Cupa Africii pe Națiuni

campionat continental de fotbal

Cupa Africii pe Națiuni este cea mai importantă competiție internațională fotbalistică din Africa. Aceasta este organizată de Confederația Africană de Fotbal (CAF), iar prima ediție a avut loc în 1957, în Sudan. În perioada 1968-2012, turneul a fost organizat din doi în doi ani, în anii pari. Începând din 2013, turneul este organizat în anii impari, pentru a nu se disputa în același an cu Campionatul Mondial de Fotbal. Deținătoarea titlului este Senegal.

Cupa Africii pe Națiuni
CAF 2009 Logo.svg
Sport fotbal
Organizator CAF
Înființat(ă) în 1957
Periodicitate o dată la doi ani
Participanți 16 calificate
(din 48 participante)
Cele mai multe trofee Egipt (7 titluri)
Pentru ediția actuală, vedeți :
Cupa Africii pe Națiuni 2021
Pentru ediția precedentă, vedeți :
Cupa Africii pe Națiuni 2019

Istorie Modificare

Originile Cupei Africii datează de prin iunie 1956, când a fost propusă crearea Confederației Africane de Fotbal în timpul celei de-a treia ședințe FIFA care avea loc la Lisabona. După s-au făcut imediat planuri pentru formarea unei competiții continentale care a și avut loc în Khartoum, Sudan. Nu au avut loc calificări pentru acest turneu, terenul a fost făcut de cele patru țări fondatoare ale CAF (Sudan, Egipt, Etiopia și Africa de Sud). Refuzul Africii de Sud de a trimite la turneu o echipă multirasială a dus la descalificarea ei, astfel Etiopia având cale liberă spre finală .[1] Ca rezultat, doar două meciuri au avut loc, Egipt devenind prima campioană continentală după ce a învins gazda, Sudan în semifinale și pe Etiopia în finală. Doi ani mai târziu, Egipt a găzduit CAN în Cairo care a avut aceleași trei echipe participante. Gazdă și deținătoare a titlului, Egipt a câștigat din nou învingând acum pe Sudan.

La Cupa Africii pe Națiuni 1962 au participat nouă echipe de data aceasta având loc și runde de calificare pentru a determina care vor fi cele patru echipe care vor juca în rundele finale. Gazda Etiopia și Egipt campionii ediției trecute au ajuns în primele patru automat, iar celelalte două echipe care li s-au alăturat sunt: Nigeria și Tunisia. Egipt a apărut pentru a treia oară consecutiv în finală, dar de data aceasta a ieșit victorioasă echipa Etiopiei, după ce prima oară au învins Tunisia și după Egipt în prelungiri.

Palmares Modificare

Naționala Campioni Turnee Naționala Campioni Turnee
  Egipt 7 1957, 1959, 1986, 1998, 2006, 2008, 2010   Sudan 1 1970
  Camerun 5 1984, 1988, 2000, 2002, 2017   Congo 1 1972
  Ghana 4 1963, 1965, 1978, 1982   Maroc 1 1976
  Nigeria 3 1980, 1994, 2013   Africa de Sud 1 1996
  RD Congo 2 1968, 1974   Tunisia 1 2004
  Algeria 2 1990, 2019   Zambia 1 2012
  Coasta de Fildeș 2 1992, 2015   Senegal 1 2021
  Etiopia 1 1962

