Tricholoma vaccinum

specie de ciupercă


Tricholoma vaccinum (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Paul Kummer, 1871) din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma,[1][2] este o specie de ciuperci necomestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. O denumire populară nu este cunoscută. Acest burete destul de comun trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord rar izolat, mai mult în grupuri, în păduri de conifere și mixte precum la marginea lor) preferat sub molizi, dar, de asemenea, uneori pe lângă pini. Apare pe sol acru, de la câmpie la munte, din (august) septembrie până în noiembrie.[3][4]

Tricholoma vaccinum
Bärtiger Ritterling Tricholoma vaccinum.jpg
Bureți călărești de tipul Tricholoma vaccinum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. vaccinum
Nume binomial
Tricholoma vaccinum
(Schaeff.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus vaccinus Schaeff. (1774)
  • Agaricus rufolivescens Batsch (1783)
  • Amanita punctata var. vaccina (Schaeff.) Lam. (1783)
  • Agaricus rufus Pers. (1798)
  • Agaricus polyphyllus DC. (1815)
  • Cortinellus vaccinus (Schaeff.) P.Karst. (1879)
  • Gyrophila vaccina (Schaeff.) Quél. (1886)
  • Tricholoma vaccinum var. fulvosquamosum Bon (1970)

TaxonomieModificare

Numele binomial a fost determinat de marele savant (Jacob Christian Schäffer în volumul 4 al operei sale Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones din 1774[5] și transferat corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului de micologul german Paul Kummer în cunoscuta sa lucrare Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen din 1871.[6] Acest taxon este numele curent în prezent (2020).

Toate celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim, dar, nefiind folosite, sunt neglijabile.

Numele generic este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche τριχο=păr)[7] și (greacă veche λῶμα=margine, tiv de ex. unei rochii),[8] iar epitetul din cuvântul latin (latină vaccinium=ca vaca, aparținând vacii),[9] datorită aspectului pălăriei.

DescriereModificare

 
Bres.: Tricholoma vaccinum
  • Pălăria: destul de compactă și cărnoasă are un diametru de 4-10 (13)cm, este inițial convexă, pentru ca la maturitate să devină plată și în sfârșit adâncită în mijloc, uneori cu o cocoașă mai puțin pronunțată în centru. Marginea răsucită spre interior pentru mult timp, apoi aplatizată, poartă un șir de franjuri lățoase, resturi ale vălului parțial. Cuticula uscată și mată care se poate îndepărta ușor de pălărie este acoperită de mulți solzi pâslos-lânoși, proeminent laterali și dispuși concentric pe un fond neted și striat radial. Coloritul tinde de la roșu cald până la brun arămiu, fiind în mijloc mai închis.
  • Lamelele: cu muchii slab zimțate, inițial albicioase până gălbuie, înroșind mai târziu, sunt destul de subțiri, foarte îndesate și de acea uneori ondulate spre margine, intercalate, aderate bombat la picior (numit: șanț de castel), uneori dințat decurente și acoperite în tinerețe cu o cortină crem-albuie (vălul parțial).
  • Piciorul: care nu prezintă o zonă inelară, are o înălțime de 4-10cm și o lățime de 1-2cm, este solid, longitudinal fibros, cilindric, ceva îngroșat spre bază și la început plin pe dinăuntru, dar gol la bătrânețe. Suprafața uscată, este deschis maronie în partea de sus, sub pălărie chiar albicioasă, presărată cu solzișori fibrilari bruni, iar spre bază brun-roșiatică sau brună.
  • Carnea: este destul de groasă și solidă, în pălărie inițial de culoare albă, apoi înroșind adesea cu un aspect crem-maroniu precum deja destul de timpuriu brun-roșiatică în picior. Nu se decolorează în urma unei tăieri. Are un miros slab pământos, precum un gust destul de iute și amar.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: prezintă spori groși, globuloși până slab ovoidali, gutulați, netezi, hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) cu o picătură uleioasă mare în centru, măsurând 6-8 x 5-6 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu 2-4 sterigme fiecare, măsoară 25-30 x 6-7 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) asemănătoare cu vârfuri rotunjite sunt mai mici care însă lipsesc în himeniu.[10]
  • Reacții chimice: lamelele se decolorează cu formol ocru și carnea precum cuticula cu hidroxid de potasiu brun, iar coaja piciorului brun-negricios.[11][12]

ConfuziiModificare

Ciuperca poate fi confundată cu de exemplu: Tricholoma albobrunneum sin. Tricholoma striatum (otrăvitor),[13] Tricholoma apium (comestibil, se dezvoltă în păduri de conifere sub molizi și pini, miros de țelină sau Maggi, gust blând),[14] Tricholoma argyraceum (comestibil),[15] Tricholoma batschii (otrăvitor, foarte amar),[16] Tricholoma cingulatum (comestibil),[17] Tricholoma fucatum (comestibil, dar de valoare scăzută, carne slab gălbuie, miros de făină și gust identic, neamar, trăiește în păduri de conifere),[18] Tricholoma fulvum (necomestibil, pălărie brun-gălbuie până brun roșiatică, lamele pal gălbuie care devin la bătrânețe ruginii, miros de făină, gust amărui-făinos),[19] Tricholoma imbricatum (comestibil, dar de calitate inferioară, se dezvoltă în același habitat ca specia descrisă, dar sub pini, suprafață maronie, solzos-fibroasă, cu miros făinos, și gust blând până slab amar),[20] Tricholoma orirubens (comestibil),[21] Tricholoma populinum (comestibil),[22] Tricholoma scalpturatum (comestibil)[23] Tricholoma sejunctum (necomestibil, trăiește numai în simbioză cu arbori foioși, nu se dezvoltă pe sol nisipos, ci pe cel calcaros și argilos, miros fructuos de castraveți, nu făinos, gust amar),[24] Tricholoma terreum (comestibil, savuros)[25] Tricholoma ustale ((slab otrăvitor),[26] Tricholoma ustaloides (necomestibil, se dezvoltă în păduri de conifere pe lângă pini pe sol nisipos, cuticulă destul de vâscoasă, miros făinos, gust destul de amar),[27] Tricholoma virgatum (otrăvitor)[28] dar chiar și cu letalele Inocybe asterospora (letal, crește pe sol calcaros în păduri de foioase, la marginea lor, pe lângă poteci și drumuri, miros dezgustător spermatic, gust blând, dar neplăcut),[29] Inocybe lacera (apare deja din mai în păduri mixte, pe arsuri, preferând un sol nisipos și calcaros, miros spermatic, ceva putred, gust blând),[30] Inocybe lanuginosa (apare în păduri mixte umedă, nu rar pe lemn în descompunere, miros pământos, amărui, spermatic, ceva mucegăit, gust blând, dar și el mucegăit),[31] sau Paxillus involutus.[32]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Deși unii autori văd ciuperca chiar slab otrăvitoare,[33] ea este doar necomestibilă. Consumul nu se recomandă în nici un caz, pentru că amărăciunea și iuțimea cărnii rămâne și după fierbere.[34]

Nu mâncați niciodată bureți de genul Tricholoma iuți și/sau amari (nici după însilozare) pentru că provoacă aproape mereu tulburări gastrointestinale, parțial foarte severe.[35]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 158-159, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  5. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones”, vol. 4, Ratisbonae (Regensburg) 1774, p. 13, tab. 25
  6. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 133
  7. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 1, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1818, p. 276
  8. ^ Wilhelm Pape: „Handwörterbuch der griechischen Sprache - Griechisch-deutsches Handwörterbuch”, vol. 2, Editura Vieweg & Sohn, Braunschweig 1914, p. 76
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1238, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. II, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 73
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 161, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 118
  13. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 84-85, ISBN 978-3-8354-1839-4
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 312-313, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 410-413, ISBN 88-85013-46-5
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 304-305 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 298-299, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 342-343, ISBN 88-85013-37-6
  19. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 148-149, ISBN 978-3-440-14530-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 314-315, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 306-307, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 300-301 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 288-289 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  25. ^ Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010, p. 116-117
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 294-295, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 338-339, ISBN 88-85013-37-6
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 244-245, ISBN 88-85013-37-6
  30. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 238-239, ISBN 978-3-440-13447-4
  31. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 262-263 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  32. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 100, 102, ISBN 3-426-00312-0
  33. ^ 123 Pilzsuche
  34. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling”
  35. ^ Pilzforum 123

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, ISBN 3-8001-3536-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare