Wikipedia

Hygrophoropsis aurantiaca

specie de ciupercă

Hygrophoropsis aurantiaca (Franz Xaver von Wulfen, 1781 : Elias Magnus Fries, 1821 ex René Maire, 1921)[1] este o specie saprofită de ciuperci comestibile din familia Hygrophoropsidaceae și genul Hygrophoropsis, cunoscută în popor sub numele gălbior fals[2] respectiv gălbiori falși[3] sau burete portocaliu.[4] Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de conifere sau mixte, pe soluri sărace, acide până neutrale, pe lângă molizi și pini deseori pe mușchi, câteodată pe cioate, bușteni, trunchiuri în descompunere sau pe conuri îngropate în pământ, dar de asemenea pe câmpii și defrișări ori arsuri vechi. Soiul se dezvoltă, crescând solitar, împrăștiat sau în grupuri precum cercuri de vrăjitoare, de la câmpie la munte, din august până în noiembrie (decembrie).[5][6][7]

Hygrophoropsis aurantiaca
Gălbiori falși
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Hygrophoropsidaceae
Gen: Hygrophoropsis
Specie: H. aurantiaca
Nume binomial
Hygrophoropsis aurantiaca
(Wulfen : Fr.) Maire (1921)
Sinonime
  • Agaricus aurantiacus Wulfen (1781)
  • Merulius aurantiacus (Wulfen) J.F.Gmel. (1792)
  • Agaricus subcantharellus Sowerby (1809)
  • Cantharellus aurantiacus Fr. (1821)
  • Cantharellus ravenelii Berk. & M.A. Curtis (1861)
  • Merulius ravenelii (Berk. & M.A. Curtis) Kuntze (1891)
  • Clitocybe aurantiaca (Wulfen) Stud.-Steinh. (1900)
Modifică text Consultați documentația formatului

Descriere modificare

 
Bres.: C. auriantiacus
  • Pălăria: are un diametru de 3–8 cm, este subțire, elastică, în tinerețe boltită, convexă cu margini regulate, răsfrânte în jos și ușor brumate, apoi se aplatizează, fiind în final adâncită central, în formă de pâlnie. Cuticula cu colorit viu, galben-portocaliu până portocaliu-roșiatic, în mijloc adesea cu tonuri brun-măslinii, este catifelată și uscată.
  • Lamelele: sunt subțiri, repetat bifurcate, stau dense și mult decurente în lungul piciorului, cu un colorit asemănător pălăriei, dar mai intensiv.
  • Piciorul: are o înălțime de 3–8 cm și o grosime de 0,7–1 cm, este plin, inițial cilindric, la maturitate alungit și nu rar ceva excentric. Culoarea este în general asemănătoare cu cea a pălăriei, dar exemplare mature tind din când în când spre brun spre centru.
  • Carnea: este moale, ceva elastică, subțire și de culoare galben-portocalie. Mirosul este un pic ierbos și gustul fad, din când în când amărui până iutișor. Aproape niciodată este năpădită de viermi.[5][6][7]
  • Caracteristici microscopice: Sporii care se îngustează conic spre bază sunt slab eliptici până ovoidali, netezi și hialini (translucizi), având o mărime de 5–7,5 × 3,5–5 microni. Pulberea lor albă apare în mase. Basidiile cu 4 sterigme fiecare sunt clavate, măsurând 35-40 x 8-10 microni.[8]
  • Reacții chimice: Carnea și lamelele buretelui se colorează cu acid sulfuric lila deschis și cu Hidroxid de potasiu repede alb.[9]
  •  
    H. aurantiaca, spori
  •  
    H. aurantiaca, lamele și picior
  •  
    H. aurantiaca tineri
  •  
    H. aurantiaca bătrâni

Confuzii modificare

Buretele portocaliu poate fi confundat în primul rând cu specii de aspect asemănător, ca de exemplu Cantharellus cibarius,[10] Cantharellus friesii,[11] Clitocybe gibba,[12] Craterellus tubaeformis,[13] Hydnum rufescens (cu aculei),[14] Hygrocybe aurantiosplendens,[15] Hygrocybe cantharellus (comestibilă),[16] Hygrocybe chlorophana,[17] Hygrocybe quieta,[18] Hygrophoropsis macrospora[19] sau Lepista flaccida,[20] cu toate comestibile, dar și cu otrăvitorul Omphalotus olearius[21] ori posibil letalul Paxillus involutus.[22]

Specii asemănătoare modificare

  •  
    Cantharellus friesii
  •  
    Clitocybe gibba
  •  
    Craterellus tubaeformis
  •  
    Hydnum rufescens
  •  
    Hygrophoropsis macrospora
  •  
    Hygrocybe aurantiosplendens
  •  
    Hygrocybe cantharellus
  •  
    Hygrocybe chlorophana
  •  
    Hygrocybe quieta
  •  
    Lepista flaccida
  •  
    !!Omphalotus olearius!!
  •  
    !!!Paxillus involutus!!!

Valorificare modificare

Gălbiorii falși sunt comestibili, dar, pricinuit mirosului și gustului nu prea gustoși. Se recomandă ingerarea în cantități mai mici, cel mai bine amestecați cu alte soiuri. Încă un argument pentru un consum redus al acestei ciuperci este faptul, că ea nu este suportată de unii oameni în porțiuni mari, la care provoacă probleme gastrointestinale de obicei numai ușoare. Alte persoane mănâncă bureții fără nici un disconfort.[23]

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 511, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 3
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 322-323, ISBN 3-405-12116-7
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 92-93, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 182
  8. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. X, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 473
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 79, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 207-209, ISBN 3-426-00312-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 446-447, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 338-339, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 458-459, ISBN 978-3-440-14530-2
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 582-583, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 408-409, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 404-405 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 454-455, ISBN 88-85013-46-5
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 410-411, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 50-51, ISBN 978-3-440-13447-4
  20. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 120, ISBN 978-1-4454-8404-4
  21. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 36-37, ISBN 978-3-8427-0483-1
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 464-465, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Tox-Info

Bibliografie modificare

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea 2013
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • <ref>Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophoropsis_aurantiaca&oldid=15785554