Rezultate Modificare

Cupa Africii pe Națiuni 2021  
Finala
  Senegal   0 - 0
4 - 2 pen.
  Egipt  
Finala Mică
Burkina Faso   3 - 3
3 - 5 pen.
  Camerun  
Cupa Africii pe Națiuni 2019  
Finala
  Senegal   0 - 1   Algeria  
Finala Mică
Tunisia   0 - 1   Nigeria  
Cupa Africii pe Națiuni 2017  
Finala
  Egipt   1 - 2   Camerun  
Finala Mică
  Burkina Faso   1 - 0   Ghana
Cupa Africii pe Națiuni 2015  
Finala
  Coasta de Fildeș   0 - 0
9 - 8 pen.
  Ghana  
Finala Mică
  RD Congo   0 - 0
4 - 2 pen.
  Guineea Ecuatorială
Cupa Africii pe Națiuni 2013  
Finala
  Nigeria   1 - 0   Burkina Faso  
Finala Mică
  Mali   3 - 1   Ghana
Cupa Africii pe Națiuni 2012    
Finala
  Zambia   0 - 0
8 - 7 pen.
  Coasta de Fildeș  
Finala Mică
Ghana   0 - 2   Mali  
Cupa Africii pe Națiuni 2010  
Finala
  Ghana   0 - 1   Egipt  
Finala Mică
  Nigeria   1 - 0   Algeria
Cupa Africii pe Națiuni 2008  
Finala
  Camerun   0 - 1   Egipt  
Finala Mică
  Ghana   4 - 2   Coasta de Fildeș
Cupa Africii pe Națiuni 2006  
Finala
  Egipt   0 - 0
4 - 2 pen.
  Coasta de Fildeș  
Finala Mică
Senegal   0 - 1   Nigeria  
Cupa Africii pe Națiuni 2004  
Finala
  Tunisia   2 - 1   Maroc  
Finala Mică
  Nigeria   2 - 1   Mali
Cupa Africii pe Națiuni 2002  
Finala
  Senegal   0 - 0
2 - 3 pen.
  Camerun  
Finala Mică
  Nigeria   1 - 0   Mali
Cupa Africii pe Națiuni 2000    
Finala
  Nigeria   2 - 2
3 - 4 pen.
  Camerun  
Finala Mică
  Africa de Sud   2 - 2
4 - 3 pen.
  Tunisia
Cupa Africii pe Națiuni 1998  
Finala
  Africa de Sud   0 - 2   Egipt  
Finala Mică
  RD Congo   4 - 4
4 - 1 pen.
  Burkina Faso
Cupa Africii pe Națiuni 1996  
Finala
  Africa de Sud   2 - 0   Tunisia  
Finala Mică
Ghana   0 - 1   Zambia  
Cupa Africii pe Națiuni 1994  
Finala
  Nigeria   2 - 1   Zambia  
Finala Mică
  Coasta de Fildeș   3 - 1   Mali
Cupa Africii pe Națiuni 1992  
Finala
  Coasta de Fildeș   0 - 0
11 - 10 pen.
  Ghana  
Finala Mică
  Nigeria   2 - 1   Camerun
Cupa Africii pe Națiuni 1990  
Finala
  Algeria   1 - 0   Nigeria  
Finala Mică
  Zambia   1 - 0   Senegal
Cupa Africii pe Națiuni 1988  
Finala
  Camerun   1 - 0   Nigeria  
Finala Mică
Maroc   1 - 1
3 - 4 pen.
  Algeria  
Cupa Africii pe Națiuni 1986  
Finala
  Egipt   0 - 0
5 - 4 pen.
  Camerun  
Finala Mică
  Coasta de Fildeș   3 - 2   Maroc
Cupa Africii pe Națiuni 1984  
Finala
  Camerun   3 - 1   Nigeria  
Finala Mică
  Algeria   3 - 1   Egipt
Cupa Africii pe Națiuni 1982  
Finala
  Ghana   1 - 1
7 - 6 pen.
  Libia  
Finala Mică
Zambia   2 - 0   Algeria  
Cupa Africii pe Națiuni 1980  
Finala
  Nigeria   3 - 0   Algeria  
Finala Mică
  Maroc   2 - 0   Egipt
Cupa Africii pe Națiuni 1978  
Finala
  Ghana   2 - 0   Uganda  
Finala Mică
  Nigeria   1 - 1
2 - 0
  Tunisia
Cupa Africii pe Națiuni 1976  
Grupa finală
  Maroc   5p. - 4p.   Guineea  
Grupa finală
  Nigeria   3p. - 0p.   Egipt
Cupa Africii pe Națiuni 1974  
Finala
  RD Congo   2 - 2
Rejucare
2 - 0
  Zambia  
Finala Mică
Congo   0 - 4   Egipt  
Cupa Africii pe Națiuni 1972  
Finala
  Congo   3 - 2   Mali  
Finala Mică
  Camerun   5 - 2   RD Congo
Cupa Africii pe Națiuni 1970  
Finala
  Sudan   1 - 0   Ghana  
Finala Mică
  Egipt   3 - 1   Coaste de Fildeș
Cupa Africii pe Națiuni 1968  
Finala
  RD Congo   1 - 0   Ghana  
Finala Mică
  Coasta de Fildeș   1 - 0   Etiopia
Cupa Africii pe Națiuni 1965  
Finala
  Ghana   3 - 2   Tunisia  
Finala Mică
Senegal   0 - 1   Coasta de Fildeș  
Cupa Africii pe Națiuni 1963  
Finala
  Ghana   3 - 0   Sudan  
Finala Mică
  Egipt   3 - 0   Etiopia
Cupa Africii pe Națiuni 1962  
Finala
  Etiopia   4 - 2   Egipt  
Finala Mică
  Tunisia   3 - 0   Uganda
Cupa Africii pe Națiuni 1959  
Grupa Finală
  Egipt   4p. - 2p.   Sudan  
Grupa Finală
0p.   Etiopia  
Cupa Africii pe Națiuni 1957  
Finala
  Egipt   4 - 0   Etiopia  
Finala Mică
  Sudan   abandon   Africa de Sud

