Wikipedia

Bolohoveni

Bolohovenii (în limba slavă veche болоховци, bolohovci, în ucraineană Болохівці sau болоховці) au fost un grup etnic de origine posibil slavă care s-a aflat în porțiunea de la nord-est de viitorul Principat al Moldovei, la răsărit de Cnezatul Galiției, în teritoriul Rusiei Kievene.

Hartă a teritoriilor anterioare și contemporane Rusiei Kievene, între 862 și 1054.

Origine

modificare

Originile eronate valahe

modificare

Istoricii A. Petrușevici⁠(d) (Lwów, 1877) și F. Miklosich cu E. Kaluzniacki⁠(d) (Viena, 1879) au susținut originea română a bolohovenilor, fiind urmați apoi și de istoricii români Dimitrie Onciul (în Originile Principatelor Române, 1899, bolohovenii sunt valahi după faptul că etnonimul este identic cu „Voloch”[1]; în Din trecutul Bucovinei, 1915, pentru că organizarea cnezială a acestora era specifică românilor din Regatul Ungariei, fiind emigrați masiv în perioada colonizării secuilor, în secolul al XI-lea până în secolul al XIII-lea, pe fondul consolidării Imperiului Mongol până în Carpați; organizarea cnezială a produs întemeierea Moldovei, cu capitala la Câmpulung și nu Baia[2]), Nicolae Drăganu, Theodor I. Holban (1932),[3] Alexandru Boldur.[3][4]

Despre originea valahă a fost de acord și Alexandru D. Xenopol, alături de faptul că stăpânirea Cnezatului Galiției se afla până la Principatul Bârladului, principat care se afla sub suzeranitatea Cnezatului Galiției, împreună cu cnejii bolohoveni valahi mai de la nord.[5] Despre acest principat, a cărui existență a fost documentată pe baza unei „Diplome bârlădene” publicată de către Bogdan Petriceicu Hasdeu, a fost dovedită de către slavistul Ioan Bogdan a fi un fals al lui Hasdeu sau al tatălui său Alexandru Hâjdeu, după detaliile ortografice, fonetice și istorice.[6]

Nicolae Iorga (1928) considera că în cazul bârlădenilor de la 1100, cu cnezii proprii, și a bolohovenilor din zona Galiției, nu trebuie incluși ca români, iar în cazul ultimilor numele nu are nicio legătură cu românii.[7] În 1937 a revenit cu „putem sau ba să-i admitem ca Români, cum s'a făcut în general pană acuma.”[8]

După Petre P. Panaitescu (1937), greutatea susținerii teoriei lui Onciul stă și în menționarea acestora în cronicile rutene în regiuni îndepărtate de români, dincolo de Nistru, în Cnezatul Kievului și Cnezatul Galiției. Admiterea ideii că bolohovenii au fost români duce automat și la acceptarea aceleia că românii s-ar fi întins până în respectivele zone, ceea ce nu ar fi imposibil întrucât corespunde și cu perioada de maximă expansiune, când au fost întâlniți în Polonia și Slovacia, amestecați cu slavi.[9]

Constantin C. Giurescu (1967) a reliefat că există trei teorii despre originea acestora – slavă (pe seama unor nume de localități și înconjurarea lor de la vest, nord și est de populații slave), cumană, și românească (pe seama etnonimului, continuității spre sud cu o masă românească din nordul Moldovei și Maramureș, organizării cneziale și legăturilor cu Regatul Ungariei), unde la niciuna nu se aduseseră argumente peremptorii, potrivit istoricului.[3] În schimb acesta a propus posibilitatea unui amestec dintre slavi și români, argumentată și de existența elementului etnic român în Cnezatul Galiției și Podolia, dovedită de onomastică în secolul al XIII-lea și toponimie (incluzând sate întemeiate după dreptul valah) din secolul al XIV-lea.[3] După acesta, din timpul respectivei expansiuni valahe provine și influența românească asupra huțulilor în materie de onomastică, toponimie și obiceiuri.[10]

Victor Spinei (1982) a considerat că localitatea Bolechow, pomenită foarte mult în 1150, ce a fost specificată într-un document polonez emis în 1472 de cancelaria de la Lwow ca vila... Valachorum dicta „extrem de semnificativ pentru originea românească a numelui așezării, dar și a bolohovenilor”.[11][12] Tot istoricul a considerat că numele lor derivă de la etnonimul est-slav de voloh, care îi desemna pe români,[11][13] și că sistemul de apărare și inventarul găsit în săpături arheologice, deși asemănătoare cu cele de tipul vest-ruse, „nu constituie argumente peremtorii în favoarea originii slave a bolohovenilor, împrumutarea anumitor trăsături de civilizație de către o comunitate etnică minoritară de la altă populație înscriindu-se între fenomenele absolut normale. Nu este însă exclus ca o parte a clasei dominante a bolohovenilor să fi fost supusă procesului de slavizare încă în perioada premergătoare invaziei mongole. În schimb — judecînd după datele de toponimie și antroponimie medievală evocate mai sus — se pare că acest proces a afectat într-o măsură mai redusă enclavele de populație românească stabilite de-a lungul versanților Carpaților Nordici.”[14][12]

Ideea a fost reluată de Ioan-Aurel Pop,[15] Gheorghe Postică,[16] Alexandru I. Gonța[17] și de Ion Țurcanu.[18]

Studii moderne (arheologie și istoriografie)

modificare

Potrivit lui Victor Spinei (2009), asocierea populației, situată în Rusia Kieveană, la nord-est de viitoarea Moldovă, cu o origine românească a fost făcută pe baza asemănării cu etnonimele de „volohi” sau „valahi” și a existenței în Evul Mediu a unor enclave de vorbitori de limbă română în Cnezatul Galiției-Volînia.[19] În urma investigațiilor arheologice întreprinse în ultimele decenii s-au depistat cu precizie așezările conducătorilor populației, menționate în cronici,[19][14][12] și s-a reușit definirea caracteristicilor culturii materiale.[20] În baza acestora, caracteristicile îi încadrează arealului Rusiei Kievene atât material, cât și etnic. Originea este dovedită și de relațiile dintre conducătorii bolohovenilor cu familii nobiliare galițiene.[20]

O populație din zonă la fel de controversată în origini a fost cea a brodnicilor,[19] de origine cel mai probabil turcică, la fel ca în cazul berladnicilor.[21]

Potrivit Encyclopedia of Ukraine⁠(d), numele derivă de la orașul rus kievean Bolohovo, menționat pentru prima dată în anul 1150.[22]

Menționări

modificare
 
Inamicul Daniil Romanovici⁠(en)[traduceți], cneaz de Galiția-Volînia, portretizat în Cronica ilustrată a lui Ivan cel Groaznic⁠(d)
 
Aliatul Andrei al II-lea, rege al Ungariei, portretizat în Cronica pictată de la Viena

Cnezii bolohoveni au fost menționați de mai multe ori în Ipatievskaia letopis⁠(d) (sau Letopisețul de la mănăstirea lui Ipatie[23]), în secolul al XIII-lea,[11][13] într-un conflict continuu cu principele galițian Daniil Romanovici⁠(en)[traduceți], împotriva căruia au luptat în anii 1231, 1235, 1241 și 1257.[20] Între 1232 și 1236, cnezii au fost aliați ai nobilimii Galiției, în timpul luptelor împotriva anexării la Cnezatul Galiției-Volînia.[22] Pe fondul confruntării cu forțe militare inegale, bolohovenii s-au aliat cu dușmani ai principelui, maghiarii și mongolii, ale căror așezări fortificate au permis populației să se opună galițienilor timp de mai multe decenii. Cu toate acestea, nu au mai putut face față campaniei lui Romanovici din 1257, iar astfel, șansele de emancipare politică au căzut:[20]

În același letopiseț a fost menționată localitatea Bolohovo de la 1150, mai mulți istorici încercând să dovedească o legătură între aceasta și populație.[11][13] O altă variantă de scriere, Borohov, atestată în 1172, este posibil să se refere la aceeași așezare. Cert este că mai multe localități din Cnezatul Galiției au purtat nume asemănătoare în Evul Mediu, unde una dintre ele cea mai pomenită în 1150, Bolechow, a fost specificată într-un document polonez emis în 1472 de cancelaria de la Lwow ca vila... Valachorum dicta.[11][12] O altă localitate, Bolohovca, se afla lângă Hotin în 1557.[3]

În contextul venirii informației că mongolii au invadat Bulgaria de pe Volga, conducerile ruse, împreună cu Mihail Vsevolodovici⁠(d), erau preocupate de rivalitățile proprii în loc de o acțiune militară unitară. Începând cu 1228, Mihail a fost aliat cu Andrei al II-lea, din acțiunile sale reieșind că dorea să-i lase pe maghiari să conducă Galiția. A existat o promisiune de a-l ține pe Daniil departe de tronul Galiției și de a nu-l ocupa Mihail însuși, însă Mihail a preferat să îl atace în 1231 pe Vladimir Rurikovici⁠(d) pentru a accede la tronul Kievului. O pace între cei doi a avut loc prin intermedierea lui Daniil.[24] Ulterior, în 1233, Daniil i-a chemat pe hanul Köten⁠(d) și Iziaslav Vladimirovici⁠(d) pentru a merge la Kiev, unde Vladimir Rurikovici împreună cu Iziaslav să depună un jurământ de loialitate. Însă înainte de a-i întâlni pe maghiari, Iziaslav a jefuit și părăsit orașul Tikoml al lui Daniil, motiv pentru care a reînceput conflictul dintre Vladimirovici și cei doi membrii ai familiei Monomah. Tot în 1233 (conform unei surse), galițienii și toți cnezii bolohoveni au invadat teritoriul lui Daniil, au asediat Kamenețul și s-au retras. După acest atac, trupele trimise de Vladimir i-au urmărit și capturat pe cnezii bolohoveni și i-au predat lui Daniil. Mihail și Iziaslav l-au amenințat că îl vor ataca pe Daniil dacă refuză să le elibereze frații. După moartea neașteptată a regelui maghiar Andrei din iarna anului 1233 (după o sursă), maghiarii au trebuit să părăsească Galiția, ce a fost preluată de Daniil.[25]

Anumiți autori încadrează teritoriile bolohovenilor în timpul bătăliei de la râul Kalka ca fiind sub stăpânirea Rusiei Kievene.[20] Populația se afla probabil la hotarele de nord ale (viitorului) Principat al Moldovei, unde se afla așa-numita „câmpie Bolehov” menționată într-un document din 1433[14][12] (din extremitatea nordică a Bucovinei, între Nistru și pârâul Colacin[3]), și limitați fiind la nord de cursul râului Sluč⁠(d) și de bazinul superior al Bugului de Sud,[14][12] poziționându-se la sud-vest de Cnezatul Kievului și învecinați cu Cnezatele Galiției și Volînia.[25] Bolohovenii trăiau alături de ruteni și de alte populații slave, din punct de vedere numeric preponderente.[14] După Encyclopedia of Ukraine⁠(d), bolohovenii se aflau în cursurile superioare ale râurilor Bugul de Sud, Horyn⁠(d), Sluc și Teteriv și că se învecinau la acel moment cu Cnezatul Galiției-Volînia și Cnezatul Kievului.[22]

În 1146, bunicul lui Mihail Vsevolodovici⁠(d), Sviatoslav Vsevolodovici⁠(d), a primit cinci orașe din teritoriile bolohovenilor.[25]

Potrivit lui Victor Spinei (1982), din puținele informații păstrate se poate deduce că nucleul teritorial al bolohovenilor era desprins temporar de sub autoritatea Rusiei Kievene, unde cu organizarea cnezială și lupta permanentă de menținere a autonomiei față de Cnezatul Galiției, au fost determinați să se alieze cu alte populații.[14]

Moștenire lingvistică

modificare

Note

modificare
  1. ^ Dimitrie Onciul, Originile Principatelor Române, Stab. de Arte Grafice «ELZEVIR», București, 1899, p. 86
  2. ^ Nicolae Iorga, „Dări de seamă”, în Revista istorică: dări de seamă, documente și notițe, anul 1, nr. 9-10, Septembrie-Octombrie 1915, Editura Casei Școalelor, București, 1915, pp. 180-181
  3. ^ a b c d e f g h i j k Tîrguri ..., Giurescu, 1967, p. 38
  4. ^ Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, Ediția a II-a, Editura Victor Frunză, București, 1992, p. 109
  5. ^ A. D. Xenopol, Curs de istoria Românilor pentru școalele secundare, Ediția a III-a, Editura Librăriei Frații Șaraga și Tipografiei H. Goldner, Iași, 1897, p. 62
  6. ^ P. P. Panaitescu, „Din nou despre diploma bârlădeană din 1134”, în Romanoslavica, XIII, Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, București, 1966, pp. 85-90
  7. ^ Nicolae Iorga, Brodnicii și Românii. O problemă din vechea istorie a Românilor, Cultura Națională, București, 1928, p. 150
  8. ^ Nicolae Iorga, Istoria Românilor. Vol. III Ctitorii, București, 1937, p. 81
  9. ^ P. P. Panaitescu, Curs de istoria Rusiei. 1937-38, N. Zamfirescu, Gh. Ionescu (editori), Universitatea din București, Facultatea de Filosofie și Litere, 1938, p. 165
  10. ^ Tîrguri ..., Giurescu, 1967, p. 39
  11. ^ a b c d e f g h i j k Moldova în ..., Spinei, 1982, p. 79
  12. ^ a b c d e f Moldavia ..., Spinei, 1986, p. 58
  13. ^ a b c d e f g h i Moldavia ..., Spinei, 1986, p. 57
  14. ^ a b c d e f Moldova în ..., Spinei, 1982, p. 80
  15. ^ Ioan-Aurel Pop, „Statutul social-economic al cnezilor din Țările Române în secolele XIV-XV (I)”, în Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, Vol. 25, nr. 1, 1988, p. 19
  16. ^ Gheorghe Postică, „Civilizația medievală timpurie din spațiul pruto-nistrean (secolele V-XIII)”, Editura Academiei Române, București, 2007, p. 77 ISBN: 978-973-27-1592-5
  17. ^ Alexandru Gonța, Românii și Hoarda de Aur: 1241-1502, Casa Editorială „Demiurg”, Iași, 2010, p. 92 ISBN: 978-973-152-204-3
  18. ^ Ion Țurcanu, Descrierea Basarabiei: teritoriul dintre Prut și Nistru în evoluție istorică (din primele secole ale mileniului II până la sfîrșitul secolului al XX-lea), Editura Cartier, Chișinău, 2011, p. 244
  19. ^ a b c The Romanians ..., Spinei, 2009, p. 161
  20. ^ a b c d e The Romanians ..., Spinei, 2009, p. 162
  21. ^ Moldova în ..., Spinei, 1982, p. 146
  22. ^ a b c d e Kubiĭovych, Volodymyr; Struk, Danylo Husar, ed. (), Encyclopedia of Ukraine, University of Toronto Press, p. 264, ISBN 978-0-8020-3362-8 
  23. ^ a b c Tîrguri ..., Giurescu, 1967, p. 43
  24. ^ The Dynasty ..., Dimnik, 2009, p. 326
  25. ^ a b c The Dynasty ..., Dimnik, 2009, p. 327
  26. ^ В. И. Колесов. „БО́ЛОХОВО”. Marea Enciclopedie Rusă, 2005, p. 737 ISBN: 5-85270-331-1. Accesat în . 
  27. ^ Iorgu Iordan, Dicționar al numelor de familie românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p. 71

Bibliografie

modificare
  • ro Constantin C. Giurescu, Tîrguri sau orașe și cetăți moldovene, din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea, Colecția Bibliotheca Historica Romaniae II, Secția de Științe Istorice a Academiei Republicii Socialiste România, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1967
  • Victor Spinei;
    • ro Moldova în secolele XI-XIV, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982
    • en Moldavia in the 11th-14th Centuries, Editura Academiei Române, București, 1986

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Bolohoveni&oldid=16692857