Deschide meniul principal

Babița oilor

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Albatrellus ovinus)

Albatrellus ovinus (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex František Kotlaba & Zdeněk Pouzar, 1957), sin. Polyporus ovinus (Jacob Christian Schäffer ex Elias Magnus Fries, 1821) sau Scutiger ovinus (Jacob Christian Schäffer ex William Murrill, 1920), din încrengătura Basidiomycota în familia Albatrellaceae și genul Albatrellus[1] denumit în popor babița oilor,[2] buretele oilor[3] sau bureți ciobănești,[4] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), dar după câțiva autori are de asemenea calități saprofite. Bureții se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe soluri calcaroase în păduri de conifere și luminișuri, aproape numai în regiuni montane, în grupuri numeroase adesea concrescuți, din iulie până octombrie.[5][6]

Albatrellus ovinus
Albatrellus-ovinus.jpg
Babița oilor, buretele oilor
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Basidiomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Albatrellaceae
Gen: Albatrellus
Specie: A. ovinus
Nume binomial
Albatrellus ovinus (Schaeff.) Kotl. & Pouzar (1957)
Sinonime
  • Boletus ovinus Schaeff. (1774)
  • Boletus carinthiacus Pers. (1801)
  • Polyporus ovinus (Schaeff.) Fr. (1821)
  • Albatrellus albidus Gray (1821)
  • Caloporus ovinus (Schaeff.) Quél. (1886)
  • Scutiger ovinus (Schaeff.) Murrill (1920)
  • Polyporus lutescens Velen. (1922)

DescriereModificare

 
Bres.: Polyporus ovinus
  • Pălăria: are un diametru de 6-12 (15) cm și o grosime de 1-4 cm, este cărnoasă, elastică, adesea neregulată, mai întâi sferică cu marginea răsucită în jos apoi întinsă și repede crăpată, nu rar contopită cu cele de exemplarele vecine. Cuticula este uscată, mată și netedă, inițial albicioasă, dar schimbă cu avansarea în vârstă culoarea peste cenușiu până la gălbui-portocaliu-maroniu, rămânând însă mereu cu aspect palid precum marginea mai deschisă. La bătrânețe are tendința de a se sparge în fragmente poliedrice.
  • Tuburile și porii: sporiferele sunt foarte scurte, de 1-2 mm lungime și un pic decurente la picior. Coloritul alb îngălbenește ușor la atingere sau cu vârsta. Porii sunt în tinerețe albi, rotunzi, foarte mici (0,2 mm), dar devin gălbui, mai largi și rectangulari la exemplarele mature.
  • Sporii: sunt rotunjori, netezi și hialini (translucizi), cu o picătură de ulei în centru și o mărime de 3,5-4,5 x 4-5 microni. Pulberea lor este albă.
  • Piciorul: are o înălțime 2-6 (8) cm și un diametru de 1-3 cm, este scurt, cilindric, solid, mai bulbos către bază cu un vârf subțiat, în poziție centrală sau ușor excentrică față de pălărie, neted până ușor catifelat și de culoare albă, deseori cu pete gălbuie.
  • Carnea: este de consistență compactă, tare, friabilă, albă, devenind gălbuie la tăiere, tânără foarte savuroasă și aromatică, cu un miros și gust plăcut de ciuperci.[5][6]
  • Reacții chimice: Cuticula și tuburile buretelui se colorează cu anilină galben, cu acid azotic în carne roșu ca morcovul, cu Hidroxid de amoniu în întregime galben, cu Hidroxid de potasiu în carne galben, iar cuticula precum tuburile devin castanii și cu sulfat de fier în întregime gri-negricios.[7]

ConfuziiModificare

Babița oilor poate fi confundată în primul rând cu suratele ei care sunt cu toate comestibile cu o excepție, ca de exemplu: Albatrellus avellaneus,[8] Albatrellus citrinus,[9] Albatrellus confluens,[10] Albatrellus cristatus (necomestibil),[11] Albatrellus pes-caprae sin. Scutiger pes-caprae[12] sau Albatrellus subrubescens.[13] Începători ar putea să confundă specia chiar și cu deliciosul Hydnum repandum care însă nu are pori ci țepi pe dedesubt, dar de asemenea cu bureții necomestibili Jahnoporus hirtus[14] și Osteina obducta sin. Grifola ossea.[15]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Tânăr (bătrân devine prea elastic și destul de amar), buretele oilor poate fi preparat, tăiat mărunt, asemănător gălbiorilor sau flocoșelului, având o notă mai accentuată de ciuperci în miros și gust.[16][17] Este excepțional de potrivit pentru conservarea în ulei sau oțet.[18]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Oana Zamfirescu: „The Caracteridtics of the Romanian Common Names Given to Lower Plants”, în: Lucrări Științifice, vol. 57 (1), seria Agronomie, Editura Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași, Iași 2014, p. 413, nr. 38 [1], Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 537, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 3
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 548-549, ISBN 3-405-12116-7
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 542-543, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 610, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Zdeněk Pouzar: „Contribution to the knowledge of the genus Albatrellus (Polyporaceae) I. A conspectus of species of the North Temperate Zone”, Česká Mykologie. vol. 26, Brno 1972, p. 196
  9. ^ 123 Pilzforum
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 546-547, ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 558-559 ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 562-563, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Lothar Krieglsteiner: „Die Großpilze Baden-Württembergs; Allgemeiner Teil - Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel- und Porenpilze”, vol. 1, Editura E. Ulmer, Stuttgart 2000, p. 475
  14. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 316-317, ISBN 978-3-440-13447-4
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 548-549, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 117-119, ISBN 3-453-40334-7
  17. ^ Renate & Wilhelm Volk: „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 89, ISBN 3-8001-3656-2
  18. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. + tab. 948
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, ISBN 3-405-11345-8

Legături externeModificare