Discuție:Chișinău

	Articolul Chișinău este un subiect de care se ocupă Proiectul Republica Moldova, o încercare de a îmbunătăți calitatea și acoperirea articolelor Wikipedia legate de Republica Moldova Dacă doriți să participați la acest proiect, vă rugăm să vă înscrieți aici.
C	Acest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa C pe scala de calitate.
Top	Acest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa top pe scala de importanță.

Crimele antiromânești din vara lui 1940

Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 a favorizat decizia Uniunii Sovietice de a da ultimaturile din vara lui 1940 prin care cerea României cedarea Basarabiei și Bucovinei. Evacuarea a fost însoțită de crime și umilințe făcute de populația minoritară și în special de comuniștii evrei împotriva românilor .

Un astfel de episod s-a întâmplat și la spitalul de copii. Potrivit documentului prezentat de domnul Goma, din Arhiva M.Ap.N, fond 948, Secția 2, dosar nr. 941, f.558-566, comuniști evrei din Chișinău, în număr de 400-500 de persoane, organizați în bande și înarmați cu puști, pistoale, bastoane și pietre s-au strâns la spitalul de copii cerându-i dr. Ioneț să evacueze clădirea. Încercarea doctorului de a discuta cu ei și a calma spiritele s-a soldat cu împușcarea acestuia, după care comuniștii evrei au devastat spitalul complet, iar copiii internați au fost omorâți și aruncați pe geam afară.

Bandele de comuniști și evrei au manifestat pe străzi cu steaguri roșii, împiedicându-i pe refugiații români să ajungă la gară, unii fiind jefuiți și asasinați.

Note

• Recenzie - Săptămâna Roșie
• Explicație: Textul de mai sus nu este altceva decat un rezumat al unor documente din arhive scrise cuvant cu cuvant de catre Domnul Goma care nu a facut alteceva decat sa le prezinte in lucrarea sa. Cenzura nu e justificata!
• De reținut: Diferenta intre editia august 2006 a lucrarii Saptamana Rosie si cea din ianuarie 2007 este de 16 pagini. Astfel: p.198 din edititi august '06 devine p.214 din editia ianuarie '07.

GoGOMAniile lui Paul Goma

Neregretatul fost utilizator Dacodava (și clonele sale) a prezentat mai sus citate din pamfletul antisemit al scriitorului provocator și marginalizat Paul Goma, „Săptămâna Roșie”. Goma nu este istoric și nu poate fi considerat sursă notabilă într-un articol istoric, nici „adevărurile” sale supte din deget. Mistificările, enormitățile inundă atat pamfletul cât și citatele de mai sus ale lui Dacodava.

Spre exemplu: „...Comuniști evrei din Chișinău, în număr de 400-500 de persoane, organizați în bande și înarmați cu puști, pistoale, bastoane și pietre s-au strâns la spitalul de copii cerându-i dr. Ioneț să evacueze clădirea. Încercarea doctorului de a discuta cu ei și a calma spiritele s-a soldat cu împușcarea acestuia, după care comuniștii evrei au devastat spitalul complet, iar copiii internați au fost omorâți și aruncați pe geam afară (Săptămâna Roșie(Ediția august 2006), Paul Goma, p. 198)...” (conotația copiilor uciși de evreii setoși de sânge de creștin este evidentă). Partidul Comunist din întraga Basarabie cuprindea în anul 1939, în total, 375 de membri (români, ucrainieni, ruși, tatari, evrei, etc.) iar Comsomolul, 511. De unde, Doamne Sfinte! a încropit Goma 400-500 comuniști evrei din Chișinău, organizați în bande și înarmați cu puști, pistoale, bastoane și pietre ?!? și pietrele alea la ce puteau servi, cand erau înrmați cu arme și bastoane?

Cedarea fără luptă - dictată de interese germane, ca urmare a Acordului Ribbentrop-Molotov - a Basarabiei și nordului Bucovinei a constituit o tragedie națională română. Ea a șubrezit regimul lui Carol al II-lea și a accelerat nazificarea României (Gafencu, Grigore: „Jurnal, 1940-1942”, ed. Globus, București, p 18-19,1999). A devenit popular sloganul conform căruia evreii - tradiționalul țap ispășitor pentru toate tarele - ar fi fost responsabili și pentru această pierdere de teritorii.

Istoria dureroasei și catastrofalei retrageri din Basarabia a început să se scrie pe baza unor cercetări științifice obiective, abia în anii de după 1989 (Dodrinescu, VF,: „Bătălia pentru Basarabia”, Ed. Moldova, Iași, 1990, Mușat, M.: „Drama României Mari”, Ed. Fundației România Mare,1992, Sișcanu, Ion: „Uniunea Sovietică-România”, 1940, Chișinău, 1995, Scurtu,I, Hlihor C,: „Anul 1940. Drama românilor dintre Prut și Nistru”, ed. Acad. de Înalte Studii Militare, București, 1994, Dodrinescu, VF, Constantin Ion: „Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial”, Institutul European, Iași, 1995, Constantiniu Fl.: O istorie sinceră a poporului român, ed. a III-a revăzută și adăugită, Univers Enciclopedic, București). Sub o cenzură practicată, într-o formă sau alta, până în 1989, strădaniile autorilor de a găsi un vinovat, prezentarea rectificată a adevărului din documentele vremii, inclusiv cele ale armatei, au dus la o literatură istorică și memorialistică amplă dar, de o obiectivitate precară. Din surse sovietice au picurat documente puține și tendențioase, posibil falsificate, în funcție de necesitățile politice ale vremii. Pactul Ribbentrop-Molotov era multă vreme un subiect tabu pe care România era printre puținele țări din blocul sovietic care și-a permis să-l pomenească tangențial. Studiile pe această temă care au fost publicate în străinătate (Chirnoagă, Platon: „Istoria politică și militară a războiului României contra Uniunii Sovietice”, Madrid, 1965, fr Gafenco, Gregoire: Préliminaires de la guerre de l'Est, ed. Fribourg, 1944, en Manoliu-Manea, Maria(ed.): „The Tragic Plight of Border Area; Bassarabia and Bucovina”, ed. Los Angeles, 1983 suferă și ele, de tarele menționate: victimizare, tendențiozitate, căutare de „vinovați”, reticența, refuzul de a accepta o realitate incomodă, dureroasă a trecutului atât la autorii români cât și la cei evrei, bineînțeles, de pe poziții opuse.

„Pentru ca să nu creeze panică în rândul oamenilor”, ineficientul Carol al II-lea Consiliul de coroană și guvernul român au luat decizia imbecilă și criminală de evacuare a Basarabiei în decurs de 5 (cinci!) ore, la 28 iunie 1940, ora 9,00. Ultimul tren a părăsit Cernăuțiiul în aceeași zi, la 14:00, ora la care, conform ultimatumului sovietic, Armata Roșie urma să treacă granița (în realitate, a făcut-o mult mai devreme, infiltrând unități paramilitare cu menirea să pregătească terenul și să contracareze o eventuală încercare de rezistență). România deținea pe teritoriul ce trebuia cedat mari unități militare, cu un efectiv de 1.200.000 de soldați și ofițeri, în afară de civilii care refuzau să rămână sub regim comunist, administrația, poliția, jandarmeria etc., inclusiv familiile personalului lor. Era o imposibilitate ca o astfel de masă de oameni să poată trece Prutul în mod organizat, în cinci ore. Rezultatul acestei hotărâri a fost dezorganizarea, retragerea haotică însoțită de lupte pentru fiecare căruță sau alt mijloc de transport, abandonarea de utilaj militar și civil, de documente, de armament etc. Soldați români-basarabeni au dezertat în masă de teamă că retragerea lor va duce, pe deoparte, la ruperea definitivă de familie, de glia străbună, iar pe de alta, la posibila periclitare a familiei rămasă sub guvernarea sovietică. Ca urmare a dezertărilor, diviziile 12, 15, 21, 26 și 27 au pierdut mai mult de jumătate din efectiv. Ofensiva rapidă a armatei sovietice a devansat trupele românești în retragere. Ea a plasat puncte de control pentru a dezarma, a amenința cu moartea și a umili pe militarii români (Arhivele Militare Române, fond 948, dos. 527, fila 37 - Raportul căpitanului C. Georgescu, Div. 26 Infanterie). Mulți ofițeri și soldați au fost luați prizonieri. Știind că atitudinea armatei sovietice față de ofițerii prizonieri era mult mai dură decât față de soldați, au fost ofițeri care s-au debarasat de revolver și de galoane. Ulterior, pentru a evita Curtea Marțială ei s-au dezvinovățit afirmând că evreii i-au dezarmat și le-au smuls epoleții.

