Ilia Ilici Mecinikov
.svg){kind=small}
Ilia Ilici Mecinikov (în rusă: Илья Ильич Мечников, în ucraineană: Ілля Ілліч Мечніков) (n. ,[8][9] Ivanivka(d), Kupyansky Uyezd(d), Little Russian Governorate-General(d), Imperiul Rus[10] – d. ,[8] Paris, Franța[11]) a fost microbiolog, imunolog, anatomist și zoolog rus, din tată de origine român - moldovean și evreu după mamă, cunoscut pentru pionierat în cercetări în domeniul sistemului imunitar și pentru descoperirea tratamentului holerei, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1908) pentru cercetările sale în domeniul fagocitozei[14]
BiografieModificare
Mecinikov s-a născut la Ivanovka, un sat de lângă Harkov, Ucraina (pe atunci, Imperiul Țarist). Tatăl său, Ilia Ivanovici Mecinikov, de proveniență rusă, cu rădăcini româno-moldovenești, a fost ofițer cu gradul de colonel în Garda Imperială. El a fost un urmaș al lui Iuri Ivanovici Milescu-Spafarii, care era nepot al cărturarului, Spătarului, diplomatului și călătorului moldovean Nicolae Milescu [15] Fiul lui Iuri Milescu-Spafarii ar fi schimbat numele românesc rusificat Spafarii = Spătarul prin cel rusesc Mecinik = purtător de spadă, de unde provine numele de familie Mecinikov. Mama savantului, Emilia Lvovna Nevahovici a fost fiica scriitorului Lev (Yehuda Leib) Nevahovici, evreu convertit la creștinism în 1806. Încă de mic, Ilia era pasionat de științele naturii. După publicarea lucrării lui Charles Darwin, „Originea speciilor”, Mecinikov a devenit unul din susținătorii teoriei evoluției.
A studiat științele naturii la Universitatea din Harkov, apoi a plecat în Germania, pe insula Helgoland (de la Marea Nordului) unde a studiat fauna marină, după care și-a continuat studiile la Universitatea din Giessen, apoi la Göttingen și, în final, la Academia din München. A mai studiat și la Institutul de Biologie Marină de la Napoli, primind o bursă din partea Rusiei. În 1867 s-a întors în Rusia și a fost numit doctor docent la Universitatea din Odesa, dar la scurt timp se mută la Universitatea din St. Petersburg. În 1870 revine la Odesa ca să preia funcția de profesor titular de zoologie și anatomie comparată.
Prima sa soție, Ludmila Feodorovna (cu care se căsătorise în 1869), suferea de tuberculoză și s-a stins din viață în 1873. Decesul ei, la care s-au adăugat și alte probleme, i-au provocat lui Mecinikov o puternică depresie și acesta a încercat să se sinucidă luând o mare cantitate de opium. Reușeste să depășească această perioadă dificilă a vieții și reîncepe munca de cercetare la Odesa în 1875, an în care se recăsătorește cu Olga Belokopitova. În 1880 aceasta se îmbolnăvește de febră tifoidă. Acest lucru, împreună cu alte probleme (disputele aprinse cu colegii, insatisfacțiile profesionale, situația politică a țării și starea precară a sănătății sale), îi cauzează o nouă dezechilibrare psihică, urmată de o nouă tentativă suicidară: Mecinikov se infectează cu sângele unui bolnav de febră tifoidă cu speranța că își va găsi sfârșitul dar, după o perioadă de suferință, își revine și, în 1882 reîncepe munca sa de cercetare la Messina, Sicilia.
În 1888 trece la Institutul Pasteur din Paris ajungând în 1904 la funcția de vice-director al acestui institut și unde rămâne până la sfârșitul vieții.
ContribuțiiModificare
Pe când se afla în Germania, Mecinikov a studiat înmultirea sexuată și asexuată a parazitului broaștei, Ascaris nigrovenosa. La Napoli, împreuna cu un alt coleg rus, a studiat bureții marini, iar la Spezia a studiat steaua de mare.
Devine interesat apoi în studiul microbilor și mai ales al sistemului imunitar. În 1882 renunță la funcția sa de la Universitatea din Odesa și pune bazele unui laborator în Messina pentru a studia embriologia comparată, unde descoperă fagocitoza, în urma experiențelor efectuate pe larvele stelelor de mare. În țesutul intestinului unei anemone de mare, descoperă celule care secretă un colorant ciudat. Mecinikv își dă seama că este vorba de lupta împotriva agentului patogen. Propune introduce termenul de "macrofage" pentru celulele care le distrug pe cele străine ce pătrund în organism și de "microfage" pentru cele care astăzi sunt cunoscute sub denumirea de granulocite neutrofile. Așadar, Mecinikov este primul care și-a dat seama de importanța celulelor pentru apărarea imunitară.
Teoria sa era radicală: anumite celule albe devorează corpusculii dăunători, cum ar fi bacteriile. Însă celebrii vânători de microbi din Occident, Pasteur, Behring iau în derâdere rezultatele sale.
Mecinikov a descoperit mecanismul imunității contra bacteriilor și rolul globulelor albe (fagocitoza), astfel încât reușește să trateze și să combată holera.
La Institutul Pasteur studiază modalitatea de obținere a celebrului vaccin contra rabiei. Tot aici, împreună cu Émile Roux, lucrează asupra produsului Calomel, un fel de unguent care avea proprietatea de a preveni contractarea sifilisului. A studiat și acesta boală venerică făcând teste pe maimuțe antropoide.
Mecinikov a mai elaborat o teorie conform căreia îmbătrânirea este cauzată de o bacterie toxică aflată în intestine și că acidul lactic ar putea prelungi viața[16]. A introdus termenul de gerontologie. S-a stins din viață în 1916, la 71 de ani.
ScrieriModificare
- 1892: Patologia comparativă a inflamațiilor;
- Elie Metchnikoff, Études sur la nature de l'homme, Paris, Masson, 1904
- Elie Metchnikoff, Trois fondateurs de la médicine moderne, Paris, Alcan, 1933
- Elie Metchnikoff, L'immunité dans les maladies infectiuses, Paris, Mason, 1901
- Elie Metchnikoff, Quelques remarques sur le lait aigri, Paris, Remy,1908
- Elie Metchnikoff, Souvenirs, Moscou, Editions en langues étrangers, 1959
Importanta operei saleModificare
Descoperirea fagocitozei i-a adus, în 1908, Premiul Nobel pentru Medicină. De asemenea, cercetările sale în domeniul unicelularelor i-au adus o mare notorietate.
Studiile privind bacteriile acidului lactic au fost continuate de savantul japonez Minoru Shirota. Acesta, pornind de la cercetările lui Mecinikov, și-a dedicat întreaga viață studierii efectului pozitiv al acestor microorganisme asupra tranzitului intestinal și asupra sănătății în general iar în 1935 a reușit să izoleze aceste bacterii și să creeze un nou tip de produs lactat a cărui rețetă este valabilă și astăzi. În 1919, la Moscova a fost fondat Institutul Mecinikov pentru maladii infecțioase.
NoteModificare
- ^ a b Czech National Authority Database, accesat în
- ^ www.accademiadellescienze.it, accesat în
- ^ The Nobel Prize in Physiology or Medicine 1908 (în engleză), nobelprize.org, accesat în
- ^ Table showing prize amounts (PDF) (în engleză), Fundația Nobel, aprilie 2019, accesat în
- ^ Award winners : Copley Medal (în engleză), Societatea Regală din Londra, accesat în
- ^ https://www.thersa.org/about/albert-medal/past-winners#Full-list-of-winners Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ List of Royal Society Fellows 1660-2007 (PDF), p. 243
- ^ a b c d Krugosvet
- ^ a b Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b Мечников Илья Ильич, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ a b Мечников Илья Ильич, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c d Czech National Authority Database, accesat în
- ^ , în același an cu Paul Ehrlich.
- ^ Nicolae Milescu Spătarul Volumul VII, Nr. 4, decembrie 2011[nefuncțională]
- ^ De aceea el consuma lapte acru in fiecare zi.
