Albatrellus cristatus

specie de ciupercă


Albatrellus cristatus (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex František Kotlaba & Zdeněk Pouzar, 1957), sin. Polyporus cristatus (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Elias Magnus Fries, 1821) sau Scutiger cristatus (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Appollinaris Semenovich Bondartsev și Rolf Singer, 1941),[1] denumit în popor burete cu creastă,[2] este o specie de ciuperci necomestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Albatrellaceae și genul Albatrellus care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), dar după câțiva autori are de asemenea calități saprofite. Bureții se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord preferat în păduri mixte sub fagi, rar și pe lângă molizi, câteodată chiar pe lemn în putrefacție. Apar în zone submontane, (ținuturi muntoase și dealuri) din iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Albatrellus cristatus sin.

Scutiger cristatus

Albatrellus cristatus a1 (5).JPG
Bureți cu creastă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Albatrellaceae
Gen: Albatrellus
Specie: A. cristatus
Nume binomial
Albatrellus cristatus
(Schaeff.) Kotl. & Pouzar (1957)
Sinonime
  • Boletus cristatus Schaeff. (1774)
  • Boletus christatus Pers. (1800)
  • Grifola cristata (Schaeff.) Gray (1821)
  • Polyporus christatus (Schaeff.) Fr. (1821)
  • Caloporus christatus (Schaeff.) Quél. (1888)
  • Scutiger christatus (Schaeff.) Bondartsev & Singer (1941)
  • Laeticutis cristata (Schaeff.) Audet (2010)

IstoricModificare

 
Jacob Christian Schäffer

Specia a fost descrisă pentru prima dată sub denumirea Boletus cristatus de renumitul savant Jacob Christian Schäffer în volumul 4 al operei sale Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae din 1774.[5] După ce renumitul om de știință suedez Elias Magnus Fries a determinat genul Polyporus, a transferat soiul sub numele Polyporus christatus, de verificat în volumul 1 al lucrării sale Systema mycologicum, sistens fungorum ordines, genera et species.[6] Acest taxon a rămas valabil până în anul 1941, când micologii Appollinaris Semenovich Bondartsev și Rolf Singer l-au redenumit în Scutiger christatus,[7] dar în 1957, a fost înlocuit și el prin numele actual valabil (2018) Albatrellus cristatus, creat de micologii cehi František Kotlaba și Zdeněk Pouzar.[8]

Mai trebuie menționat, că, în 2010, micologul canadian S. A. Audet a propus numele Laeticutis cristata pentru această specie,[9] fiind imediat promovat de cercuri micologice americane (de exemplu prin Todd F. Elliott, ‎Steven L. Stephenson sau Walter E. Sturgeon) chiar și de Index Fungorum.[10] Totuși nu s-a impus. Mycobank îl vede sinonim (vezi sus) precum ca specie proprie.[11] Toate celelalte încercări de redenumire pot fi neglijate, nefiind folosite.

DescriereModificare

 
Bres.: Polyporus cristatus
  • Pălăria: are un diametru de 4-12 (20) cm și o grosime de 1-4 cm, este cărnoasă, fragilă, căpătând repede consistența de plută, mai întâi sferică cu marginea răsucită în jos, dar repede întinsă, ondulată, neregulat îndoită, adesea cu crăpături precum contopită cu pălăriile exemplarelor vecine. Cuticula este uscată și catifelată până fin solzoasă. Coloritul variază între galben-verzui, verde-măsliniu, brun-gălbui și gri brun închis. La bătrânețe are tendința de a se sparge în fragmente poliedrice, începând în mijloc.
  • Tuburile și porii: Sporiferele albe apoi gălbuie sunt foarte scurte, de 1-1,5 mm lungime și lung decurente la picior, adesea până la bază. Coloritul alb îngălbenește ușor la atingere sau cu vârsta. Porii sunt în tinerețe și ei albi, rotunzi, foarte mici (0,2 mm), dar devin la bătrânețe gălbui și unghiulari.
  • Piciorul: are o înălțime 3-6 cm și un diametru de 1,5-2,5 cm, este scurt, cilindric, robust, aproape în formă de trunchi, în poziție centrală sau ușor excentrică față de pălărie și mai subțiat către bază, catifelat până fin solzos, uscat și de culoare albă, în vârstă nu rar înfățat de un strat ruginiu sau galben-măsliniu.
  • Carnea: este inițial albă (la bătrânețe cu nuanțe verzuie), compactă, friabilă, dar, începând cu maturitatea, devine tare cu o consistență de plută. Deci mirosul amintește la exemplare tinere de ciuperci, el devine destul de repede dezgustător fetid, gustul fiind foarte amar.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: Sporii sunt rotunjori cu apendicul, fără un por de germen vizibil, cu o membrană groasă și netedă precum neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), hialini (translucizi), cu o picătură mare de ulei în centru și o mărime de 5-6 x 4-5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile au 4 spori. Cestoidele (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) lipsesc. Hifele nu prezintă fibule.[12]
  • Reacții chimice: Carnea buretelui se colorează cu acid sulfuric violet și cu Hidroxid de potasiu roșiatic.[13]

ConfuziiModificare

Buretele cu creastă poate fi confundat în primul rând cu suratele lui care sunt cu toate comestibile, în special cu gustosul Albatrellus ovinus (Faceți o probă pentru identificarea mai ușoară!),[14] sau de exemplu cu Albatrellus avellaneus,[15] Albatrellus citrinus,[16] Albatrellus confluens,[17] Albatrellus pes-caprae sin. Scutiger pes-caprae[18] sau Albatrellus subrubescens.[19] Începători ar putea să confundă specia chiar și cu delicioasele Hydnum repandum sau Hydnum rufescens,[20] care însă nu au pori ci țepi pe dedesubt, dar de asemenea cu bureții necomestibili Jahnoporus hirtus[21] și Osteina obducta sin. Grifola ossea.[22]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Buretele cu creastă este din cauza calității cârnii precum al gustului amar absolut necomestibil.

NoteModificare

  1. ^ Mycobank 1
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 520, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 558-559, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 496-497, ISBN 978-3-8354-1839-4
  5. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae”, Editura J.J. Palmium, Erlangen 1774 vol. 4, p. 93, tab 316-317
  6. ^ Elias Magnus Fries: „Systema mycologicum, sistens fungorum ordines, genera et species”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 356
  7. ^ „Annales Mycologici”, vol. 39, nr. 1, Berlin 1941, p. 47
  8. ^ František Kotlaba & Zdeněk Pouzar: „Albatrellus cristatus”, în jurnalul micologic „Česká Mykologie”, vol. 11, nr. 3, Brno 1972, p. jurnalul154
  9. ^ Jurnalul „Mycotaxon”, nr. 111, 2010, p. 442
  10. ^ Index Fungorum
  11. ^ Mycobank 2
  12. ^ German Josef Krieglsteiner, Armin Kaiser: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel und Porenpilze“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 1, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 978-3-8001-3528-8, p. 471
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 609, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 548-549 ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Zdeněk Pouzar: „Contribution to the knowledge of the genus Albatrellus (Polyporaceae) I. A conspectus of species of the North Temperate Zone”, Česká Mykologie. vol. 26, Brno 1972, p. 196
  16. ^ 123 Pilzforum
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 546-547, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 562-563, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Lothar Krieglsteiner: „Die Großpilze Baden-Württembergs; Allgemeiner Teil - Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel- und Porenpilze”, vol. 1, Editura E. Ulmer, Stuttgart 2000, p. 475
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 582-583, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 316-317, ISBN 978-3-440-13447-4
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 548-549, ISBN 3-405-12081-0

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare