Wikipedia

Terorism de dreapta

terorismul motivat de ideologii de dreapta și de extremă dreapta

Terorismul de dreapta sau terorismul de extremă-dreapta este un tip de terorism motivat de diverse ideologii de dreapta și extremă-dreapta, cu precădere de neonazism[1][2][3], neofascism[4][5][6], naționalism alb, separatism alb, naționalism etnic, naționalism religios și convingeri antiguvernamentale[7]. Mișcările antiavort⁠(d) și antitaxe⁠(d) stau uneori la baza unor astfel de acte.[8][9] Terorismul modern de dreapta a apărut la început în America de Nord în perioada Reconstrucției (1863-1877) și mai târziu în Europa Occidentală și Centrală (anii 1970). Ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice în 1991, acesta a apărut și în Europa de Est.[10]

Teroriștii de dreapta au ca scop deturnarea guvernelor și înlocuirea lor cu regimuri naționaliste și/sau fasciste.[9] Deși sunt deseori inspirați de Italia Fascistă sau Germania Nazistă, grupurilor asociate terorismului de dreapta le lipsește frecvent fundamentul ideologic.[11]

Cauze modificare

Economia modificare

Economistul german Amin Falk et al. au redactat în 2011 un articol în care se preciza că există o corelație între crimele comise de extremiștii de dreapta - inclusiv atacurile rasiste și cele îndreptate împotriva străinilor - și ratele șomajului, cele două fiind direct proporționale.[12]

Politicile populiste de dreapta modificare

În 2016, Thomas Greven a sugerat că populismul de dreapta este cauza terorismului de dreapta. Altfel spus, populismul susține dezvoltarea „cetățeanului obișnuit” și nu a programelor elite privilegiate. Greven definește populiștii de dreapta ca fiind cei care susțin etnocentrismul și se opun imigrației. Deoarece acest curent a dezvoltat un climat de tipul „noi versus ei”, există șanse mari ca terorismul să aibă loc.[13] Discursurile lui Donald Trump despre terorismul islamist a marginalizat terorismul de dreapta din Statele Unite[14][15], deși atacurile comise de aceștia le depășesc pe cele islamiste și cele de stânga⁠(d).[16]

Ca urmare a atacului din Christchurch de la moscheea Al Noor și Centrul Islamic Linwood în Noua Zeelandă comis de teroristul Brenton Harrison Tarrant, expertul în terorism din cadrul Universității Deakin, Grag Barton, a declarat că „mediul politic toxic a permis ca ura să prospere”. Precizând că deși extremismul de dreapta din Australia nu este atât de serios pe cât sunt mișcările neonaziste din Europa sau diversele tipuri de supremație albă și naționalism din politica americană, ambele partide au încercat să obțină voturi prin utilizarea unui limbaj dur și susținerea unor politici inumane care par specifice discursului populist.[17]

Grupuri extremiste modificare

Conform lui Mogahdam și Eubank (2006), mișcările asociate cu terorismul de dreapta includ grupuri de skinhead⁠(d),huligani⁠(d) de extremă-dreapta și simpatizanții acestora. „Intelectualii ideologi” ai terorismului de dreapta adoptă convingerea că statul trebuie „să se descotorosească de elementele străine care îl subminează” astfel încât acesta să-și poată „avea grijă de cetățenii săi naturali”.[18]

În Australia, experții și polițiștii au comentat faptul că autoritățile statului eșuează în a acționa împotriva radicalizării de extremă-dreapta[19][20] în timp ce guvernul a jurat că va examina și va pune presiune pe indivizii și grupurile cu convingeri extremiste de dreapta. Mike Pezzullo, ministrul afacerilor interne, a declarat în timpul unei comisii din parlamentul australian că presiunea pusă pe supremaciști se va intensifica.[21] La o săptămână după atentatul din Christchurch, Noua Zeelandă, s-a descoperit că responsabilul, Brenton Harrison Tarrant, a fost activ pe paginile de Facebook a două grupuri naționaliste australiene - United Patriots Front și True Blue Crew - unde îl lăuda pe liderul neonazist al UPF, Blair Cotrell. Lads Society, un grup de lupte format din naționaliști albi și susținut financiar de Cottrell, l-au invitat pe Tarrant să se înscrie, însă acesta din urmă a refuzat.[22][23]