BibliografieModificare
- Olga Metchnikoff, La vie d'Elie Metchnikoff, Paris, Hachette, 1920
- Breathnach, C S (septembrie 1984). „Biographical sketches—No. 44. Metchnikoff”. Irish Medical Journal. Ireland. 77 (9): 303. ISSN 0332-3102. PMID 6384135.
- de Kruif, Paul (). Microbe Hunters. San Diego: A Harvest Book. ISBN 978-0-15602-777-9.
- Deutsch, Ronald M. (). The new nuts among the berries. Palo Alto, CA: Bull Pub. Co. ISBN 0-915950-08-1.
- Fokin, Sergei I. (). Russian scientists at the Naples zoological station, 1874 - 1934. Napoli: Giannini. ISBN 978-8-8743-1404-1.
- Gourko, Helena; Williamson, Donald I.; Tauber, Alfred I. (). The Evolutionary Biology Papers of Elie Metchnikoff. Dordrecht: Springer Netherlands. ISBN 978-94-015-9381-6.
- Karnovsky, M L (mai 1981). „Metchnikoff in Messina: a century of studies on phagocytosis”. N. Engl. J. Med. United States. 304 (19): 1178–80. doi:10.1056/NEJM198105073041923. ISSN 0028-4793. PMID 7012622.
- Lavrova, L N (septembrie 1970). „[I. I. Mechnikov and the significance of his legacy for the development of Soviet science (on the 125th anniversary of his birth)]”. Zh. Mikrobiol. Epidemiol. Immunobiol. USSR. 47 (9): 3–5. ISSN 0372-9311. PMID 4932822.
- Schmalstieg Frank C, Goldman Armond S (). „Ilya Ilich Metchnikoff (1845–1915) and Paul Ehrlich (1854–1915) The centennial of the 1908 Nobel Prize in Physiology or Medicine”. Journal of Medical Biography. 16 (2): 96–103. doi:10.1258/jmb.2008.008006. PMID 18463079.
- Tauber AI (). „Metchnikoff and the phagocytosis theory”. Nature Reviews Molecular Cell Biology. 4 (11): 897–901. doi:10.1038/nrm1244. PMID 14625539.
- Zalkind, Semyon () [1957]. Ilya Mechnikov: His Life and Work. The Minerva Group, Inc. ISBN 0-89875-622-7.
- Immunity: How Elie Metchnikoff Changed the Course of Modern Medicine Hardcover – 1 aprilie 2016 by Luba Vikhanski (Author)
Vezi șiModificare
Legături externeModificare
- ro Ascendența românească a unui premiat Nobel
- en Biografie la Nobelprize.org
- de Scurtă biografie
- ru Vadim Telițân, Despre familia Mecinikov, articol în Nauka Izvestia, 2005
- Ilya Mechnikov : Premiul Nobel pentru Medicină 1908[nefuncțională], 31 ianuarie 2008, Alexandra Zotta, Jurnalul Național
- Un roman laureat al premiului Nobel pentru medicina Arhivat în , la Wayback Machine., 23 noiembrie 2011, Cristinel C. Popa, Jurnalul Național
- NNDB profile
- The Romantic Rationalist: A Study Of Elie Metchnikoff
- Works of Elie Metchnikoff, a Pasteur Institute bibliography
- Books written by I.I.Mechnikov (In Russian)
- Lactobacillus bulgaricus on the web
- Tsalyk St. Immunity defender Arhivat în , la Wayback Machine.
- Immunity in Infective Diseases (1905) by Élie Metchnikoff, translated by Francis B. Binny, on the Internet Archive
- The Prolongation of Life: Optimistic Studies (1908) by Élie Metchnikoff, translation edited by P. Chalmers Mitchell, on the Internet Archive
- Luba Vikhanski's page for Metchnikoff's documentary
- Elie Metchnikoff, Nobel Luminaries - Jewish Nobel Prize Winners, on the Beit Hatfutsot-The Museum of the Jewish People Website.