Finale Modificare

Cea Mare Modificare

  • Tabel cu echipele naționale din Africa care au jucat cel puțin o finală mare.
Regiune Echipa Națională Apariții Anii
Africa de Nord
  Egipt 10 1957, 1959, 1962, 1986, 1998, 2006, 2008, 2010, 2017, 2021
  Algeria 3 1980, 1990, 2019
  Tunisia 3 1965, 1996, 2004
  Sudan 2 1963, 1970
  Libia 1 1982
  Maroc 1 2004
Africa de Est
  Zambia 3 1974, 1994, 2012
  Etiopia 2 1957, 1962
  Uganda 1 1978
Africa Centrală
  Camerun 7 1984, 1986, 1988, 2000, 2002, 2008, 2017
  RD Congo 2 1968, 1974
  Congo 1 1972
Africa de Sud
  Africa de Sud 2 1996, 1998
Africa de Vest
  Ghana 9 1963, 1965, 1968, 1970, 1978, 1982, 1992, 2010, 2015
  Nigeria 7 1980, 1984, 1988, 1990, 1994, 2000, 2013
  Coasta de Fildeș 4 1992, 2006, 2012, 2015
  Senegal 3 2002, 2019, 2021
  Mali 1 1972
  Burkina Faso 1 2013
  • Anii cu fond galben = Echipa campioană în acel an.

Consecutiv Modificare

  • Tabel cu echipele naționale care au jucat consecutiv două sau mai multe finale mari.
Echipa Națională Consecutiv – Finala Mare Total
  Ghana 1963, 1965, 1968, 1970 4
  Egipt 2006, 2008, 2010 3
  Camerun 1984, 1986, 1988
  Nigeria 1988, 1990 2
  Africa de Sud 1996, 1998
  Senegal 2019, 2021

