Comuna Șcheia, Iași

comună din județul Iași, România
(Redirecționat de la Comuna Şcheia, Iaşi)

Șcheia este o comună în județul Iași, Moldova, România, formată din satele Căuești, Cioca-Boca, Poiana Șcheii, Satu Nou și Șcheia (reședința).

Șcheia
—  comună  —

Șcheia se află în România
Șcheia
Șcheia
Șcheia (România)
Poziția geografică
Coordonate: 46°55′41″N 27°29′44″E ({{PAGENAME}}) / 46.92806°N 27.49556°E

Țară România
Județ Iași

SIRUTA99290

ReședințăȘcheia
Componență

Guvernare
 - primar al comunei Șcheia[*]Dănuț Ababei[*][1] (PSD, )

Suprafață
 - Total39,97 km²
Altitudine258 m.d.m.

Populație (2021)
 - Total2.583 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal707475

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
GeoNames Modificați la Wikidata

Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului

Șcheia se numără printre puținele localități ale județului Iași care dețin o tradiție notabilă în arta sculpturii în piatră.[2]

Așezare

modificare

Comuna se află în sudul județului, la limita cu județul Vaslui, pe interfluviul între râurile Stavnic și Rebricea. Este străbătută de șoseaua județeană DJ246, care duce spre vest la Drăgușeni, Ipatele și Țibănești și spre est la Scânteia și mai departe în județul Vaslui la Tăcuta și Codăești. De asemenea, prin vestul comunei trece și șoseaua județeană DJ248B, care o leagă spre sud de Ipatele și Drăgușeni și spre nord de Mogoșești și Voinești.[3]

Demografie

modificare




 

Componența etnică a comunei Șcheia

     Români (89,82%)

     Alte etnii (0%)

     Necunoscută (10,18%)



 

Componența confesională a comunei Șcheia

     Ortodocși (74,95%)

     Creștini după evanghelie (12,89%)

     Alte religii (1,66%)

     Necunoscută (10,49%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Șcheia se ridică la 2.583 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 3.067 de locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (89,82%), iar pentru 10,18% nu se cunoaște apartenența etnică.[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (74,95%), cu o minoritate de creștini după evanghelie (12,89%), iar pentru 10,49% nu se cunoaște apartenența confesională.[6]

Politică și administrație

modificare

Comuna Șcheia este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, Dănuț Ababei[*], de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[7]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Social Democrat7       
Partidul Național Liberal4       
Uniunea Salvați România1       
Alianța pentru Unirea Românilor1       

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Fundurile a județului Vaslui și era formată din satele Scheia-Căpotești, Scheia-Pojorăști, Căuești și Găunoasa, având în total 1418 locuitori. În comună existau două biserici, o școală și numeroase cariere de piatră.[8] Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Negrești a aceluiași județ, având în compunere satele Căuești, Găunoasa, Satu Nou și Șcheia plus cătunul Ciuroaia, populația fiind de 1900 de locuitori.[9] În 1931, comuna era alcătuită din satele Căuești, Găunoasa, Șcheia și Ciuroaia.[10]

În 1950, comuna a fost transferată la raionul Negrești din regiunea Iași. Satul Găunoasa a primit în 1964 denumirea de Poiana Șcheii.[11] În 1968, ea a trecut la județul Iași, primind și satele Cioca-Boca (de la comuna Ipatele), Drăgușeni și Frenciugi (de la comuna Drăgușeni, desființată).[12][13] Satele Drăgușeni și Frenciugi s-au separat din nou în 2004, de atunci comuna Șcheia având alcătuirea actuală.[12][13]

Monumente istorice

modificare
 
Biserica de lemn „Sfântul Gheorghe” din Șcheia, monument istoric

Cinci obiective din comuna Șcheia sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monumente de interes local. Patru dintre ele sunt situri arheologice: situl de la „Humărie” (nord-est de Șcheia) cu așezări din secolele al III-lea–al II-lea î.e.n. (perioada Latène), secolele al II-lea–al III-lea e.n. (epoca romană) și din secolele al VIII-lea–al X-lea (Evul Mediu Timpuriu); situl de la „Promoroace-Gârla lui Chifor” (la 200 m vest-sud-vest de Satu Nou), cu așezări din secolele al II-lea–al III-lea e.n. (epoca romană) și din secolele al XI-lea–al XII-lea; situl de la „Promoroace-Nord” (la marginea de nord-vest a aceluiași sat), ce conține așezări din eneolitic (cultura Cucuteni — una faza A, alta faza AB), secolele al II-lea–al III-lea e.n., secolele al VIII-lea–al X-lea și al XVI-lea–al XVII-lea; ultimul sit, tot în zona localității Satu Nou, la „Șesul lui Ștefan”, în partea de sud-est, cuprinde urme de așezări din eneoliticul final (cultura mormintelor cu ocru), Epoca Bronzului târziu (cultura Noua), secolele al II-lea–al III-lea e.n. (epoca romană), secolul al IV-lea e.n. (epoca daco-romană), secolele al V-lea–al VI-lea (epoca migrațiilor) și din secolele al XVI-lea–al XVII-lea.

Celălalt obiectiv, clasificat ca monument de arhitectură, este Biserica de lemn „Sfântul Gheorghe” (secolul al XVII-lea) din satul Șcheia.

Personalități născute aici

modificare
  1. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central 
  2. ^ „Cioplitul in piatra”, Scheia.ro, accesat în  
  3. ^ Google Maps – Comuna Șcheia, Iași (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în . 
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  5. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  6. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  7. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  8. ^ Lahovari, George Ioan (). „Scheia, com. rur., în partea de E. a plășei Fundurile” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 350. 
  9. ^ „Comuna Scheia în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  10. ^ Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit conform legii privind modificarea unor dispozițiuni din legea pentru organizarea administrațiunii locale”. Monitorul oficial și imprimeriile statului (161): 456. . 
  11. ^ „Decretul nr. 799 din 17 decembrie 1964 privind schimbarea denumirii unor localități”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  12. ^ a b „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în . 
  13. ^ a b „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .