UEFA Europa League 2014-2015

(Redirecționat de la UEFA Europa League 2014–15)

UEFA Europa League 2014-2015 a fost cel de-al 44-lea sezon al celei de-a doua competiții fotbalistice europene și cel de-al 6-lea sezon al competiției de la schimbarea denumirii în UEFA Europa League. Finala a avut loc pe Stadionul Național Kazimierz Górski din Varșovia, Polonia, între gruparea ucraineană Dnipro Dnipropetrovsk și gruparea spaniolă Sevilla.[1]

UEFA Europa League 2014-2015
Sport Fotbal
Organizator UEFA
Nr. de ediții 6 (44)
Data începerii 1 iulie 2014
Data sfârșitului 27 mai 2015
Participanți 48+8 (competiție)
161+33 (calificări)
Câștigătorul trofeului Sevilla
Prezență online site web oficial
Pentru ediția următoare, vedeți :
UEFA Europa League 2015-2016
Pentru ediția precedentă, vedeți :
UEFA Europa League 2013-2014

Acesta a fost primul sezon în care cluburile trebuie să respecte regulamentul UEFA cu privire la fair-play-ul financiar.[2] De asemenea, acesta a fost primul sezon în care un club din Gibraltar a participat în competiție, după ce Asociația de Fotbal a Gibraltarului a fost acceptată ca al 54-lea membru al UEFA, la congresul UEFA din mai 2013.[3] Acestora le-a fost alocat un loc în Liga Campionilor,[4] campioană locală din sezonul 2013–14, Lincoln Red Imps, fiind echipa delegată să participe din partea asociației.[5]

Începând din acest sezon, câștigătorii UEFA Europa League se vor califica automat pentru sezonul următor de Liga Campionilor UEFA.[6] Deci, câștigătora turneului se va califica pentru Liga Campionilor 2015-2016 (cel puțin în faza play-off).

Pe 17 iulie 2014, tabloul de urgențe UEFA a anunțat că echipele ucrainiene și rusești nu vor putea să joace meciuri între ele "până la notificări viitoare", din cauza tensiunilor politice dintre cele două țări.[7] Un alt anunț de urgență luat de UEFA a fost acela că echipele din Israel nu vor putea găzdui vreun meci din cauza conflictului din Fâșia Gaza.[8] Din acest sezon, UEFA a hotărât ca orice cartonaș galben primit în faza grupelor să nu conteze în faza eliminatorie.[9] Pe lângă acest lucru, acesta a fost și primul sezon în care se va folosi spuma care dispare, spumă folosită și la Campionatul Mondial de Fotbal 2014.[10]

Alocarea echipelor asociațiilor modificare

Un total de 193 de echipe din 53 asociații UEFA au participat în UEFA Europa League 2013-14. Asociațiile au alocate locurile în conformitate cu coeficientul UEFA al țării în 2012, care ia în considerare performanța lor în intervalul 2006-07 și 2010-11.[11]

Dedesubt este schema calificărilor pentru UEFA Europa League 2013-14:

  • Asociațiile 1-6 au fiecare 3 echipe calificate
  • Asociațiile 7-9 au fiecare 4 echipe calificate
  • Asociațiile 10-51 au fiecare 3 echipe calificate, exceptând Liechtenstein care are doar o singură echipă (Liechtenstein are doar turneu de cupă, nu și campionat)
  • Asociațiile 52-53 au fiecare 2 echipe calificate
  • Liechtenstein are o echipă calificată (deoarece ei organizează doar o cupă locală, nu și turneul de ligă)
  • Primele 3 asociații în clasamentul UEFA Fair Play pe sezonul 2012-14 primesc un loc adițional
  • În plus, 33 de echipe eliminate din Liga Campionilor 2013-2014 sunt transferate în Europa League

Clasamentul asociațiilor modificare

Poziție Asociație Coef. Echipe Note
1   Anglia 85.785 3
2   Spania 82.329
3   Germania 69.436
4   Italia 60.552
5   Franța 53.678
6   Portugalia 51.596
7   Rusia 44.707 4
8   Ucraina 43.883
9   Olanda 40.129 +1(FP)
10   Turcia 35.050 3
11   Grecia 34.166
12   Danemarca 30.550
13   Belgia 27.000
14   România 25.824
15   Scoția 25.141
16   Elveția 24.900
17   Israel 22.000
18   Cehia 20.850
Poziție Asociație Coef. Echipe Note
19   Austria 20.700 3
20   Cipru 18.124
21   Bulgaria 17.875
22   Croația 16.124
23   Belarus 16.083
24   Polonia 15.916
25   Slovacia 14.499
26   Norvegia 14.375 +1(FP)
27   Serbia 14.250
28   Suedia 14.125
29   Bosnia și Herțegovina 9.124
30   Finlanda 8.966 +1(FP)
31   Irlanda 8.708
32   Ungaria 8.500
33   Republica Moldova 7.749
34   Lituania 7.708
35   Letonia 7.415
36   Georgia 6.957
Poziție Asociație Coef. Echipe Note
37   Azerbaidjan 6.165 3
38   Slovenia 6.124
39   Macedonia 5.207
40   Islanda 4.957
41   Kazahstan 4.374
42   Liechtenstein 4.000 1
43   Muntenegru 3.875 3
44   Albania 3.874
45   Estonia 3.791
46   Țara Galilor 2.790
47   Armenia 2.583
48   Malta 2.416
49   Irlanda de Nord 2.249
50   Insulele Feroe 1.416
51   Luxemburg 1.374
52   Andorra 1.000 2
53   San Marino 0.916
54   Gibraltar 0.000 1
Note
  • (FP): Echipă adițională în baza fair play (Olanda, Norvegia și Finlanda)[12]
  • (UCL): Echipele adiționale transferate din Liga Campionilor

