Tricholoma atrosquamosum

specie de ciupercă


Tricholoma atrosquamosum (François Fulgis Chevallier, 1837 ex Pier Andrea Saccardo, 1887), sin. Tricholoma squarrulosum (Giacomo Bresadola, 1892), Tricholoma atrosquamosum var. squarrulosum Giacomo Bresadola, 1892 ex Morten Christensen & Machiel Noordeloos, 1999), din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma,[1][2] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. O denumire populară nu este cunoscută. Buretele destul de răspândit trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, izolat sau în grupuri, în păduri de foioase și mixte, preponderent sub fagi, dar, de asemenea, pe lângă stejari, precum în cele de conifere, acolo mai des sub brazi decât sub molizi, preferând un sol calcaros, argilos sau nisipos bazic până neutru. Apare de la câmpie la munte, cu predilecție în zonele montane, din (august) septembrie până în noiembrie.[3][4]

Tricholoma atrosquamosum, sin. Tricholoma squarrulosum, Tricholoma atrosquamosum var. squarrulosum
Tricholoma atrosquamosum G5 (2).JPG
Bureți călărești de tipul Tricholoma atrosquamosum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. atrosquamosum
Nume binomial
Tricholoma atrosquamosum
(Chevall.) Sacc. (1887)
Sinonime
  • Agaricus atrosquamosus Chevall. (1837)
  • Tricholoma squarrulosum Bres. (1892)
  • Tricholoma terreum var. atrosquamosum (Chevall. ex Sacc.) Massee (1893)
  • Tricholoma nigromarginatum Bres. (1926)
  • Tricholoma atrosquamosum subsp. sciodes (Secr.) Konrad (1929)
  • * Cortinellus squarrulosus (Bres.) S.Imai (1938)
  • Tricholoma atrosquamosum f. bisporum Bon (1975)
  • Tricholoma atrosquamosum var. parvispora Raitlh.
  • Tricholoma atrosquamosum var. squarrulosum Mort.Chr. & Noordel. (1999)

TaxonomieModificare

Numele binomial a fost determinat de savantul francez (François Fulgis Chevallier (1796-1840) drept Agaricus atrosquamosus în volumul 1 al operei sale Fungorum et Byssorum illustrationes, quos plurimum noyas trecentos et ultra cum caeteris minus bene cognitis in diversis Europae regionibus collegit, ad vivum delineavit, sculpsit et coloribus naturalibus decoravit din 1837.[5]

În 1887, micologul italian Pier Andrea Saccardo a transferat specia corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 5 al marii sale lucrări Sylloge fungorum omnium husque cognitorum.[6] Acest taxon este valabil până în prezent (2020).

În acest context trebuie menționat neapărat că specia Tricholoma squarrulosum, descrisă de renumitul micolog italian Giacomo Bresadola în volumul 2 al operei sale Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati (scrisă în limba latină) din 1892,[7] este acceptată de mulți micologi drept specie independentă, datorită aspectului exterior precum al proprietăților ei microscopic diverse,[8] fiind calificată diferit: NCBI (National Center for Biotechnology o determină specie de sine stătătoare,[9] pe când Index Fungorum o acceptă doar sinonim al Tricholoma atrosquamosum[1] și Mycobank o declară drept Tricholoma atrosquamosum var. squarrulosum,[10] referindu-se la publicația micologilor Morten Christensen și Machiel Noordeloos în volumul 17 al jurnalului științific Persoonia din 1999.[11]

Denumirile Tricholoma squarrulosum și Tricholoma atrosquamosum var. squarrulosum sunt uzate în cărți micologice, dar toți ceilalți taxoni nu sunt folosiți, fiind însă acceptați sinonim.

Numele generic este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche τριχο=păr)[12] și (greacă veche λῶμα=margine, tiv de ex. unei rochii),[13] iar epitetul din cuvintele latine (latină ater=de culoare închisă, fără luciu, întunecat, negru)[14] și (latină squamosus=solzos),[15] datorită aspectului pălăriei.

