Sulița, Cetatea Albă

Coordonate: 45°49′24″N 29°41′51″E ({{PAGENAME}}) / 45.82333°N 29.69750°E
Sulița
Новоселиця
— Sat —
Sulița Sulița (Regiunea Odesa) Poziția geografică
Sulița Sulița (Ucraina) Poziția geografică

Țară	Ucraina
Regiune	Odesa
Raion	Raionul Cetatea Albă
Comunitate teritorială[*]	Lîmanska silska hromada[*]

Cod KOATUU	5125085205
Atestare	1910

Suprafață
- Total	0,41 km²
Altitudine	9 m.d.m.

Populație (2001)
- Total	267 locuitori
- Densitate	651 loc./km²

Fus orar	UTC+2
Cod poștal	68140
Prefix telefonic	4844

Prezență online

Modifică date / text

Sulița (în ucraineană Новоселиця, transliterat: Novoselîțea) este un sat în comuna Zolocari din raionul Cetatea Albă, regiunea Odesa, Ucraina. Are 267 locuitori, preponderent ucraineni.

Satul este situat la o altitudine de 9 metri, în partea centrală a raionului Tatarbunar. El se află la o distanță de 7 km est de centrul raional Tatarbunar. Teritoriul localității este traversat de râul Sărata, care se varsă în limanul Sasic în dreptul satului Tropoclo.

Istoric

Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău^[1]). În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail). În urma acestei pierderi teritoriale, Rusia nu a mai avut acces la gurile Dunării. În urma Unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859, acest teritoriu a intrat în componența noului stat România (numit până în 1866 "Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei"). În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei sudul Basarabiei.

Satul Sulița a fost fondat în anul 1910 de către țărani ucraineni.

După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Sulița a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni, existând și o comunitate mică de români. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 346 locuitori din sat, 313 erau ucraineni (90.46%), 24 români (6.94%), 7 ruși (2.02%) și 2 evrei. ^[2]

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Ismail, formată din teritoriile aflate în sudul Basarabiei și care au fost alipite RSS Ucrainene ^[3].

În perioada 1941-1944, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componența României. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți. În anul 1954, Regiunea Ismail a fost desființată, iar localitățile componente au fost incluse în Regiunea Odesa.

Începând din anul 1991, satul Sulița face parte din raionul Tatarbunar al regiunii Odesa din cadrul Ucrainei independente. În prezent, satul are 267 locuitori, preponderent ucraineni.

Demografie

Componența lingvistică a localității Sulița

Ucraineană (91,76%)

Rusă (4,12%)

Română (2,62%)

Alte limbi (1,12%)

Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Sulița era vorbitoare de ucraineană (91,76%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (4,12%) și română (2,62%).^[4]

1930: 346 (recensământ) ^[5]

2001: 267 (recensământ)

Note

^ Lucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563
^ „Rezultatele recensământului din 1930 în județul Cetatea Albă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 9 aprilie 2016. Accesat în 13 februarie 2010.
^ Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român (Ed. Univers Enciclopedic, București, 2002), p.340-353
^ „Rezultatele recensământului din 2001 cu structura lingvistică a regiunii Odesa pe localități”. Institutul Național de Statistică al Ucrainei. Arhivat din original la 23 septembrie 2015. Accesat în 25 august 2014.
^ „Rezultatele recensământului din 1930 în județul Cetatea Albă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 9 aprilie 2016. Accesat în 13 februarie 2010.

Legături externe

Datele generale ale recensământului din 2001 Arhivat în 31 iulie 2009, la Wayback Machine.

[1] Lucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563

[2] „Rezultatele recensământului din 1930 în județul Cetatea Albă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 9 aprilie 2016. Accesat în 13 februarie 2010.

[3] Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român (Ed. Univers Enciclopedic, București, 2002), p.340-353

[populatie_ucraina_2001-4] „Rezultatele recensământului din 2001 cu structura lingvistică a regiunii Odesa pe localități”. Institutul Național de Statistică al Ucrainei. Arhivat din original la 23 septembrie 2015. Accesat în 25 august 2014.

[5] „Rezultatele recensământului din 1930 în județul Cetatea Albă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 9 aprilie 2016. Accesat în 13 februarie 2010.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]