Distribuția modificare

Echipele care intră în această rundă Echipele care avansează din runda precedentă Echipele transferate din Liga Campionilor
Prima rundă de calificare
(74 de echipe)
  • 17 de câștigătoare de cupă din asociațiile 37-53
  • 25 de vicecampioane din asociațiile 28-53 (exceptând Liechtenstein)
  • 29 de echipe clasate pe locul 3 din asociațiile 22-51 (exceptând Liechtenstein)
  • 3 echipe calificate prin clasamentul Fair Play
A doua rundă de calificari
(80 de echipe)
  • 16 câștigătoare de cupă din asociațiile 21-36
  • 12 finaliste de cupă din asociațiile 16–27
  • 6 echipe clasate pe locul 3 din asociațiile 16–21
  • 6 echipe clasate pe locul 4 din asociațiile 10–15
  • 3 echipe clasate pe locul 5 din asociațiile 7–9
  • 37 de câștigătoare din prima rundă de calificare
A treia rundă de calificări
(58 de echipe)
  • 3 câștigătoare de cupă din asociațiile 18–20
  • 6 echipe clasate pe locul 3 din asociațiile 10–15
  • 3 echipe clasate pe locul 4 din asociațiile 7–9
  • 3 echipe clasate pe locul 5 din asociațiile 4–6 (câștigătoarea Cupei Ligii Franței)
  • 3 echipe clasate pe locul 6 din asociațiile 1–3 (câștigătoarea Cupei Ligii Angliei)
  • 40 de câștigătoare din a doua rundă de calificări
Runda play-off
(62 de echipe)
  • 10 câștigătoare de cupă din asociațiile 8–17
  • 3 echipe clasate pe locul 3 din asociațiile 7–9
  • 3 echipe clasate pe locul 4 din asociațiile 4–6
  • 3 echipe clasate pe locul 5 din asociațiile 1–3
  • 29 de câștigătoare din runda a treia de calificări
Faza Grupelor
(48 de echipe)
  • 31 câștigătoare din runda play-off
Faza eliminatorie
(32 de echipe)
  • 12 câștigătoare de grupe
  • 12 locuri 2 din grupe

Reguli de repartizare modificare

Un loc de Europa League este vacant atunci când o echipă se califică atât pentru Liga Campionilor cât și pentru Europa League, sau se califică pentru Europa League prin mai mult de o metodă. Când un loc este vacant, acesta este redistribuit în cadrul Asociației Naționale de următoarele reguli:

  • În cazul în care câștigătoarea cupei interne (considerat "cel mai înalt plasat" calificant în cadrul asociației naționale) se califică, de asemenea, pentru Liga Campionilor, locul lor de Europa Liga este liber, iar limita numărului de echipe calificate pentru preliminariile Europa League sunt mutate cu un loc, cu ultimul loc (prima rundă de calificare), luat de finalista cupei interne, cu condiția ca acestea să nu se califice deja pentru Liga Campionilor sau Europa League. În caz contrar, acest loc este acordat acelei echipe din ligă care e mai bine plasată, însă necalificată pentru Europa League.
  • În cazul în care câștigătorea cupei interne beneficiază de loc pentru Europa League, și prin poziția de Ligă, locul lor de poziție de ligă este eliberat, și este acordat acelei echipe din ligă care este mai bine plasată, însă necalificată pentru Europa League.
  • Un loc eliberat de către câștigătoarea Cupei Ligii, este obținut de către cea mai bine plasată echipă din ligă, care nu s-a încă calificat pentru Europa League.
  • Un loc Fair Play este luat de către echipa de cea mai bine clasată în tabelul intern Fair Play, care nu s-a calificat pentru Liga Campionilor sau Europa League.

Echipele modificare

Etichetele din paranteze arată cum s-a calificat echipa pentru competiție:[13]

  • TH: Deținătoarea Titlului
  • CW: Câștigătoarea Cupei
  • CR: Finalista Cupei
  • LC: Câștigătoarea Cupei Ligii
  • 2nd, 3rd, 4th, 5th, 6th, etc.: Poziția din campionat
  • P-W: Câștigătoarea play-off-ului din campionatul propriu
  • FP: Fair-Play
  • UCL: Transferată din Liga Campionilor
    • GS: Locul trei în faza grupelor
    • PO: Perdanta din play-off
    • Q3: Perdanta din turul trei preliminar
Șaisprezecimi de finală
  Olympiacos (UCL GS)   Liverpool (UCL GS)   Zenit St. Petersburg (UCL GS)   Anderlecht (UCL GS)
  AS Roma (UCL GS)   Ajax (UCL GS)   Sporting (UCL GS)   Athletic Bilbao (UCL GS)
Faza grupelor
  Sevilla (TH)   Guingamp (CW)   Steaua București (UCL PO)   Lille (UCL PO)
  Everton (5th)   Dinamo Kiev (CW)   Slovan Bratislava (UCL PO)   Napoli (UCL PO)
  Wolfsburg (5th)   Celtic (UCL PO)   Beșiktaș (UCL PO)
  Fiorentina (4th)   Red Bull Salzburg (UCL PO)   Standard Liège (UCL PO)
  Estoril (4th)   AaB (UCL PO)   Copenhaga (UCL PO)
Runda play-off
  Villarreal (6th)   PEC Zwolle (CW)   Debrețin (UCL Q3)   Maccabi Tel Aviv (UCL Q3)
  Tottenham Hotspur (6th)   Twente (3rd)   Panathinaikos (UCL Q3)   Grasshopper (UCL Q3)
  Borussia Mönchengladbach (6th)   Trabzonspor (4th)[Note TUR]   AEL Limassol (UCL Q3)   HJK (UCL Q3)
  Internazionale (5th)   Lokeren (CW)   Sheriff Tiraspol (UCL Q3)   Sparta Praga (UCL Q3)
  Nacional (5th)   PAOK (3rd)   Dnipro Dnipropetrovsk (UCL Q3)   Qarabağ (UCL Q3)
  Saint-Étienne (4th)   Zürich (CW)   Legia Varșovia (UCL Q3)   Dinamo Zagreb (UCL Q3)
  Metalist Kharkiv (3rd)   Apollon Limassol (3rd)   Partizan (UCL Q3)
  Rostov (CW)   Midtjylland (3rd)   Feyenoord Rotterdam (UCL Q3)
  Lokomotiv Moscova (3rd)   Rapid Viena (2nd)   Aktobe (UCL Q3)
Turul trei preliminar
  Real Sociedad (7th)   Lyon (5th)   Club Brugge (3rd)   Viktoria Plzeň (2nd)
  Hull City (CR)   Cernomoreț Odesa (5th)   Atromitos (4th)   Astra Giurgiu (CW)
  Mainz 05 (7th)   Dinamo Moscova (4th)   Young Boys (3rd)   Ironi Kiryat Shmona (CW)
  Torino (7th)[Note ITA]   PSV (4th)   Ermis Aradippou (4th)
  Rio Ave (CR)   Karabükspor (7th)[Note TUR]   Brøndby (4th)
Turul doi preliminar
  Zorya Luhansk (7th)[Note UKR]   Mladá Boleslav (3rd)   Ruch Chorzów (3rd)   Molde (CW)
  Krasnodar (5th)   Slovan Liberec (4th)   Rijeka (CW)   ȚSKA Sofia (2nd)
  Groningen (P-W)   Petrolul Ploiești (3rd)   Hajduk Split (3rd)   Győr (2nd)[Note HUN]
  Bursaspor (8th)[Note TUR]   CFR Cluj (6th)[Note ROU]   Elfsborg (CW)   Gorica (CW)
  Zulte Waregem (P-W)   Hapoel Be'er Sheva (2nd)   AIK (2nd)   Zestafoni (2nd)
  Asteras Tripoli (5th)   Hapoel Tel Aviv (4th)   St. Johnstone (CW)   Neftchi Baku (CW)
  Luzern (4th)   Șahtior Soligorsk (CW)   Motherwell (2nd)   RoPS (CW)
  Omonia (5th)   Dinamo Minsk (3rd)   Vojvodina (CW)   Sarajevo (CW)
  Esbjerg (5th)   Neman Grodno (4th)   Jagodina (3rd)[Note SRB]
  Grödig (3rd)   Zawisza Bydgoszcz (CW)   Košice (CW)
  St. Pölten (CR)   Lech Poznań (2nd)   Trenčín (2nd)
Primul tur preliminar
  RNK Split (4th)   Željezničar (4th)   Čelik Nikšić (3rd)   Aberystwyth Town (CR)
  IFK Göteborg (3rd)   Zimbru Chișinău (CW)   Budućnost Podgorica (4th)   Nõmme Kalju (2nd)
  Aberdeen (3rd)   Tiraspol (2nd)   Turnovo (2nd)   Sillamäe Kalev (3rd)
  Čukarički (5th)[Note SRB]   Veris Chișinău (3rd)   Metalurg Skopje (3rd)   Santos Tartu (CR)
  Spartak Trnava (3rd)   Sligo Rovers (CW)   Shkëndija (4th)   Pyunik (CW)
  Rosenborg (2nd)   Dundalk (2nd)   Flamurtari Vlorë (CW)   Shirak (2nd)
  Haugesund (3rd)   Derry City (4th)[Note IRL]   Kukësi (2nd)   Mika (3rd)
  Litex Loveci (3rd)   Atlantas (2nd)   Laçi (3rd)   Víkingur (CW)
  Botev Plovdiv (CR)   Ekranas (3rd)   Birkirkara (2nd)   ÍF (2nd)
  Ferencváros (3rd)   Banga Gargždai (CR)   Hibernians (3rd)   B36 Tórshavn (3rd)
  Diósgyőr (CR)[Note HUN]   Șahtior Karagandy (CW)   Sliema Wanderers (CR)   Libertas (CW)
  Koper (2nd)   Astana (2nd)   Vaduz (CW)   Folgore (2nd)
  Rudar Velenje (3rd)   Kairat (3rd)   Differdange 03 (CW)   Sant Julià (CW)
  Sioni Bolnisi (3rd)   Jelgava (CW)   Fola Esch (2nd)   UE Santa Coloma (2nd)
  Chikhura Sachkhere (CR)   Daugava Daugavpils (3rd)   Jeunesse Esch (4th)   College Europa (CR)[Note GIB]
  Inter Baku (2nd)   Daugava Rīga (4th)[Note LVA]   Glenavon (CW)   Tromsø (FP)[14]
  Gabala (3rd)   Fram Reykjavík (CW)   Linfield (2nd)   Brommapojkarna (FP)[15]
  Honka (2nd)   FH (2nd)   Crusaders (3rd)   MYPA (FP)[16]
  VPS (3rd)   Stjarnan (3rd)   Airbus UK Broughton (2nd)
  Široki Brijeg (2nd)   Lovćen Cetinje (CW)   Bangor City (P-W)

Trei echipe care nu joacă în prima divizie a campionatelor proprii iau parte în acest sezon de Europa League. Acestea sunt Santos Tartu (locul 3), St. Pölten (locul 2) și Tromsø (locul 2).

Note
  1. ^ Gibraltar (GIB): Pentru a se stabili dacă College Europa sau Manchester 62 va reprezenta Gibraltarul în acest sezon, s-a ținut o întâlnire la sediul Asociației de Fotbal a Gibraltarului.[17]
  2. ^ Ungaria (HUN): Újpest, câștigătoarea cupei Ungariei, s-a calificat pentru acest sezon, dar nu a putut să obțină o licență UEFA.[18] Din această cauză, locul i-a fost dat lui Győr, locul 2 în campionatul trecut, iar locul celei din urmă i-a fost dat lui Diósgyőr, vice-campionii sezonului trecut de cupă.
  3. ^ Italia (ITA): Parma, locul 6 în campionatul trecut, s-a calificat pentru acest sezon, dar nu a putut să obțină o licență UEFA.[19] Din această cauză, locul i-a fost dat lui Torino, locul 7 în campionatul trecut.
  4. ^ Letonia (LVA): Skonto, locul 2 în campionatul trecut, s-a calificat pentru acest sezon, dar a fost exclusă de UEFA, din cauza datoriilor.[20] Din această cauză, locul i-a fost dat lui Daugava Rīga, locul 4 în campionatul trecut.
  5. ^ Irlanda (IRL): Derry City este un club cu sediul în Irlanda de Nord, dar care participă pentru Irlanda în acest sezon.
  6. ^ România (ROU): Dinamo București, locul 4 în campionatul trecut, s-a calificat pentru acest sezon, dar nu a putut să obțină o licență UEFA.[21] Din această cauză, locul i-a fost dat lui CFR Cluj, locul 6 în campionatul trecut, de vreme ce Vaslui, locul 5 în campionatul trecut, nu a putut nici ea să obțină licența UEFA.
  7. ^ Serbia (SRB): Steaua Roșie Belgrad, locul 1 în campionatul trecut, s-a calificat pentru acest sezon, dar a fost interzisă de UEFA, din cauza meciurilor trucate în campionatul propriu.[22] Din această cauză, locul i-a fost dat lui Partizan, locul 2 în campionatul trecut, iar locul acesteia din urmă i-a fost dat lui Jagodina, locul 3 în campionatul trecut. Locul pentru primul tur preliminar i-a fost dat lui Čukarički, locul 5 în campionatul trecut.
  8. ^ Turcia (TUR): Fenerbahçe, locul 1 în campionatul trecut, s-a calificat pentru acest sezon, dar a fost interzisă de UEFA, din cauza scandalurilor de corupție din 2011.[23][24] Din aceasă cauză, locul i-a fost dat lui Beșiktaș, locul 3 în campionatul trecut, iar Trabzonspor, locul 4 în campionatul trecut, a primit locul pentru play-off-ul Europa League. Echipele Sivasspor, locul 5 în campionatul trecut, și Eskișehirspor, vice-campionii sezonului trecut de cupă, au fost și ele interzise să joace în Europa, din cauza meciurilor trucate.[25] Cele două locuri le-au fost date lui Karabükspor și Bursaspor, locul 7, respectiv 8 în campionatul trecut, de vreme ce Kasımpașa, locul 6 în campionatul trecut, nu a putut să obțină o licența UEFA.
  9. ^ Ucraina (UKR): Metalurg Donețk, locul 6 în campionatul trecut, s-a calificat pentru acest sezon, dar a fost exclusă de UEFA, din cauza datoriilor.[20] Din această cauză, locul i-a fost dat lui Zorya Luhansk, locul 7 în campionatul trecut.