Cea Mică Modificare

  • Tabel cu echipele naționale din Africa care au jucat cel puțin o finală mică.
Regiune Echipa Națională Apariții Anii
Africa de Nord
  Egipt 5 1963, 1970, 1974, 1980, 1984
  Algeria 4 1982, 1984, 1988, 2010
  Tunisia 4 1962, 1978, 2000, 2019
  Maroc 3 1980, 1986, 1988
Africa de Est
  Zambia 3 1982, 1990, 1996
  Etiopia 2 1963, 1968
  Uganda 1 1962
Africa Centrală
  Camerun 3 1972, 1992, 2021
  RD Congo 3 1972, 1998, 2015
  Congo 1 1974
  Guineea Ecuatorială 1 2015
Africa de Sud
  Africa de Sud 1 2000
Africa de Vest
  Nigeria 7 1978, 1992, 2002, 2004, 2006, 2010, 2019
  Coasta de Fildeș 6 1965, 1968, 1970, 1986, 1994, 2008
  Mali 5 1994, 2002, 2004, 2012, 2013
  Ghana 5 1996, 2008, 2012, 2013, 2017
  Senegal 3 1965, 1990, 2006
  Burkina Faso 3 1998, 2017, 2021
  • Anii cu fond galben = Echipa a câștigat finala mică în acel an.

Consecutiv Modificare

  • Tabel cu echipele naționale care au jucat consecutiv două sau mai multe finale mici.
Echipa Națională Consecutiv – Finala Mică Total
  Coasta de Fildeș 1965, 1968, 1970 3
  Nigeria 2002, 2004, 2006
  Mali 2002, 2004 2012, 2013 2
  Algeria 1982, 1984
  Maroc 1986, 1988
  Ghana 2012, 2013

Semifinale Modificare

După regiune Modificare

  • Tabel cu echipele naționale din Africa care au jucat cel puțin o semifinală.
Regiune Echipa Națională Apariții Anii
Africa de Nord
  Egipt 13 1957, 1962, 1970, 1974, 1980, 1984, 1986, 1998, 2006, 2008, 2010, 2017, 2021
  Algeria 7 1980, 1982, 1984, 1988, 1990, 2010, 2019
  Tunisia 6 1962, 1978, 1996, 2000, 2004, 2019
  Maroc 4 1980, 1986, 1988, 2004
  Sudan 2 1957, 1970
  Libia 1 1982
Africa de Est
  Zambia 6 1974, 1982, 1990, 1994, 1996, 2012
  Etiopia 3 1957, 1962, 1968
  Uganda 2 1962, 1978
Africa Centrală
  Camerun 10 1972, 1984, 1986, 1988, 1992, 2000, 2002, 2008, 2017, 2021
  RD Congo 5 1968, 1972, 1974, 1998, 2015
  Congo 2 1972, 1974
  Guineea Ecuatorială 1 2015
Africa de Sud
  Africa de Sud 4 1957, 1996, 1998, 2000
Africa de Vest
  Nigeria 14 1978, 1980, 1984, 1988, 1990, 1992, 1994, 2000, 2002, 2004, 2006, 2010, 2013, 2019
  Ghana 12 1968, 1970, 1978, 1982, 1992, 1996, 2008, 2010, 2012, 2013, 2015, 2017
  Coasta de Fildeș 9 1968, 1970, 1986, 1992, 1994, 2006, 2008, 2012, 2015
  Mali 6 1972, 1994, 2002, 2004, 2012, 2013
  Senegal 5 1990, 2002, 2006, 2019, 2021
  Burkina Faso 4 1998, 2013, 2017, 2021

Consecutiv Modificare

  • Tabel cu echipele naționale care au jucat consecutiv trei sau mai multe semifinale.
Echipa Națională Consecutiv Total
  Ghana 2008, 2010, 2012, 2013, 2015, 2017 6
  Nigeria 1988, 1990, 1992, 1994 – 2000, 2002, 2004, 2006 4
  Egipt 2006, 2008, 2010 3
  Algeria 1980, 1982, 1984
  Camerun 1984, 1986, 1988
  Africa de Sud 1996, 1998, 2000

Sferturi de finală Modificare

După regiune Modificare

  • Tabel cu echipele naționale, altele decât cele de mai sus care au jucat cel puțin un sfert de finală.
Regiune Echipa Națională Apariții Anii
Africa Centrală
  Gabon 2 1996, 2012
  Angola 2 2008, 2010
Africa de Sud
  Madagascar 1 2019
Africa de Vest
  Guineea 4 2004, 2006, 2008, 2015
  Capul Verde 1 2013
  Togo 1 2013
  Benin 1 2019
  Gambia 1 2021

Consecutiv Modificare

  • Echipele naționale care au jucat consecutiv două sau mai multe sferturi de finale.
Echipa Națională Consecutiv Total
  Guineea 2004, 2006, 2008 3
  Angola 2008, 2010 2

Faza Grupelor Modificare

  • Echipele naționale care au câștigat grupele din care făceau parte cu maximul de puncte.
Echipa Națională De câte ori Turnee
  Ghana 5 1965, 1992, 1994, 1996, 2008
  Egipt 4 1974, 2000, 2010, 2019
  Nigeria 3 1992, 2006, 2021
  Algeria 2 1990, 2019
  Camerun 2 2002, 2006
  Coasta de Fildeș 2 2008, 2012
  Etiopia 1 1968
  Guineea 1 2006
  Gabon 1 2012
  Maroc 1 2019

Clasament Modificare

Echipe clasate în top patru
Turneu 1st 2nd 3rd 4th Turneu 1st 2nd 3rd 4th Turneu 1st 2nd 3rd 4th

Pe medalii Modificare

Locul Naționala       Locul 4  
1   Egipt 7 3 3 3 13
2   Camerun 5 2 2 1 9
3   Ghana 4 5 1 4 10
4   Nigeria 3 4 8 0 15
5   Coasta de Fildeș 2 2 4 2 8
6   Algeria 2 1 2 2 5
7   RD Congo 2 0 2 1 4
8   Zambia 1 2 3 0 6
9   Tunisia 1 2 1 3 4
10   Sudan 1 2 1 0 4
11   Senegal 1 2 0 3 3
12   Etiopia 1 1 1 2 3
  Maroc 1 1 1 2
13   Africa de Sud 1 1 1 0 3
14   Congo 1 0 0 1 1
15   Mali 0 1 2 3 3
16   Burkina Faso 0 1 1 1 2
17   Uganda 0 1 0 1 1
18   Guineea 0 1 0 0 1
  Libia 0 1 0 0
19   Guineea Ecuatorială 0 0 0 1 0

Pe regiune Modificare

Regiune        
Africa de Nord 12 11 8 31
Africa de Est 2 4 4 10
Africa Centrală 8 2 4 14
Africa de Sud 1 1 1 3
Africa de Vest 10 16 16 42

Țări gazde Modificare

Participări Modificare

  • Tabel cu echipele naționale din Africa care au participat la unul sau mai multe turnee finale, trecând de fazele preliminarii. ♠ Actualizat din
Apariții Națiune
25   Egipt
24   Coasta de Fildeș
23   Ghana
20   Camerun,   Tunisia
19   Algeria,   Nigeria,   RD Congo
18   Maroc
17   Zambia
16   Senegal
13   Guineea
12   Burkina Faso,   Mali
11   Etiopia
10   Africa de Sud
9   Sudan
8   Angola,   Gabon,   Togo
7   Congo,   Uganda
6   Kenya
5   Zimbabwe
4   Benin,   Mozambic
3   Capul Verde,   Guinea-Bissau,   Guineea Ecuatorială,   Libia,   Malawi,   Namibia
2   Liberia,   Mauritania,   Niger,   Sierra Leone,   Tanzania
1   Botswana,   Burundi,   Comore,   Gambia,   Madagascar,   Mauritius,   Rwanda

Sumar Modificare

Parcursul echipelor naționale la turneele Cupa Africii pe Națiuni
Echipa Națională  
1957
 
