Isac
Isaac sau Isac, prenume masculin și ulterior și nume de familie - în greacă Isaakios (de origine ebraică יצחק; în traducere ar fi „el va râde”, în contextul povestirii biblice referindu-se la reacția de surpriză și neîncredere a lui Avraam la primirea veștii divine că i se va naște un băiat, deși atât el cât și soția sa Sara erau foarte vârstnici).
Isac sau Isaac este un nume propriu biblic, folosit de creștini și evrei (sub forma originală ebraică Ițhak, Itzhak - retranscrisă în alte limbi ca Isaac,Isaak,Isaac, sau Isac, în idiș Ițhok, sau diminutivul Ițic, devenit în germană Itzig) precum și de musulmani (Iskhak). Diminutivele uzate în ebraica contemporană în Israel sunt Tzahi și Ițik sau Itzik (împrumutat din idiș și adoptat în zilele noastre și de evrei din comunități orientale)
El există și ca nume de familie - ca de pildă Isac la români, Isaak la germani, flamanzi, anglo-saxoni, etc. Itzhak la evreii israelieni.
nume proprii
- Isac, al doilea fiu a lui Avraam din Biblie
- Isac armeanul, episcop († 438)
- Isac cel Mare (340-439), teolog, traducător al bibliei, întemeietorul bisericii armene, declarat sfânt
- Isac dalmațianul (secolul IV), călugar bizantin, poate de origine siriană, patronul protector a lui Petru cel Mare. Îi este consacrată catedrala Sfântul Isac din Sankt Petersburg.
- Isac din Antiohia (secolul V) teolog creștin siriac
- Isac Ludo (I.Ludo) (n. 4 noiembrie 1894, Iași; d. 23 mai 1973), publicist și scriitor român de etnie evreiască
- Isac Peltz (I. Peltz) (1899 - 1990) Scriitor român, evreu
- Isac sirianul, Isac din Ninive (secolul VII) călugar ascet, teolog creștin sirian ,născut în zona Qatarului de astăzi
- Isaac al II-lea (gr.Isaakios Ánghelos) (1185-1195 și 2003-1204), împărat bizantin
- Isaak Abarbanel (Ițhak Abarbanel) (1437 - 1508)
om de stat, filozof, teolog, exeget și om de afaceri evreu originar din Portugalia, a trăit în Portugalia, Spania și Italia
- Isaac Albéniz compozitor și pianist
- Isaac Asimov (1920–1992), scriitor american, evreu
- Isaac Babel (1894 - 1940) scriitor, publicist si dramaturg sovietic rus,evreu originar din Odesa
- Isaac Bashevis Singer, (în idiș:Itzhok Bashevis Singer) (1904 - 1991), scriitor în limba idiș și engleză ,evreu, a trăit în Polonia și SUA, laureat al premiului Nobel pentru literatură.
- Isaak Boleslavski (1919 - ) Șahist rus, evreu din Ucraina
- Isaak Dunaievski, (1900 - 1950) compozitor sovietic rus, evreu, originar din Ucraina
- Isaac Hayes (1942 - 2008) cântăreț american de muzică soul, de etnie afro-americană
- Isaak Ben Solomon Israeli (Ițhak ben Shlomo Haisraeli) (840–940) medic, filosof și exeget evreu originar din Egipt
- Isaac I Komnenos(gr. mod.Isáakios Komninós) (1005–1061), împărat bizantin
- Isaak Levitan,(1860-1900) pictor rus, evreu
- Isaac Newton (1643–1727), fizician, matematician, filozof și teolog englez
- Isaac Leib Peretz (în idiș:Ițhok Leibuș Peretz) (1852-1915) Scriitor de limba idiș, evreu, din Polonia
- Isaac Singer (Isaac Merritt Singer) (1811 - 1875 ) Inventator și industriaș american
- Isaac Stern (1920 - 2001) Violonist american, evreu, originar din Ucraina
sub forma ebraică Ițhak
- Yitzhak Ben-Aharon (1906 - 2006), lider sindicalist și om politic israelian originar din Bucovina
- Yitzhak Ben-Zvi, (Ben Tzvi)(1884 - 1963), istoric și om politic israelian originar din Ucraina, a fost președinte al Israelului.
- Yitzhak Mordehay, general și politician israelian, fost ministru.
- Yitzhak Navon ( ) om politic, publicist si scriitor israelian, a fost președinte al Israelului, fost ministru.
- Itzhak Perlman ( 1945 - ) violonist israelian stabilit in SUA.
- Yitzhak Rabin, (1922 - 1995) general și om politic israelian, a fost prim ministru, laureat al premiului Nobel pentru Pace, asasinat de un student extremist de dreapta.
- Itzhak Shamir, om politic israelian, a fost prim ministru.
sub forma diminutivă idiș Ițic:
- Itzik Fefer, poet sovietic evreu de limbă idiș
- Itzik Manger, poet evreu de limbă idiș originar din Bucovina, a trăit în Romania, Polonia, Anglia și Israel
- Ițic Ștrul dezertor, titlul unei nuvele de Liviu Rebreanu
în lituaniană Icchokas
- Icchokas Meras scriitor lituanian, evreu, stabilit în Israel
în maghiară Izsák
- Samuel Izsák, istoric al medicinei, din România
- Izsák, oraș în regiunea Bács-Kiskun în Ungaria
nume de familie
- Jules Isaac (1877 - 1963) Istoric francez, evreu
- Heinrich Isaac (ca.1450-55 - 1517) compozitor flamand, a trăit în Austria,Germania și Italia
- Emil Isac (1886-1954), poet, dramaturg și gazetar român din Năsăud
- Carol Isac, scriitor israelian de limbă română
- Nume de localități:
- Vadul lui Isac, localitate din raionul Cahul, Republica Moldova
Vezi și
modificare
Pagina aceasta de dezambiguizare listează articolele care au titluri identice sau susceptibile de confuzie. Dacă ați ajuns aici prin intermediul unei legături interne care trebuia să trimită direct la un articol, vă rugăm să o corectați. |