DescriereModificare

 
Bres.: T. atrosquamosum
 
Bres.: T. squarrulosum
  • Pălăria: are un diametru de 5-10 (12)cm, este fermă, tânără semisferică, cu marginea răsucită spre interior, dar curând convexă, uneori cu o cocoașă centrală turtită, în sfârșit aplatizată, neregulat îndoită sau chiar adâncită până în formă de pâlnie, cu marginea vălurită și nu rar pâslit franjurată. Cuticula, inițial catifelat-pâsloasă, dar niciodată lânoasă, se rupe cu timpul, formând solzi fibroși sau scuame mici cu reflexe mătăsoase, cenușii, gri-brune, maronii sau negricioase, fundul slab gălbui devenind vizibil, datorită întinderii corpului fructifer. Coloritul este la început aproape negru și prezintă nuanțe mai deschise către margine.
  • Lamelele: albe în tinerețe și în vârstă gri-albicioase sunt îndesate și destul de late, neregulat intercalate, inițial moderat înalte și groase, mai târziu aderate bombat la picior (numit: șanț de castel), uneori și dințat decurente, muchiile fiind mai întâi netede, în vârstă ferăstruite și erodate, nu rar pătate sau punctate flocos negru.
  • Piciorul: robust și ferm are o lungime de 5 la 9cm și o lățime de 1,2 până 2 (2,3) cm, este cilindric cu baza adesea ceva alungită, inițial plin, dar dezvoltând o cavitate centrală la maturitate și fără inel. Coaja albicioasă până slab gri este netedă, în partea de sus nu rar punctată negricios, și, depinde de variație, acoperită de asemeni de solzi mărunți, netezi sau catifelați de culoare brun-cenușie până deschis maronie.
  • Carnea: este destul de groasă și de colorit albicios, gri-albicioasă sau palid gălbui, în picior uneori flamat fibros. Are un miros slab făinos-aromatic, amintind, conform Marcel Bon, de piper sau busuioc, gustul fiind slab făinos sau de castraveți, dar niciodată amar și iute.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi până slab aspri, elipsoidali, apiculați, preponderent cu o picătură mare uleioasă în centru, neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și hialini (translucizi) cu o mărime de 5-8 x 4-5,5 microni. Pulberea lor este albicioasă. Basidiile clavate și fără fibule cu 2-4 sterigme fiecare măsoară 35-40 x 6-8 microni. Cistidele celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) sunt mai scurte, cu vârfuri rotunjite și pediculate.[16]

Muchiile pot fi eterogene sau sterile. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) de 22-48 × 3-7 microni sunt cilindrice până neregulat clavate, fiind adesea pigmentate brun-negricios. Cuticula constă din hife cilindrice sau slab bontite fără fibule care sunt incrustate brun-negricios, fiind aranjate orizontal, de asemenea, parțial în smocuri verticale. Sub-cuticula nu este clar diferențiată de trama. Caulocistidele (cistide situate la suprafața piciorului) cu o lățime de 4-10µm sunt alcătuite din hife cilindrice și paralele care prezintă și ele smocuri verticale.[17]

Tricholoma squarrulosum prezintă spori de mărime diferită cu 7-9 × 4-5 microni și basidii clavate mai mici de 25-30 x 6-7 microni.[18]

  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[19]

