Deschide meniul principal

Gălbeniță

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Tricholoma sulphureum)

Tricholoma sulphureum (Pierre Bulliard, 1784 ex Paul Kummer, 1871) din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma[1] este o ciupercă absolut necomestibilă și chiar ușor otrăvitoare. Această specie este numită în popor gălbeniță[2] sau cavaler sulfuros[3] Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Buretele se dezvoltă pe terenuri nisipoase, intercalate cu ceva argilă, în regiuni mai călduroase și pe soluri calcaroase, omniprezent în regiunile din România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând în păduri de foioase mai ales sub fagi și stejari, dar de asemenea în cele de conifere sub pini, brazi și molizi, din august până în noiembrie (decembrie).[4][5]

Tricholoma sulphureum
Gemeine Schwefel-Ritterling Tricholoma sulphureum.JPG
Gălbeniță
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. sulphureum
Nume binomial
Tricholoma sulphureum
(Bull.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus sulphureus Bull. (1784)
  • Gymnopus sulphureus (Bull.) Gray (1821)
  • Gyrophila sulphurea (Bull.) Quél. (1886)

DescriereModificare

 
Bres.: Tricholoma sulphureum
  • Pălăria: are un diametru între 3 și 8 cm, este la început boltită semisferic, devenind mai târziu convexă, apoi plată și ondulată, deseori adâncită precum cocoșată ușor la mijloc. Marginile rămân pentru destul de lung timp clar răsucite spre interior. Suprafața cuticulei este netedă, uscată și mătăsoasă. Arată o culoare galbenă ca sulful care este mai închisă, brun-roșiatică, în centru.
  • Lamelele: sunt ceva sfărâmicioase, foarte îndepărtate și late, de lungime inegală, ușor bombate, cu lamelule (lamele intercalate mai scurte) precum crestate lângă picior, fiind de asemenea colorate galben ca sulful.
  • Sporii: sunt neregulat-elipsoidali, netezi și neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), având o mărime de 8,5–11,5 × 5,0–6,5 microni. Pulberea lor este albă.
  • Piciorul: are o lungime de 3 la 8 cm și o lățime 0,8 până la 2,5 cm. Acesta este plin și deseori bombat în tinerețe precum gol și cilindric la bătrânețe. Coloritul este galben ca pălăria, primind în vârstă fibre longitudinale roșiatice. Nu pezintă o manșetă.
  • Carnea: este fibroasă, de colorit galben până galben-verzui. Mirosul puternic de sulf, acid butiric respectiv gaz natural este extrem de neplăcut, gustul fiind descris ca făinos-rânced, acru și foarte amar.[4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu Hidroxid de potasiu maro și cu sulfat de fier verde.[6]

ConfuziiModificare

În primul moment, gălbenița poate fi confundată cu Hypholoma capnoides (comestibil, saprofit, crescând pe bușteni în smoc, lamele albicioase până gri-violete, picior albicios, miros și gust plăcut),[7] Hypholoma fasciculare (otrăvitor, saprofit, crescând pe bușteni în smoc, miros plăcut dar gust foarte amar),[8]Lepista flaccida sin. Lepista inversa (comestibilă, cuticulă gălbuie până pal brun-gălbuie, lamele precum picior de colorit albicios până ocru și clar decurgătoare, miros și gust aromatic),[9] Tricholoma bufonium (necomestibil, cuticula are la mijloc o pată mare roșiatică sau este permanent purpurie până la palid brun-violetă, lamele și carne palid gălbuie, miros de gaz),[10] Tricholoma equestre sin. Tricholoma flavovirens (poate să fie letală ca Paxillus involutus, pălărie galben-verzuie, picior albicios, miros făinos și gust plăcut),[11] Tricholoma inamoenum (cuticulă alb-murdară, lamele și picior albicios),[12] Tricholomopsis decora (comestibilă dar inferioară, cu solzișori măslinii pe fund galben, carne destul de dură și fibroasă, gust imperceptibil)[13] sau chiar și cu Kuehneromyces mutabilis (comestibil).[14]

Ciuperci asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Această ciupercă este din cauza mirosului precum gustului ei complet necomestibilă. Ea a fost identificată ciupercă ușor otrăvitoare, pentru că provoacă, ingerată în porții mai mari sau crudă, probleme gastrointestinale. Pe de altă parte, singur adăugarea de foarte puțini bureți acestui soi la o mâncare ar distruge gustul și mirosul aceleia.[15]

În Pleistocen, această specie frumușică a fost aparentă mult mai frecvent decât în prezent, mai departe se registrează o scădere a populației din anii 1970.[16]

Din păcate se găsesc deseori exemplare călcate în picioare sau rupte. Nu distrugeți această ciupercă frumoasă, mult mai mult acceptați valoarea ei ecologică pentru arbori și pădure!

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 298-299, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 132-133, ISBN 3-426-00312-0
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 168, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 316-317, ISBN 978-3-440-14530-2
  8. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 143, ISBN 978-3-8427-0483-1
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 150, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 340-341, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 156-157, ISBN 978-3-440-13447-4
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 330-331, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 153, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 152-153, ISBN 3-405-11568-2
  15. ^ Naturlexikon
  16. ^ Cornelis Bas, M. E. Nordeloos, E. C. Vellinga (Ed.): „Flora Agaricina Neerlandica”, în: „ Critical Monographs on Families of Agarics and Boleti Occurring in the Netherlands”, vol. 3, Editura CRC Press, Boca Raton 1995, p. 146-148, ISBN 9-05410-616-6

BibiliografieModificare

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-3, vezi sub "Note"
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie sia Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare