Utilizator:OanaMihaelaC/teste

Această pagină este destinată testelor

Utilizatorii înregistrați pot avea o „cutie cu nisip” personală, ca o subpagină a propriei pagini de utilizator. De exemplu, utilizatorul „Ixulescu” poate să-și creeze pagina [[Utilizator:Ixulescu/Teste]].

Aici se fac experimente de redactare a codului-sursă, descris la Ajutor:Cum modific o pagină, cât și alte teste care precedă redactarea propriu-zisă a celorlalte pagini.

Datorită naturii inerent experimentale a acestei pagini, conținutul ei este golit periodic. Vor fi șterse paginile de utilizator care conțin obscenități, mesaje publicitare, rasiste, jignitoare, cât și cele care conțin scrieri, informații, discuții și activități fără legătură cu obiectivele Wikipediei. Pentru întrebări, mesaje sau alte texte importante, vă rugăm să consultați pagina Legături utile.

Date personale
George Georgescu

Născut	12 septembrie 1887(1887-09-12) Sulina, România
Decedat	1 septembrie 1964(1964-09-01) București, România
Părinți	Leonte Georgescu, Elena Stefanitzi Georgescu
Căsătorit cu	Gabriela Schiller (c. 1922) Florica (Tutu) Oroveanu (c. 1933)
Copii	Ioana Georgescu, căsătorită Răileanu
Naționalitate	Română
Ocupație	Violoncelist (1910-1916), Dirijor (1916-1964)
Activitate
Gen muzical	Muzică clasică
Instrument(e)	Violoncel
Ani de activitate	1910–1964
Prezență online
Site web
Modifică date / text

George Georgescu (12 septembrie 1887 - 1 septembrie 1964) a fost un dirijor și violoncelist român, director al Filarmonicii din București (1920 – 1944 și 1954-1964) și al Operei Naționale din București (1922-1926, 1930-1933 și 1939-1940), profesor de dirijat la Universitatea Națională de Muzică din București (1950-1953).

A studiat violoncelul cu prof. Constantin Dimitrescu la Conservatorul din București (1906-1910) și cu prof. Hugo Becker la Hochschule für Musik din Berlin (1911-1914). În 1916 a fost discipolul și asistentul unuia dintre fondatorii dirijatului modern, Arthur Nikisch.

Ca violoncelist, a fost membru al Cvartetului Marteau (1911-1914). Ca dirijor de orchestră (1918-1964) a cunoscut o recunoaștere internațională datorită numeroaselor concerte susținute în Europa și Statele Unite (1918-1964). Director al Filarmonicii din București (1920-1944; 1954-1964) și al Operei Române din București (1922-1926; 1930-1933; 1939-1940).

George Georgescu rămâne una dintre cele mai influente personalități ale vieții muzicale românești.

Biografie

Deschiderea primelor două ediții ale Festivalului „George Enescu”

George Georgescu a deschis primele două ediții ale Festivalul Internațional „George Enescu” (1958 și 1961), printre invitații săi numărându-se mari personalități precum Yehudi Menuhin, David Oistrah, Nadia Boulanger, Sir John Barbirolli, Claudio Arrau sau Sviatoslav Richter.

În 1958, George Georgescu a deschis ediția I cu un program integral George Enescu: Simfonia I și Rapsodia Română nr. 1, iar în 1961, programul inaugural a fost tot unul dedicat lui George Enescu: Suita I și Rapsodia Română nr.1.

Unul dintre momentele cu cea mai mare încărcătură emoțională, amplu comentat ulterior în presa vremii, a avut loc în 18 septembrie 1958. La inițiativa lui George Georgescu ca omagiu adus lui George Enescu, Yehudi Menuhin și David Oistrah au interpretat împreună, în afara programului, Concertul în re minor pentru două viori și orchestră de Johann Sebastian Bach. Acest gest a avut o dimensiune simbolică: lucrarea, ce fusese cântată anterior de fiecare dintre ei împreună cu George Enescu, căpăta astfel semnificația unei punți între Vest și Est, peste Cortina de Fier.

Mă leagă de România amintiri de neuitat, amintiri materializate în acest bătrân Ateneu unde s-a realizat comuniunea sufletească între ascultătorii români și mine… Și apoi, România înseamnă pentru mine și George Georgescu, acest mare artist și mare prieten cu care este întotdeauna o desfătare să poți cânta.
— Sviatoslav Richter, pianist, Viorel Cosma in “Contemporanul” nr. 36, 8 septembrie 1961

În ultimii ani de viață, lui G. Georgescu i s-a permis din nou să onoreze invitațiile personale de a dirija în Italia, Germania, Cehoslovacia, Franța, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Împreună cu orchestra Filarmonicii a susținut din nou concerte la Berlin, Dresda, Viena, Paris, Milano și Atena.

Deși a avut numeroase oferte de a se stabili în străinătate, mai ales în contextul dificil al celui de-al doilea Război Mondial și după căderea Cortinei de fier, a refuzat să părăsească definitiv România. A susținut ultimul său concert la Berlin, locul începuturilor strălucitei sale cariere artistice.

George Georgescu s-a stins din viață în 1 septembrie 1964, la București, cauza decesului fiind o congestie pleuro-pulmonară, pe fondul trombozei coronariene. Este înmormântat în Cimitirul Bellu ortodox din București.

Stilul dirijoral și profilul repertorial

Format în spiritul clasic și riguros al culturii muzicale germane, ca discipol al lui Arthur Nikisch, George Georgescu a avut în comun cu acesta dimensiunea analitică aprofundată a partiturii, gestica simplă, esențializată și carisma, constând într-un melanj de autoritate, echilibru și căldură în lucrul cu instrumentiștii, calități ce i-au adus mereu adeziunea acestora.

Impunea prin autoritate, rigoare, exigență, tenacitate. A preferat lucrările simfonice ample, de mare respirație, subordonând, în repetiții, analiza asupra detaliilor viziunii generale, construcției de ansamblu. Era cunoscut pentru apetența cu totul specială pentru Ludwig van Beethoven și Richard Strauss, dar și pentru Johannes Brahms, Richard Wagner, Piotr Ilici Ceaikovski, Gustav Mahler sau autori moderni precum Igor Stravinski, Serghei Prokofiev sau Béla Bartók. Lui George Georgescu i se datoreaza primele audiții românești ale multor creatii reprezentative semnate de Richard Strauss, compozitor cu care a avut o strânsă și îndelungată legătură profesională și umană.

Stilul lui George Georgescu respira eleganță, naturalețe și fluiditate narativă. Gestica era definită de expresivitate sobră și armonioasă, eficiență și echilibru pozitiv. Dintre cele peste 500 de titluri ale imensului său repertoriu, peste 100 au fost românești – George Georgescu a fost unul dintre cei mai influenți și constanți promotori ai creației românești din prima jumătate a secolului XX: George Enescu, Ionel Perlea, Filip Lazăr, Mihail Jora, Ion Borgovan, Ion Nonna Otescu, Stan Golestan, Umberto Pessione, Alfred Alessandrescu, Mihail Andricu, Marcel Mihalovici, Constantin Brăiloiu, Alfonso Castaldi, Tiberiu Brediceanu, Theodor Rogalski, Paul Constantinescu – invitând adesea autorii să-și dirijeze propriile creații, în cadrul concertelor sale.

Ecouri în presa internațională

Nu toți șefii de orchestră au magnetismul cu adevărat extraordinar al unui Georgescu, temperamentul și, în același timp, luciditatea căreia nu-i scapă niciun detaliu, miraculoasa intuiție a nuanței juste și a importanței planurilor succesive.
— Florent Schimdtt, Le Temps, 8 februarie 1930

Dirijorul român George Georgescu se bucură de un mare renume, lucru care a fost adeverit la concertul de la Festspielhaus cu Filarmonica din Viena... (...)

Prima impresie: acuratețe și atmosferă adecvată, realizată prin sonorități rafinate, în unele pasaje mergând până la gingășia muzicii de cameră. A doua impresie: precizie, voioșie și grație meridională. Impresia a treia: o ritmică riguroasă și bine echilibrată.
Și impresia a patra: respectarea întocmai a partiturii și a tematicii pieselor. Georgescu s-a dovedit a fi un excelent interpret, atât acolo unde se cere sensibilitate și delicatețe, ca și acolo unde muzica impune izbucniri năvalnice sau strălucire coloristică.
— Otto Kunz, Salzburger Zeitung, 16 august 1943

Recenta apariție a d-lui Georgescu la New York, ca oaspete dirijor al Orchestrei Filarmonicii, i-a câștigat mari elogii din partea presei. The American l-a considerat un muzician de talent, un temperament care a dovedit o forță de netăgăduit în mânuirea baghetei. The Herald Tribune a subliniat energia, înflăcărarea și dexteritatea sa tehnică și a subliniat că exuberanta și delicioasa uvertură la Mireasa vândută de Smetana a fost executată cu un avânt irezistibil și că Procesiunea nocturnă a lui Rabaud s-a cântat excepțional de bine, cu multă sensibilitate, imaginație și poezie. Analizând acest concert, cronicarul ziarului Time relatează că Till Eulenspiegel de Richard Strauss a fost executat cu umorul grotesc inerent partiturii. (...) Că d-l Georgescu a fost deopotrivă de bine primit în această țară și ca dirijor de operă reiese din articolele din presă care au urmat apariției sale la Washington, unde a dirijat Boema la Washington Opera Company. Criticul ziarului Washington Evening Star declară că felul cum d-l Georgescu mânuiește bagheta în această execuție este un eveniment istoric în analele Operei din Washington.
— Musical Courier, New York, 10 februarie 1927

George Georgescu e dirijorul care impune, mai presus de toate, prin acea veche noblețe a tradiției care stă la baza tuturor interpretărilor sale. Sub conducerea lui, orchestra se pătrunde de o severă și profundă expresivitate, făcând un bloc maleabil care se încălzește într-un echilibru de culori și de sunete luminoase... În unii autori obține sonorități îndepărtate și meditative, făcându-le să grăiască emoționant, ca în Concertul în re minor de Vivaldi, al cărui Largo divin Georgescu l-a patinat cu o veche și prețioasă culoare. George Georgescu a dat o magistrală interpretare Simfoniei I de Brahms, a cărei amintire va rămâne mult timp în sufletul ascultătorilor.
— Il Giornale d’Italia, 7 aprilie 1942

Impactul asupra vieții muzicale românești

Rolul muzicianului în viața culturală a țării sale a fost uriaș.[...] A familiarizat publicul cu marele repertoriu clasico-romantic. A impus pe cei mai mari compozitori din lumea întreagă, a susținut fervent și cu mare eficacitate muzica românească. Din imensul repertoriu de peste 500 de lucrări, peste 100 au fost titluri românești, iar dirijorul nu s-a mulțumit cu prime și ultime audiții, ci a programat această muzică, la care evident ținea foarte mult, cu o insistență admirabilă, atât în țară, cât și în străinătate.
— Pascal Bentoiu, compozitor și enescolog, Viorel Cosma “Mărturii în contemporaneitate”, p.19

Dacă în viața noastră muzicală a pătruns și s-a instaurat cultul marii arte, George Georgescu a jucat în această privință, alături de Enescu, rolul cel mai important. A promovat cu tenacitate valorile înnoitoare. […] Georgescu a perpetuat până în zilele noastre o tradiție dirijorală care, după dispariția unor figuri ca Weingartner, Furtwängler, Toscanini, Mengelberg, Bruno Walter își avea în el unul din ultimii și poate cel mai impunător reprezentant. […] Tineretul l-a privit întotdeauna ca pe un exemplu.
— George Bălan, muzicolog și filozof, Ziarul Contemporanul, aprilie 1964

Discografie

Arta lui George Georgescu și repertoriul său impresionant sunt parțial reflectate de discografia existentă, în care se remarcă integrala simfoniilor de Ludwig van Beethoven^[1] derulată la începutul anilor 1960 sub egida casei „Electrecord” din București, cu participarea Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”.

Recunoaștere

Ordine, medalii și titluri onorifice

Ordinul „Coroana României” în grad de Comandor (1921), conferit de Regele Ferdinand I al României ; în grad de Mare ofițer (1926), conferit de Regele Ferdinand I ; în grad de

Mare Cruce (1942), conferit de Regele Mihai I al României;

Medalia „Bene merenti” clasa I-a (1920), conferită de Regele Ferdinand I al României ;
Ordinul „Meritul cultural” în grad de Cavaler clasa I (1931), conferit de Regele Carol al II-lea al României ; în grad de Ofițer (1940), conferit de regele Carol al II-lea al României; în grad de Comandor (1943), conferit de Regele Mihai I al României;
Medalia „Peleș-Semicentenarul Castelului Peleș”, (1933), conferită de Regele Carol al II-lea al României ;
Ordinul Muncii, Clasa I (1953);
Ordinul „Steaua Republicii Populare Romane”, clasa a II-a (1957);
Membru Corespondent al Academiei Romane (1963)
Titlul „Maestru Emerit al Artei R.S.R.” și Laureat al Premiului de Stat (anii 50) ;
Titlul „Artist al Poporului din Republica Populară Română” (1954).

Ordine străine

Ordinul „Leul Alb” al Cehoslovaciei în grad de Comandor (1924) ;
Ordinul „Legiunea de Onoare a Franței” în grad Cavaler (1929) și în grad de Ofițer (1935);
Ordinul „Phoenix” al Greciei în grad de Comandor (1935) ;
Ordinul „Vulturul german” al Germaniei în grad de Cruce de merit clasa I-a (1938) și Cruce de merit cu stea (1942) ;
Ordinul „Acvila Romană” al Italiei, în grad de Cavaler al Marii Cruci (1943).

Gesturi pentru păstrarea memoriei

Din anul 1992, la Tulcea are loc, anual, Concursul de Interpretare Muzicală „George Georgescu”, destinat elevilor din școlile și liceele de specialitate (competiție devenită internațională din anul 1995). Președinte de onoare al juriului este Ioana Georgescu-Răileanu, fiica artistului, care oferă și Marele Premiu al concursului. De-a lungul anilor, juriul a reunit nume sonore ale muzicii românești precum Vladimir Orlof, Marin Cazacu, Dan Dediu, Dan Buciu, Ilarion Ionescu-Galați, Octavian Lazăr Cosma, Grigore Constantinescu, Gheorghe Zamfir, Gabriel Croitoru, Eleonora Enăchescu, Ionel Voineag.
Statui și busturi ale artistului se păstrează : în orașul natal Sulina, acolo unde Parcul „George Georgescu” are ca element central un bust creat de Constantin Baraschi; la Tulcea, pe Aleea Personalităților și la Ateneul Român, ce găzduiește un bust purtând semnătura Miliței Petrașcu.
În anul 2007, prin grija doamnei Ioana Georgescu-Răileanu, în incinta farului restaurat de la Sulina s-a deschis o expoziție închinată memoriei lui George Georgescu, ce cuprinde fotografii, documente și obiecte personale, care au aparținut marelui muzician.

Referinte

External links

^ „Discografie George Georgescu”.

[1] „Discografie George Georgescu”.

[1]