Discuție:Brom
Proiectul săptămânii Articolul Brom a făcut parte din Proiectul săptămânii în perioada 12 decembrie 2011–18 decembrie 2011. |
AC
modificareDeschid aici o secțiune pentru punctarea problemelor legate de îmbunătățirea conținutului și formei articolului în vederea atingerii statutului AC.
- o primă corectură: am modificat prima propoziție de la subsecțiunea proprietăți fizice. Forma „elementară” se referă la existența stabilă în natură a unui element, sub forma ei „elementară”, adică fără să fie moleculă. În natură, numai gazele nobile (recte: elementele din grupa a VIII A [principală]: He, Ne, Ar, Kr, Xe, Lu, Rn, Lr, Uuo), pot exista sub „formă elementară”.
- 20.11.2011:- am completat subsecțiunea „acid bromhidric” cu reacții de producere și proprietăți; am refăcut câteva legături interne și am eliminat altele care se repetau prea des. Vor trebui eliminate toate legăturile interne care se repetă în cadrul aceleiași secțiuni.
- - am „compactizat” subsecțiunea „Răspândire în natură” și am adăugat două referințe după surse notabile (de : Atlas de minerale), ar fi utilă referențierea fiecărui mineral care apare în tabelul din stânga, respectiv în textul secțiunii.
- - la secțiunea „Preparare”, am eliminat împărțirea pe subsecțiuni, lăsând în locul lor subtitluri boldate și am completat „metoda de obținere prin oxidarea cu ajutorul acidului sulfuric” cu explicații privind procesul de preparare în laborator; la fel va trebui dezvoltată fiecare metodă, ca să nu rămână doar reacțiile gol-goluțe.
- - L-am introdus pe Carl Jacob Löwig [1][2][3][4][5] care alături de Antoine Jérôme Balard[6][7], este considerat descoperitorul bromului; am introdus referințe pentru cei doi.
- 27.11.2011: Unele probleme care trebuie rezolvate: legături interne inutile, de ex. om, 6 luni, femei, bărbați (legăturile interne trebuie să aibă legătură cu subiectul articolului, nu se pun leg. int. la toate noțiunile care au articol la ro.wiki); explicații inutile în paranteză a unor legături interne (legătura internă îi va lămuri pe cei care nu știu ce înseamnă noțiunea). O să încerc să mai rezolv și eu din probleme în măsura timpului disponibil. La conținut însă nu mă bag, că nu mă pricep.--Mycomp (discuție) 27 noiembrie 2011 09:57 (EET)
Structurare
modificareaducere discuții de pe pagini de utilizator:
Bromul este nominalizat pentru AC. Vă rugăm nu mai faceți schimbări, deoarece se lucrează. --Alex17nico (discuție) 8 ianuarie 2012 17:21 (EET)
Am observat nominalizarea. Schimbările (minore) efectuate au tocmai rolul de imbunătătire si o mai bună structurare.--86.125.191.1 (discuție) 8 ianuarie 2012 17:26 (EET)
- O mai bună structurare? ce cauta apa de brom la izotopi? și ce caută izotopii la compuși? modelul a fost făcut după celelalte articole de calitate. Nu este nevoie de o nouă organizare. Este bună contribuția pe care ați adus-o, de pildă la ortografie, dar vă rog, numai schimbați ordinea. --Alex17nico (discuție) 8 ianuarie 2012 17:33 (EET)
- App:Izotopii sunt puși, și la en.wp, după proprietățile chimice. --Alex17nico (discuție) 8 ianuarie 2012 17:35 (EET)
Conflict de editare: Priviti cu atentie articolul. Aspectele despre structura atomica, izotopi si locul in tabelul periodic trebuie să formeze o singură sectiune care ar trebui mutată in continuarea rubricii cu proprietati.--86.125.191.1 (discuție) 8 ianuarie 2012 17:40 (EET)
- Atunci englezii ce fac? și celelalte articole de pe wp.ro? sunt structurate la fel...--Alex17nico (discuție) 8 ianuarie 2012 17:46 (EET)
Nici o problemă, se poate ajusta ordinea si la en.wp. Nu trebuie considerate celelate articole ca avand o structurare ireprosabilă.--86.125.191.1 (discuție) 8 ianuarie 2012 17:50 (EET)
Se poate transfera această discuție la discuție Brom.--86.125.191.1 (discuție) 8 ianuarie 2012 17:59 (EET)
- Cred că e timpul să terminăm cu pseudo-disputa și să ne concentrăm asupra bromului. Punctual: Alex, oricine poate modifica oricare pagină, intervențiile lui 86.125.191.1 sunt de bună credință și urmăresc îmbunătățirea calității textului.86.125.191.1, nu este cazul să-i faceți morală lui Alex pe tema administratoriatului, fiindcă nu are nicio legătură cu tema acestei pagini: propuneri pentru îmbunătățirea articolului și discuții asupra acestora, Alex doar se temea de eventuale modificări eronate. Acestea fiind zise, să trecem la treabă. Este evident că actuala structură nu este cea mai fericită, nici sub aspectul logicii dar nici din punct de vedere al lizibilității. Eu propun următoarea structură generală, care să fie valabilă pentru toate elementele chimice:
- Introducere (rezumat condensat al tuturor sectiunilor)
- Istoric (fără divizare în subsecțiuni)
- Structură atomică (și a nucleului). (descrierea generală a nucleului, învelișului electronic, modele atomice, orbitali, poziția în tabelul periodic, prezentate fără subsecțiuni, doar prin boldarea fiecărei grup de caracteristici)
- Izotopi (ca secțiune independentă, dar imediat după structura atomică, fiindcă existența familiei de izotopi este legată de structura intrinsecă a nucleului elementului
- Proprietăți (divizat în două subsecțiuni, mai întâi cele fizice apoi cele chimice. Proprietățiile decurg nemijlocit din structura atomică a elementului și a izotopilor săi, e firesc ca această secțiune să urmeze imediat după structură și izotopi)
- proprietăți fizice
- proprietăți chimice
- Compușii elementului (divizat în subsecțiuni pentru fiecare grupă de compuși [de ex.: oxizi, acizi, baze, halogenuri, etc.], fără a deschide secțiuni de nivel 3 cu excepția unor compuși foarte importanți și răspândiți, cum ar fi acidul sulfuric, benzen, diverse săruri cu largă utilizare, etc.)
- Răspândire ( în natură, litosferă, hidrosferă, atmosferă, alimente, după caz, sectiune de nivel trei numai pentru acele elemente care prezintă o foarte mare abundență în minerale și acestea sunt principalele surse care se exploatează prin minerit)
- Producere (cu două subsectiuni: în laborator și la scară industrială, și cu secțiuni de nivel trei pentru acele elemente care sunt produși la scară industrială și au o importanță economică majoră cum ar fi metalele, oxigenul, hidrogenul, anumiți halogeni, etc.)
- Preparare în laborator
- Producere la scară industrială
- Utilizare (introducere generală și subsecțiuni pentru domeniile specifice de utilizare, după caz)
- în tehnică și tehnologie
- in agricultură
- în medicină
- etc.
- Rolul elementului în biologie
- Măsuri de protecție chimică (radiochimică), etc.
- Legături externe
- Note (referințe)
- Bibliografie
- în limba română
- în limbi străine
- (cat., iw., etc.)
- Utilizare (introducere generală și subsecțiuni pentru domeniile specifice de utilizare, după caz)
- Acesta este doar o propunere care încearcă să jaloneze o structură specifică pentru elementele chimice, în general. Vă invit așadar să vă exprimați părerile și sugestiile, pornind de la strucura mai sus propusă.--Zsolt (discuție) 8 ianuarie 2012 20:23 (EET)
- Desigur sablonul este bine format, cu remarca că eventual sectiunea Radioprotecție ar merge mai bine după Izotopi.--86.125.179.13 (discuție) 9 ianuarie 2012 17:25 (EET)
Ce este de făcut?...
modificareArticolul, tradus în mare parte din limba engleză de către Alex17nico și cu adăugiri din documentare proprie, a fost propus pentru AC dar nu a întrunit condițiile pentru a fi promovat. Textul conține informații ample și date corecte despre brom, are însă deficiențe legate de aspecte ce țin de formă și de cerințele citării corecte. La îmbunătățirea articolului va trebui să se aibă în vedere următoarele aspecte generale:
- Restructurarea pe baza „șablonului” de mai sus prin eliminarea subsecțiunilor de nivel 3, comasând textul lor si schimbarea ordinii secțiunilor potrivit șablonului. În vederea creșterii calității estetice, trebuie eliminate spatiile goale dintre corpul textului secțiunilor și imaginile sau tabelele prin repoziționarea și redimensionarea lor.
- Verificarea corectitudinii datelor, a reacțiilor și a denumirilor, folosind textul versiunii în limba engleză, referințele și, dacă e posibil, confruntarea lor cu informațiile corespondente dintr-o lucrare academică românească - eu propun lucrarea lui Nenițescu, Costin D. (1985). Chimie generală. București: Editura Didactică și Pedagogică și/sau Beral, Edith; Zapan, Mihai (1976). Chimie generală. București: Editura Tehnică .
- Reformularea unor propoziții care, la momentul de față, nu respectă terminologia specifică sau e „stângace” (datorită traducerii necorespunzătoare din engleză); totodată, se impune corectarea eventualelor greșeli gramaticale, de ortografie și de punctuație.
- Uniformizarea notațiilor, simbolurilor pentru unitățile de măsură și eliminarea legăturilor interne repetitive.
- Referențierea tuturor afirmațiilor după surse demne de încredere, evitându-se totuși supraîncărcarea cu referințe a uneia și aceleiași informații. Va trebui uniformizat formatul de ref. pentru toate sursele citate, titlurile surselor să fie traduse în lb. română și completata cu data accesării.
- Completarea bibliografiei cu lucrări de referință din domeniul chimiei generale sau specifice subiectelor legate de brom. Ar fi util dacă s-ar identifica cât mai multe lucrări academice în lb. română.
Pe baza celora de mai sus, am să încerc să aduc articolul în categoria celora „promovabile”. N-ar strica să am și câțiva colaboratori :) --Zsolt (discuție) 19 septembrie 2013 17:08 (EEST)
- Eu am moștenit o întreagă bibliotecă de cărți de chimie...o să mai caut, și când o să am timp liber o să scriu o listă a lucrărilor în care este tratat mai pe larg acest element. O mare parte din cărți le-am trecut de la referințe, însă nu cred că le-am răsfoit pe toate. Aștept un răspuns, cu alte sugestii. PS: Am impresia că am aceea lucrarea a lui Nenițescu. Alex17nico (discuție) 19 septembrie 2013 21:12 (EEST)
- Am și eu lucrarea lui Nenițescu și cea a Edithei Beral, pentru verificarea informațiilor de chimie generală și referențiere sunt excelente. Pentru informații mai speciale, va trebui să folosim alte lucrări. Apropo, ma gândesc ca la secțiunea de proprietăți fizice și chimice, datele numerice să le trecem într-un tabel plasat în stânga paginii. Ce părere ai? Merită de încercat, să vedem cum iese și dacă e OK, atunci îl putem standardiza la restul elementelor.--Zsolt (discuție) 20 septembrie 2013 14:51 (EEST)
- Ceva în maniera de mai jos:
- Am și eu lucrarea lui Nenițescu și cea a Edithei Beral, pentru verificarea informațiilor de chimie generală și referențiere sunt excelente. Pentru informații mai speciale, va trebui să folosim alte lucrări. Apropo, ma gândesc ca la secțiunea de proprietăți fizice și chimice, datele numerice să le trecem într-un tabel plasat în stânga paginii. Ce părere ai? Merită de încercat, să vedem cum iese și dacă e OK, atunci îl putem standardiza la restul elementelor.--Zsolt (discuție) 20 septembrie 2013 14:51 (EEST)
Nr. Constanta de material Valoare numerică Condiții fizice Observații 1 generale 1.1 densitate .... ... ... 2 mecanice 2.1 x .... ... ... 3 termice 3.1 y .... ... ... 4 electrice 4.1 z .... ... ... 5 magnetice 5.1 u .... ... -