Tricholoma cingulatum

specie de ciupercă


Tricholoma cingulatum (Almfelt, 1830 ex Ernst Jacobasch, 1890) din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma[1][2] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. O denumire populară nu este cunoscută. Buretele regional destul de rar se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe sol acru, la câmpie și deal, în grupuri, chiar și mănunchiuri, în păduri aluviale, mixte umede, prin pășuni și parcuri, preferat sub salcii, dar și sub mesteceni. Timpul apariției este din septembrie până în noiembrie (decembrie).[3][4]

Tricholoma cingulatum
2012-10-19 Tricholoma cingulatum (Almfelt) Jacobasch 319780.jpg
Bureți călărești de tipul Tricholoma cingulatum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. cingulatum
Nume binomial
Tricholoma cingulatum
(Almfelt) Jacobasch (1890) [1892]
Sinonime
  • Agaricus cingulatus Almfelt (1830)
  • Armillaria cingulata (Almfelt) Quél. (1872)
  • Tricholoma cingulatum var. alboflavescens Bidaud & Thévenard (2003)

TaxonomieModificare

În volumul 5 al jurnalului botanic Linnaea din 1830, renumitul savant Elias Magnus Fries a pomenit taxonul Agaricus cingulatus drept nume binomial,[5] determinat de un anumit Almfelt, membru unei familii nobile suedeze, în 1830.[6] S-ar putea să fi fost Lorens Axel Fredrik Almfelt (1781-1844) arhitect, caricaturist și grafician.[7] Fries însuși nu mai apare în mod general în lista autorităților binomiale,[2] pentru că transferase specia în acest articol între genurile Lepiota și Armillaria fără precizare.

Apoi, în 1890, botanistul german Ernst Jacobasch (1836-1914) a transferat specia corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului, fiind numele curent valabil (2020), de verificat în Verhandlungen des Botanischen Vereins der Provinz Brandenburg, o publicație din 1892.[8] Celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim, dar nu sunt folosite.

Numele generic este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche τριχο=păr)[9] și (greacă veche λῶμα=margine, tiv de ex. unei rochii),[10] iar epitetul din cuvântul latin (latină cingere= înconjurat, închis în jur, parcă împrejmuit de o curea),[11] datorită prezenței unui inel la această specie.

DescriereModificare

 
J.E.Lange: Tricholoma cingulatum
  • Pălăria: are un diametru de 3-8 (10)cm, este numai puțin cărnoasă, inițial semisferică și învelită în vălul parțial, apoi convexă cu marginea răsucită spre interior, bombată sau cu un gurgui turtit mai mult sau mai puțin evident și în sfârșit aplatizată și adâncită, purtând atunci uneori o cocoașă ascuțită în centru. Suprafața cuticulei este uscată și mată cu solzi fini apăsați sau slab fibros-pâsloasă. Coloritul variază, el poate fi gri-argintiu, palid gri, cenușiu sau gri-brun, spre margine adesea mai deschis.
  • Lamelele: sunt nu prea subțiri, ceva distanțate, intercalate, cu muchii netede, la început acoperite de un văl parțial păienjenesc și albicios, bătrâne de obicei ondulate spre picior, fiind aderate bombat la picior (numit: șanț de castel). Coloritul gri-albicios se îngălbenește încet după o leziune precum în vârstă.
  • Piciorul: destul de sfărâmicios are o lungime de 5-8cm și o lățime de 0,8-1,2 (1,5)cm, este cilindric, subțiat spre pălărie, cu baza niciodată îngroșată, plin, iar la bătrânețe împăiat sau chiar gol pe dinăuntru. Prezintă, ca una din puține specii ale genului, un inel albui bine dezvoltat și durabil care este pielos până vatos, pe dedesubt slab fibros-solzos. Coaja netedă, uneori cu o structură șerpuită este pe exterior ori albă respectiv gri-albicioasă în total, ori gri-brună de la manșetă în jos.
  • Carnea: albă care nu se decolorează evident după tăiere (poate să capete nuanțe gri) este destul de compactă și radial-fibros sfărâmicioasă, având un miros plăcut făinos precum un gust asemănător și blând.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, ovoidali până rotunjori, apiculați spre vârf, neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și hialini (translucizi), cu o picătură mare uleioasă în centru, având mărime de 4-5 x 2,5-3,5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu fibule poartă 4 sterigme fiecare și măsoară 27-42 x 5,5-7,5 microni.[12] Cistidele celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) sunt cu mare siguranță, ca la toate speciile genului, mai scurte, cu vârfuri rotunjite și pediculate și probabil neexistente în himeniu.

