Wikipedia:Versiuni de ortografie română

(Redirecționat de la Wikipedia:Î)

cât de cît
Așa nu.
Comandă rapidă:
WP:Î


Această pagină cuprinde reguli privind aplicarea normelor ortografice în editarea articolelor din Wikipedia.

Wikipedia în limba română conține articole scrise de vorbitori de limba română de pretudindeni, fie că sunt din România, Republica Moldova, Voivodina sau alte teritorii, care au diverse preferințe ortografice. De asemenea, Wikipedia se adresează vorbitorilor de limba română indiferent de țara în care trăiesc și de norma ortografică pe care o practică. Această realitate ne obligă să acceptăm că o grafie diferită de cea cu care ne-am obișnuit nu este neapărat greșită și nu trebuie privită ca fiind inferioară.

Dată fiind natura de formă și nu de fond a acestui aspect, utilizatorii Wikipediei în limba română sunt rugați să dea dovadă de toleranță și deschidere. Și alte Wikipedii în limbi de circulație multinațională (engleză, franceză, spaniolă, portugheză, chineză etc.) s-au confruntat cu probleme similare și au luat decizii analoage privind ortografiile acceptate.

Versiuni de ortografie

 
Monitorul Oficial al României. Partea I,
nr. 59 /22 martie 1993

Limba română scrisă actuală cunoaște în principal două versiuni ortografice:

1. Grafia stabilită de Academia Română în 1993 prin revenire la regulile „Sextil Pușcariu” dinainte de 1953, modificată prin publicații ulterioare ale Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”:

a)  scrierea cu î la începutul și sfârșitul cuvintelor și cu â la mijlocul cuvintelor, cu excepția cazurilor când prin compunere un î inițial ajunge în interiorul cuvântului (ex.: începând, a urî, vârstă, bineînțeles, neîncetat).
b)  scrierea cu sunt, suntem și sunteți.
Această normă este utilizată, printre altele, de Dicționarul explicativ al limbii române (1996, 1998), Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (2005) și Gramatica limbii române (2005).

2. Grafia care a fost oficială în România până în anul 1993 și care prevede:

a)  scrierea cu î indiferent de poziția în cuvânt, cu excepția numelui țării România, a derivatelor sale și a numelor de persoane care au fost scrise cu â în documentele de identitate sau prin tradiție grafică (ex.: Brâncuși, Pârvan).
b)  scrierea cu sînt, sîntem și sînteți.
Această normă este utilizată, printre altele, de lucrări precum: Noul dicționar universal al limbii române (Editura Litera Internațional, București – Chișinău, 2006), Dicționar explicativ ilustrat al limbii române (Editurile ARC și GUNIVAS, Chișinău, 2007), Gramatica limbii române, ediția a III-a (Editura Polirom, 2008).

Din punct de vedere oficial, prima normă este aplicată la nivel oficial în țările și regiunile unde limba română se predă ca limbă maternă (România, Republica Moldova,[1] Voivodina și regiuni din Ucraina). Cu toate acestea, există în toate zonele geografice numeroși vorbitori de limba română care preferă să scrie folosind altă grafie decât cea oficială local. În plus, numele localităților (în special în Republica Moldova) continuă în multe cazuri să fie scris folosind grafia veche. Argumentele în favoarea unei grafii sau a celeilalte nu fac subiectul acestei pagini (v. Ortografia limbii române).

În afară de aceste grafii principale, oficializate în țările în care limba română este utilizată de majoritatea populației, există grafii proprii colectivităților române din diferite alte țări. Multe din aceste colectivități nu au acceptat modificările de ortografie din 1953 și nici modificările ulterioare. Aceste ortografii sunt în general stabilite prin manualele școlare sau universitare de predare a limbii române din țările respective.

Alegerea grafiei în editarea articolelor

Există relativ puține situații critice în care trebuie aleasă o normă și numai una, ca de exemplu titlurile articolelor. În asemenea cazuri se va ține cont de subiectul la care se referă articolul respectiv. De exemplu, dacă este vorba despre o localitate din Republica Moldova, se va prefera norma Republicii Moldova. Numele persoanelor se vor scrie în grafia universal acceptată pentru numele respective -- de exemplu Topîrceanu se va scrie cu î conform preferinței poetului. Numele proprii care în limba de origine se scriu într-un alt alfabet decât cel latin se vor translitera conform regulilor din DOOM. În situațiile care chiar și astfel rămân ambigue se va da prioritate normei Academiei Române în vigoare. De obicei, aceasta stabilește că, întrucât alfabetele limbilor străine nu au două litere pentru același sunet, î, la transliterare se va folosi numai î din i. Astfel, se scrie Cernobîl (Чернобыль), Hadîn Suleiman Pașa (Hadın Suleiman Pașa), Fluviul Yangtsî (Fluviul Albastru, China). Pentru recomandări privind transliterarea numelor străine vedeți și pagina Wikipedia:Transliterare.

Atunci când titlul unui articol se scrie diferit în cele două grafii, se recomandă alegerea variantei conforme cu regula de mai sus și crearea unui articol de redirecționare cu titlul scris în cealaltă grafie.

Corpul unui articol se va scrie într-o grafie uniformă, fără a amesteca normele. Editările ulterioare vor respecta grafia inițială, cu excepția editărilor majore, care măresc semnificativ volumul articolului sau îi modifică considerabil conținutul.

Alte stiluri ortografice create de persoane particulare, stiluri în afara circuitului cultural actual (graiuri regionale sau arhaice, scrieri mai mult sau mai puțin etimologice ș.a.m.d.) nu sunt acceptate în redactarea articolelor Wikipedia. Fac excepție eșantioanele de texte vechi, citate în original etc.

Diferențe lexicale

Limba română, deși foarte uniformă din punct de vedere lexical, are totuși variante (graiuri) regionale care ar putea genera confuzii. Aceste situații, relativ rare, se vor rezolva individual, prin explicarea sensului cu care au fost folosite cuvintele respective. Această regulă nu contravine interdicției de a folosi Wikipedia ca dicționar, ci este mai degrabă în spiritul paginilor de dezambiguizare.

Referințe

  1. ^ În noua ediție a „Dicționarului ortografic al limbii române (ortoepic, morfologic, cu norme de punctuație)”, publicat de Institutul de Lingvistică al Academiei de Științe a Moldovei se aplică Hotărârea Adunării generale a Academiei Române din 17 februarie 1993 privind revenirea la „â” și „sunt” în ortografia limbii române. „Dicționarul ortografic al limbii române (ortoepic, morfologic, cu norme de punctuație)” este elaborat pe baza „Dicționarului ortografic cu elemente de ortoepie și morfologie”, apărut la Chișinău în anul 1990, care, la rândul lui, a fost pregătit după „Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române”, publicat la Editura Academiei Române în anul 1982, și reprezintă, în esență, o ediție adăugată a acestora.

Vezi și

Legături externe