În Statele Unite, Brian Levin, directorul Centrului de Studii al Urii și Extremismului în cadrul Universității de Stat din California la San Bernardino li fost ofițer de poliție al NYPD, menționează cu privire la creșterea naționalismul alb că este o consecință a climatului politic puternic polarizat care „a oferit o oportunitate pentru bigoții violenți, atât online, cât și offline. Vremurile schimbătoare, frica și conflictul oferă extremiștilor și conspiratorilor șansa de a se prezenta ca pe o alternativă la alegerile tradiționale”. Acesta citează convingerea fostul agent FBI Erroll Southers conform căreia supremația albă „se răspândește la nivel global într-un ritm foarte rapid”, iar guvernul ar trebui să ia măsuri și să investigheze extremismul local.[24] Sociologii Universității Dayton menționează că naținalismul alb specific Statelor Unite s-a răspândit și în alte țări. Mai mult, islamofobia atacatorului din Christchurch este influențată de naționalismul american.[25]

Organizația Anti-Defamation League raportează că propaganda supremacistă și procesele de recrutare derulate în vecinătatea campusurilor universitatare s-au intensificat puternic (1.187 de incidente în 2018 față de 421 în 2017).[26] Strategiile extremiștilor de dreapta se bazează pe distribuirea de broșuri, ritualuri violente și petreceri pentru a recruta, concentrându-se asupra tinerilor violenți și marginalizați care încearcă să-și rezolve problemele. Cea mai productivă metodă de recrutare rămâne însă muzica extremistă. Factorii de risc sunt în general expunerea la rasism în copilărie, familii disfuncționale (divorț), abuz fizic, emoțional și sexual, neglijare și deziluzie.[27]

