Wikipedia

Hygrocybe punicea

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Ciuperca vulpii)

Hygrocybe punicea (Elias Magnus Fries, 1838 ex Paul Kummer, 1871), sin. Hygrophorus puniceus (Elias Magnus Fries, 1821 ex Elias Magnus Fries, 1838), este o specie saprofită de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrocybe,[1][2] denumită în popor ciuperca vulpii.[3] În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă adesea imediat după o perioadă de ploaie, solitar sau în grupuri mai mici, la marginea pădurilor de conifere adesea în asociație cu mușchii de pământ, dar de asemenea pe pajiști umede (și montane). Timpul apariției este din (iunie) iulie până în noiembrie.[4][5][6]

Hygrocybe punicea
Ciuperca vulpii
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrocybe
Specie: H. punicea
(Fr.) P.Kumm. (1871)
Nume binomial
Hygrocybe punicea
Sinonime
  • Agaricus puniceus Fr. (1821)
  • Agaricus coccineus subsp. puniceus (Fr.) Pers. (1828)
  • Agaricus puniceus var. conicus Lasch (1829)
  • Hygrophorus puniceus (Fr.) Fr. (1836)
  • Hygrophorus puniceus f. minor M.P.Christ. (1941)
  • Hygrocybe acutopunicea R.Haller Aar. & F.H.Møller (1956)
  • Godfrinia punicea (Fr.) Herink (1958)
  • Pseudohygrocybe punicea (Schaeff.) Kovalenko (1988)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Paul Kummer

Numele binomial Agaricus puniceus a fost determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821.[7] În 1836, Fries însuși a mutat specia la genul Hygrophorus, de verificat în cartea sa Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar.[8]

Dar, în anul 1871, cunoscutul micolog german Paul Kummer a constatat că Hygrophorus puniceus este un saprofit. De aceea l-a transferat corect la genul Hygrocybe sub păstrarea epitetului în opera sa Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen,[9] fiind și numele curent valabil (2023). Toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise sunt acceptate drept sinonime.

Epitetul este derivat din adjectivul latin (latină puniceus, -a, -um=purpuriu, roșu-purpuriu ca o tunică),[10] datorită aspectului pălăriei.

Descriere

modificare
 
Bres.: Hygrophorus puniceus
  • Pălăria: are un diametru între 3 și 10 (15) cm, este fragilă, higrofilă, inițial semisferică, ulterior convexă sau în formă de clopot, apoi mai mult sau mai puțin aplatizată, larg cocoșată cu marginile neregulat ondulate și uneori crăpate. Cuticula este netedă, lucioasă, dar ușor lipicioasă pe vreme umedă. Coloritul variază, el poate fi portocaliu-roșcat, roșu-sângeriu, roșu-purpuriu sau roșu-negricios, prezentând adesea o bordură subțire și galbenă la margine. Nu înnegrește după apăsare sau leziune.
  • Lamelele: sunt spațiate, destul de groase, ceroase și nu rar bulboase precum ușor ondulate, inegale, cu lameluțe intercalate, mai mult sau mai puțin libere, fiind de un colorit inițial gălbui, mai târziu portocaliu-roșiatic. Muchiile sunt gălbuie și nu dințate.
  • Piciorul: are o lungime de 4 la 10 (12) cm și o grosime de 1 până la 2 (2,5) cm, este ușor detașabil de pălărie, neted și fibros, cilindric, rareori îndoit fusiform și la bătrânețe gol pe dinăuntru. Coloritul este galben-verzui până roșu-gălbui cu dungi roșiatice, spre baza subțiată însă mereu mai deschis, albicios sau galben. Nu se colorează prin rupere în negru.
  • Carnea: palid galbenă, iar sub cuticulă brun-roșiatică care nu se colorează în contact cu aerul după o secțiune este apoasă și friabilă, mirosul fiind imperceptibil și gustul plăcut.[4][5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali, netezi, hialini (translucizi) în hidroxid de potasiu, având o mărime de 10-11 x 6-7 microni. Praful lor este alb. Basidiile cu 4 spori în formă de măciucă subțire măsoară 60-70 x 6-8 microni. Cistoidele (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) lipsesc.[11]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[12]
  •  
    H. punicea: pălărie
  •  
    H. punicea tânără: lamele și picior
  •  
    H. punicea bătrână: lamele
  •  
    H. punicea mature
  •  
    H. punicea tânără
  •  
    H. punicea bătrână

Confuzii

modificare

Ciuperca vulpii poate fi confundată cu suratele ei cu toate comestibile, ca de exemplu: Hygrocybe aurantiosplendens,[13] Hygrocybe chlorophana,[14] Hygrocybe coccinea,[15] Hygrocybe intermedia,[16] Hygrocybe miniata[17][18] sau Hygrocybe splendidissima,[19] dar, de asemenea, cu otrăvitoarele Hygrocybe conica[20] și Hygrocybe nigrescens[21] care înnegresc la bătrânețe, leziune sau tăiere.

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Hygrocybe aurantiosplendens
  •  
    Hygrocybe chlorophana
  •  
    Hygrocybe coccinea
  •  
    !!Hygrocybe conica!!
  •  
    Hygrocybe intermedia
  •  
    Hygrocybe miniata
  •  
    !!Hygrocybe nigrescens!!
  •  
    Hygrocybe splendidissima

Valorificare

modificare

Ciuperca vulpii poate fi preparată, tăiată fin într-o mâncare cu alte soiuri de ciuperci. Luce Höllthaler recomandă prepararea ca supă cremoasă împreună cu conopidă, ceapă, smântână și verdețuri precum ca adăugare la legume franțuzești, de exemplu Ratatouille.[22] Nu se potrivește pentru uscare.

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 511, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 438-439, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 106-107, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 154
  7. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 104
  8. ^ Elias Magnus Fries: „Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar, Editura Palmblad, Sebell & C., Uppsala 1836, p. 45
  9. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 112
  10. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 908 [978]
  11. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. 345
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 123, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 408-409, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 454-455, ISBN 88-85013-46-5
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 450-451, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 440-441 - 1, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 454-455, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 372-373, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 438-439, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 460-461, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 458-459, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 41-42, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie

modificare
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, vezi sub "Note"
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea 2013
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrocybe_punicea&oldid=15813948