Minoritatea evreiască din Basarabia (275.419 evrei, respectiv, 7,27% din populație) s-a văzut prinsă între ciocanul comunist sovietic și nicovala antisemitismului activ a Bucureștiului. Evreii s-au simțit trădați, înșelați, exploatați, expropriați de drepturi și de averi, de un stat care avea datoria să-și ocrotească cetățenii. După instaurarea dictaturii regale, cu legislația guvernului Goga - Cuza și introducerea legilor rasiale din 1940, statul român s-a dezis de toate obligațiile internaționale asumate în privința egalității în drepturi a minorităților, consemnate și semnate solemn în tratatele de pace și consfințite în Constituție. Statul român nu le-a mai lăsat evreilor nici o opțiune, nici măcar aceea de a se dovedi buni cetățeni: „Populația civilă va putea fi evacuată la ordin, dar populația minoritară nesimpatizantă rămâne pe loc” (Arhivele Militare Române, fond 948, Secția a III-a operații, dos. 1836, p.23-24).

Aplicarea directivelor discriminatorii la periferia țării s-a efectuat inegal, în funcție de administratorii locali, unii din ei dând dovadă de omenie, alții considerându-le ocazii de rotunjire a propriilor venituri, alții, cu o cruzime antisemită dezlănțuită, instituind legea bunului plac. În împrejurările retragerii, în unele locuri au fost unele cazuri de răfuieli ale unor evrei cu astfel de despoți locali. Este greu de apreciat frecvența, sau chiar existența unor astfel de incidente dintr-o documentație în care evreii erau folosiți ca pretext al retragerii. Sintagme de genul: „evreii din Bucovina”, „evreii din Chișinău”, „populația evreiască din Bălți”, „evreii și comuniștii din Românești” sfidau orice obiectivitate și rațiune, dar erau suficiente pentru a crea o psihoză antisemită răzbunătoare în cadrul populației, care a dus la un val de violențe îndreptate împotriva cetățenilor evrei, atât în teritoriile cedate cât și în restul țării. Grupuri de militari români, soldați și ofițeri s-au dedat la violențe, jafuri și crime, în general condamnate de Marele Stat Major care în unele cazuri n-a ezitat să-i pedepsească pe vinovați. Este de menționat perioada de teroare din trenuri, cu deosebire în Moldova, când soldați și civili atacau și aruncau din mersul trenului cetățeni și soldați cu „aspect evreiesc”, din greșeală chiar unii români etnici. Amploarea acestor violențe a determinat Marele Stat Major să acționeze patrule și razii prin trenuri și gări care au dus pe la mijlocul lunii iulie 1940 la sistarea acestor acte (Retragerea din Basarabia și Bucovina de Nord în iunie-iulie 1940 și consecințele ei asupra relațiilor interetnice în România - Raportul Yad-Vashem (pdf)). (Fragment preluat din Istoria evreilor din România). --Alex F. (discuție) 6 noiembrie 2013 13:56 (EET)

Mai ușor cu excesele astea evreiești. Sigur că pe timp de război, drepturile omului sunt încălcate ireproșabil. Dar, dacă privești ce s-a întâmplat cu minoritatea evreiască din Ungaria ( inclusiv NV Transilvaniei ) vei observa că crimele, deportările și execuțiile armatei hortiste, erau îndreptate clar împotriva evreilor, ce au dus la situația din prezent în care nu mai există aproape deloc evrei în Ungaria sau în Maramureș, Oradea, Satu Mare, Bistrița, etc ( județe aflate în 1940 sub ocupația Ungariei ). Spre comparație, România a fost un "stat moderat" în privința politicilor antisemite. Este adevarat că s-au comis și aici crime, acte de terorizare, discriminări, dar nu la nivelul celor din Ungaria ( de Germania n-ai ce să mai zici ).--Honor et Patria (discuție) 7 mai 2017 11:43 (EEST)

Triaj

Câte linii are grupa de triere a vagoanelor de mărfuri (în Moldova de asemenea denumit Grupa B?) din triajul de Chișinău? Mulțumesc! Michael.

Solicitare

Către oricine care e dispus să contribuie la această pagină:

Am început documentarea pentru redactarea în limbile en. hu. eventual hr. la acest articol.Mă lovesc de probleme legate de versiunea românească:

1. Populația: Eu știu că majoritatea locuitorilor capitalei R.Moldova sunt români, recent am poposit două zile în Chișinău, și eu, care nu vorbesc „limba moldovenească”, ci numai cea românească (și nu la nivel de vorbitor nativ), totuși m-am înțeles perfect cu vorbitorii „limbii străine ” moldovenești, locuitori ai capitalei Moldovei! Ceva scârțâie în text.La componența etnică apare că majoritatea e de etnie moldovenească și o infimă parte e română.Nu cumva, este vorba de confuzia dintre cetățenie și naționalitate ? (În fapt, sunt convins de unde provine povestea:la recensământele din Moldova se folosește terminologia „oficială” de popor/nație moldovenească...).Datele acestea au fost preluate prin traducere în diverse versiuni despre Chișinău și R.Moldova, astfel că un profan de oriunde de pe mapamond, va considera că sunt perfect corecte.Întrebare: nu ar trebui reformulat în concordanță cu realitățile faptice și istorice? (Chiar cu riscul de a supăra unele vremelnice notabilități politice?)

• Voi reformula conform datelor din articolul Demografia orașului Chișinău.

2.Istorie-etimologia denumirii: La istoria timpurie (secolele XII-XV.) datele sunt extrem de sumare; mai mult referințele asupra posibilelor surse ale denumirii Chișinăului nu sunt corecte. Nu se poate, ca în secolul al XIII-lea, Voievozii Moldovei să fi trimis în regiunea Chișinăului detașamente secuiești, care să fi dat numele de Kisjenő (care în nici un caz nu poate însemna Izvorul Mic).În primul rând, la aceea epocă teritoriile de la Carpați și până la Nistru formau o marcă a Regatului Ungariei, Locotenenții regali (voievozii) erau numiți de Cancelaria Regală, în general pe o perioadă de 2-4 ani și au fost în marea lor majoritate de nație română (Blachi) din Maramureș, uneori croați din regiunea Zagrebului, foarte rar baroni unguri.Aceștia au avut puteri extrem de limitate, fără a putea decide o politică militară locală; secuii, în acea periodă se bucurau de autoguvernare administrativo-militară, se supuneau exclusiv puterii regale, așa că afirmația cum că voievozii Moldovei i-ar fi adus pe secui în regiunea Chișinăului actual nu prea are logică.Secțiunea aceasta trebuie rescrisă de un bun cunoscător al istoriei Moldovei, în particular al istoriei locale!

• O să rescriu personal această secțiune.

3.Râul ce traversează Chișinăul: Cum se grafiază corect Bâc sau Bîc ? (articolul despre râul Bâc are titlul Râul Bîc)

• Corect se ortografiază Bâc, însă legislatura moldovenească impune folosirea literei î.

4.Orașul cel mai verde din Europa: Personal m-am convins de acest aspect, însă ar fi nevoie de „documentarea” acestui calificativ, în sensul de a indica cine, când, unde a folosit pentru prima oară această sintagmă, respectiv cum a fost ea preluată în mentalul colectiv.

