Amanita citrina
Amanita citrina (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Christian Hendrik Persoon, 1797)[1] este o ciupercă comestibilă, dar nerecomandată, din încrengătura Basidiomycota în familia Amanitaceae și de genul Amanita. Această specie este numită în popor burete de lămâie[2]. Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor) și se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând sociabil în păduri de conifere sub molizi și pini și în cele de foioase pe lângă stejari sau fagi, mereu pe soluri acre, din (iulie) august până în octombrie (noiembrie).[3][4]
| Amanita citrina | |
|---|---|
| |
| Burete de lămâie | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Subclasă: | Agaricomycetidae |
| Ordin: | Agaricales |
| Familie: | Amanitaceae |
| Gen: | Amanita |
| Specie: | A. citrina |
| Nume binomial | |
| Amanita citrina (Schaeff.) Pers. (1797) | |
| Sinonime | |
Modifică text  |
|
Descriere modificare
Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[5]
- Pălăria: are un diametru de 5-10 cm, este la început semisferică, apoi convexă și în final plană, fără margine striată și mai mult sau mai puțin cărnoasă. Cuticula este netedă, lucioasă, la umezeală ceva unsuroasă. Culoarea ei tinde între albicios, alb-gălbui, galben-verzui și galben ca lămâia. Este acoperită cu fulgi largi neregulați, fibros-mătăsoși, albui-maronii sau bruni, mereu mai închiși ca pălăria (rest al vălului universal) care adesea se dizolvă după o ploaie, astfel rămânând complet goală.
- Lamelele: sunt albe până crem-gălbuie, îndesate, neregulate și libere spre picior.
- Piciorul: are o lungime de 6-12 cm și o lățime de 0,8-1,5 (2) cm, este la început plin, apoi gol în interior, cilindric și subțiat înspre pălărie, neted, rareori ceva flocos, sfârșind într-un bulb mărginit și sferic foarte mare (grosime până la 4,5 cm) cu o volvă fragmentată în două-trei fâșii. Culoarea tinde între alb și galben deschis. Înapoi rămâne la fructele mature un inel larg, fin striat și membranoasă care se răsfrânge în jos peste picior, fiind de aceeași culoare cu el.
- Carnea: este compactă, ceva apoasă și întotdeauna albă (numai sub cuticulă câteodată gălbuie), având un miros specific de cartofi cruzi sau de ridichi cu un ușor gust de morcovi.
- Caracteristici microscopice: Sporii sunt albi, aproape sferici, amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod) și au o mărime de 8-10 x 7-9 microni. Pulberea lor este albă.[3][4]
- Reacții chimice: Buretele se decolorează cu acid sulfuric brun-măsliniu și la marginea lamelele orcu, cu Hidroxid de potasiu carmin-brun.[6]
-
A. citrina, văl și lamele -
A. citrina tânără -
A. citrina bătrână -
A. citrina albă -
A. citrina albuie -
Diferite A. citrina
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Confuzii modificare
Buretele de lămâie poate fi confundat ușor cu ciuperci comestibile sau otrăvitoare de același gen. Foarte periculoasă și ușoară este confuzia cu cele trei specii letale Amanita phalloides, Amanita verna și Amanita virosa, mai departe cu Amanita caesarea (comestibilă),[7] Amanita Ceciliae sin. Amanita inaurata, (comestibilă, fără manșetă),[8] Amanita echinocephala (comestibilă),[9] Amanita eliae (comestibilă),[10] Amanita gemmata (otrăvitoare, marginea pălăriei striată, jambieră la locul de trecere spre bulb),[11] Amanita strobiliformis (comestibilă)[12] sau chiar cu Agaricus silvicola,[13] ori Volvariella gloiocephala sin. Volvariella speciosa (comestibilă).[14]
Specii asemănătoare în imagini modificare
-
Agaricus silvicola -
Amanita caesarea -
Amanita ceciliae -
Amanita echinocephala -
Amanita eliae -
!! Amanita gemmata !!
.JPG)
.jpg)
.jpg)
-
!!! Amanita phalloides !!! -
Amanita strobiliformis -
!!! Amanita verna !!! -
!!! Amanita virosa !!! -
Volvariella gloiocephala
_im_Rosarium_Baden_bei_Wien_(5).jpg)
Valorificare modificare
Amanita citrina de miros și gust nu prea savurabilă, este, consumată crud, otrăvitoare, conținând în relație numai destul de puțină bufotenină (veninul broaștei râioase, o toxină tare apropiată de DMT) care provoacă o activitate circulatorie crescută, având și un efect halucinogen. Această toxină însă se dizolvă în timpul fierberii.[15] Astfel, sub aspect medicinal, ar fi comestibilă. Dar primejdia de a confunda această ciupercă cu speciile mortale ale genului Amanita sunt mari. După ce nici gustul, nici mirosul ei sunt convingătoare, se recomandă renunțarea privind culegerea și ingerarea soiului. El este numai unul pentru specialiști cu cunoștințe confunde și pentru bucătărie aproape nu de folosit.[16]
Note modificare
- ^ Index Fungorum
- ^ „Denumire RO”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 118-119, ISBN 3-405-12116-7
- ^ a b Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 92, ISBN 978-1-4454-8404-4
- ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3, Londra 2010, p. 1276–1292
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 288, ISBN 3-85502-0450
- ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 116, ISBN 3-426-00312-0
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 30-31, ISBN 3-405-12081-0
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 124-125, ISBN 3-405-12116-7
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 20-99, ISBN 3-405-12081-0
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 282, ISBN 3-85502-0450
- ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 95, ISBN 978-1-4454-8404-4
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 68-69, ISBN 3-405-12124-8
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-33, ISBN 3-405-12081-0
- ^ Toxicitate
- ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 110, ISBN 3-426-00312-0
Bibliografie modificare
- Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
- Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
- Karl și Gretl Kronberger: „Das farbige Pilzbuch”, Editura H. G. Gachet & Co., Langen 1976, ISBN 3-8068-0215-7
- Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
- Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
- Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
- Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, ISBN 3-405-11345-8
- Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, ISBN 3-8001-3656-2
Legături externe modificare
Materiale media legate de Burete de lămâie la Wikimedia Commons- Amanita citrina, film
