Wikipedia

Lepista flaccida

specie de ciupercă

Lepista flaccida (James Sowerby, 1799, ex Narcisse Théophile Patouillard, 1887), sin., Clitocybe flaccida (James Sowerby, 1799, ex Paul Kummer, 1871), Clitocybe inversa (Giovanni Antonio Scopoli, 1772 ex Lucien Quélet, 1872), din încrengătura Basidiomycota în familia Tricholomataceae și de genul Lepista,[1][2] denumită în popor șeaua piticului, trâmbița bradului, triftărele,[3] este un soi saprofit și azotil de ciuperci comestibile foarte comun care însă lipsește în regiuni calcaroase. Se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord preponderent în păduri de conifere pe lângă brazi și molizi, dar, de asemenea, în cele mixte, crescând în mănunchiuri și cercuri de vrăjitoare. Apare destul de târziu, de la câmpie la munte, din septembrie până în iarnă.[4][5]

Lepista flaccida sin. Clitocybe flaccida, Clitocybe inversa
Trâmbița bradului, triftărele
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Basidiomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Lepista
Specie: L. flaccida
Nume binomial
Lepista flaccida
(Sowerby) Pat. (1887)
Sinonime
  • Agaricus inversus Scop. (1772)
  • Agaricus infundibuliformis Schaeff. (1774)
  • Agaricus infundibuliformis Bull. (1786)
  • Agaricus flaccidus Sowerby (1799)
  • Agaricus splendens Pers. (1801)
  • Agaricus lentiginosus Fr. (1801)
  • Clitocybe flaccida (Sowerby) P.Kumm. (1871)
  • Clitocybe inversa (Scop.) Quél. (1872)
  • Omphalia flaccida (Sowerby) Quél. (1887)
  • Lepista inversa (Scop.) Pat. (1887)
  • Clitocybe subinversa (Scop.) Murrill (1913)
  • Paralepista flaccida (Sowerby) Vizzini (2012)
Modifică text Consultați documentația formatului

Epitetul se trage din cuvântul latin (latină flaccidus=mat, lipsit de putere),[6] datorită aspectului pălăriei.

Taxonomie

modificare
 
Narcisse T. Patouillard

Primul care a descris specia drept Agaricus inversus a fost micologul italian Giovanni Antonio Scopoli în volumul 2 al operei sale Flora carniolica exhibens plantas Carnioliae indigenas în 1772,[7] în 1772 transferat la genul Clitocybe sub păstrarea epitetului de micologul francez Lucien Quélet în 1872.[8] Această denumire a fost folosită deseori și se mai găsește în cărțile de exemplu ale lui Bruno Cetto[4] sau Jakob Emanuel Lange.[9] Sub numele Agaricus infundibuliformis soiul a fost descris de două ori: odată de renumitul Jacob Christian Schäffer (1774)[10] și odată de savantul Pierre Bulliard (1786),[11] dar taxonul nu s-a ținut.

În 1799, botanistul englez James Sowerby a determinat specia drept Agaricus flaccidus de verificat în volumul 2 al operei sale Coloured figures of English Fungi or mushrooms.[12], hotărât să fie numele binomial. Micologul francez Narcisse Théophile Patouillard l-a transferat în cartea sa Les Hyménomycètes d'Europe - Anatomie et Classification des Champignons Supérieurs corect la genul Lepista sub păstrarea epitetului în 1887.[13] Acest taxon este numele curent valabil (2020). Dar și taxonul Clitocybe flaccida al micologului german Paul Kummer din 1871[14] se mai poate citi în diverse publicații mai vechi.

În sfârșit, în 2012, micologul italian Alfredo Vizzini a văzut specia aparținător genului Paralepista, creat de micologul german Jörg Raithelhuber, alăturând specia ca Paralepista flaccida.[15] Această denumire este doar acceptată nume curent de Index Fungorum.[16] Astfel de exemplu, nici mai prestigiosul comitet de taxonomie Mycobank,[1] nici bazele de date ale National Center for Biotechnology Information (NCBI)[2] acceptă, văzând în această denumire doar un sinonim. De neglijat sunt și toate celelalte încercări de redenumire, fiind nefolosite.