1959
 
1962
 
1963
 
1965
 
1968
 
1970
 
1972
 
1974
 
1976
 
1978
 
1980
 
1982
 
1984
 
1986
 
1988
 
1990
 
1992
 
1994
 
1996
 
1998
 
 
2000
 
2002
 
2004
 
2006
 
2008
 
2010
 
 
2012
 
2013
 
2015
 
2017
 
2019
 
2021
 
2023
 
2025
 
2027
 
2029
 
2031
Membrii Uniunii Africii de Nord de Fotbal
  Algeria Parte din   G 2 4 3 G 3 1 G QF G QF G QF 4 G QF G 1 Q
  Egipt 1 1 2 3 3 3 4 4 4 1 G G G QF QF 1 QF QF G 1 1 1 2 OP Q
  Libia 2 G G
  Maroc G 1 G 3 4 4 G QF G G 2 G G G G QF OP Q
  Tunisia 3 G 2 4 G G 2 QF 4 G 1 QF QF G QF G QF QF 4 Q
Membrii Uniunii Africii de Vest de Fotbal
  Benin Parte din   G G G QF
  Burkina Faso G G 4 G G G G G 2 G 3 Q
  Capul Verde Parte din   Portugalia QF G Q
  Coasta de Fildeș Parte din   3 3 4 G G G 3 G G 1 3 G QF G G 2 4 QF 2 QF 1 G QF Q
  Gambia Parte din   Q
  Ghana   1 1 2 2 1 G 1 G 2 QF 4 G QF QF G 3 2 4 4 2 4 OP Q
  Guineea   G G 2 G G G QF QF QF G QF OP Q
  Guinea-Bissau Parte din   Portugalia G G Q
  Liberia G G
  Mali Parte din   2 4 4 4 G G 3 3 G G OP Q
  Mauritania G Q
  Niger G G
  Nigeria G 3 3 1 G 2 2 2 3 1 2 3 3 3 QF 3 1 3 Q
  Senegal Parte din   4 G G 4 QF QF QF 2 QF 4 G G G QF 2 Q
  Sierra Leone Parte din   G G Q
  Togo Parte din   G G G G G G QF G
Echipa Națională 1957 1959 1962 1963 1965 1968 1970 1972 1974 1976 1978 1980 1982 1984 1986 1988 1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008 2010 2012 2013 2015 2017 2019 2021 2023 2025 2027 2029 2031
Membrii Uniunii Africii Centrale de Fotbal
  Camerun Parte din   G 3 G 1 2 1 G 4 G QF 1 1 QF QF 2 QF G 1 OP Q
  Congo G 1 4 G QF G QF
  RD Congo Parte din   G 1 G 4 1 G G QF QF QF 3 G QF G QF G 3 QF OP
  Guineea Ecuatorială Parte din   Spania QF 4 Q
  Gabon Parte din   G QF G G QF G G Q
Membrii Uniunii Africii de Est de Fotbal
Total 3 3 4 6 6 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8 12 12 16 16 16 16 16 16 16 16 16 16 16 16 24 24
      Campioană       Finalistă       Locul 3       Locul 4       Sferturi de finală  OP  - Optimi  G  - Faza Grupelor  Q  - Se joacă. La total - este afișat numărul de echipe din fiecare turneu final.

Top marcatori Modificare

Din toate timpurile Modificare

  Jucătorii care au marcat mai mult de 10 goluri la turneele Cupei Africii pe Națiuni  
Top Jucător Țară Goluri Ediția - Goluri Trofee      
1 Samuel Eto'o   Camerun 18 2000 (4), 2002 (1), 2004 (1), 2006 (5), 2008 (5), 2010 (2) 2 1 -
2 Laurent Pokou   Coasta de Fildeș 14 1968 (6), 1970 (8) - - 1
3 Rashidi Yekini   Nigeria 13 1988 (1), 1990 (3), 1992 (4), 1994 (5) 1 2 1
4 Hassan El-Shazly   Egipt 12 1963 (7), 1970 (5) - - 2
5 Hossam Hassan   Egipt 11 1998 (7), 2000 (3), 2006 (1) 2 - -
Didier Drogba   Coasta de Fildeș 2006 (3), 2008 (3), 2010 (1), 2012 (3), 2013 (1) - 2 -
Patrick M'Boma   Camerun 2000 (4), 2002 (3), 2004 (4) 2 - -

Golgheteri Modificare

  Jucătorii care au marcat mai mult de 5 goluri la un singur turneu final  
Top Jucător Țară Goluri Ediția Medalie Adversar Hat - tricks Adversar
1 Ndaye Mulamba   RD Congo 9 1974     Zambia
2 Laurent Pokou   Coasta de Fildeș 8 1970 1   Etiopia
3 Hossam Hassan   Egipt 7 1998     Africa de Sud 1   Zambia
Benni McCarthy   Africa de Sud     Egipt 1   Namibia
4 Hassan El-Shazly   Egipt 6 1963     Etiopia 2   Nigeria
  Coasta de Fildeș
Laurent Pokou   Coasta de Fildeș 1968     Etiopia

Consecutiv Modificare

  Jucătorii care au fost golgheteri consecutiv la două turnee finale  
Jucător Țară Ediția Goluri Medalie Adversar Hat - tricks Adversar
Laurent Pokou   Coasta de Fildeș 1968 6     Etiopia
1970 8 1   Etiopia
Segun Odegbami   Nigeria 1978 3     Tunisia
1980     Algeria
Roger Milla   Camerun 1986 4     Egipt
1988 2     Nigeria
Rashidi Yekini   Nigeria 1992 4     Camerun
1994 5     Zambia
Patrick M'Boma   Camerun 2002 3     Senegal
2004 4 1   Zimbabwe
Samuel Eto'o   Camerun 2006 5 1   Angola
2008     Egipt

Statistici generale Modificare

Echipă M V E Î GM GP G+
  Egipt 90 51 15 24 154 84 +70
  Nigeria 80 42 19 19 111 78 +33
  Ghana 71 40 13 18 96 59 +38
  Camerun 71 37 20 14 110 67 +43
  Coasta de Fildeș 71 29 17 25 103 84 +19
  Zambia 55 22 13 20 68 62 +6
  Algeria 57 20 17 20 67 67 0
  Maroc 51 18 19 14 59 46 +13
  Tunisia 53 16 21 16 69 66 +3
  RD Congo 56 16 15 25 65 81 -16
  Senegal 43 15 11 17 49 40 +9
  Africa de Sud 31 13 9 9 37 32 +5
  Guineea 32 10 11 11 45 48 -3
  Mali 28 10 8 10 38 43 -5
  Sudan 20 6 5 9 24 31 -7
  Etiopia 24 7 2 15 28 54 -26
  Congo 22 5 6 11 21 34 -13
  Angola 17 3 8 6 24 28 -4
  Togo 18 2 6 10 13 32 -19
  Burkina Faso 23 2 6 15 20 46 -26
  Libia 8 2 4 2 8 9 -1
  Gabon 11 2 3 6 8 18 -10
  Uganda 16 3 1 12 17 31 -14
  Kenya 14 1 4 9 8 24 -16
  Zimbabwe 6 2 0 4 8 13 -5
  Liberia 5 1 2 2 5 7 -2
  Rwanda 3 1 1 1 3 3 0
  Malawi 6 1 1 4 6 11 -5
  Sierra Leone 5 1 1 3 2 11 -9
  Namibia 6 0 2 4 9 18 -9
  Mozambic 12 0 2 10 4 26 -22
  Tanzania 3 0 1 2 3 6 -3
  Benin 9 0 1 8 4 20 -16
  Mauritius 3 0 0 3 2 8 -6
Total 1020 378 264 378 1288 1287 2