Note modificare

  1. ^ PETER KURAS. „Germany Has a Neo-Nazi Terrorism Epidemic”. Accesat în . 
  2. ^ BBC. „Teenage neo-Nazis jailed over terror offences”. Accesat în . 
  3. ^ Protv. „Șase membri ai unei grupări neonaziste, arestați sub suspiciunea de terorism”. Accesat în . 
  4. ^ Andrew Buncombe, Terri Judd și Jason Bennetto. „'Hate-filled' nailbomber is jailed for life”. Arhivat din original în . Accesat în . 
  5. ^ Ian Cobain, Nazia Parveen și Matthew Taylor. „The slow-burning hatred that led Thomas Mair to murder Jo Cox”. Accesat în . 
  6. ^ Steven Greenhouse. „IMMIGRANT HOSTEL BOMBED IN FRANCE”. Accesat în . 
  7. ^ „How the OKC Bombing Changed Armed Militias”. Accesat în . 
  8. ^ „ERIC RUDOLPH CHARGED IN CENTENNIAL OLYMPIC PARK BOMBING”. Accesat în . 
  9. ^ a b Aubrey 2004, p. 45.
  10. ^ Moghadam & Eubank 2006, p. 57.
  11. ^ Moghadam & Eubank 2006, p. 58.
  12. ^ Falk, Armin; Kuhn, Andreas; Zweimüller, Josef (2011). "Unemployment and Right-wing Extremist Crime*" (PDF). Scandinavian Journal of Economics. 113 (2): 260–285. doi:10.1111/j.1467-9442.2011.01648.x. ISSN 0347-0520.
  13. ^ Greven, Thomas (May 2016), The Rise of Right-wing Populism in Europe and the United States: A Comparative Perspective, Germany: Friedrich Ebert Foundation, p. 9
  14. ^ David Neiwert. „Far-right extremists have hatched far more terror plots than anyone else in recent years”. Accesat în . 
  15. ^ Linda Givetash și Geoff Bennett. „After New Zealand shooting, Trump downplayed white nationalist threat. But experts say it's growing”. Accesat în . 
  16. ^ German Lopez. „The radicalization of white Americans”. Accesat în . 
  17. ^ Greg Barton. „Christchurch attacks are a stark warning of toxic political environment that allows hate to flourish”. Accesat în . 
  18. ^ Moghadam & Eubank 2006, pp. 57-58
  19. ^ NICK BAKER. „Australia isn't doing enough to combat right-wing radicals, say extremism experts”. Accesat în . 
  20. ^ NICK BAKER. „Australia isn't doing enough to combat right-wing radicals, say extremism experts”. Accesat în . 
  21. ^ Andrew Greene. „Christchurch mosque attack prompts Home Affairs boss to threaten greater scrutiny on white supremacists”. Accesat în . 
  22. ^ Alex Mann, Kevin Nguyen și Katherine Gregory. „Christchurch shooting accused Brenton Tarrant supports Australian far-right figure Blair Cottrell”. Accesat în . 
  23. ^ Patrick Begley. „Threats from white extremist group that 'tried to recruit Tarrant'”. Accesat în . 
  24. ^ BRIAN LEVIN. „Why White Supremacist Attacks Are on the Rise, Even in Surprising Places”. Accesat în . 
  25. ^ Art Jipson și Paul J. Becker. „White nationalism, born in the USA, is now a global terror threat”. Accesat în . 
  26. ^ ADL. „White Supremacists Step Up Off-Campus Propaganda Efforts in 2018”. Accesat în . 
  27. ^ National Consortium for the Study of Terrorism and Responses to Terrorism (Noiembrie 2016). Recruitment and Radicalization among US Far-Right Terrorists (PDF). U.S. Department of Homeland Security. pp. 1–4

Referințe modificare

  • Atkins, Stephen E. (2004). Encyclopedia of Modern Worldwide Extremists and Extremist Groups. Greenwood Publishing Group. ISBN 978-0-313-32485-7.
  • Aubrey, Stefan M. (2004). The New Dimension of International Terrorism. vdf Hochschulverlag AG. ISBN 978-3-7281-2949-9.
  • Goldwag, Arthur (2012). The New Hate: A History of Fear and Loathing on the Populist Right. Pantheon Books. OCLC 724650284
  • Jones, Mark; Johnstone, Peter (11 July 2011). History of Criminal Justice. Routledge. ISBN 978-1-4377-3497-3.
  • Livingstone, Grace (2003). Inside Colombia: Drugs, Democracy and War. Rutgers University Press. ISBN 978-0-8135-3443-5.
  • Mahan, Sue; Griset, Pamala L. (2008). Terrorism in Perspective. SAGE. ISBN 978-1-4129-5015-2.
  • Marks, Kathy (1996). Faces of Right Wing Extremism. Branden Publishing Company. ISBN 978-0-8283-2016-0.
  • Martin, Gus (17 January 2012). Understanding Terrorism: Challenges, Perspectives, and Issues. SAGE Publications. ISBN 978-1-4522-0582-3.
  • Michael, George (2 September 2003). Confronting Right Wing Extremism and Terrorism in the USA. Routledge. ISBN 978-1-134-37761-9.
  • Michael, George. 2010. The Enemy of My Enemy: The Alarming Convergence of Militant Islam and the Extreme Right. University Press of Kansas. ISBN 0-700-61444-3. OCLC 62593627
  • Moghadam, Assaf; Eubank, William Lee (2006). The Roots of Terrorism. Infobase Publishing. ISBN 978-0-7910-8307-9.
  • Smith, Brent L. (25 January 1994). Terrorism in America: Pipe Bombs and Pipe Dreams. SUNY Press. ISBN 978-0-7914-1760-7.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Terorism_de_dreapta&oldid=15211689