Elena Văcărescu

scriitoare română
Elena Văcărescu
Date personale
Născută21 septembrie 1864
București , Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești
Decedată17 februarie 1947 (82 de ani)
Paris, Franța
ÎnmormântatăCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
PărințiIoan Văcărescu[*][[Ioan Văcărescu (1839 - 1914)|​]][2]
noble Eufrosina Falcoianu[*][[noble Eufrosina Falcoianu (1841 - 1912)|​]][2] Modificați la Wikidata
Cetățenie Franța
 România Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet, prozator, memorialist, romancier, dramaturg, traducător
Limbi vorbitelimba română
limba franceză[3] Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Activă ca scriitoaresecolul al XIX-lea - secolul al XX-lea
Limbilimba franceză  Modificați la Wikidata
Specie literarămemorii, poezie
Operă de debut1886, Chants d'Aurore
Note
PremiiCavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*]
prix Archon-Despérouses[*][[prix Archon-Despérouses (French poetry award)|​]]
prix Jules-Favre[*][[prix Jules-Favre |​]][1]  Modificați la Wikidata
Membru de onoare al Academiei Române
Semnătură

Elena Văcărescu (n. , București, Principatele Unite Române – d. , Paris, Franța) a fost o scriitoare română stabilită în Franța, membră de onoare a Academiei Române, laureată în două rânduri cu premiul Academiei Franceze. A avut o bogată activitate politică și literară la Paris.

A avut o idilă cu viitorul rege Ferdinand, relație dezaprobată de Regele Carol I și de guvern.[7]

Biografie

modificare

S-a născut la București la 21 septembrie 1864 într-o foarte veche și vestită familie de boieri. Este poetă, prozatoare, autoare de piese de teatru de expresie franceză. Este fiica diplomatului Ioan Văcărescu și a Eufrosinei Fălcoianu, nepoată pe linie directă a lui Iancu Văcărescu („Familia din care scobor eu a fost familia de intelectuali cu deosebire a României de odinioară”; „Mama mea aparținea și ea unei vechi familii de boieri - Fălcoianii - prezenți în toate cronicele de altădată ale Valahiei”). Își petrece copilăria și adolescența la vatra Văcăreștilor de lângă Târgoviște. („Dintre toate locurile unde au viețuit poeții, Văcăreștii din Dâmbovița duc mai mult cu ei semnul unei ursite și vraja unei amintiri”). Primește o educație aleasă. Începe să scrie, creația sa literară fiind remarcată de: Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu și Mihai Eminescu. Prin 1891 se află în Italia în exil, pentru ca după un scurt popas în țară, în 1895 să se stabilească definitiv în Franța, unde se distinge în viața literară pe mai multe planuri. Debutează în anul 1886 publicând la Paris volumul Chants d'Aurore (Cântecele zorilor), premiat de Academia Franceză. A tradus în limba franceză din poeziile lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, George Topârceanu, Ion Minulescu, Ion Vinea.[8]

În perioada Primului Război Mondial, Elena Văcărescu a militat pentru realizarea Marii Uniri de la 1918. S-a implicat activ în lupta împotriva naziștilor care persecutau mulți români stabiliți la Paris, sprijinind activitatea Comitetului Național Român Antifascist din capitala Franței, alături de mari personalități originare din România: Traian Vuia, Constantin Brâncuși, Ilarie Voronca, Stan Golestan, B. Fundoianu, Tristan Tzara, Maria Ventura etc.. Începând din anul 1919 este numită de către regele României ca secretar general al Asociației Române pe lângă Societatea Națiunilor pentru o perioadă de douăzeci de ani. Pentru meritele sale, guvernul francez îi decernează ordinul Cavaler al Legiunii de Onoare. Ca urmare, în anul 1925, Elena Văcărescu devine membru de onoare al Academiei Române, ea fiind prima femeie din România care a beneficiat de acest titlu.[8]

Moare la Paris, la 17 februarie 1947, și este înhumată în cripta familiei Văcăreștilor din cimitirul Bellu. Ea a lăsat moștenire Academiei Române, prin testament, majoritatea averii Văcăreștilor.[8]

Lucrările sale au fost traduse în diverse limbi: italiană, chineză, engleză, olandeză și daneză.[9]

 
1936, Hélène Vacaresco, secretar general al Asociației Române, de pe lângă Societatea Națiunilor

Versuri originale

modificare
  • Chants d'aurore (Cântecele zorilor) (1886)
  • L'âme sereine (Cu inima senină) (1896)
  • Lueurs et flammes (Licăriri și văpăi) (1903)
  • Le Jardin passionné (Grădina dorului) (1908)
  • La Dormeuse éveillée (Visând cu ochii deschiși) (1914)

Prelucrări folclorice

modificare
  • Le Rhapsode de la Dâmbovița (Rapsodul Dâmboviței) (1889)
  • Nuits d'Orient (Nopți orientale) (1907)
  • Dans l'or du soir (În auriul înserării) (1927)
  • Amor vincit (Amorul învinge) (1908)
  • Le Sortilège (Vraja) (1911)

Memorialistică

modificare
  • Memorial sur le mode mineur (Memorial la modul minor) (1946)
  • Le Roman de ma vie (Romanul vieții mele)

Ediții românești

modificare
  • Scrieri alese; Țara mea (1977)
  • Memorii (1989)
  • Hoinari în țara zânelor (1991)

[1] Arhivat în , la Wayback Machine.

Aprecieri critice

modificare
 
Elena Văcărescu în tinerețe

„Toate popoarele cuprind în cadrul vieții lor sufletești ceea ce s-a scris de persoane aparținându-le în alte limbi.”

„N-a fost niciodată despărțită de țara în limba căreia n-a scris (...). O româncă din cel mai adevărat sânge românesc, care își afirmă cu orgoliu și originea și sufletul românesc (...) O asemenea personalitate onorează două literaturi.”

„Așa cum se-ntreba cândva Tudor Arghezi, cum de-a-ncăput în el țara întreagă, ne putem minuna de sensibilitatea exponențială a înzestratei poete de limbă franceză, care cu fapta, cu cuvântul și cu versul, el însuși acțiune, a stat necontenit în serviciul îndepărtatei patrii, pentru ea, omniprezentă.”

„Deocamdată în linie directă din spița glorioasă a Văcăreștilor - poeți (nepoată a lui Iancu, autorul "Primăverii amorului"), Elena Văcărescu a încheiat șirul strămoșilor care au răspuns, cu pana și inima, celebrului Testament al lui Ienăchiță. Prin opera literară cât și prin vasta sa activitate ea s-a pus neîncetat, din dragoste și cu ambiție, de la vârsta adolescenței la octogenat, în slujba culturii române și afirmării spiritului național dincolo de meridianul locului.”

Omagieri

modificare

Un crater de pe planeta Venus a primit numele Văcărescu.

  1. ^ http://www.academie-francaise.fr/node/15030  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b Genealogics 
  3. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  5. ^ „Elena Văcărescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  6. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  7. ^ Elena Văcărescu, exilată din iubire, 28 mai 2011, adevarul.ro, accesat la 28 mai 2011
  8. ^ a b c http://adevarul.ro/cultura/istorie/elena-vacarescu-exilata-iubire-1_50ba036f7c42d5a663afdc0c/index.html
  9. ^ Ștefan, I.M.; Firoiu, V. (). Sub semnul Minervei: femei de seamă din trecutul românesc. Editura Politică. p. 125. 
  10. ^ Un secol de la triumful "Cobzarului" la Paris, 30 martie 2012, Simona Lazar, Jurnalul Național, accesat la 27 mai 2016
  11. ^ Elena Văcărescu – „ambasadoarea sufletului românesc” Arhivat în , la Wayback Machine., 8 iulie 2014, Cezar Dobre, Puterea.ro, accesat la 27 mai 2016

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Elena Văcărescu
 
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Elena Văcărescu

Articole biografice