Antrenori Modificare

Țară Nume Campioni Naționala
  Mourad Fahmy [2] 1957   Egipt
  Pál Titkos 1959   Egipt
  Slavko Milošević 1962   Etiopia
  Charles Gyamfi 1963   Ghana
  Charles Gyamfi 1965   Ghana
  Ferenc Csanádi 1968   RD Congo
  Jiří Starosta 1970   Sudan
  Adolphe Bibanzoulou 1972   Congo
  Blagoje Vidinić 1974   RD Congo
  Gheorghe Mărdărescu 1976   Maroc
  Fred Osam-Duodu 1978   Ghana
Țară Nume Campioni Naționala
  Otto Glória 1980   Nigeria
  Charles Gyamfi 1982   Ghana
  Radivoje Ognjanović 1984   Camerun
  Mike Smith 1986   Egipt
  Claude Le Roy 1988   Camerun
  Abdelhamid Kermali 1990   Algeria
  Yeo Martial 1992   Coasta de Fildeș
  Clemens Westerhof 1994   Nigeria
  Clive William Barker 1996   Africa de Sud
  Mahmoud El-Gohary 1998   Egipt
  Pierre Lechantre 2000   Camerun
Țară Nume Campioni Naționala
  Winfried Schäfer 2002   Camerun
  Roger Lemerre 2004   Tunisia
  Hassan Shehata 2006   Egipt
  Hassan Shehata 2008   Egipt
  Hassan Shehata 2010   Egipt
  Hervé Renard 2012   Zambia
  Stephen Keshi 2013   Nigeria
  Hervé Renard 2015   Coasta de Fildeș
  Hugo Broos 2017   Camerun
  Djamel Belmadi 2019   Algeria
  2021  

Note Modificare

  • a. La turneul din 1959 și 1976 nu s-a jucat finala mare și nici cea mică, deoarece formatele de atunci erau ca echipele să joace toate într-o grupă finală, iar în funcție de meciurile directe și de poziția în clasament erau desemnate și premiate primele trei locuri.
  • b. La turneul din 1963 și 1965 nu s-au jucat semifinale, deoarece formatele de atunci nu prevedeau în grila competiției disputarea semifinalelor, ci echipele câștigătoare de grupă jucau finala mare, iar ocupantele locului doi din grupă jucau finala mică pentru medalia de bronz.[3][4]
  • c. La turneul din 1978, Nigeria a ocupat locul al treilea, în dauna naționalei Tunisiei care a refuzat să mai intre pe teren, când a fost egalată în minutul 42' la scorul de 1-0. Tunisieni au protestat împotriva deciziei arbitrului central, dar acesta a refuzat să revină asupra deciziei. Când au refuzat să se întoarcă, meciul a fost declarat pierdut și înregistrat ca victorie cu 2-0 pentru Nigeria. Confederația fotbalului african a interzis apoi Tunisia de la toate competițiile CAF timp de doi ani.[5][6]
  • Echipele naționale care nu s-au calificat niciodată sunt:

Referințe Modificare

  1. ^ news.bbc.co.uk (). „African Nations Cup - How it all began”. BBC. Accesat în . 
  2. ^ „Cupa Națiunilor Africane - Antrenori câștigători” (în engleză). rsssf.com. Accesat în . 
  3. ^ „Turneul african din 1963” (în engleză). rsssf.com. Accesat în . 
  4. ^ „Turneul african din 1965” (în engleză). rsssf.com. Accesat în . 
  5. ^ „Turneul african din 1978” (în engleză). rsssf.com. Accesat în . 
  6. ^ „16 Martie 1978 – Tunisia refuză să revină pe teren” (în engleză). tdifh.blogspot.com. Accesat în . 

Vezi și Modificare

Legături externe Modificare

 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Cupa Africii pe Națiuni