Geea

zeița pământului în mitologia greacă
(Redirecționat de la Gheea)
Geea
Zeița pământului
Civilizațiagreacă
Rolzeița pământului
Căsătorit cuUranus
UrmașiTitanii: Oceanus, Coeus, Crius, Hyperion, Iapetus și Cronos; Titanide: Theia, Rhea, Themis, Mnemosyne, Phoebe și Tethys; Ciclopii: Brontes, Steropes, Arges etc.
TatăChaos
BunicErebus  Modificați la Wikidata

Geea sau Gaia era, în mitologia greacă, personificarea Pământului. Este considerată în vechime drept element primordial din care se trăgeau toți ceilalți zei.

Mitologie

modificare

Geea s-a născut după Chaos (Haosul), zămislindu-i, la rândul ei, pe Uranus (Cerul), Ourea (Munții) și pe Pontus (Marea). Din unirea ei cu Uranus s-au născut titanii, titanidele, hecatonchirii și ciclopii.

Toți acești copii ai Geei îl urau însă pe tatăl lor, Uranus, fiindcă îi silea să trăiască în adâncurile pământului și nu le îngăduia să vadă lumina zilei. Pentru a-și scăpa copiii de tirania lui Uranus, Geea l-a ajutat pe unul dintre ei, pe Cronos, să-și mutileze tatăl,dar inainte de a-l mutila, Uranus arunca asupra lui Cronos un blestem care spunea ca si el va fi nimicit de unul dintre fiii lui . Din picăturile de sânge scurse de la Uranus, care au căzut pe pământ și l-au fecundat, s-a născut o nouă generație de copii: eriniile, giganții și nimfele. După mutilarea lui Uranus, Geea s-a unit cu celălalt fiu al ei, Pontus, și a zămislit o serie de divinități marine, printre care se numărau Ceto, Nereus și Thaumas.

Domnind asupra universului, Cronos speriat de blestem, se dovedește însă la fel de tiran ca și tatăl sau. Atunci Geea hotărăște să-l nimicească și pe el. Cronos se unise de mai multe ori cu sora sa Rhea, și avusese cu ea mai mulți copii, pe care însă îi înghițise pe rând. Când a fost să-l nască pe Zeus, ca să-și scape copilul de furia tatălui, Rhea a cerut sprijinul Geei. Aceasta i-a dezvăluit voia destinului: Zeus avea să supraviețuiască și să-și doboare tatăl, cu sprijinul titanilor. Cu ajutorul Geei, Rhea reușește să-l înșele pe Cronos și să-l ascundă pe Zeus. Mai târziu, când Zeus ajunge să conducă destinele lumii, Geea, nemulțumită și de cârmuirea lui, dă naștere - unindu-se de data aceasta cu Tartar - unor ființe monstruoase: Typhon și Echidna. Typhon le declară război zeilor, care mult timp sunt înspăimântați de forța lui uriașă.

Tot Geei îi sunt atribuiți - după diferite versiuni - numeroși alți copii monstruoși, printre care: Antaeus, Caribda, harpiile etc. Într-o perioadă mai târzie Geea trece drept mama tuturor zeilor și ulterior cultul ei se identifică fie cu cel al zeiței Demeter, fie cu cel al Cybelei. Din unirea Geei cu Poseidon s-a născut Anteu. În mitologia romană Geea poartă numele de Tellus.

Genealogie

modificare
Genealogia zeilor în mitologia greacă
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Uranus
 
Geea
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
v
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
OceanusHyperionCoeusCriusIapetusMnemosyne
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Cronos
 
RheaTethysTheiaPhoebeThemis
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Zeus
 
HeraHestiaDemetraHadesPoseidon
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
AresHefaistosHebeEileithyiaEnioEris
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Metis
 
 
 
Maia
 
 
 
 
Leto
 
 
 
 
Semele
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Afrodita
 
Atena
 
 
Hermes
 
Apollo
 
Artemis
 
Dionis
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 


Bibliografie

modificare
  • Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București,Editura Științifică și Enciclopedică, 1989
  • Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, București, Editura Mondero, 1992, ISBN 973-9004-09-2
  • George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, București, Casa Editorială Odeon, 1992, ISBN 973-9008-28-3
  • N.A.Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, București,Editura Lider, 2003, ISBN 973-629-035-2
  • J.C.Belfiore, Dictionnaire de mythologie grecque et romaine, Paris, Larousse, 2003

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare