Valea Lupului, Hunedoara
Valea Lupului | |
— sat — | |
Poziția geografică | |
Coordonate: 45°28′18″N 23°7′34″E / 45.47167°N 23.12611°E | |
---|---|
Țară | România |
Județ | Hunedoara |
Comună | Baru |
SIRUTA | 88038 |
Populație (2021) | |
- Total | 190 locuitori |
Fus orar | EET (+2) |
- Ora de vară (DST) | EEST (+3) |
Cod poștal | 337038 |
Prezență online | |
GeoNames | |
Modifică date / text |
Valea Lupului este un sat în comuna Baru din județul Hunedoara, Transilvania, România.
Lăcașuri de cult
modificareÎn satul Valea Lupului, se găsește o biserică de piatră, cu hramul „Duminica Orbului”. La ridicarea celui dintâi edificiu ecleziastic al localității, în secolul al XVII-lea, s-a folosit lemnul. Rectitorită în anul 1746 (în 1779 i s-a adăugat clopotnița), biserica a căzut pradă flăcărilor în 1788; aceeași soartă a avut-o lăcașul de cult următor, care a dispărut în anul 1882. Comisiile de recenzare ale anilor 1733, 1750, 1761-1762 și 1829-1831 înscriu primele două ctitorii în rândul lăcașurilor culte unite. Actualul edificiu, acoperit cu țiglă, a fost construit între anii 1888 și 1891, în timpul păstoririi preotului Nicolae Voin. La înălțarea sa a fost respectată planimetria bisericilor de tip „sală”, cu absida semicirculară a altarului nedecroșată. Turnul-clopotniță zvelt, prevăzut cu un coif piramidal, învelit în tablă (în rest, s-a optat pentru soluția țiglei), este flancat de două încăperi anexe, adosate în cursul renovării din 2008; alte lucrări de restaurare s-au desfășurat în anii 1974 și 1987. Accesul la interior se face printr-o singură ușă, amplasată pe latura de vest, protejată de un mic pridvor deschis. Lăcașul, pictat în 1985 de Petre Suciu, a fost târnosit în 1986. Până în 1948, biserica a deservit obștea unită locală.[1].
Imagini
modificare-
Valea Lupului în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773
-
Drumul spre satul Valea Lupului
-
Monumentul eroilor
-
Şcoala
-
Căminul cultural
-
Biserica „Duminica Orbului”
Vezi și
modificareNote
modificare- ^ Dobrei, Florin: Bisericile ortodoxe hunedorene, Editura Eftimie Murgu, Reșița, 2010, pag.149