Descriere

modificare
 
Bres.:Clitocybe flaccida
  • Pălăria: de 4-10 (13) cm diametru, este elastică, subțire și higrofană (schimbă culoarea dacă pierde sau absoarbă apă), cu marginea răsfrântă în jos, fâlfâită neregulat, adesea cu fibre încarnate radiale și deja de la început adâncită în mijloc în formă de pâlnie. Cuticula netedă, umed-strălucitoare este de un colorit galben-ocru, crem-maroniu, până la roșiatic sau brun de vulpe, nu rar presărată de pete apoase, decolorându-se de mai multe ori datorită higrofiliei.
  • Lamelele: sunt foarte dese, subțiri, clar decurente la picior, mult și scurt bifurcate, de culoare mai deschisă ca pălăria, fiind albicioase, ocru-gălbuie, aproape portocalii sau slab ruginii, devenind în vârstă pârlite.
  • Piciorul: întotdeauna mai scurt decât diametrul pălăriei, are o înălțime de 3–7 cm și o lățime de 0,8-1,2 cm, este tare și rezistent, neted, albicios, subțire și aproape cilindric, în partea inferioară uneori slab îngroșat, la început plin până împăiat, apoi complet gol în interior. Coloritul este albicios, crem, ocru-gălbui galben-maroniu sau brun de alune, uneori ca cel al pălăriei. Baza prezintă în regulă un fetru miceliar țesălat alb și gros, fiind concrescută cu substratul. Tija nu are inel.
  • Carnea: este subțire, higrofilă, dar destul de tare și fibroasă, în pălărie ceva mai moale, coloritul fiind slab gălbui până crem. Mirosul slab amărui, amintește de iarbă proaspăt tăiată, și gustul este neremarcabil și blând, la bătrânețe însă mucegăit ca la multe alte ciuperci în acest stadiu.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori alungiți în formă de pară sau virgulă, netezi, hialini (translucizi), neamiloizi (nu intră în reacție cu iod), având o mărime de 5-7 x 3-4 microni. Pulberea lor este crem. Basidiile clavate cu două sterigme fiecare măsoară 28-32 x 6-8 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) cu un aspect asemănător sunt ceva mai scurte și rotunjite în vârf.[17] Studii mai recente au arătat că descrierea sporilor de Bresadola nu este complet exactă. Deci acestea sunt mai rotunjoare și suprafața este fin verucoasă.[18]
  • Reacții chimice: carnea și cuticula se colorează cu hidroxid de potasiu galben.[19][20]
  •  
    L. flaccida, pălărie
  •  
    L. flaccida tânără, lamele și picior
  •  
    L. flaccida bătrână, lamele și picior
  •  
    L. flaccida tinere
  •  
    L. flaccida bătrâne în mănunchi
  •  
    L. flaccida mai deschise
  •  
    L. flaccida în iarnă

Confuzii

modificare

Lepista flaccida poate fi confundată cu mai multe alte soiuri comestibile până letale, de exemplu cu: Clitocybe amoenolens sin. Paralepistopis amoenolens (letal, cuticula de colorit mai brun-roz, lamelele foarte asemănătoare, miros puternic de iasomie, pere coapte sau viorele, nu de migdale),[21] (imagini:[22]) Clitocybe clavipes sin. Ampulloclitocybe clavipes (comestibil, dar otrăvitor cu alcool, miros de ciuperci, slab fructuos),[23] Clitocybe geotropa sin. Infundibulicybe geotropa (comestibil, mai mare, miroase asemănător),[24] Clitocybe odora (comestibil, miros de anason),[25][26] Clitocybe phyllophila sin. Clitocybe cerussata (letal, miros ceva rășinos la maturitate, niciodată de migdale amare),[27] Clitocybe sinopica (comestibil),[28] Clitocybe squamulosa (comestibil),[29] Clitopilus geminus (comestibil, miros puternic de faină).[30] Hygrophoropsis aurantiaca (comestibil),[31] Hygrophoropsis olida (slab otrăvitor, miros aromatic, în timpul uscării dezgustător chimic),[32] Lepista gilva (comestibil, mai mare, cu pete apoase pe pălărie),[33] Infundibulicybe gibba sin. Clitocybe gibba (comestibil, mirosul dulceag amintește ceva de migdale amare și gustul este aromat)[34] sau Pseudoclitocybe cyathiformis (comestibilă).[35][36]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    !Clitocybe clavipes!
  •  
    Clitocybe geotropa
  •  
    Clitocybe odora
  •  
    !!!Clitocybe phyllophila!!!
  •  
    Clitocybe sinopica
  •  
    Clitocybe.squamulosa
  •  
    Clitopilus geminus
  •  
    Hygrophoropsis auriantiaca
  •  
    !!Hygrophoropsis olida!!
  •  
    Lepista gilva
  •  
    Infundibulicybe gibba sin. Clitocybe gibba
  •  
    Pseudoclitocybe

Valorificare

modificare

Trâmbița bradului nu este de calitate culinară superioară. Pălăriile (piciorul este prea tare) se prepară cel mai bine într-o ciulama împreună cu alți bureți sau prăjit scurt și pe foc mare.[37] Soiul poate fi de asemenea uscat. Fiind destul de dificil de digerat, consumată în cantități mai mari, ar putea provoca probleme gastrointestinale la persoane sensibile. Mai departe se spune, că ar fi toxic, ingerat împreună cu alcool.[38] Evitați de acea consumul împreună cu băuturi alcoolice. Odată înghețată, nu o mai mâncați, pentru că nu se știe, dacă nu a fost deja dezghețată odată anterior.

Note

modificare
  1. ^ a b Mycobank
  2. ^ a b NCBI
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 506, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1-3
  4. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 342-343, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 142-143, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 479
  7. ^ Ioannis Antonii Scopoli: „Flora carniolica exhibens plantas Carnioliae indigenas”, vol. II, Editura Ioannis Pauli Krauss, Viena 1772, p. 445, nr. 1534 [1]
  8. ^ Lucien Quélet: „Clitocybe inversa Scop.”, în: „Mémoires de la Société d'Émulation de Montbéliard”, seria. 2, vol. 5, 1872, p. 235
  9. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 94-95, ISBN 3-405-11568-2
  10. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae”, Editura J.J. Palmium, Erlangen 1800 vol. 4, p. 49, tab. 212
  11. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume etc..”, vol. 6, Editura Didot, Debure, Belin, Paris 1786, tab. 286
  12. ^ James Sowerby: „Coloured figures of English Fungi or mushrooms”, Editura Davis, London 1799, p. 78, tab. 185
  13. ^ Narcisse Théophile Patouillard: „Les Hyménomycètes d'Europe - Anatomie et Classification des Champignons Supérieurs”, Editura Paul Klincksieck, Paris 1887, p. 96
  14. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen, cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 124
  15. ^ A. Vizzini: „Paralepista flaccida”, în: „Mycotaxon”, vol. 120, 2012, p. 262
  16. ^ http://www.speciesfungorum.org/Names/SynSpecies.asp?RecordID=564347] Index Fungorum
  17. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 169
  18. ^ Julius Peter: „Das grosse Pilzbuch - eine Pilzkunde Mitteleuropas“, Editura Safari-Verlag, Berlin 1964, p. 161
  19. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 151, ISBN 3-85502-0450
  20. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 113
  21. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 33, 117, 120, ISBN 978-1-4454-8404-4
  22. ^ 123 Pilze cu imagini
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 340-341, ISBN 3-405-12116-7
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 332-333, ISBN 3-405-12116-7
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 322-323/1, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 354-355, ISBN 88-85013-46-5
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12124-8
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, 364-365/2, ISBN 3-405-12081-0
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 372-373, ISBN 3-405-12081-0
  31. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 92-93, ISBN 978-3-440-14530-2
  32. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling”, nr. 6, 2014, p. 25
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 366-367, ISBN 3-405-12081-0
  34. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 134-135, ISBN 978-3-440-13447-4
  35. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 354-355, ISBN 88-85013-46-5
  36. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 181-182
  37. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4, p. 108
  38. ^ Naturführer online

Bibliografie

modificare
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-3, 5 vezi sub "Note"
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, ISBN 3-85604-060-9
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lepista_flaccida&oldid=15686215