Wikipedia

Tricholoma caligatum

specie de ciupercă

Tricholoma caligatum Lucien Quélet, 1872) din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma,[1][2] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord, trăiește preponderent pe sol calcaros în grupuri, rar izolat, adesea printre afine, în păduri de conifere, cu predilecție sub diverse specii de pin, dar, de asemenea, sub brazi și molizi precum în cele de foioase, pe lângă stejari. Timpul apariției de la câmpie la deal este din (iunie) iulie până în noiembrie.[3][4]

Tricholoma caligatum
Genul Tricholoma, aici T. caligatum
Clasificare științifică
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. caligatum
Nume binomial
Tricholoma caligatum
(Viv.) Ricken (1915)
Sinonime
  • Agaricus caligatus Viv. (1834)
  • Agaricus nardosmius Ellis (1876)
  • Armillaria nardosmia (Ellis) Sacc. (1887)
  • Mastoleucomyces caligatus O.Kuntze (1891)
  • Armillaria caligata (Viv.) Gillet (1905)
  • Armillaria nardosmia (Ellis) Sacc. (1887)
  • Armillaria caligata f. gracilis (Viv.) Bres. (1927)
  • Armillaria caligata var. floridana Murrill (1945)
  • Sphaerocephalus caligatus (Viv.) Raithelh. (1979)
  • Armillaria caligata var. nardosmia (Ellis) A.H.Sm. (1979)
  • Armillaria caligata var. occidentalis A.H.Sm. (1979)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Adalbert Ricken

Numele binomial Agaricus caligatus a fost determinat de savantul italian (Viv. (1772-1840), în cartea sa I Funghi d'Italia din 1834.[5]

Apoi, micologul german Adalbert Ricken a transferat specia la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 1 al lucrării sale Die Blätterrpilze din 1915,[6] fiind și numele curent valabil (2023).

Sinonime obligatorii sunt Armillaria caligata a micologului francez Claude Casimir Gillet din 1905[7] precum Sphaerocephalus caligatus a micologului german Jörg Raithelhuber din 1979,[8] ambele bazând pe descrierea lui Viviani.

Numele generic este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche τριχο=păr)[9] și (greacă veche λῶμα=margine, tiv de ex. unei rochii),[10] iar epitetul din cuvântul latin (latină caligatus=în pantofi grei,[11] datorită aspectului tulpinii.

Descriere

modificare
 
Bres.: Tricholoma caligatum
  • Pălăria: cu un diametru de 4-8 (12) cm, este cărnoasă, fermă, inițial semisferică cu marginea rulată spre interior, adesea împodobită cu material de văl alb și fibrilos, cu avansarea în vârstă larg convexă sau aproape plată precum ușor deprimată în centru. La bătrânețe capătă un aspect ondulat cu rupturi mari la margine. Suprafața cuticulei este uscată, doar în stadiu timpuriu ceva slinoasă, pe un fond neted și albicios cu striații brune care devin cu vârsta oarecum fibrilos-solzoase. Spre mijloc este de colorit ceva mai închis. Mai departe, culoarea pălăriei se întunecă în timp sub influența luminii.
  • Lamelele: sunt subțiri, foarte aglomerate, cu lameluțe intercalate frecvente, la început acoperite de un văl parțial fibrilos și alb, fiind aderate bombat la picior (numit: șanț de castel). Coloritul inițial alb, devine cu timpul gălbui până crem și odată cu bătrânețea chiar slab maroniu. Presate, se înroșesc ușor.
  • Piciorul: robust și plin pe dinăuntru, înalt de 4-8 (12) cm și lat de 1-1,5 (2) cm, este mai mult sau mai puțin cilindric deasupra unei baze conice și rotunjite. Prezintă, ca una din puține specii ale genului, un inel membranos, alb și efemer. Suprafața este acoperită sub manșetă pe fond albicios cu solzi/fibre dense de colorit brun închis cu un aspect șerpuit (asemănător pălăriei), fiind însă albă deasupra inelului. Pe ansamblu, tulpina cu inel face o impresie de cizmă.
  • Carnea: albă în pălărie, dar adesea cenușie până la gri în picior odată cu avansarea în vârsta. Nu se modifică la expunere. Mirosul este puțin fructuos și dulcișor, gustul fiind în tinerețe neremarcabil, dar devine cu timpul slab până la mediu amar, chiar ceva astringent.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, aproape globuloși până la slab elipsoidali cu un apicol mic, adesea cu o incluziune globulară semirefractivă, neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și hialini (translucizi) în KOH, având mărime de 5-6 (8) x 4-5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate poartă 4 sterigme fiecare și măsoară 40-45 x 6-8 microni. Pileipellis este o cutis (ocazional o ixocutis) cu elemente de 5–7,5 µm lățime, netedă, galben-maronie până la maronie precum hialină în KOH. Pleurocistide (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) nu a fost găsite. Cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) au o tramă lamelară paralelă. Conexiunile cleme nu sunt prezente.[12][13]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu sulfovanilină purpuriu și cuticula nu reacționează cu hidroxid de potasiu.[14]
  •  
    T. caligatum, spori
  •  
    T. caligatum, cuticulă
  •  
    T. caligatum, lamele și picior
  •  
    T. caligatum mai deschiși

Confuzii

modificare

Acest burete poate fi confundat ușor cu soiuri comestibile, necomestibile și toxice, de exemplu cu Catathelasma imperiale (comestibil, atât timp cât este tânăr),[15] Tricholoma bresadolanum (necomestibil, gust amar, trăiește numai în păduri de foioase sub fagi, foarte rar),[16] Tricholoma cingulatum (comestibil),[17] Tricholoma goniospermum sin. Tricholosporum goniospermum (are la început o cuticulă alb-gălbuie, apoi gri-ruginie până la violet deschis cu lamele de aceiași culoare cu miros intensiv de faină proaspătă) + imagini Arhivat în , la Wayback Machine.,[18] Tricholoma matsutake sin. Tricholoma nauseosum (comestibil).[19] Tricholoma myomyces (comestibil, se dezvoltă sub pini în păduri de conifere, dar și prin parcuri, pe dune, miros imperceptibil, gust blând, slab astringent),[20] Tricholoma orirubens (comestibil, trăiește numai în păduri de foioase preferat sub fagi și stejari),[21] Tricholoma pardinum sin. Tricholoma tigrinum (otrăvitor),[22] Tricholoma scalpturatum (comestibil),[23] Tricholoma sciodes (necomestibil până toxic, apare numai în păduri de fag pe sol bazic, miros pământos, gust amar și iute, trăiește numai în păduri de foioase preferat sub fagi),[24] Tricholoma terreum (comestibil, savuros)[25] sau Tricholoma vaccinum (necomestibil, ingerat în cantități mai mari toxic, se dezvoltă în același habitat ca specia descrisă, miros făinos-pământos, gust făinos, amărui și slab iute).[26]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Catathelasma imperiale
  •  
    !Tricholoma bresadolanum!
  •  
    Tricholoma cingulatum
  •  
    Tricholoma argyraceum sin. scalpturatum
  •  
    Tricholoma matsutake sin. Tricholoma nauseosum
  •  
    !!Tricholoma myomyces!! 69290]]
  •  
    Tricholoma orirubens
  •  
    !!Tricholoma pardinum sin. Tricholoma tigrinum!!
  •  
    Tricholoma scalpturatum
  •  
    !Tricholoma sciodes!
  •  
    Tricholoma terreum
  •  
    !Tricholoma vaccinum!

Valorificare

modificare

Datorită cărnii ferme și cărnoase, specia ar fi un burete excelent pentru bucătărie, Din păcate este, dacă nu a fost cules foarte tânăr, mai mult sau mai puțin amar. Dar, de exemplu în unele țări mediteraneene, ciuperca este considerată o delicatesă după ce a fost fiartă și murată în oțet sau conservată în ulei.[27]

Unii micologi pretind că Tricholoma caligatum ar fi aceiași specie ca cea japoneză foarte scumpă anume Tricholoma matsutake, ce însă este incorect.[28]

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Alan E. Bessette, ‎Arleen R. Bessette, ‎David W. Fischer: „Edible Wild Mushrooms of North America”, Editura University of Texas Press, Austin 1997, ISBN: 0-8156-2707-6
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder, Peter Karasch: „Das Kosmos Handbuch Pilze: Mit über 1200 Zeichnungen“ - 1400 Arten im Porträt“, Editura Franckh-Kosmos, Halberstadt 2023, ISBN 978-3-440-17027-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Alfredo Riva: „Fungi Europaei”, vol. 3: „Tricholoma”, Editura Libreria editrice Giovanna Biella, Saronno 1988, ISBN 13: 978-88901-0571-5
  • Peter Roberts, Shelley Evans: „The Book of Fungi: A Life-size Guide to Six Hundred Species from Around the World”, Editura Ivy Press, Lewes East Sussex 2014, ISBN: 978-17824-0136-0

Legături externe

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 160-161 - 6, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 346-347, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ Domenico Viviani: „I Funghi d'Italia”, Editura Tipografia e litografia Ponmthener, Genova 1834, tab. 40 [1]
  6. ^ Adalbert Ricken: „Die Blätterpilze (Agaricaceae) Deutschlands und der angrenzenden Länder, besonders Oesterreichs und der Schweiz”, vol. 1, Editura Theodor Oswald Weigel, Leipzig 1910 și 1915 (480 p. cu XII+112 plăci cromo-litografice colorate), p. 331
  7. ^ Claude Casimir Gillet : „Les Hyménomycètes ou Description de tous les Champignons qui Croissent en France”, vol. 1, Editura Ch. Thomas – Imprimeur de la Préfecture, Alençon 1874, p. 79
  8. ^ Jörg Raithelhuber: Sphaerocephalus caligatus, în jurnalul micologic „Metrodiana”, vol. 8, Stuttgart 1979, p. 52
  9. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 1, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1818, p. 276
  10. ^ Wilhelm Pape: „Handwörterbuch der griechischen Sprache - Griechisch-deutsches Handwörterbuch”, vol. 2, Editura Vieweg & Sohn, Braunschweig 1914, p. 76
  11. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 158, ISBN 3-468-07202-3
  12. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. I, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 45
  13. ^ Mushroom Expert
  14. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 155, ISBN 3-85502-0450
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 160-161 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 262-263, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 298-299, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 282-283, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Pelle Holmberg & Franz Marklund: „Handbuch Pilze: Speisepilze und ihre Doppelgänger”, Editura Stiftung Warentest, 2018, p. 124, ISBN-13 : 978-3868514605
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 316-317, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 314-315, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 294-295, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 300-301 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 352-353, ISBN 88-85013-37-6
  25. ^ Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010, p. 116-117
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  27. ^ Michael Loizides: „ A secret world: The fungi of Cyprus”, în: „Field Mycology”, vol. 9, Editura British Mycological Society, Londra 1988, p. 107-109
  28. ^ https://www.speciesfungorum.org/GSD/GSDspecies.asp?RecordID=307044 Index Fungorum 2
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tricholoma_caligatum&oldid=16348534