Deocamdată atât-voi mai reveni!--ZOLTAN (discuție) 30 noiembrie 2008 20:28 (EET)

Am răspuns la întrebări. Succes. //  GikÜ  vorbe  fapte  / vineri, 12 decembrie 2008, 20:33 (EET)

Conform noii legi a educației din R. Moldova, grafia în limba română va utiliza în mod explicit litera "â" în interiorul cuvintelor ( de exemplu: în loc de "căzînd" se va scrie obligatoriu "căzând" ) și "sunt" în loc de "sînt":Noile norme ortografice în grafia română --Honor et Patria (discuție) 1 mai 2017 23:01 (EEST)

Forma arhaică

[adus din pagina Discuție Utilizator:Silenzio76]

@Silenzio, ce părere aveți despre Chișinău, unde chiar din primele cuvinte este prezentată forma arhaică a denumirii? --XXN (discuție) 27 iulie 2014 01:54 (EEST)

Ce înseamnă arhaic? Scrierea slavonă, limba lui Ștefan cel Mare, ortografia Școlii ardelene, ortografia revistei Familia din 1865, ortografia acelei cărți citate la articolul Chișinău, scrisă în 1898? --Silenzio (discuție) 27 iulie 2014 04:18 (EEST)

Vă rog să observați că Zamfir C. Arbure: Basarabia în secolul XIX, 1898 folosește grafia Chișinĕŭ (în timp ce articolul spune, incorect, Chișineŭ), ĕ fiind o altă formă de scriere a lui ă, vedeți cuvântul călĕtorul din aceași carte la pagina 28. Opinia mea e că acea precizare arhaică ar trebui eliminată, deoarece nu are nimic a face cu numele, ci cu grafia folosită în anumite perioade, de diferite publicații sau edituri. Cele bune, --Silenzio (discuție) 27 iulie 2014 05:48 (EEST)

Secțiunea „După independență”

Secțiunea asta e puternic centrată pe protestele din 2009, pe un ton politizat și mai e și lipsită de referințe. Dacă se vrea relatarea istoriei orașului după independență, sunt multe de scris, începând de la redenumirea străzilor și terminând cu ultimele proiecte implementate de primărie. În starea actuală, propun ștergerea textului din secțiune. @Indexum:, @Voloh28:, @Tolea93:, opiniile voastre? //  Gikü  vorbe  fapte  6 septembrie 2017 23:05 (EEST)

Secțiunea ar trebui ștearsă imediat. Este scrisă în batjocoră. --Silenzio (discuție) 6 septembrie 2017 23:29 (EEST)

Citez:

„După independență, capitala republicii a fost centrul vieții economice și politice, unde apărură numeroase întreprinderi și magazine, ziare și reviste, consulate și ambasade străine, sedii ale partidelor. Ca atare, în Chișinău avură loc mitingurile și protestele cele mai importante, ale pensionarilor săraci, ale foștilor luptători din armata română sau din forțele moldovenești, ale diferiților meseriași sau funcționari puțin plătiți, ale profesorilor moldoveni cărora li s-a interzis să „se refere la limba și istoria poporului român, în timp ce rușii sau ucrainenii au voie să se refere nestingherit la limbile și istoria popoarelor rus sau ucrainean”, ale studenților care nu găseau locuri în cămine sau contestau modalitățile de examen, ...”

--Silenzio (discuție) 6 septembrie 2017 23:34 (EEST)

Da, n-ar strica să fie ștearsă, având în vedere tonul nepotrivit și lipsa referințelor. Eu am adăugat ieri un scurt detaliu, pe motiv că în text nu scria nimic despre provocarea violențelor din 2009 de către comuniști. Dar având în vedere starea de acum, sunt de acord să fie ștearsă această secțiune.--Voloh^D 7 septembrie 2017 13:17 (EEST)

Кишинёв?

Ce caută "Кишинёв" pe infocaseta din dreapta paginii? Solicit să fie șters. Sandu7ip (discuție) 8 octombrie 2022 17:02 (EEST)

Dacă nu vă conformați regulilor noastre, veți fi blocat, asta e singura certitudine. N-aveți nicio calitate să ne dați ultimatumuri. tgeorgescu (discuție) 11 octombrie 2022 22:26 (EEST)