Suprafața pălăriei formată din hife mai mult sau mai puțin plate, de culoare maro închis până la ruginiu în Reactivul lui Melzer au o lățime de 7-16μm. Pigmentația distribuită uniform, nu prezintă încrustări. Caulocistide (cistide situate la suprafața piciorului) deasupra inelului are hife bifurcate, orânduite vertical și în smocuri, cele terminale fiind gros clavate cu pereți hialini, dar clar definiți.[13]

  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[14]

ConfuziiModificare

Acest burete poate fi confundat ușor cu soiuri comestibile, necomestibile și toxice, ca de exemplu Tricholoma acerbum (necomestibil),[15] Tricholoma argyraceum (comestibil),[16] Tricholoma atrosquamosum sin. Tricholoma squarrulosum (comestibil, trăiește în păduri de foioase preferat sub fagi dar și în cele de rășinoase, miros de piper negru, gust făinos),[17] Tricholoma bresadolanum (necomestibil, gust amar, trăiește numai în păduri de foioase sub fagi, foarte rar),[18] Tricholoma inocybeoides sau Tricholoma argyraceum var. inocybeoides [19] (comestibil, intră în simbioză cu carpeni, mesteceni sau tei, miros imperceptibil, gust blând),[20] Tricholoma luridum (necomestibil, preferă soluri calcaroase și mai bogate în nutrienți, miros destul de degustător extrem de faină, apare ceva mai devreme și nu se dezvoltă iarna),[21] Tricholoma orirubens (comestibil, trăiește numai în păduri de foioase preferat sub fagi și stejari),[22] Tricholoma pardinum sin. Tricholoma tigrinum (otrăvitor),[23] Tricholoma portentosum (comestibil, savuros), se dezvoltă preponderent sub molizi și pini, respectiv sub plopi tremurători și mesteceni, miros de pepeni, castraveți, ușor de faină și gust blând, ceva făinos, după mestecare ca de pepene sau de stridie),[24] Tricholoma saponaceum (necomestibil),[25] Tricholoma scalpturatum (comestibil),[26] Tricholoma sciodes (necomestibil până toxic, apare numai în păduri de fag pe sol bazic, miros pământos, gust amar și iute, trăiește numai în păduri de foioase preferat sub fagi),[27] Tricholoma terreum (comestibil, savuros),[28] Tricholoma virgatum (otrăvitor)[29] sau Tricholoma vaccinum (necomestibil, ingerat în cantități mai mari toxic, se dezvoltă în același habitat ca specia descrisă, miros făinos-pământos, gust făinos, amărui și slab iute).[30]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Acest burete nu este de calitate culinară superioară. Poate fi adăugat împreună cu alte soiuri de exemplu la o mâncare de ciuperci.[31]

Nu mâncați niciodată bureți de genul Tricholoma iuți și/sau amari (nici după însilozare) pentru că provoacă mereu tulburări gastrointestinale, parțial foarte severe.[32]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ a b Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 154-155, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 298-299, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ E. M. Fries: „Eclogae fungorum, praecipue ex herbarus germanorum de scriptorum”, în: „Linnaea”, vol. 5, Berlin 1830, p. 497-553 (vezi p. 507)
  6. ^ ”Agaricus cingulatus” în: „Linnaea”, vol. 5, Berlin 1830, p. 507 [1]
  7. ^ Svenska män och kvinnor
  8. ^ Ernst Jacobasch: „Ueber die Stellung von Agaricus cingulatus”, în Verhandlungen des Botanischen Vereins der Provinz Brandenburg: Anul 33, Editura R. Gaertners Verlagsbuchhandlung, Berlin 1892, p. 55-59 [2]
  9. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 1, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1818, p. 276
  10. ^ Wilhelm Pape: „Handwörterbuch der griechischen Sprache - Griechisch-deutsches Handwörterbuch”, vol. 2, Editura Vieweg & Sohn, Braunschweig 1914, p. 76
  11. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 191, ISBN 3-468-07202-3
  12. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga: „Flora agaricina neerlandica”, vol. 4, Editura CRC Press, 1999, p. 137, ISBN 90-5410-493-7
  13. ^ Ilkka Kytovuori: „Tricholoma caligatum group in Europe and North Africa”, în: „Karstenia”, vol. 28, Helsinki 1988, p. 66
  14. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 179, ISBN 3-85502-0450
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 328-329, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 410-413, ISBN 88-85013-46-5
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 264-265, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 262-263, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Mycobank 2
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 412-413 - 1, ISBN 88-85013-46-5
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 308-309, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 314-315, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 294-295, ISBN 3-405-11774-7
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 296-297, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 86-287, ISBN 3-405-11774-7
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 300-301 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 352-353, ISBN 88-85013-37-6
  28. ^ Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010, p. 116-117
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12081-0
  30. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  31. ^ Pierre Roux, Guillaume Eyssartier: „Guide des 60 meilleurs champignons comestibles”, Editura Editions Belin / Humensis, Paris 2017, p. 90, ISBN 978-2-410-01220-0
  32. ^ Pilzforum 123

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare