Wikipedia

Alexandru Sencovici

Alexandru Sencovici
Date personale
Nume la naștereFrancisc
Născut31 iulie 1902
Dej, Austro-Ungaria
Decedat10 noiembrie 1995 (93 de ani)
București, România
Căsătorit cuElisabeta (n. Bozsi)
CopiiGheorghe (Gyuri)[1] (căsătorit cu Margareta Pâslaru)
Etniemaghiară
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Membru al Comisiei Centrale de Revizie
În funcție
28 decembrie 1955 – 25 iunie 1960
Membru al CC al PMR / PCR
În funcție
25 iunie 1960 – 23 noiembrie 1979
Agent al Cominternului, 1935
Adjunct al ministrului Muncii și Prevederilor Sociale
În funcție
17 iulie 1948 – 8 decembrie 1949
Ministrul Industriei Ușoare
În funcție
8 decembrie 1949 - 19 martie 1957
21 martie 1961 – 13 martie 1969
Ministrul Industriei Bunurilor de Consum
În funcție
11 aprilie 1959 – 21 martie 1961
Deputat în Marea Adunare Națională
În funcție
1946 – 1980
PremiiOrdinul Muncii
Partid politicPartidul Comunist din România
Alma materȘase clase elementare; Școala profesională de maiștri mecanici
Profesielăcătuș mecanic
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Alexandru (Francisc) Sencovici (n. 31 iulie 1902, Dej ca Szenkovits[2]/Szenkovics[3] Sándor - d. 10 noiembrie 1995, București)[4] a fost un ilegalist și demnitar comunist român de origine maghiară.

Biografie

modificare

În anul 1925 a devenit membru al Partidului Comunist din România. În 1928, când bolșevicii unelteau în ilegalitate împotriva statului român, a avut "primul conflict cu autoritățile", fiind prins că răspândea ziarul "Urmașii lui Lenin" la Oradea, unde devenise secretarul PC din Ardeal.[5]

În 1940, Alexandru Sencovici a fost condamnat la 5 ani de recluziune în lagărul de la Târgu Jiu.[5]

În ședința consiliului F.N.D. din 24 ianuarie 1945, Alexandru Sencovici, în calitatea sa atunci de reprezentant al Sindicatelor unite, declara că, întrucât în Transilvania locuiau un milion de secui, era inadecvat să se spună că teritoriul respectiv era pământ românesc. "Și de ce să ne angajăm noi că este pământ românesc, când putem spune 'partea țării noastre'. Pentru că românii vor spune: acesta este pământul nostru. Și în jumătate de sate sunt români și în cealaltă jumătate a satului unguri. Tocmai acestea sunt problemele de bază ale Transilvaniei. Și de ce să îl declarăm pământ românesc?"[6]

În noiembrie 1949 a fost denunțat acordul cultural franco-român și desființat Institutul Francez de Înalte Studii din B-dul Dacia nr. 27, împreună cu școlile aferente. La 1 martie 1950, întrucât se încăpățânau s-o mai frecventeze, au fost arestați toți cei surprinși în localul Bibliotecii franceze, între care și Alexandru Sencovici, ministru al Industriei ușoare, comunist cu state vechi de serviciu.[7]

A fost membru în secretariatul general al Confederației Generale a Muncii[8], ministru adjunct la Ministerul Muncii și Prevederilor Sociale (1948-1949)[9], ministrul industriei ușoare în Guvernul Petru Groza (4) (8 decembrie 1949 - 8 decembrie 1950), în Guvernul Gheorghe Gheorghiu-Dej (1) (2 iunie 1952 - 28 ianuarie 1953), în Guvernul Gheorghe Gheorghiu-Dej (2) (28 ianuarie 1953 - 4 octombrie 1955), în Guvernul Chivu Stoica (1) (4 octombrie 1955 - 19 martie 1957), ministrul industriei bunurilor de consum în Guvernul Chivu Stoica (2) (27 aprilie 1959 - 20 martie 1961), ministrul industriei ușoare în Guvernul Ion Gh. Maurer (1) (21 martie 1961 - 17 martie 1965), în Guvernul Ion Gh. Maurer (2) (18 martie - 20 august 1965), în Guvernul Ion Gh. Maurer (3) (21 august 1965 - 8 decembrie 1967), în Guvernul Ion Gh. Maurer (4) (9 decembrie 1967 - 12 martie 1969).

Cu ocazia izbucnirii Revoluției din Ungaria la 23 octombrie 1956, în zonele susceptibile de tulburări – în opinia guvernanților –, datorită ponderii populației de etnie maghiară, au fost trimiși demnitari comuniști capabili să țină sub control eventualele acțiuni de solidaritate cu țara vecină. Alexandru Sencovici a fost trimis la Oradea.[10]

La Plenara CC al PCR din 26-27 octombrie 1977, deși nu a fost pe ordinea de zi, la cererea lui Alexandru Sencovici, membru al CC al PCR, a fost discutată și greva minerilor din Valea Jiului din perioada 1-3 august 1977.[11]

Alexandru Sencovici a fost decorat cu Ordinul Muncii clasa a II-a (1949); Ordinul 23 August clasa a II-a (1959); Erou al Muncii Socialiste și Medalia de Aur Secera și Ciocanul (1962); Ordinul Tudor Vladimirescu (1968).[12]

Viață personală

modificare

Alexandru Sencovici a fost căsătorit cu Elisabeta Bozsi și au avut trei băieți. unul dintre ei, Gheorghe (Gyuri), [1] s-a căsătorit cu cântăreața Margareta Pâslaru. Un amănunt picant este modul cum numeroși activiști importanți ai Partidului Comunist Român își botezau odraslele. Astfel Chivu Stoica, Leontin Sălăjan și Teohari Georgescu și-au botezat fiicele cu numele de Ana în privința considerației pe care aceștia o purtau Anei Pauker, ei considerând părerile și opiniile ei ca fiind infailibile. În mod similar Emil Bodnăraș, Gheorghe Apostol, Iosif Chișinevschi, Ghizela Vass, Alexandru Sencovici și Vasile Vîlcu și-au botezat băieții cu numele de Gheorghe în semn de apreciere a lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Nicolae Ceaușescu a fost o excepție deoarece și-a botezat copiii cu numele de Valentin, Zoe și Nicolae.[13]

Statuia din Marghita

modificare

În octombrie 2013, i s-a ridicat o statuie în centrul Marghitei, județul Bihor, dar a fost dată jos după 2 luni pentru că Sencovici fusese fidel ideologiei comuniste.[14]

Distincții

modificare
  • Ordinul Muncii clasa a II-a (1949)
  • Medalia „A cincea aniversare a Republicii Populare Române” (24 decembrie 1952) „pentru lupta și munca duse în vederea făuririi, consolidării și prosperării Republicii Populare Române”[15]
  • Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa I (30 decembrie 1957) „cu ocazia celei de a zecea aniversări a proclamării Republicii Populare Romîne și pentru merite deosebite în îndeplinirea sarcinilor date de Partidul Muncitoresc Romîn, pentru merite deosebite pe tărîmul construcției de stat, economice, sociale, culturale și obștești”[16]
  • Ordinul „23 August” clasa a II-a (12 august 1959) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”[17]
  • Medalia „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia” (6 mai 1961) „pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite în opera de construire a socialismului”[18]
  • titlul de Erou al Muncii Socialiste din Republica Populară Romînă și medalia de aur „Secera și Ciocanul” (13 septembrie 1962) „cu prilejul împlinirii a 60 de ani, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în construirea socialismului”[19]
  • Ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa I (30 aprilie 1966) „cu prilejul celei de-a 45-a aniversări de la înființarea Partidului Comunist din România, pentru îndelungată activitate în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului”[20]
  • Ordinul „Victoria Socialismului” (6 mai 1971) „pentru activitate îndelungată în mișcarea revoluționară, pentru contribuția deosebită la înfăptuirea politicii interne și externe a Partidului Comunist Român, la opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de-a 50-a aniversări a Partidului Comunist Român”[21]
  • titlul de „Erou al Republicii Socialiste România” (19 august 1974) „pentru îndelungata și rodnica activitate desfășurată în mișcarea revoluționară, pentru contribuția deosebită adusă la întărirea partidului și a unității sale, la făurirea și dezvoltarea statului nostru socialist, precum și la înfăptuirea politicii partidului și statului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră”[22][23]

Scrieri

modificare
  • Scrisoare către un fost procuror (Ed. Eminescu, București, 1972)
  • Memoriile lui Alexandru Sencovici se păstrează în arhiva fostului Institut de Studii Politice și Sociale.[24]

Note

modificare
  1. ^ a b ro Tovarășe de viață
  2. ^ Bizalmatlanság, vádaskodás, vasfüggöny
  3. ^ A romániai magyar kisebbség történeti kronológiája 1944-1989[nefuncțională – arhivă]
  4. ^ ro Membrii ai CC al PCR
  5. ^ a b Considera că Transilvania nu trebuie să fie a României, dar autoritățile I-AU RIDICAT STATUIE Arhivat în , la Wayback Machine., 31 octombrie 2013, Realitatea TV, accesat la 5 octombrie 2014
  6. ^ Administrația din nord-vestul Transilvaniei de după 23 august 1944[nefuncțională]
  7. ^ „Final fara glorie - Siguranța și Securitatea versus Legația Franței”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ Toboșarul "Epocii de Aur": despre Adrian Păunescu
  9. ^ Documente
  10. ^ Minorități etnoculturale. Mărturii documentare. Maghiarii din România (1956-1968)
  11. ^ Conducerea Partidului Comunist Român
  12. ^ Wayback Machine (PDF), www.cnsas.ro 
  13. ^ ro Raportul Tismăneanu pag. 45]
  14. ^ Digi24, Bustul unui demnitar comunist, mutat după două luni din centrul orașului bihorean Marghita, www.digi24.ro 
  15. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 508 din 24 decembrie 1952 pentru conferirea Medaliei „A cincea aniversare a Republicii Populare Române”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul I, nr. 13, 29 decembrie 1952, p. 99.
  16. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 613 din 30 decembrie 1957 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VII, nr. 2, 13 ianuarie 1958, p. 5.
  17. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1959, p. 180.
  18. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 120 din 6 mai 1961 pentru conferirea medaliei „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul X, nr. 30, 31 decembrie 1961, p. 390.
  19. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 739 din 13 septembrie 1962 pentru conferirea titlului de „Erou al Muncii Socialiste din Republica Populară Romînă” tovarășului Alexandru Sencovici, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XI, nr. 19, 29 septembrie 1962, p. 174.
  20. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 338 din 30 aprilie 1966 pentru conferirea ordinului „Tudor Vladimirescu” clasa I, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 25, Partea I, 18 mai 1966, p. 156.
  21. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 169 din 6 mai 1971 privind conferirea ordinului „Victoria Socialismului”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul VII, nr. 56, Partea I, joi 6 mai 1971, p. 346.
  22. ^ Decretul prezidențial nr. 152 din 19 august 1974 privind conferirea titlului de „Erou al Republicii Socialiste România” (unor persoane cu prilejul a 30 de ani de la eliberarea României de sub dominația fascistă), publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul X, nr. 132 bis, Partea I, joi 31 octombrie 1974, p. 1.
  23. ^ „Solemnitatea conferirii unor titluri și ordine ale Republicii Socialiste România”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul X, nr. 236, Partea a III-a, joi 22 august 1974, p. 2.
  24. ^ Analiza dictaturii comuniste
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Alexandru_Sencovici&oldid=17059798