Wikipedia

Russula foetens

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Vinețică puturoasă)

Russula foetens (Christian Hendrik Persoon, 1796),[1] denumită în popor vinețică puturoasă[2] sau burete bălos,[3] este o specie de ciuperci necomestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe soluri umede, de obicei în grupuri cu exemplare numeroase, în păduri de foioase în special sub fagi și în acele de conifere, acolo molidul fiind gazda principală. Buretele, care se dezvoltă din începutul lui iulie până în octombrie, crește în câmpie și la deal, dar mai rar în munți.[4][5][6]

Russula foetens
Vinețică puturoasă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungus
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Agaricomycetidae
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. foetens
Nume binomial
Russula foetens
Pers. (1796)
Sinonime
  • Agaricus foetens (Pers.) Pers. (1800)
  • Agaricus incrassatus Sowerby (1809)
  • Agaricus foetens var. lactifluus (Pers.) Corda (1840)
  • Russula foetens var. minor (Pers.) Singer (1938)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

În 1796, buretele a fost menționat pentru prima dată de micologul olandez Christian Hendrik Persoon în volumul 1 al operei sale Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium,[7] sub denumirea actuală (2018) Russula foetens. Numai 3 ani mai târziu, în 1799 (publicat 1800), a crezut, că specia ar aparține genului Agaricus, numindu-l Agaricus foetens, în volumul 2 al lucrării sale menționate mai sus, ce sa ivit fals.

În decursul timpului, numai puțini micologi au încercat redenumiri respectiv crearea de variații. Ele sunt cu toate acceptate sinonim, dar sunt nefolosite și pot fi neglijate.

Descriere modificare

 
Bres.: Russula foetens
  • Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 5-15 (20) cm, cărnoasă, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, în sfârșit plată dar de asemenea concavă, deseori ondulată și cu crestături radiale, la bătrânețe adâncită în mijloc. Cuticula, care se separă ușor de carne, este netedă în tinerețe, dezvoltând repede o margine striată. La umezeală devine lipicioasă. Coloritul este galben-ocru, mai închis în centru.
  • Lamelele: sunt subțiri și destul de fragile, la început foarte dense, apoi distanțate, inegale și bifurcate, fiind neaderente la picior. Coloritul este mai întâi albicios, apoi crem, ruginind parțial la bătrânețe. Ele secret mici picături asemănătoare celor de rouă.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-8 cm și o lățime de 1,5-3,5 cm, este cilindric, plin și gros la ciuperca tânără, la maturitate casant-dur precum mai mult sau mai puțin gol cu caverne. Tija este de culoare albicioasă, adesea oară cu pete maronii.
  • Carnea: este foarte compactă, dar fragilă, de culoare albă care în contact cu aerul devine maronie. Mirosul este la început aproape imperceptibil, devenind repede alcalin, puturos și pestilențial, odată cu înaintarea în vârstă tot mai pronunțat. Gustul este amar, rânced-uleios și iute.[4][5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori rotunjori, și evident verucoși, având o mărime de 7-10 x 7-9 microni. Pulberea sporilor este albicioasă cu pete maronii. Basidiile în formă de măciucă cu 4 sterigme au o mărime de 45–65 × 12–15 microni, iar multele cistide (= cystidium, celule sterile între basidii și himenul) elipsoidale de pe muchiile și suprafața lamelelor, cu o mărime de 30–90 × 5–9 microni, poartă un apendice.[8]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu fenol roșu-violet, cu sulfat de fier roz și cu tinctură de Guaiacum albastru-verzui,[9] iar cu leșie imediat viu galben.[10]
  •  
    R. foetens, lamele și picior
  •  
    R. foetens, spori
  •  
    R, foetens, tijă tăiată longitudinal
  •  
    R. foetens tânără
  •  
    R. foetens bătrâna

Confuzii modificare

În stadiu tânăr, când mirosul încă nu este astfel de pronunțat, buretele poate fi confundat de exemplu cu: Russula amoenolens, (necomestibilă, miros de topinambur sau brânză, gust destul de iute),[11] Russula consobrina, (necomestibilă, miros slab de mere, gust foarte iute)[12] Russula grata sin. Russula laurocerasi (necomestibilă, probabil și ușor otrăvitoare, mai mică de statură, miroase a migdale amare, numai ușor iute dar foarte amară),[13] Russula fellea (otrăvitoare, miros de mere gătite sau pelargonie, foarte iute și amar),[14] Russula fragrantissima (comestibilitate foarte restrânsă, miros de anason, destul de iute)[15] sau Russula illota (necomestibilă, miros foarte complex, ca de migdale, anason ori fructuos până la spermatic și puturos-dezgustător, gust amar și iute),[16] mai departe cu Russula ochroleuca (comestibilă, fără margine striată, cu miros slab fructuos și gust picant foarte ușor iute).[17] sau Russula subfoetens (necomestibilă, cu gust și miros asemănător, dar nu așa de puternic ca acel al vinețicii puturoase, gălbenind puternic în tinerețe la leziune precum după contact cu hidroxid de sodiu).[18]

Ciuperci asemănătoare modificare

  •  
    Russula amoenolens
  •  
    Russula consobrina
  •  
    Russula grata sin. laurocerasi
  •  
    Russula fellea
  •  
    Russula fragrantissima
  •  
    Russula.illiota
  •  
    Russula.ochroleuca
  •  
    Russula subfoetens

Valorificare modificare

Se înțelege de singur, că buretele bălos nu este comestibil. Din păcate se găsesc deseori exemplare călcate în picioare sau rupte. Nu distrugeți această ciupercă frumoasă, mult mai mult acceptați valoarea ei ecologică pentru arbori și pădure!

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum fără gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați.[19][20][21]

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 400-401, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196-197, ISBN 3-405-11568-2
  6. ^ a b Marcel Pârvu: „Ghid practic de micologie”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2007, p. 262-263
  7. ^ D. H. C. Persoon: „Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium”', vol. 1, Editura Gessneri, Usteri et Wolfii, Leipzig (Lipsiae) și Lucerna 1796, p. 102
  8. ^ Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 176, ISBN 3-85604-060-9
  9. ^ Pilze.de
  10. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 430
  11. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 390-391, ISBN 88-85013-37-6
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 78-79, ISBN 978-3-440-13447-4
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 644-645, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 388-389, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 330-331, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 330-331, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 478, ISBN 3-85502-0450
  19. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  20. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7
  21. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2

Bibliografie modificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1, 6 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea 2013
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Russula_foetens&oldid=15421738