Datele rundelor și tragerilor la sorți modificare

Programul competiției este după cum urmează (toate tragerile la sorți au loc la sediul UEFA din Nyon, Elveția, dacă nu este specificat altceva).

Faza Runda Data tragerii la sorți Prima manșă Manșa secundă
Calificări Primul tur preliminar 23 iunie 2014 3 iulie 2014 10 iulie 2014
Turul doi preliminar 17 iulie 2014 24 iulie 2014
Turul trei preliminar 18 iulie 2014 31 iulie 2014 7 august 2014
Play-off Runda play-off 8 august 2014 21 august 2014 28 august 2014
Faza grupelor Etapa 1 29 august 2014
(Monaco)
18 septembrie 2014
Etapa 2 2 octombrie 2014
Etapa 3 23 octombrie 2014
Etapa 4 6 noiembrie 2014
Etapa 5 27 noiembrie 2014
Etapa 6 11 decembrie 2014
Faza eliminatorie Șaisprezecimi de finală 15 decembrie 2014 19 februarie 2015 26 februarie 2015
Optimi de finală 12 martie 2015 19 martie 2015
Sferturi de finală 20 martie 2015 16 aprilie 2015 23 aprilie 2015
Semifinale 24 aprilie 2015 7 mai 2015 14 mai 2015
Finala 27 mai 2015 pe Stadionul Național, Varșovia

Meciurile din calificări, grupe și fazele eliminatorii se pot muta în zilele de marți sau miercuri, din cauza conflictelor de programare.

Tururi preliminare modificare

În tururile preliminare și runda play-off echipele au fost împărțite în favoriți și outsideri, în baza 2014 coeficienților UEFA de club,[26][27][28] iar apoi au fost trase la sorți în perechi care se vor confrunta în dublă-manșă. Echipe din aceeași țară nu au putut fi trase la sorți să joace una contra alteia.

Primul tur preliminar modificare

Tragerea la sorți pentru primul și al doilea tur preliminar a avut loc pe 23 iunie 2014. Prima manșă s-a jucat pe 1 și 3 iulie, iar manșa secundă pe 8, 10 și 11 iulie 2014.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Sioni Bolnisi   4–4 (gd)   Flamurtari Vlorë 2–3 2–1
Tiraspol   3–6   Inter Baku 2–3 1–3
Hibernians   2–9   Spartak Trnava 2–4 0–5
Čukarički   4–0[A]   Sant Julià 4–0 0–0
Koper   9–0[A]   Čelik Nikšić 5–0 4–0
Turnovo   1–4   Cihura Sacihere 0–1 1–3
Shirak   1–6   Șahtior Karagandy 1–2 0–4
Gabala   0–5   Široki Brijeg 0–2 0–3
Diósgyőr   6–2   Birkirkara 2–1 4–1
Vaduz   4–0   College Europa 3–0 1–0
Veris Chișinău   0–3   Litex Loveci 0–0 0–3
UE Santa Coloma   0–5   Metalurg Skopje 0–3 0–2
Kairat   1–0   Kukësi 1–0 0–0
Folgore   1–5   Budućnost Podgorica 1–2 0–3
RNK Split   3–1   Mika 2–0 1–1
Botev Plovdiv   6–0   Libertas 4–0 2–0
Željezničar   1–0[A]   Lovćen Cetinje 0–0 1–0
Shkëndija   2–3   Zimbru Chișinău 2–1 0–2
Sliema Wanderers   2–3   Ferencváros 1–1 1–2
Pyunik   1–6   Astana 1–4 0–2
Rudar Velenje   2–2 (2–3 p)   Laçi 1–1 1–1
Differdange 03   2–3   Atlantas 1–0 1–3
VPS   2–3   Brommapojkarna 2–1 0–2
B36 Tórshavn   2–3   Linfield 1–2 1–1
Fram Reykjavík   2–3   Nõmme Kalju 0–1 2–2
Rosenborg   6–0   Jelgava 4–0 2–0
Derry City   9–0   Aberystwyth Town 4–0 5–0
Aberdeen   8–0   Daugava Rīga 5–0 3–0
Santos Tartu   1–13   Tromsø 0–7 1–6
Crusaders   5–2   Ekranas 3–1 2–1
Stjarnan   8–0   Bangor City 4–0 4–0
Jeunesse Esch   1–5   Dundalk 0–2 1–3
MYPA   1–0   ÍF 1–0 0–0
FH   6–2   Glenavon 3–0 3–2
Sillamäe Kalev   4–4 (gd)   Honka 2–1 [[Preliminariile UEFA Europa League 2014-2015#Honka v Sillamäe Kalev|2–3 d.p.]]
Banga Gargždai   0–4   Sligo Rovers 0–0 0–4
Víkingur   3–2   Daugava Daugavpils 2–1 1–1
IFK Göteborg   2–0   Fola Esch 0–0 2–0
Airbus UK Broughton   2–3[A]   Haugesund 1–1 1–2
Note
  1. ^ a b c d Ordinea tururilor inversată după tragerea la sorți.