ConfuziiModificare

Acest burete poate fi confundat ușor cu soiuri comestibile, necomestibile și toxice, ca de exemplu Entoloma sinuatum (otrăvitor, posibil letal),[20] Inocybe asterospora (letal, crește pe sol calcaros în păduri de foioase, la marginea lor, pe lângă poteci și drumuri, miros dezgustător spermatic, gust blând, dar neplăcut),[21] Tricholoma argyraceum (comestibil),[22] Tricholoma imbricatum (comestibil, dar de calitate inferioară, trăiește în păduri de conifere preferat sub pini, suprafață maronie, solzos-fibroasă, cu miros imperceptibil, și gust blând până amar),[23] Tricholoma cingulatum (comestibil),[24] Tricholoma orirubens (comestibil),[25] Tricholoma pardinum sin. Tricholoma tigrinum (otrăvitor),[26] Tricholoma portentosum (comestibil, savuros), se dezvoltă preponderent sub molizi și pini, respectiv sub plopi tremurători și mesteceni, miros de pepeni, castraveți, ușor de faină și gust blând, ceva făinos, după mestecare ca de pepene sau de stridie),[27] Tricholoma saponaceum (necomestibil),[28] Tricholoma scalpturatum (comestibil),[29] Tricholoma sciodes (necomestibil până toxic, apare numai în păduri de fag pe sol bazic, miros pământos, gust amar și iute, trăiește numai în păduri de foioase preferat sub fagi),[30] Tricholoma sejunctum (necomestibil, trăiește numai în simbioză cu arbori foioși, nu se dezvoltă pe sol nisipos, ci pe cel calcaros și argilos, miros fructuos de castraveți, nu făinos, gust amar),[31] Tricholoma terreum (comestibil, savuros),[32] Tricholoma virgatum (otrăvitor)[33] sau Tricholoma vaccinum (necomestibil, ingerat în cantități mai mari toxic, se dezvoltă în același habitat ca specia descrisă, miros făinos-pământos, gust făinos, amărui și slab iute).[34]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Specia, considerată comestibilă și destul de savuroasă,[35] poate fi adăugată la diverse mâncăruri cu ciuperci sau folosită în bucătărie la fel ca ciupercii șoarecelui.[36]

Nu mâncați niciodată bureți de genul Tricholoma iuți și/sau amari pentru că provoacă mereu tulburări gastrointestinale, parțial foarte severe.[37]

NoteModificare

  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ Mycobank 1
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 154-155, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 264-265, ISBN 3-405-12124-8
  5. ^ F. Fulg. Chevallier: „Fungorum et Byssorum illustrationes etc., vol. 1, Editura Fr. Fleischer, Lipsiae (Leipzig) 1837, p. 45 [1]
  6. ^ P. A. Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum”, vol. 5, Editura „Sumptibus auctoris typis Seminarii”, (apoi R. Friedländer und Sohn, Berlin), Padova 1887, p. 104 [2]
  7. ^ Giacomo Bresadola: „Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati”, vol. 2, Editura J. Zippel, Trento 1892, p. 47
  8. ^ M. Kuo: „Mushroom Expert.com
  9. ^ NCBI
  10. ^ Mycobank 2
  11. ^ M. Christensen & M. Noordeloos: „Tricholoma atrosquamosum var. squarrulosum”, în: „Persoonia”, vol. 17, nr. 2, 1999, p. 312
  12. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 1, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1818, p. 276
  13. ^ Wilhelm Pape: „Handwörterbuch der griechischen Sprache - Griechisch-deutsches Handwörterbuch”, vol. 2, Editura Vieweg & Sohn, Braunschweig 1914, p. 76
  14. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 123, ISBN 3-468-07202-3
  15. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1127, ISBN 3-468-07202-3
  16. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. II, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 76
  17. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga: „Flora agaricina neerlandica”, vol. 4, Editura CRC Press, 1999, p. 132, ISBN 90-5410-493-7
  18. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. II, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 80
  19. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 180, ISBN 3-85502-0450
  20. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 123, 125-126
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 244-245, ISBN 88-85013-37-6
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 410-413, ISBN 88-85013-46-5
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 298-299, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 314-315, ISBN 88-85013-25-2
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 294-295, ISBN 3-405-11774-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 296-297, ISBN 3-405-11774-7
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 86-287, ISBN 3-405-11774-7
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 300-301 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  30. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 352-353, ISBN 88-85013-37-6
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 288-289 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  32. ^ Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010, p. 116-117
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12081-0
  34. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  35. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 93, ISBN 978-3-8427-0483-1
  36. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 130-131, ISBN 3-453-40334-7
  37. ^ Pilzforum 123

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder, Armin Kaiser, German Josef Krieglsteiner: „Ständerpilze: Blätterpilze 1 (Hellblättler)“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2001, ISBN 978-3-8001-3536-3
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare