Tricholoma virgatum

specie de ciupercă


Tricholoma virgatum (Elias Magnus Fries, 1818 ex Paul Kummer, 1871) din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma[1][2] este o specie de ciuperci otrăvitoare care coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. O denumire populară nu este cunoscută. Buretele trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord în grupuri mai mici, pe sol acru, în păduri de conifere preferat sub molizi, foarte rar și în cele de foioase. Apare de la câmpie la munte, în unele regiuni destul de des, din (iulie) august până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Tricholoma virgatum
Tricholoma virgatum, McCall 2 crop.jpg
Bureți călărești de tipul Tricholoma virgatum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. virgatum
Nume binomial
Tricholoma virgatum
(Fr.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus virgatus Fr. (1818)
  • Agaricus fumosus subsp. virgatus (Fr.) Pers. (1828)
  • Gyrophila virgata (Fr.) Quél. (1886)
  • Agaricus virgatus var. curtipes Cout. (1934)
  • Tricholoma virgatum f. roseipes Bon (1974)
  • Tricholoma virgatum var. vinaceum Ovrebo & Tylutki (1975)
  • Tricholoma virgatum var. fulvoumbonatum Sesli, Contu & Vizzini (2015)

TaxonomieModificare

Numele binomial a fost determinat de marele savant suedez Elias Magnus Fries drept Agaricus virgatus în volumul 2 al operei sale Observationes mycologicae din 1818.[5]

Micologul german Paul Kummer a transferat specia corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului, de verificat în marea sa lucrare Der Führer in die Pilzkunde etc. din 1871.[6] Acest taxon este valabil până în prezent (2020). Celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonime, dar nu sunt folosite și pot fi neglijate.

Numele generic este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche τριχο=păr)[7] și (greacă veche λῶμα=margine, tiv de ex. unei rochii),[8] iar epitetul din cel latin (latină virgatus=dungat, împletit),[9] datorită dungilor pe pălărie.

DescriereModificare

 
Bres.: Tricholoma virgatum
  • Pălăria: are un diametru de 4-10 (12) cm, este nu prea cărnoasă, deja din tinerețe conică și ascuțit cocoșată cu marginea răsucită spre interior precum ascuțit colțuroasă, apoi aplatizată, uneori chiar slab adâncită cu o cocoașă acum mai bătătoare la ochi, în vârstă cu unele crăpături verticale la margine. Suprafața cuticulei este prevăzută cu dungi aliniate radial mai închise, fiind netedă cu un luciu mătăsos. Coloritul inițial cu nuanțe brune, tinde repede de la gri-argintiu, gri-cenușiu sau gri-albăstrui până la brun-cenușiu.
  • Lamelele: sunt nu prea subțiri, destul de distanțate, intercalate, aderate bombat la picior (numit: șanț de castel) și cu muchii zimțate. Coloritul albicios devine cu avansarea în vârstă adesea crem-gălbui. Nu se decolorează după o leziune.
  • Piciorul: destul de puternic și slab fibros are o lungime de 5 la 8 (12) cm și o lățime 1,2 până la 2 (2,5) cm, este aproape cilindric, subțiat spre pălărie și cu baza ceva îngroșată precum aplatizată abrupt, plin și la bătrânețe precum fără inel. Coaja pe exterior albă până gri-albicioasă, uneori cu nuanțe de crem, dar pe interior cenușie, este netedă, tapițată cu un desen fibros slab.
  • Carnea: gri-albicioasă este în pălărie fragilă, în picior mai fibroasă, având un miros nu prea plăcut pământos, de ridichi sau iarbă arsă precum un gust amar și foarte piperat, extrem de iute.
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, rotunjori, apiculați spre vârf și hialini (translucizi) cu o mărime de 6-8 x 5,5-6 microni. Pulberea lor este albicioasă. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare măsoară 25-30 x 6-8 microni. Cistidele celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) sunt mai scurte, cu vârfuri rotunjite și pediculate.[10]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[11]

ConfuziiModificare

Acest burete poate fi confundat ușor cu soiuri comestibile, necomestibile și toxice, ca de exemplu Entoloma prunuloides (necomestibil),[12] Inocybe asterospora (letal, crește pe sol calcaros în păduri de foioase, la marginea lor, pe lângă poteci și drumuri, miros dezgustător spermatic, gust blând, dar neplăcut),[13] Lentinus tigrinus sin. Panus tigrinus (tânăr comestibil),[14] Tricholoma argyraceum (comestibil),Eroare la citare: Eticheta de închidere </ref> lipsește pentru eticheta <ref> Tricholoma bresadolanum (necomestibil, gust amar, trăiește numai în păduri de foioase sub fagi, foarte rar),[15] Tricholoma cingulatum (comestibil),[16] Tricholoma orirubens (comestibil, trăiește numai în păduri de foioase preferat sub fagi și stejari),[17] Tricholoma pardinum sin. Tricholoma tigrinum (otrăvitor),[18] Tricholoma portentosum (comestibil, savuros, cu lamele slab gălbuie, se dezvoltă sub molizi și pini, respectiv sub plopi tremurători și mesteceni miros de pepeni, castraveți, ușor de faină și gust blând, ceva făinos, după mestecare ca de pepene sau de stridie),[19] Tricholoma scalpturatum, (comestibil, dar nu prea delicios, trăiește în păduri de foioase și de rășinoase preferat prin iarbă și la marginea lor, miros slab de faină, gust făinos-pământos),[20] Tricholoma sciodes (necomestibil până toxic, apare numai în păduri de fag pe sol bazic, miros pământos, gust amar și iute, trăiește numai în păduri de foioase preferat sub fagi),[21] Tricholoma terreum (comestibil, savuros)[22] sau Tricholoma vaccinum (necomestibil, ingerat în cantități mai mari toxic, se dezvoltă în același habitat ca specia descrisă, miros ceva pământos, gust amărui și iute).[23]

Ciuperci asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

În mod normal, singur din cauza mirosului și gustului ciuperca nu poate fi mâncată. Este otrăvitoare, conține alcaloizi indolici care sunt responsabili, în cazul ingerării buretelui, pentru greață, vomit, precum deranjări gastro-intestinale severe.[24]

Nu mâncați niciodată bureți de genul Tricholoma iuți și/sau amari (nici după însilozare) pentru că provoacă mereu tulburări gastrointestinale, parțial foarte severe.[25]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 152-153, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 2, Editura Gerhard Bonnier, Havniae 1818, p. 113
  6. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” (Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 134
  7. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 1, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1818, p. 276
  8. ^ Wilhelm Pape: „Handwörterbuch der griechischen Sprache - Griechisch-deutsches Handwörterbuch”, vol. 2, Editura Vieweg & Sohn, Braunschweig 1914, p. 76
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1273, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. II, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 89
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 176, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 192-193, ISBN 978-3-440-13447-4
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 244-245, ISBN 88-85013-37-6
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 478-479, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 262-263, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 298-299, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 314-315, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 294-295, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 296-297, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 300-301 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 352-353, ISBN 88-85013-37-6
  22. ^ Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010, p. 116-117
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  24. ^ Luigi Garlaschelli et al.: „New Indole Derivatives from the Fruit Bodies of Tricholoma sciodes and T. virgatum”, în: „Tetrahedron”, vol. Band 50, nr. 11, 1994, p. 3571-3574 [1]
  25. ^ Pilzforum 123

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externeModificare