Turul doi preliminar modificare

Prima manșă s-a jucat pe 17 iulie, iar manșa secundă secundă pe 24 iulie 2014.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Győr   1–3   IFK Göteborg 0–3 1–0
Molde   5–2   Gorica 4–1 1–1
Metalurg Skopje   2–2 (gd)[B]   Željezničar 0–0 2–2
Nõmme Kalju   1–3   Lech Poznań 1–0 0–3
Dinamo Minsk   3–0   MYPA 3–0 0–0
Neman Grodno   1–3   FH 1–1 0–2
RNK Split   2–1[C]   Hapoel Be'er Sheva 2–1 0–0
Košice   0–4[B]   Slovan Liberec 0–1 0–3
Víkingur   2–1   Tromsø 0–0 2–1
Petrolul Ploiești   5–1   Flamurtari Vlorë 2–0 3–1
Čukarički   2–5   Grödig 0–4 2–1
CFR Cluj   1–0   Jagodina 0–0 1–0
Motherwell   4–5   Stjarnan 2–2 2–3 d.p.
Zestafoni   0–3[B]   Spartak Trnava 0–0 0–3
Brommapojkarna   5–1[B]   Crusaders 4–0 1–1
Aberdeen   2–1   Groningen 0–0 2–1
Bursaspor   0–0 (1–4 p)   Cihura Sacihere 0–0 0–0 d.p.
Neftchi Baku   3–2   Koper 1–2 2–0
Linfield   1–2   AIK 1–0 0–2
Rijeka   3–1   Ferencváros 1–0 2–1
Budućnost Podgorica   0–2   Omonia 0–2 0–0
Mladá Boleslav   6–1   Široki Brijeg 2–1 4–0
Luzern   2–2 (4–5 p)   St. Johnstone 1–1 1–1 d.p.
Laçi   1–5   Zorya Luhansk 0–3 1–2
Rosenborg   4–3   Sligo Rovers 1–2 3–1
Atlantas   0–3   Șahtior Karagandy 0–0 0–3
Sarajevo   3–2   Haugesund 0–1 3–1
Zulte Waregem   5–2   Zawisza Bydgoszcz 2–1 3–1
Sillamäe Kalev   0–9   Krasnodar 0–4 0–5
ȚSKA Sofia   1–1 (gd)   Zimbru Chișinău 1–1 0–0
Derry City   1–6   Șahtior Soligorsk 0–1 1–5
Ruch Chorzów   3–2   Vaduz 3–2 0–0
Astana   3–1[C]   Hapoel Tel Aviv 3–0 0–1
Trenčín   4–3   Vojvodina 4–0 0–3
Litex Loveci   2–3   Diósgyőr 0–2 2–1
Botev Plovdiv   2–3   St. Pölten 2–1 0–2
RoPS   3–5[B]   Asteras Tripoli 1–1 2–4
Dundalk   2–3[B]   Hajduk Split 0–2 2–1
Kairat   1–2   Esbjerg 1–1 0–1
Elfsborg   1–1 (4–3 p)   Inter Baku 0–1 1–0 d.p.
Note
  1. ^ a b c d e f Ordinea tururilor inversată după tragerea la sorți.
  2. ^ a b Ordinea tururilor inversată după tragerea la sorți, din cauza conflictului din Fâșia Gaza.[29]

Turul trei preliminar modificare

Tragerea la sorți pentru turul trei preliminar a avut loc pe 18 iulie 2014.[30] Prima manșă s-a jucat pe 31 iulie 2014, iar manșa secundă pe 7 august 2014.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Karabükspor   1–1 (gd)   Rosenborg 0–0 1–1
RNK Split   2–0[D]   Cernomoreț Odesa 2–0 0–0
St. Johnstone   2–3   Spartak Trnava 1–2 1–1
Mainz 05   2–3   Asteras Tripoli 1–0 1–3
Diósgyőr   1–8   Krasnodar 1–5 0–3
Mladá Boleslav   2–6   Lyon 1–4 1–2
Trenčín   1–2   Hull City 0–0 1–2
Omonia   4–0   Metalurg Skopje 3–0 1–0
Brommapojkarna   0–7[D]   Torino 0–3 0–4
PSV Eindhoven   4–2   St. Pölten 1–0 3–2
Stjarnan   1–0   Lech Poznań 1–0 0–0
Zorya Luhansk   3–2   Molde 1–1 2–1
Sarajevo   4–3   Atromitos 1–2 3–1 d.p.
Real Sociedad   5–2   Aberdeen 2–0 3–2
Astana   4–1   AIK 1–1 3–0
Zulte Waregem   4–7   Șahtior Soligorsk 2–5 2–2
Grödig   2–2 (gd)   Zimbru Chișinău 1–2 1–0
Astra Giurgiu   6–2   Slovan Liberec 3–0 3–2
Ruch Chorzów   2–2 (gd)   Esbjerg 0–0 2–2
Dinamo Moscova   3–2   Ironi Kiryat Shmona 1–1 2–1
Young Boys   3–0   Ermis Aradippou 1–0 2–0
Elfsborg   5–3   FH 4–1 1–2
Petrolul Ploiești   5–2   Viktoria Plzeň 1–1 4–1
Víkingur   1–9   Rijeka 1–5 0–4
Dinamo Minsk   3–0   CFR Cluj 1–0 2–0
Neftchi Baku   3–2   Cihura Sacihere 0–0 3–2
IFK Göteborg   0–1   Rio Ave 0–1 0–0
Club Brugge   5–0   Brøndby 3–0 2–0
Șahtior Karagandy   4–5   Hajduk Split 4–2 0–3
Note
  1. ^ a b Ordinea tururilor inversată după tragerea la sorți.

Runda play-off modificare

Tragerea la sorți a avut loc pe 8 august 2014. Prima manșă s-a jucat pe 20 și 21 august, iar manșa secundă pe 28 august 2014.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Sarajevo   2–10   Borussia Mönchengladbach 2–3 0–7
Apollon Limassol   5–2   Lokomotiv Moscova 1–1 4–1
Astana   0–7   Villarreal 0–3 0–4
Young Boys   3–1   Debrețin 3–1 0–0
PEC Zwolle   2–4   Sparta Praga 1–1 1–3
Spartak Trnava   2–4   Zürich 1–3 1–1
Asteras Tripoli   3–3 (gd)   Maccabi Tel Aviv 2–0 1–3
AEL Limassol   1–5   Tottenham Hotspur 1–2 0–3
Dnipro Dnipropetrovsk   2–1   Hajduk Split 2–1 0–0
Dinamo Minsk   5–2   Nacional 2–0 3–2
Qarabağ   1–1 (gd)   Twente 0–0 1–1
Petrolul Ploiești   2–5   Dinamo Zagreb 1–3 1–2
HJK   5–4   Rapid Viena 2–1 3–3
Trabzonspor   2–0   Rostov 2–0 0–0
Zimbru Chișinău   1–4   PAOK 1–0 0–4
RNK Split   0–1   Torino 0–0 0–1
Dinamo Moscova   4–3[E]   Omonia 2–2 2–1
Aktobe   0–3   Legia Varșovia 0–1 0–2
Lyon   2–2 (gd)   Astra Giurgiu 1–2 1–0
Lokeren   2–2 (gd)   Hull City 1–0 1–2
Partizan   5–3[E]   Neftchi Baku 3–2 2–1
Ruch Chorzów   0–1   Metalist Harkiv 0–0 0–1 d.p.
Elfsborg   2–2 (gd)   Rio Ave 2–1 0–1
PSV Eindhoven   3–0   Șahtior Soligorsk 1–0 2–0
Karabükspor   1–1 (3–4 p)   Saint-Étienne 1–0 0–1 d.p.
Stjarnan   0–9   Internazionale 0–3 0–6
Panathinaikos   6–2   Midtjylland 4–1 2–1
Zorya Luhansk   4–5[E]   Feyenoord 1–1 3–4
Grasshoppers   1–3   Club Brugge 1–2 0–1
Real Sociedad   1–3   Krasnodar 1–0 0–3
Rijeka   4–0   Sheriff Tiraspol 1–0 3–0
Note
  1. ^ a b c Ordinea tururilor inversată după tragerea la sorți.

Faza grupelor modificare

Tragerea la sorți a avut loc la Monaco, pe 29 august 2014. Cele 48 de echipe au fost împărțite în patru urne, urne realizate pe baza coeficienților fiecărei echipe,[26][27][28] cu deținătoarea titlului (Sevilla) fiind automat pusă în urna 1. Echipele au fost împărțite în 12 grupe, fiecare dintre acestea având câte patru echipe. Echipele din aceeași asociație nu puteau face parte din aceeași grupă.

În fiecare grupă, echipele au jucat câte 6 meciuri, atât acasă, cât și în deplasare. Zilele meciurilor au fost pe 18 septembrie, 2 octombrie, 23 octombrie, 6 noiembrie, 27 noiembrie și 11 decembrie 2014. Locurile 1 și 2 au mers în faza eliminatorie UEFA Europa League, unde li s-au alăturat cele opt echipe de pe locul 3 din grupele Ligii Campionilor.

Un total de 26 de asociații au fost reprezentate în faza grupelor. Wolfsburg, Torino, Feyenoord, Guingamp, Saint-Étienne, Rio Ave, Dinamo Moscova, Krasnodar, Lokeren, Asteras Tripoli, Qarabağ, HJK, Astra Giurgiu, Dinamo Minsk și AaB și-au făcut debutul în faza grupelor.

Legendă pentru culorile grupelor
Echipe care acced în faza eliminatorie UEFA Europa League
Echipe eliminate din competițiile europene

Vezi departajările dacă două sau mai multe echipe au același număr de puncte.

Grupa A modificare

Echipa
MJ
V
E
Î
GM
GP
G
Pct
    M'gladbach 6 3 3 0 14 4 +10 12
    Villarreal 6 3 2 1 15 7 +8 11
    Zürich 6 2 1 3 10 14 −4 7
    Apollon 6 1 0 5 4 18 −14 3
  APO MÖN VIL ZÜR
Apollon Limassol 0–2 0–2 3–2
Borussia Mönchengladbach 5–0 1–1 3–0
Villarreal 4–0 2–2 4–1
Zürich 3–1 1–1 3–2

Grupa B modificare

Echipa
MJ
V
E
Î
GM
GP
G
Pct
    Club Brugge 6 3 3 0 10 2 +8 12
    Torino 6 3 2 1 9 3 +6 11
    HJK Helsinki 6 2 0 4 5 11 −6 6
    Copenhaga 6 1 1 4 5 13 −8 4
  BRU COP HJK TOR
Club Brugge 1–1 2–1 0–0
Copenhaga 0–4 2–0 1–5
HJK 0–3 2–1 2–1
Torino 0–0 1–0 2–0

Grupa C modificare

Echipa
MJ
V
E
Î
GM
GP
G
Pct
    Beșiktaș 6 3 3 0 11 5 +6 12
    Tottenham 6 3 2 1 9 4 +5 11
    Asteras Tripolis 6 1 3 2 7 10 −3 6
    Partizan 6 0 2 4 1 9 −8 2
  ATR BEȘ PAR TOT
Asteras Tripoli 2–2 2–0 1–2
Beșiktaș 1–1 2–1 1–0
Partizan 0–0 0–4 0–0
Tottenham Hotspur 5–1 1–1 1–0

Grupa D modificare

Echipa
MJ
V
E
Î
GM
GP
G
Pct
    Salzburg 6 5 1 0 21 8 +13 16
    Celtic 6 2 2 2 10 11 −1 8
    Dinamo Zagreb 6 2 0 4 12 15 −3 6
    Astra Giurgiu 6 1 1 4 6 15 −9 4
  AGI CEL ZAG SAL
Astra Giurgiu 1–1 1–0 1–2
Celtic 2–1 1–0 1–3
Dinamo Zagreb 5–1 4–3 1–5
Red Bull Salzburg 5–1 2–2 4–2

Grupa E modificare

Echipa
MJ
V
E
Î
GM
GP
G
Pct
    Dinamo Moscova 6 6 0 0 9 3 +6 18
    PSV 6 2 2 2 8 8 0 8
    Estoril 6 1 2 3 7 8 −1 5
    Panathinaikos 6 0 2 4 6 11 −5 2
  DMO EST PAN PSV
Dinamo Moscova 1–0 2–1 1–0
Estoril 1–2 2–0 3–3
Panathinaikos 1–2 1–1 2–3
PSV Eindhoven 0–1 1–0 1–1

Grupa F modificare

Echipa
MJ
V
E
Î
GM
GP
G
Pct
    Inter Milano 6 3 3 0 6 2 +4 12
    Dnipro 6 2 1 3 4 5 −1 7
    Qarabağ 6 1 3 2 3 5 −2 6
    Etienne 6 0 5 1 2 2 0 5
  DNI INT QAR
Dnipro Dnipropetrovsk 0–1 0–1 1–0
Internazionale 2–1 2–0 0–0
Qarabağ 1–2 0–0 0–0
Saint-Étienne 0–0 1–1 1–1

Grupa G modificare

Echipa
MJ
V
E
Î
GM
GP
G
Pct
    Feyenoord 6 4 0 2 10 6 +4 12
    Sevilla 6 3 2 1 8 5 +3 11
    HNK Rijeka 6 2 1 3 7 8 −1 7
    Standard Liège 6 1 1 4 4 10 −6 4
  FEY SEV RIJ STA
Feyenord 2–0 2–0 2–1
Rijeka 3–1 2–2 2–0
Sevilla 2–0 1–0 3–1
Standard Liège 0–3 2–0 0–0

Grupa H modificare

Echipa
MJ
V
E
Î
GM
GP
G
Pct
    Everton 6 3 2 1 10 3 +7 11
    Wolfsburg 6 3 1 2 14 10 +4 10
    Krasnodar 6 1 3 2 7 12 −5 6
    Lille 6 0 4 2 3 9 −6 4
  EVE KRA LIL WOL
Everton 0–1 3–0 4–1
Krasnodar 1–1 1–1 2–4
Lille 0–0 1–1 0–3
Wolfsburg 0–2 5–1 1–1

Grupa I modificare

Echipa
MJ
V
E
Î
GM
GP
G
Pct
    Napoli 6 4 1 1 11 3 +8 13
    Young Boys 6 4 0 2 13 7 +6 12
    Sparta Praga 6 3 1 2 11 6 +5 10
    Slovan Bratislava 6 0 0 6 1 20 −19 0
  NAP SLO SPA YB
Napoli 3–0 3–1 3–0
Slovan Bratislava 0–2 0–3 1–3
Sparta Praga 0–0 4–0 3–1
Young Boys 2–0 5–0 2–0

Grupa J modificare

Echipa
MJ
V
E
Î
GM
GP
G
Pct
    Dinamo Kiev 6 5 0 1 12 4 +8 15
    Aalborg 6 3 0 3 5 10 −5 9
    Steaua 6 2 1 3 11 9 +2 7
    Rio Ave 6 1 1 4 5 10 −5 4
  AAB DIK RIO STE
AaB 3–0 1–0 1–0
Dinamo Kiev 2–0 2–0 3–1
Rio Ave 2–0 0–3 2–2
Steaua București 6–0 0–2 2–1

Grupa K modificare

Echipa
MJ
V
E
Î
GM
GP
G
Pct
    Fiorentina 6 4 1 1 11 4 +7 13
    Guingamp 6 3 1 2 7 6 +1 10
    PAOK 6 2 1 3 10 7 +3 7
    Dinamo Minsk 6 1 1 4 3 14 −11 4
  DMI FIO GUI PAO
Dinamo Minsk 0–3 0–0 0–2
Fiorentina 1–2 3–0 1–1
Guingamp 2–0 1–2 2–0
PAOK 6–1 0–1 1–2

Grupa L modificare

Echipa
MJ
V
E
Î
GM
GP
G
Pct
    Legia Varșovia 6 5 0 1 7 2 +5 15
    Trabzonspor 6 3 1 2 8 6 +2 10
    Lokeren 6 3 1 2 4 4 0 10
    Metalist Harkov 6 0 0 6 3 10 −7 0
  LEG LOK MET TRA
Legia Varșovia 1–0 2–1 2–0
Lokeren 1–0 1–0 1–1
Metalist Harkiv 0–1 0–1 1–2
Trabzonspor 0–1 2–0 3–1

Faza eliminatorie modificare

În faza eliminatorie, echipele au jucat una contra celeilalte în două manșe, acasă și în deplasare, excepție a făcut doar finala. Mecanismul de tragere la sorți a fost următorul:

  • În șaisprezecimi, câștigătoarele grupelor și patru cele mai bine cotate echipe care au terminat pe locul 3 în Liga Campionilor au fost capi de serie, iar echipele care au terminat pe locul 2 în grupă și restul de patru echipe rămase din Liga Campionilor au fost outsideri. Capii de serie au jucat cu outsiderii, iar capii de serie au jucat a doua manșă pe teren propriu. Echipele care au fost în aceeași grupă sau care au făcut parte din aceeași asociație fotbalistică nu au putut juca una împotriva celeilalte.
  • Odată cu optimile, sferturile, semifinalele și finala, nu au mai existat restricții, iar echipele care au fost în aceeași grupă sau care făceau parte din aceeași asociație fotbalistică puteau juca una împotriva celeilalte.

Tabel modificare

Șaisprezecimi   Optimi   Sferturi   Semifinale   Finala
   Wolfsburg 2 0 0  
   Sporting CP 0 0 0        Wolfsburg 3 2 5  
   Celtic 3 0 3      Internazionale 1 1 2  
   Internazionale 3 1 4          Wolfsburg 1 2 3  
   Trabzonspor 0 0 0          Napoli 4 2 6  
   Napoli 4 1 5        Napoli 3 0 3
   Anderlecht 0 1 1      Dinamo Moscova 1 0 1  
   Dinamo Moscova 0 3 3          Napoli 1 0 1  
   AaB 1 0 1          Dnipro 1 1 2  
   Club Brugge 3 3 6        Club Brugge 2 3 5  
   Liverpool 1 0 1(4)      Beșiktaș 1 1 2  
   Beșiktaș (p) 0 1 1(5)          Club Brugge 0 0 0
   Dnipro 2 2 4          Dnipro 0 1 1  
   Olympiacos 0 2 2        Dnipro (d.p.; gd) 1 1 2
   Ajax 1 3 4      Ajax 0 2 2  
   Legia Varșovia 0 0 0          Dnipro 2
   Villarreal 2 3 5          Sevilla 3
   Red Bull Salzburg 1 1 2        Villarreal 1 1 2  
   Sevilla 1 3 4      Sevilla 3 2 5  
   Mönchengladbach 0 2 2          Sevilla 2 2 4  
   PSV Eindhoven 0 0 0          Zenit 1 2 3  
   Zenit 1 3 4        Zenit 2 0 2
   Torino 2 3 5      Torino 0 1 1  
   Athletic Bilbao 2 2 4          Sevilla 3 2 5
   Young Boys 1 1 2          Fiorentina 0 0 0  
   Everton 4 3 7        Everton 2 2 4  
   Guingamp 2 1 3      Dinamo Kiev 1 5 6  
   Dinamo Kiev 1 3 4          Dinamo Kiev 1 0 1
   Tottenham Hotspur 1 0 1          Fiorentina 1 2 3  
   Fiorentina 1 2 3        Fiorentina 1 3 4
   Roma 1 2 3      Roma 1 0 1  
   Feyenoord 1 1 2  


Șaisprezecimi modificare

Tragerea la sorți a avut loc pe 15 decembrie 2014.[31] Prima manșă s-a jucat pe 19 februarie, iar manșa secundă pe 26 februarie 2015.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Young Boys   2–7   Everton 1–4 1–3
Torino   5–4   Athletic Bilbao 2–2 3–2
Sevilla   4–2   Borussia Mönchengladbach 1–0 3–2
Wolfsburg   2–0   Sporting CP 2–0 0–0
Ajax   4–0   Legia Varșovia 1–0 3–0
AaB   1–6   Club Brugge 1–3 0–3
Anderlecht   1–3   Dinamo Moscova 0–0 1–3
Dnipro Dnipropetrovsk   4–2   Olympiacos 2–0 2–2
Trabzonspor   0–5   Napoli 0–4 0–1
Guingamp   3–4   Dinamo Kiev 2–1 1–3
Villarreal   5–2   Red Bull Salzburg 2–1 3–1
Roma   3–2   Feyenoord 1–1 2–1
PSV Eindhoven   0–4   Zenit Sankt Petersburg 0–1 0–3
Liverpool   1–1 (4–5 p)   Beșiktaș 1–0 0–1 d.p.
Tottenham Hotspur   1–3   Fiorentina 1–1 0–2
Celtic   3–4   Internazionale 3–3 0–1

Optimile de finală modificare

Tragerea la sorți a avut loc pe 27 februarie 2015.[32] Prima manșă s-a jucat pe 12 martie, iar manșa secundă pe 19 martie 2015.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Everton   4–6   Dinamo Kiev 2–1 2–5
Dnipro Dnipropetrovsk   2–2 (gd)   Ajax 1–0 1–2 d.p.
Zenit Sankt Petersburg   2–1   Torino 2–0 0–1
Wolfsburg   5–2   Internazionale 3–1 2–1
Villarreal   2–5   Sevilla 1–3 1–2
Napoli   3–1   Dinamo Moscova 3–1 0–0
Club Brugge   5–2   Beșiktaș 2–1 3–1
Fiorentina   4–1   Roma 1–1 3–0

Sferturile de finală modificare

Tragerea la sorți a avut loc pe 20 martie 2015.[33] Prima manșă s-a jucat pe 16 aprilie, iar manșa secundă pe 23 aprilie 2015.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Sevilla   4–3   Zenit Sankt Petersburg 2–1 2–2
Club Brugge   0–1[F]   Dnipro Dnipropetrovsk 0–0 0–1
Dinamo Kiev   2–3   Fiorentina 1–1 0–2
Wolfsburg   3–6   Napoli 1–4 2–2
Note
  1. ^ Ordinea tururilor inversată după tragerea la sorți.

Semifinale modificare

Tragerea la sorți pentru semifinale și finală (pentru a determina echipa care va juca "acasă", din motive adminstrative) a avut loc pe 24 aprilie 2015. Prima manșă s-a jucat pe 7 mai, iar manșa secundă pe 14 mai 2015.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Napoli   1–2   Dnipro Dnipropetrovsk 1–1 0–1
Sevilla   5–0   Fiorentina 3–0 2–0

Finala modificare

Finala s-a jucat în data de 27 mai 2015, pe Stadion Narodowy din Varșovia, Polonia.

  Dnipro Dnipropetrovsk2–3  Sevilla
Kalinić   7'
Rotan   44'
Report Krychowiak   28'
Bacca   31'73'
Spectatori: 45.000
Arbitru:   Martin Atkinson
Câștigătoarea
UEFA Europa League 2014–15
 
Sevilla
Al cincilea trofeu

Golgheteri modificare

Clasamentul exclude rundele preliminare și play-off-ul.

Loc Jucător Echipă Goluri Minute jucate
1   Alan   Red Bull Salzburg 8 423
  Romelu Lukaku   Everton 8 634
3   Carlos Bacca   Sevilla 7 765
  Gonzalo Higuaín   Napoli 7 833
5   Stefanos Athanasiadis   PAOK 6 516
  Guillaume Hoarau   Young Boys 6 605
  Jonathan Soriano   Red Bull Salzburg 6 613
  Luciano Vietto   Villarreal 6 732
  Lior Refaelov   Club Brugge 6 789
10   Raul Rusescu   Steaua București 5 147
  Harry Kane   Tottenham Hotspur 5 422
  David Lafata   Sparta Praga 5 440
  Andrej Kramarić   Rijeka 5 505
  Claudio Beauvue   Guingamp 5 720
  Demba Ba   Beșiktaș 5 729
  Kevin De Bruyne   Wolfsburg 5 981

Sursă: UEFA.com[34]

Vezi și modificare

Referințe și note modificare

  1. ^ „Executive Committee decides hosts for 2015 finals”. UEFA.com. . 
  2. ^ „EURO reflected key football values”. UEFA.org. . 
  3. ^ „Congress decisions bring Gibraltar on board”. UEFA.org. . 
  4. ^ „Strategic talks in Dubrovnik”. UEFA.org. . 
  5. ^ „Lincoln win 12th straight Gibraltarian title”. UEFA.com. . 
  6. ^ „Added bonus for UEFA Europa League winners”. UEFA.org. . 
  7. ^ „Ukrainian, Russian clubs to be kept apart by UEFA in Euro competitions”. Fox Sports. 
  8. ^ „UEFA bars Israeli clubs from hosting matches while conflict continues”. Fox Sports. 
  9. ^ „Emergency Panel decisions”. UEFA.org. . 
  10. ^ „Vanishing spray paint approved for UEFA games”. UEFA.com. Union of European Football Associations. . 
  11. ^ UEFA Country Ranking 2012 Bert Kassies' Site
  12. ^ „Norway wins UEFA Respect Fair Play ranking”. UEFA. . 
  13. ^ „Qualification for European Cup Football 2014/2015”. Bert Kassies. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ „Tromsø får plass i Europa League” (în Norwegian). Norges Fotballforbund. . 
  15. ^ „BP klart för europakval” (în Swedish). Svenska Fotbollförbundet. . 
  16. ^ „MYPA Eurooppa-liigan karsintoihin” (în Finnish). Suomen Palloliitto. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ „Storm brewing over which football team should go into the UEFA Europa League”. panorama.gi. . Accesat în . 
  18. ^ „Újpest: nincs UEFA-licenc, a Diósgyőr indul az El-ben” (în Hungarian). nemzetisport.hu. . 
  19. ^ „ALTA CORTE DI GIUSTIZIA: Licenze UEFA, respinto il ricorso del Parma” (în Italian). Comitato Olimpico Nazionale Italiano. . 
  20. ^ a b „Metalurh, Skonto excluded; Petrolul cleared”. UEFA.org. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ „ADIO Europa League! Comisia de Apel a respins cererea clubului Dinamo pentru licenta europeana!” (în Romanian). sport.ro. . 
  22. ^ „Crvena zvezda excluded from UEFA Champions League”. UEFA.com. . 
  23. ^ „Decisions on Beșiktaș, Fenerbahçe, Steaua”. UEFA.com. . 
  24. ^ „Fenerbahce: Turkish side lose match-fixing ban appeal”. BBC Sport. . 
  25. ^ „Decisions on Eskișehirspor and Sivasspor”. UEFA.com. . 
  26. ^ a b „Club coefficients 2013/14”. UEFA.com. 
  27. ^ a b „UEFA Team Ranking 2014”. Bert Kassies. 
  28. ^ a b „Seeding in the Europa League 2014/2015”. Bert Kassies. 
  29. ^ „Maccabi Tel Aviv's Champions League qualifier changed due to rocket fire”. The Jerusalem Post. . 
  30. ^ „First tests lined up for PSV, Lyon and La Real”. UEFA.com. . 
  31. ^ „Europa League round of 32 draw”. UEFA.com. . 
  32. ^ „UEFA Europa League round of 16 draw”. UEFA.com. . 
  33. ^ „Draws — Quarter-finals”. UEFA.com. . 
  34. ^ „Statistics — Tournament phase — Player statistics — Goals”. UEFA.com. Accesat în . 

Legături externe modificare