Tricholoma pardinum

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Tricholoma tigrinum)


Tricholoma pardinum (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Lucien Quélet, 1873),[1] sau Tricholoma tigrinum (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Claude Casimir Gillet, 1874),[2][3] din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma, este o ciupercă destul de grav otrăvitoare. Această specie este numită în popor gâscă tigrată (în regiunea Cernăuților) sau golubincă otrăvitoare (transcris din limba rusă).[4] Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. Buretele se dezvoltă pe soluri calcaroase, cu preferință în regiuni montane din România, Basarabia și Bucovina de Nord, în păduri foioase de fagi rare, dar de asemenea în cele de conifere prin luminișuri sub pini, din iunie până în octombrie.[5][6]

Tricholoma pardinum sau

Tricholoma tigrinum

Tricholoma pardinum 112561 cropped.jpg
Gâscă tigrată
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. pardinum
Nume binomial
Tricholoma pardinum
(Pers.) Quél. (1873)
Sinonime
  • Agaricus tigrinus, Schaeff. (1762)
  • Agaricus tigrinus, Bull., (1782)
  • Agaricus pardinus Pers. (1801)
  • Tricholoma tigrinum (Schaeff.) Gillet (1874)
  • Tricholoma pardalotum Herink, Kotl. (1967)

TaxonomieModificare

Ca obișnuit în ultimi ani, micologii se ceartă despre denumirile binomiale a ciupercilor, astfel și cu privire la această specie. Cel mai târziu din 1 martie 2016, buretele ascultă din nou denumirii Tricholoma tigrinum, ce este corect:[7] Cel mai vechi nume pentru această ciupercă, având astfel preponderență respectiv numelui binomial, este Agaricus tigrinus, dat de Jacob Christian Schäffer în volumul 1 al operei sale Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones din 1762,[8] redenumit de savantul francez Claude Casimir Gillet (1874) în Tricholoma tigrinum. Dar Elias Magnus Fries a pricinuit o confuzie, folosind în lucrarea sa Systema mycologicum, sistens fungorum ordines, genera et species (volumul 1 din 1821), numele Agaricus tigrinus în acord cu descrierea lui Pierre Bulliard din 1782[9] (soi care corespunde astăzi cu specia Lentinus tigrinus). Prin descrierea ciupercii de Christian Hendrik Persoon în opera sa Synopsis methodica Fungorum (volumul 2 din 1801) ca Agaricus pardinum[10] și redenumirea lui Lucien Quélet (bazând pe afirmarea lui Fries) în Tricholoma pardinum, au existat deodată doi taxoni pentru acest burete.

Încercarea micologilor cehi Josef Herink și František Kotlaba unei denumiri noi (Tricholoma pardalotum) pentru acest soi în 1967, nu s-a impus.[11]

Se pare, că specia a fost din nou redenumită și trebuie să asculte iarăși pe numele vechi Tricholoma tigrinum (1 martie 2016).[12]

DescriereModificare

 
Bres.: T. tigrinum
  • Pălăria: are un diametru între 6 și 14 (18) cm, este la început boltită semisferic cu marginile clar răsucite înspre interior, dar devine în scurt timp convexă și apoi plată cu cocoașă tocită. Suprafața cuticulei este uscată și mată, cu fundul de un colorit gri deschis. Acesta este acoperit de solzi, largi (câteodată și destul de fini), imbricați concentric și mai închiși, gri-maronii până negricioși. Ciuperca arată din caz în caz tonuri albăstrui-măslinii.
  • Lamelele: sunt relativ îndepărtate, late, de lungime inegală, ușor bombate, cu muchia ușor zimțată precum aproape libere la picior, fiind de culoare albicioasă până palid crem-gălbuie. Lamelele sunt deseori lăcrimând pe vreme umedă, și, prin urmare, bronzând la bătrânețe.
  • Piciorul: este plin, gros, consistent și robust, cu bulb pronunțat la bază (asemănător unui hrib). El are o lungime de 5 la 8 cm și o lățime de 1,5 până la 4 cm. Coloritul este albui sau de ocru palid, lăcrimând la vârful tijei.
  • Carnea: este tare și compactă, mai subțire spre marginea pălăriei, de culoare albă sau gri în pălărie, parțial roșiatică. Mirosul este plăcut de faină, gustul făinos și dulceag.
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali, netezi, hialini (translucizi) și amilozi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), având o mărime de 8-10 x 5,5-6 microni. Pulberea lor este albă.[5][6]
  • Reacții chimice: Carnea se colorează cu sulfovanilină⁠(de) după două minute albastru-verzui și cu tinctură de Guaiacum imediat într-un violet fugitiv.[13]

ConfuziiModificare

Din păcate, acest burete poate fi confundat ușor cu soiuri comestibile, ca de exemplu cu Lentinus tigrinus sin. Panus tigrinus,[14] Tricholoma acerbum (necomestibil),[15] Tricholoma atrosquamosum sin. Tricholoma squarrulosum (comestibil),[16] Tricholoma cingulatum (comestibil),[17] Tricholoma imbricatum,[18] Tricholoma orirubens,[19] Tricholoma portentosum,[20] Tricholoma scalpturatum[21] sau Tricholoma terreum.[22] Dar gâsca tigrată poate fi confundată de asemenea, pe lângă amăruiul și de acea necomestibilul Tricholoma vaccinum,[23] Megacollybia platyphylla[24] sau Tricholoma josserandii sin. Tricholoma groanese.[25] cu specii care efectuează otrăviri serioase, ca de exemplu Inocybe asterospora (letal, crește pe sol calcaros în păduri de foioase, la marginea lor, pe lângă poteci și drumuri, miros dezgustător spermatic, gust blând, dar neplăcut),[26] ori Tricholoma virgatum (otrăvitor).[27]

Specii asemănătoareModificare

ToxicitateModificare

Consumul de ciuperci al speciei Tricholoma tigrinum provoacă intoxicații gastrointestinale acute și dureroase de latență foarte lungă (până la o săptămână) și un tablou clinic care necesită o spitalizare. Simptomele apar destul de rapid după ingerare (de la câteva minute până la câteva ore), acestea manifestându-se prin rău general, dureri acute, grețuri, vomă, arsuri stomacale, senzație de sete și diaree. Intoxicația este cauzată de sindromul rezinoidal, de asemenea numit tigrinian sau lividian.[28][29]

Efectul tare otrăvitor al buretelui se subestimă adesea oară. Chiar și o mică probă duce la disconfort și dureri abdominale. Deși decursul intoxicației se desfășoară neplăcut, de obicei organismul unui om sănătos se restabilește, dar consecințe fatale pentru copii respectiv persoane susceptibile, slăbite sau bolnave nu pot fi excluse. Tricholoma tigrinum este responsabil pentru aproximativ 20 la sută din totalul otrăvirilor de ciuperci raportate.[30][31]

Nu mâncați niciodată bureți de genul Tricholoma iuți și/sau amari pentru că provoacă mereu tulburări gastrointestinale, parțial foarte severe.[32]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Pilzbestimmer
  4. ^ Semena
  5. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 135-136, ISBN 3-426-00312-0
  6. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 294-295, ISBN 3-405-11774-7
  7. ^ Der Tintling 1 martie 2016
  8. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones”, vol. 1, Ratisbonae (Regensburg) 1762, p. 38, tabl. 89
  9. ^ Elias Magnus Fries: „Systema mycologicum, sistens fungorum ordines, genera et species”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 176
  10. ^ C. H. Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 2, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 346
  11. ^ Josef Herink, František Kotlaba: (1967). „Rozsireni ciruvky tygrovane v Ceskoslovensku a jeji spravne jmeno”, în Česká Mykologie, anul 21, nr. 1, Editura Leden, Praga 1967, p.1–11 [1]
  12. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling”
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 181, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 478-479, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 328-329, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 264-265, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 298-299, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 314-315, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 163, ISBN 3-85502-0450
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 300-301 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 183 ISBN 3-85502-0450
  23. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 150-151, ISBN 978-3-440-14530-2
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 264-265, ISBN 3-405-12116-7
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 288-289, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 244-245, ISBN 88-85013-37-6
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Intoxicații cu ciuperci
  29. ^ Vlada Vișatovici în ziarul „Argument”
  30. ^ Pilzvergiftungen
  31. ^ Pilzgifte
  32. ^ Pilzforum 123

BibiliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, 2, 5, 7, vezi sub "Note"
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie sia Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare