Wikipedia

Tricholoma sejunctum

specie de ciupercă

Tricholoma sejunctum (James Sowerby, 1799 ex Lucien Quélet, 1872) din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma,[1][2] este o specie de ciuperci necomestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. O denumire populară nu este cunoscută. Acest burete nu prea răspândit se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord de la deal la munte, pe sol mai bogat calcaros sau argilos, în grupuri mai mici, adesea dense, rar izolat, în păduri ierboase și umede de foioase și mixte sub fagi, mesteceni și stejari. Timpul apariției este din (iulie) august până în noiembrie.[3][4]

Tricholoma sejunctum
Bureți călărești de tipul Tricholoma sejunctum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. sejunctum
Nume binomial
Tricholoma sejunctum
(Sowerby) Quél. (1872)
Sinonime
  • Agaricus sejunctus Sowerby (1799)
  • Agaricus leucoxanthus var. sejunctus (Sowerby) Pers. (1828)
  • Agaricus coryphaeus Fr. (1838)
  • Tricholoma corypheum (Fr.) Gillet (1874)
  • Gyrophila sejuncta (Sowerby) Quél. (1886)
  • Melaneuca sejuncta (Sowerby) Murrill (1914)
  • Tricholoma sejunctum var. subdulce Maire (1937)
  • Tricholoma sejunctum var. corypheum (Fr.) A.A.Pearson (1948)
  • Tricholoma sejunctum var. squamuliferum Pilát (1961)
  • Tricholoma sejunctum var. coniferarum Bon (1976)
  • Tricholoma sejunctum f. pallidum Bon (1990)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
James Sowerby

Numele binomial a fost determinat de savantul englez James Sowerby drept Agaricus sejunctus în volumul 2 al operei sale Coloured Figures of English Fungi or Mushrooms din 1799[5] și transferat corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului prin cunoscutul micolog francez Lucien Quélet, de verificat în volumul 5 al Mémoires de la Société d'Émulation de Montbéliard din 1872,[6] fiind numele curent valabil (2020).

În 1838, renumitul Elias Magnus Fries a descris specia ca Agaricus coryphaeus,[7] transferată, în 1874, de micologul francez Claude Casimir Gillet sub schimbul epitetului în corypheum la genul Tricholoma.[8] Acest taxon a fost folosit câteodată în trecut (de exemplu la Giacomo Bresadola), dar a fost a hotărât doar sinonim, fiind o denumire mai nouă pentru o specie deja descrisă.

Toate celelalte încercări de redenumire sunt valabile sinonim, dar, fiind nefolosite, sunt neglijabile.

Au fost descrise diverse varietății ale acestei ciuperci (vezi și infocaseta), dar demarcația de către taxonii învecinați încă nu a fost clarificată în mare parte. În general, este o specie extrem de plastică.[9]

Numele generic este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche τριχο=păr)[10] și (greacă veche λῶμα=margine, tiv de ex. unei rochii),[11] iar epitetul din cel latin (latină seiunctim=despărțit, izolat, separat,[12] datorită deosebirii evidente între culoarea pălăriei și cea a piciorului.

Descriere

modificare
 
Bres.: Tricholoma corypheum
  • Pălăria: are un diametru de 6-12 (16) cm, este cărnoasă, la început conică în formă de clopot cu marginea răsfrântă în jos, devenind la maturitate din ce în ce mai plată până întins convexă, ondulată și cocoșată, ce arată în vârstă rupturi verticale. Cuticula radial-fibroasă și fin solzoasă, în centru slab reticulată, este lucioasă, umedă, lipicioasă, la umezeală unsuroasă, sau chiar vâscoasă. Se poate îndepărta de pălărie. Coloritul variabil poate fi galben-verzui, arămiu până închis măsliniu cu caneluri încarnate de un brun închis, la bătrânețe în centru aproape negricios.
  • Lamelele: sunt subțiri, îndesate, cu lameluțe intercalate, inițial arcuite, apoi aderate bombat la picior (numit: șanț de castel). Muchiile sunt pentru mult timp netede, devenind la bătrânețe ușor dințate și rupte. Coloritul, este alb, uneori cu nuanțe gălbuie spre margine.
  • Piciorul: neted are o înălțime 6-9 (12)cm și o lățime de 1-2,5 cm, este solid, rigid, cilindric, spre bază clavat fusiform, mereu plin pe dinăuntru și fără o zonă inelară. Coloritul suprafeței este albă, adiată uneori slab verzui, la bătrânețe nu rar bej sau bej-roz.
  • Carnea: cărnoasă, albicioasă sub cuticulă gălbuie până slab verzuie, ce nu se decolorează în urma unei tăieri, are un miros făinos sau de castravete precum un gust în primul moment blând, care însă devine repede amărui până destul de amar. Amărăciunea crește cu avansarea în vârstă a buretelui.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: prezintă spori ovoidali până sub-globuloși, gutulați în vârf, netezi hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și o picătură uleioasă mare în centru, având o mărime de 5-6 (8)- x 4-5,5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare, măsoară 30-35 x 6-7 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc în himeniu.[13] Muchiile fertile ale lamelelor poartă cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) mai multe sau mai puține, formate neregulat și cu pereți subțiri. Cuticula cu o grosime de până la 200μm constă din hife septate, hialine, fin încrustate, celulele terminale cilindrice cu pereți subțiri măsurând 20-65 × 1,5-4,5 microni. Sub-cuticula de 20-65 x 2,5-7,5 microni bine dezvoltată este formată din elemente cilindrice, ușor umflate cu pereți încrustați. Coaja piciorului este alcătuită din hife cilindrice, orizontale, cu pereți hialini sau slab încrustați. Spre vârful tijei se găsesc și caulocistide (cistide situate la suprafața piciorului) sterile și cilindrice de 20-65 x 2,0-6,5 microni. Fibule lipsesc.[14]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[15]
  •  
    T. sejunctum, lamele și picior
  •  
    T. sejunctum tinere
  •  
    T. sejunctum bătrâne
  •  
    T. sejunctum mai verzuie

Confuzii

modificare

Specia poate fi confundată cu alte specii ale genului ca de exemplu: Tricholoma arvernense (necomestibil, foarte asemănător, aproape similar),[16] Tricholoma equestre (posibil letal),[17] Tricholoma fulvum (necomestibil, carne galbenă, fără miros),[18] Tricholoma imbricatum (comestibil, trăiește în păduri de conifere sub pini),[19] Tricholoma orirubens (comestibil, trăiește numai în păduri de foioase preferat sub fagi și stejari),[20] Tricholoma pessundatum (otrăvitor),[21] Tricholoma populinum (comestibil),[22] Tricholoma psammopus (necomestibil), [23] Tricholoma saponaceum (necomestibil),[24] Tricholoma stans (necomestibil),[25] Tricholoma sulphureum (otrăvitor, miros puternic de sulf, acid butiric respectiv gaz natural, gust făinos-rânced și foarte amar),[26] Tricholoma ustale (slab otrăvitor),[27] Tricholoma viridifucatum (necomestibil)[28] sau Tricholoma viridilutescens (necomestibil, foarte asemănător cu specia descrisă).[29] De sus amintește ceva de letala Amanita phalloides care însă are un inel bine vizibil precum un bulb cu volvă.[30]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    !!!Amanita phalloides!!!
  •  
    !Tricholoma arvernense!
  •  
    !!!Tricholoma equestre!!!
  •  
    !Tricholoma fulvum!
  •  
    Tricholoma imbricatum
  •  
    Tricholoma orirubens
  •  
    !!Tricholoma pessundatum!!
  •  
    Tricholoma populinum
  •  
    !Tricholoma psammopus!
  •  
    !Tricholoma saponaceum!
  •  
    !Tricholoma stans!
  •  
    !!Tricholoma sulphureum!!
  •  
    !!Tricholoma.ustale!!
  •  
    !Tricholoma viridifucatum!
  •  
    !Tricholoma viridilutescens!

Valorificare

modificare

Comestibilitate

modificare

Deși uneori destul de amară, ciuperca se pară consumată din când în când. Nu este toxică, dar strică gustul unei mâncări.[31]

Efecte medicinale

modificare

Polizaharidele extrase din cultura miceliară a Tricholoma sejunctum și administrate intraperitoneal la șoareci albi, la o doză de 300mg/kg, au inhibat creșterea cu 90% a cancerelor solide Sarcoma 180 (S180 este o linie de celule canceroase Sarcoma a șoarecilor[32]) respectiv de tipul Ehrlich (un model experimental de tumoare a șoarecilor care nu metastazează[33]), de verificat în: S. Ohtsuka și colaboratori: Polysaccharides having an anticarcinogenic effect and a method of producing them from species of Basidiomycetes (Patentul UK nr. 1331513, 26 septembrie 1973).[34]

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 156-157, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 288-289 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ James Sowerby: „Coloured Figures of English Fungi or Mushrooms”, vol. 2, Editura J. Davis, London 1799, p. 54, tab. 126
  6. ^ Lucien Quélet: „Tricholoma sejunctum”, în: „Mémoires de la Société d'Émulation de Montbéliard”, seria. 2, nr. 5, 1872, p. 76
  7. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 26 [1]
  8. ^ Claude Casimir Gillet: „Les Hyménomycètes, ou, Description de tous les champignons (fungi), qui croissent en France”, Editura Ch. Thomas, Alençon 1874, p. 95
  9. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling”
  10. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 1, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1818, p. 276
  11. ^ Wilhelm Pape: „Handwörterbuch der griechischen Sprache - Griechisch-deutsches Handwörterbuch”, vol. 2, Editura Vieweg & Sohn, Braunschweig 1914, p. 76
  12. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1084, ISBN 3-468-07202-3
  13. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. II, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 54
  14. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga: „Flora agaricina neerlandica”, vol. 4, Editura CRC Press, 1999, p. 113, ISBN 90-5410-493-7
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 167, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Marcel Bon: „Tricholoma viridifucatum”, în: „Documents Mycologiques”, vol. 6, nr. 22-23, 1976, p. 168
  17. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 131-133, ISBN 3-426-00312-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 260-261, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 314-315, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 292-293, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 306-307, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 332-333, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 86-287, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 237, ISBN 3-8289-1619-8
  26. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 168, ISBN 3-85502-0450
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 294-295, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Marcel Bon: „Tricholoma viridifucatum”, în: „Documents Mycologiques”, vol. 6, nr. 22-23, 1976, p. 185
  29. ^ Meinhard Michael Moser: „Tricholoma viridilutescens”, în: „Fungorum rariorum Icones coloratae”, vol. 7, Editura J. Cramer, Vaduz 1978, p. 12-13
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 88-93, ISBN 3-405-11774-7
  31. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling” - Valoare culinară
  32. ^ Han Fusheng et al.: „Induction of apoptosis in S-180 and S-180R tumor cells by adriamycinin vivo”, în: „Chinese Journal of Cancer Research”, vol. 8, nr. 3, septembrie 1996, p. 174-177
  33. ^ Healing Mushrooms. glosar
  34. ^ Healing Mushrooms

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler: 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen”, ed. a 2-a, Editura Kosmos, Halberstadt 2014, 978-3440-14364-3
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, ISBN 3-8001-3536-1
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tricholoma_sejunctum&oldid=15956764