Deschide meniul principal

Săpunăriță (ciupercă)

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Tricholoma saponaceum)

Tricholoma saponaceum (Elias Magnus Fries, 1818 ex Paul Kummer, 1871),[1] este o specie de ciuperci necomestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma. Acest soi, denumit în popor săpunăriță,[2] săpunar sau săpunic,[3] coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). El este des întâlnit, crescând solitar sau în grup și se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de foioase precum de conifere, prin luminișuri ierboase, de la câmpie până la munte, din august până în noiembrie (decembrie).[4][5]

Tricholoma saponaceum
2011-06-07 Tricholoma saponaceum (Fr.) P. Kumm 149944.jpg
Săpunăriță
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. saponaceum
Nume binomial
Tricholoma saponaceum
(Fr.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus atrovirens (Pers.) (1801)
  • Agaricus saponaceus Fr. (1818)
  • Tricholoma cnista (Fr.) Gillet (1878)
  • Gyrophila saponacea (Fr.) Quél., (1886)
  • Tricholoma atrovirens (Pers.) Sacc. (1887)

DescriereModificare

 
Bres.: T. saponaceum
  • Pălăria: are un diametru de 5-10 (15) cm, este foarte cărnoasă, inițial curbat-conică cu marginea răsfrântă în jos, pentru ca la maturitate să devină plată, uneori cu un gurgui larg. La bătrânețe adâncită, apare atunci ondulată cu marginea ridicată și zdrențuită precum cu crăpături în mijloc. Cuticula este netedă, mată și uscată, la umezeală numai slab unsuroasă, cu solzișori mai închiși și cu nuanțe mai deschise către margine. Coloritul bazează pe un gri-verzui, variind deseori, fiind albicios, verzui, câteodată chiar brun-deschis cu tonuri roșcate sau gri-negricios.
  • Lamelele: sunt destul de late, relativ distanțate, sinuate, cu scurte lameluțe intercalate și unite cu piciorul printr-un mic șanț, dar niciodată decurente. Culoarea lor este albicioasă, câteodată cu nuanțe verzuie sau cenușiu-gălbuie.
  • Sporii: sunt elipsoidali, netezi și neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), având o mărime de 5-6,5 x 3,5-4 microni. Pulberea lor este albă.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-10 cm și o lățime de 1,5-2,5 cm, este solid, plin, cilindric, câteodată puțin îngroșat la bază și fibros-solzos de-a lungul. El este mereu mai deschis la culoare decât pălăria.
  • Carnea: este densă, solidă și albă, dar în urma unei tăieri se decolorează după ceva timp roșiatic, mai ales în picior, având un miros inconfundabil de săpun de rufe (în special dacă se freacă o bucățică între degete) și un gust tot similar săpunului, de obicei cu gust amărui, uneori cu nuanțe făinoase. Trebuie remarcat faptul, că ciupercile tinere mai au un miros aproape imperceptibil.[4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu Hidroxid de potasiu maro și cu lactofenol încet brun-violet.[6]

ConfuziiModificare

Tricholoma fulvum (ușor otrăvitor, pălărie brun-gălbuie până brun roșiatică, lamele pal gălbuie care devin la bătrânețe ruginii, miros de făină, gust amărui-făinos),[7] Tricholoma imbricatum (necomestibil, suprafață maronie, solzos-fibroasă, cu miros imperceptibil, niciodată de săpun sau faină și gust amar),[8] Tricholoma portentosum (comestibil, pălărie de culoare mai închisă, câteodată cu tonuri violete, carnea sub cuticulă gri-gălbuie, lamele albe la maturitate cu pete galbene, la bătrânețe galben-verzuie, miros și gust plăcut făinos),[9] Tricholoma sciodes (otrăvitor, pălărie gri, netedă, mătăsoasă, lamele albe cu reflexe clar rozalii, muchiile negrind la bătrânețe, miros neplăcut, ușor de pământ, gust amar, după scurt timp iute),[10] Tricholoma terreum (comestibil),[11] Tricholoma tigrinum (foarte otrăvitor)[12] sau Tricholoma virgatum (otrăvitor, suprafață mătăsoasă și lucioasă, de culoare gri-cenușie până gri-metalică, miros de pământ sau ridichii, niciodată făinos, gust amar și foarte iute)[13] sau chiar și cu Clitocybe nebularis (limitat comestibilă)[14] ori cu forme mai maronii ale Lepista nuda (comestibilă).[15]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Această ciupercă este din cauza mirosului precum gustului ei necomestibilă. Declararea unor autori, că ciupercă ar fi ușor otrăvitoare, ingerată în porții mai mari,[16] se poate neglija. Pe de o parte, singur adăugarea de puține ciuperci la o mâncare ar distruge gustul și mirosul acesteia pentru consumatori de azi, pe de alta, buretele a fost deja mâncat în timpuri de război sau mare mizerie.[17]

Datorit marii variabilități a ciupercii, unii culegători spun: „Atunci când un burete de genul Tricholoma nu poate fi determinat, acesta poate fi doar un săpunel!”[18]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 527, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2, 3
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 86-287, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 150-151, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 174, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 148-149, ISBN 978-3-440-14530-2
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 296-297, ISBN 3-405-12116-7
  10. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 352-353, ISBN 88-85013-37-6
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 183, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 135-136, ISBN 3-426-00312-0
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 314-315, ISBN 88-85013-37-6
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 300-301, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 91, ISBN 978-3-8427-0483-1
  17. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 131, ISBN 3-426-00312-0
  18. ^ 123 Pilze

BibiliografieModificare

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, 2, 5, vezi sub "Note"
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie sia Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare