie până în noiembrie și în condiții climatice favorabile, unele exemplare persistă chiar până în decembrie.[5][6]

Gymnopus peronatusus sin.

Collybia peronata, Marasmius peronatus/urens

Brennende Rübling Gymnopus peronatus.jpg
Ardeiași
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Omphalotaceae
Gen: Gymnopus
Specie: G. peronatus
Nume binomial
Gymnopus peronatus
(Bolton) Gray (1821)
Sinonime
  • Agaricus peronatus (Bolton) (1788)
  • Agaricus peronatus (Bolton) (1791)
  • Agaricus tomentellus (Schumach.) (1803)
  • Agaricus urens (Bull.) (1791)
  • Marasmius peronatus (Bolton) Fr. (1836)
  • Marasmius urens (Bull.) Fr. (1836) [1]
  • Collybia peronata (Bolton) P. Kumm. (1871)
  • Collybia urens (Bull.) P.Kumm. (1871)
  • Marasmius subrufescens Britzelm. (1894)

Epitetul se trage din cuvântul latin (latină peronatus=încălțat cu cizme),[7] probabil datorită aspectului inferior al piciorului.


TaxonomieModificare

 
James Bolton

Numele binomial Agaricus peronatus a fost determinat de micologul englez James Bolton în volumul 2 al operei sale An History of Fungusses growing about Halifax publicată în 1789[8] și transferat la genul actual valabil Gymnopus sub păstrarea epitetului, de către compatriotul său Samuel Frederick Gray, de verificat în volumul 1 al marii sale lucrări A natural arrangement of British plants din 1821,[9] fiind numele curent valabil până în prezent (2019).

Dar după acea, statutul special al marelui savant suedez Elias Magnus Fries, a cauzat nepotriviri, fiindcă a văzut specia apartenentă genului Marasmius, redenumind-o de două ori în cartea sa Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar, pe de o parte în sensul lui Bolton (Marasmius peronatus), pe de alta în cel lui Bulliard (Marasmius urens).[10]

Numai puține decenii mai târziu, în 1871, renumitul micolog german Paul Kummer a procedat asemănător, doar cu diferența, că a transferat specia sub cele două epitete la genul Collybia în opera sa Der Führer in die Pilzkunde.[11]

Cu excepția taxonului Collybia urens, toate denumirile au fost acceptate alterând drept nume curent și se mai găsesc în cărți micologice. Celelalte nu au fost folosite niciodată și pot fi neglijate.

DescriereModificare

 
Bres.: Marasmius urens
  • Pălăria: are un diametru de 3-6 (8) cm, este destul de subțire și pieloasă, higrofană, în tinerețe convexă cu marginea netedă care cu maturitatea se aplatizează, adesea cu un gurgui central, proeminent, lat și turtit, marginea fiind atunci ondulată, nu rar răsucită în sus precum canelată grosier. Cuticula este uscată, netedă, fin fibroasa radial și mată sau cu o anumită strălucire. Coloritul prezintă nuanțe de la ocru până la brun-roșiatic sau poate fi chiar mai mult sau mai puțin galben, în mijloc dese ori mai închis. Dacă piciorul se trage din pălărie, rămâne o gaură.
  • Lamelele: adesea ondulate, adânc sinuate și ușor de îndepărtat de pălărie, stau îndepărtate, sunt groase, bifurcate, cu lameluțe intercalate de diversă mărime și cu un aspect aproape liber. Coloritul tinde de la galben deschis până ocru-maroniu, la variații cu cuticulă galbenă ca ea. Muchiile netede sunt mereu galbene.
  • Piciorul: are o înălțime de 3-6 (8) cm și o grosime 0,3-0,8 cm, este tare, radial fibros, cilindric, mai întâi plin, apoi gol pe dinăuntru, fiind neted spre sus, dar spre bază îngroșat și albicios pâslit-păros. Coloritul poate fi albicios gălbui până ocru, chiar și ocru-maroniu. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: este ceva tare și pieloasă cu un miros slab de ciuperci, iar gustul în primul moment plăcut, devenind însă după câteva secunde extrem de iute.[5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori mici, netezi, elipsoidali, în formă de pară, hialini (translucizi) și neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod), cu o mărime de 6-7,5 x 3-3,5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile cu 4 sterigme fiecare au o formă de măciucă și măsoară 35-40 x 5-7 microni. Cistidele (celule sterile, de obicei izbitoare, situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) fusiforme și ascuțite măsoară 45-50 x 4-6 microni.[12]
  • Reacții chimice: Carnea buretelui se colorează cu fenol brun, iar cu hidroxid de potasiu cuticula brun,sia coaja piciorului mai intai brun, apoi negru.[13][14]

ConfuziiModificare

Acest burete poate fi confundat cu mai multe specii, ca de exemplu: Callistosporium luteo-olivaceum (necomestibil), [15] Entoloma rhodopolium sin. Entoloma nidorosum (otrăvitor),[16] Gymnopus confluens sin. Collybia confluens (comestibil, dar fără valoare culinară),[17] Gymnopus dryophilus sin. Collybia dryophila (comestibil),[18][19] Gymnopus erythropus sin. Collybia erythropus (comestibil),[20] Gymnopus.impudicus sin. Collybia impudica (necomestibil),[21] Gymnopus ocior sin. Collybia aquosa (comestibil),[22] Gymnopus putillus sin. Collybia putilla (necomestibil),[23] Rhodocollybia butyracea sin. Collybia butyracea (comestibil),[24] Lyophyllum decastes (comestibil),[25][26] Marasmius oreades (comestibil), [27] Rhodocollybia fodiens sin. Collybia fodiens (comestibil, ceva amar),[28] Rhodocollybia maculata sin. Collybia maculata (necomestibil, amar)[29] sau Rhodocollybia prolixa sin. Collybia distorta (comestibil).[30]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Ardeiașii sunt, în primul rând cauzat gustului cârnii extrem de iute care nu dispare după fierbere, absolut necomestibili. Totuși ingerat, va provoca intoxicații gastrointestinale.

NoteModificare

  1. ^ Mycobank 1
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ Mycobank 2
  4. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 531, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 276-277 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 182-183, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 883
  8. ^ James Bolton: „An History of Fungusses growing about Halifax”, vol. 2 cu 54 de ilustrații și 200 de figuri, Imprimeria J. Brook, Ediția autorului, Huddersfield 1789, p./tab. 58 [1]
  9. ^ Samuel Frederick Gray: „A natural arrangement of British plants”, Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821 p. 607 Ediție digitală, vol. 1
  10. ^ Elias Fries: „Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar”, Editura Palmblad, Sebell & C., Uppsala 1836, p. 52
  11. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” (Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 115-116
  12. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. X, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 488
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 209, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 145
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 334-335, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 244-245, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 274-275, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 264-265, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 318-319 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  20. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 178-179, ISBN 978-3-440-13447-4
  21. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 372-373, ISBN 88-85013-46-5
  22. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 318-319 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  23. ^ Pilzforum
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 266-267, ISBN 3-405-12116-7
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 344-345, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, ISBN 3-405-12124-8
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 268-269, ISBN 3-405-11774-7
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 290-291, ISBN 3-405-12124-8
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 268-269, ISBN 3-405-12116-7
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 268-269, ISBN 3-405-12081-0

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, pentru toate ciupercile analizate
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Eine Einführung in das Studium der blütenlosen Gewächse für Studierende und Liebhaber“, vol. 2, Editura Julius Springer, Berlin 1922
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare