Hydnum rufescens

specie de ciupercă


Hydnum rufescens (Christian Hendrik Persoon, 1799), din încrengătura Basidiomycota în familia Hydnaceae și de genul Hydnum,[1][2] este o specie foarte comună de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ciuperca este cunoscută în popor sub numele piei de oaie fierbinte,[3] arici roșu-galben[4] sau probabil simplu flocoșel roșiatic. Se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând în grupuri sau cercuri mari, în păduri de foioase sub fagi și stejari precum în cele de conifere sub molizi și pini de pădure. Apare de la deal la munte, din (iunie) iulie până în noiembrie (decembrie).[5][6]

Hydnum rufescens
Rötlicher Stoppelpilz Hydnum rufescens.JPG
Piei de oaie fierbinte, flocoșel roșiatic
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Cantharellales
Familie: Hydnaceae
Gen: Hydnum
Specie: H. rufescens
Nume binomial
Hydnum rufescens
Pers. (1799) [1800]
Sinonime
  • Dentinum rufescens (Pers.) Gray (1821)
  • Hydnum repandum var. rufescens (Pers.) Barla (1859)
  • Tyrodon rufescens (Pers.) P.Karst. (1889)
  • Hydnum sulcatipes Peck (11907)

TaxonomieModificare

Numele binomial a fost determinat drept Hydnum repandum de renumitul micolog bur Christian Hendrik Persoon în volumul 2 al operei sale Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium din 1799,[7] nume curent valabil până în prezent (2019).

Toate celelalte încercări de modificare ale taxonului sunt acceptate sinonim, dar nu sunt folosite și astfel neglijabile.

DescriereModificare

 
Bres.: Hydnum rufescens
  • Pălăria: destul de compactă și ușor sfărâmicioasă are un diametru de 4–8 (15) cm, este inițial convexă cu marginea răsucită în jos, apoi aplatizată, câteodată adâncită. Suprafața devine cu avansarea în vârstă neregulată, cu marginea ondulată și crestată. Cuticula este netedă, fin catifelată și brumată, la umezeală lucioasă, având un colorit care variază de la inițial gălbui până galben închis la apoi ruginiu sau roșiatic.
  • Himenoforul: nu are lamele, ci aculei. Ei sunt conici, destul de moi și lungi, mai îndepărtați ca la Hydnum repandum, inegali, cu vârfuri zimțate, foarte fragili și decurenți la picior. Coloritul este la început albicios, mai târziu portocaliu, și la bătrânețe adesea gri-roz. Țepii pot fi îndepărtați cu ușurință.
  • Piciorul: are o înălțime de 4–7 (10) cm și o grosime de 1–2 cm, este neted, cilindric, tare, sfărâmicios și plin, deseori puțin excentric și îndoit, fiind albicios, ocazional și de aceiași culoare cu pălăria. Îngălbenește puternic la apăsare.
  • Carnea: este tare și casantă în tinerețe, devenind la bătrânețe fibroasă, fiind de culoare alb-gălbuie. Mirosul este neutru sau slab asemănător florii de portocală, gustul la exemplare tinere plăcut, dar la cele mai bătrâne amintește de făină de ovăz uscată și este ceva iute și amăruie. La leziune se decolorează roz-gălbui până chiar și maroniu. Aproape niciodată este năpădită de viermi.[5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori cu pereți subțiri sunt netezi, slab elipsoidali, de o lățime inegală, hialini (translucizi), mereu cu o picătură mare uleioasă în mijloc, având o mărime de 8-10 x 6-7 microni. Pulberea lor este ocru-ruginie. Basidiile în formă de măciucă cu 2–4 sterigme fiecare măsoară 25-30 x 7-8 microni, iar cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt aproape egale privind forma și mărimea.[8]
  • Reacții chimice: Carnea se decolorează cu Hidroxid de potasiu albicios.[9]

ConfuziiModificare

Văzut de sus, buretele seamănă tare cu gălbiorul și specii înrudite, dar se deosebește clar prin aculeii săi (Himenoforul genului Cantharellus constă din pseudo-lamele), dar de asemenea cu ciupercile cu tuburi și pori Albatrellus cristatus (necomestibil),[10] Albatrellus confluens (comestibil),[11] Albatrellus ovinus (comestibil),[12][13] de asemenea cu Hygrophoropsis aurantiaca (are lamele, carnea și piciorul formați mai slab, comestibil).[14]

În primul rând însă, soiul poate fi confundat cu gemenul său delicios Hydnum repandum (cu nuanțe alb-gălbuie[15] precum cu alte specii asemănătoare ale acestui gen, cu toate comestibile sau cel puțin neotrăvitoare, ca de exemplu Hydnum acre sin. Hydnellum mirabile (burete mai închis în culoare, amar, necomestibil)[16] Hydnum albidum (albicios, comestibil),[17] Hydnum subsquamosum (cuticula este mai roză, comestibil),[18] Hydnum umbilicatum (comestibil) [19] sau Hydnum versipelle (burete mai închis în culoare, amar, necomestibil).[20]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Pieile de oaie fierbinte sunt ciuperci de calitate bună, în special exemplarele tinere. Carnea devine la cele bătrâne ceva scorțoasă. Mai departe, buretele are atunci un gust amar din cauza aculeilor care însă pot fi îndepărtați fără probleme. El poate fi bine adăugat la mâncăruri cu gălbiori, ambele specii fiind de consistență asemănătoare, pentru care se cere un timp de gătit mai lung.[21]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobamk
  3. ^ Denumire RO 1
  4. ^ Denumire RO 2
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 582-583, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 312-313, ISBN 978-3-440-13447-4
  7. ^ C. H. Persoon: „Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium”, vol. 2, Editura Gessneri, Usteri et Wolfii, Leipzig (Lipsiae) și Lucerna 1799, p. 95 [1]
  8. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1046
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 607, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 558-559 ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 546-547, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 548-549 ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 210.211, ISBN 978-3-8427-0483-1
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 548-549, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 542-543, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 522-523, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 588-589, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Myco Québec
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 540-541, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 118, ISDN 3-453-40334-7

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, pentru toate ciupercile analizate
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare