Deschide meniul principal

Ciuperca șoarecelui

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Tricholoma terreum)

Tricholoma terreum (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Paul Kummer, 1871),[1] din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma este o ciupercă comestibilă. Această specie este numită în popor ciuperca șoarecelui sau ciupercă de culoarea pământului.[2] Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. Buretele se dezvoltă pe soluri nisipoase în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri foioase cu preferință sub mesteceni, dar de asemenea în cele de conifere prin luminișuri sub molizi, brazi și pini, la margini de pădure și de drum, prin tufișuri, crescând în grupuri mari precum cercuri de vrăjitoare, nu rar în mase, din iunie până în decembrie, dar și iarna privesc din zăpadă, dacă nu este ger prea crâncen.[3][4][5][6]

Tricholoma terreum
JpgErdritterling (1).jpg
Ciuperca șoarecelui
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. terreum
Nume binomial
Tricholoma terreum
(Schaeff.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus terreum Schaeff. (1774)
  • Agaricus madreporius Batsch (1789)
  • Agaricus myomyces Pers. (1794)
  • Gymnopus myomyces (Pers.) Gray (1821)
  • Tricholoma myomyces (Pers.) J.E.Lange (1933)

DescriereModificare

 
Bres.: T. terreum
  • Pălăria: are un diametru de 4-8 (10) cm, este numai puțin cărnoasă, tânără campanulat-conică cu marginile răsucite spre interior, apoi aplatizată cu o cocoașă în mijloc și deseori ușor ondulată. Suprafața cuticulei este prevăzută cu fibre aliniate radial mai închise, fiind mătăsos-pâsloasă, adesea oară cu solzișori fini, dar niciodată lânoasă. Coloritul tinde de la gri deschis la gri închis, gri-brun până la negricios.
  • Lamelele: sunt fragile, relativ de îndepărtate, cu muchie crestată precum aproape libere la picior și acolo bombate, fiind la început albe, mai târziu gri.
  • Sporii: sunt elipsoidali și hialini (translucizi) cu o mărime de 5-8 x 4-5 microni. Pulberea lor este albicioasă.
  • Piciorul: are o lungime de 3 la 7 (10) cm și o lățime 1,2 până la 2 (2,5) cm, este cilindric, inițial plin dar la bătrânețe gol, fragil precum ușor spongios, ceva fibros în partea de sus precum cu pete pal roșiatice sau albastru-verzuie la bază, fiind de culoare albă până gri și acoperit de o cortină clară și durabilă.
  • Carnea: este destul de subțire și de culoare gri-albicioasă. Mirosul este plăcut, de aromă ușoară și nu de făină, gustul foarte savuros. [4][5][6]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu formaldehidă albastru-verzui și cu tinctură de Guaiacum roșu.[7]

ConfuziiModificare

Acest burete poate fi confundat ușor cu soiuri comestibile și gustoase, ca de exemplu cu Lentinus tigrinus sin. Panus tigrinus (tânăr comestibil),[8] Tricholoma argyraceum sin. Tricholoma scalpturatum,[9] Tricholoma atrosquamosum sin. squarrulosum,[10] Tricholoma cingulatum,[11] Tricholoma imbricatum,[12] Tricholoma orirubens[13] sau Tricholoma portentosum.[14] Dar ciuperca șoarecelui poate fi confundată de asemenea cu speciile necomestibile Tricholoma sciodes (miros de pământ, mai întâi amar, devenind repede iute),[15] și Tricholoma vaccinum (amar)[16] sau cu unele necomestibile sau care efectuează otrăviri grave sau chiar letale, ca de exemplu Entoloma prunuloides (necomestibil,[17] Inocybe asterospora,[18] Megacollybia platyphylla,[19] Tricholoma josserandii sin. Tricholoma groanese,[20] Tricholoma tigrinum[21] sau Tricholoma virgatum (foarte iute și amar).

Semnificativ pentru Tricholoma terreum este că nu are miros de făină.

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Acest soi este cules cu mare drag, pricinuit nu numai calităților sale gastronomice ci de asemenea datorită faptului, că este atât de mult găsit. Buretele poate fi preparat ca de exemplu Agaricus campestris (ciuperca de bălegar), dar cel mai bine place prăjit.[22] Deasemenea joacă un rol important în bucătăria franceză (Le Petit Gris).[23][24] În Franța este vândut oficial la piață.[3]

În anul 2014, câțiva scientiști chinezi au crezut, că ar putea dovedii prin niște experimente cu șoareci periculozitatea precum marea toxicitate acestei ciuperci pentru om, pentru că ar provoca rabdomiliosă (descompunerea a musculaturii).[25] Aproape în mod isteric, aceste enunțuri au fost preluate fără nici o examinare suplimentară.[26][27] Dar nici măcar un an mai târziu, cel puțin jurnalul renumit Der Tintling a revocat articolul din februarie 2015, publicând rezultatele efectuate de profesorul dr. Siegmar Berndt, micolog, toxicolog și autor pentru „Societatea Germană pentru Micologie”, care a dovedit, că o persoană cu o greutate de 70 kg ar trebui să mănânce aproximativ 46 kg de ciuperci proaspete ale acestei specii pentru a căpăta probleme. Mai departe a calculat, că și atunci, în mediu s-ar îmbolnăvii numai jumătatea consumătorilor.[28]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 92, ISBN 978-3-8427-0483-1
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 278-279, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010, p. 116-117
  6. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 135, 137, ISBN 3-426-00312-0
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 183, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 478-479, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 410-411, ISBN 88-85013-46-5
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 264-265, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 298-299, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 177, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 163, ISBN 3-85502-0450
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 352-353, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 150-151, ISBN 978-3-440-14530-2
  17. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 192-193, ISBN 978-3-440-13447-4
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 244-245, ISBN 88-85013-37-6
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 264-265, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 288-289, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 181, ISBN 3-85502-0450
  22. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 130-131, ISBN 3-453-40334-7
  23. ^ Paul Dumée: „L'Amateur de champignons: journal consacré à la connaissance populaire des champignons”, Editura P. Klincksieck, Paris 1913, p. 31-33
  24. ^ Marguerite et Roger Isnard: „Nouvel almanach du comté de Nice: Memoria e tradicioun”, Editura Serre Editeur, Nice 2006, p.13
  25. ^ Xia Yin, Tao Feng, Jian-Hua Shang, și alții: „Chemical and Toxikological Investigations of a Previously Unknown Poisonous European Mushroom Tricholoma terreum”; în: „”Chemistry – A European Journal.”, vol. 20, nr. 23, din 2 iunie 2014, p. 7001–7009
  26. ^ Informationszentrale gegen Vergiftungen
  27. ^ Karin Montag: „Speisewert strittig seria 7: Ritterlinge (Tricholoma)”, jurnalul Der Tintling, broșura 2, nr. 93, 2015, p. 53-62
  28. ^ Siegmar Berndt: „Gift im Erdritterling (Otravă în Tricholoma terreum)”, jurnalul Der Tintling, broșura 1, nr. 98, 2016, p. 32-33

BibiliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-3, 5, 6, vezi sub "Note"
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985

Legături externeModificare