Japonia

Japonia (în japoneză 日本, , sens literal: „originea soarelui”) este o țară insulară din Asia de Est, situată pe un lanț de insule aflate între Oceanul Pacific și Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Denumirea oficială este 日本国 Nipponkoku, textual „Țara de la originea soarelui.” Este cunoscută în românește și sub numele de Țara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum și o multitudine de insule mici (peste 6000).

Japonia
Japonia 日本国 Nippon-koku Nihon-koku
Drapelul Japoniei Stema Japoniei
Deviză: Endless discovery
Imn: Kimigayo 君が代
Geografie
Suprafață
- totală	377.944 km² (locul 62)
Apă (%)	0,8%
Cel mai înalt punct	Fuji (3.776 m)
Cel mai jos punct	Hachirōgata[*][[Hachirōgata (lake)|​]] (−4 m)
Cel mai mare oraș	Tokyo
Vecini	Rusia Coreea de Sud Taiwan Republica Populară Chineză Statele Unite ale Americii Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Filipine
Fus orar	UTC+9
Populație
Densitate	337,7 loc/km²
- Estimare 2022	125.440.000
Limbi oficiale	Nu este specificată în mod oficial Limbi recunoscute: japoneză
Etnonim	(masc.) japonez, (fem.) japoneză, (pl.) japonezi1
Guvernare
Sistem politic	Monarhie constituțională
Împăratul Japoniei	Naruhito
Prim-ministru	Fumio Kishida
Legislativ	Parlament bicameral
Capitala	Tokyo
Istorie
Fondarea Japoniei	11 februarie 660 î.Hr.
Economie
PIB (PPC)	2010
- Total	4308 miliarde USD
- Pe cap de locuitor	33 828 USD (locul 24)
PIB (nominal)	2010
- Total	5390 miliarde USD (locul 3)
- Pe cap de locuitor	(locul 17)42 325 USD
Gini (2002)	38.1 (100)
IDU (2010)	▲ 0.956 (foarte înalt) (locul 12)
Monedă	Yen (¥) (JPY)
Coduri și identificatori
Cod CIO	JPN
Cod mobil	440 441
Prefix telefonic	+81
ISO 3166-2	JP
Domeniu Internet	.jp
1. Sau nipon (masc.), femeie niponă (fem.), niponi (pl.).
Prezență online
cont Twitter hasthtag

Japonia este un stat membru al ONU, OCDE, G7 și G20, și este considerată o mare putere. Japonia este a treia cea mai mare economie a lumii (conform PIB-ului nominal) și al cincilea cel mai mare exportator și importator. Țara beneficiază de o forță de muncă înalt calificată și este printre cele mai educate țări din lume, unde marea parte a cetățenilor săi dețin studii superioare. Deși Japonia a renunțat oficial la dreptul său de a declara război împotriva altor țări, aceasta menține o forță militară modernă, având al optulea cel mai mare buget militar din lume, ce este folosit pentru auto-apărare și pentru misiuni de menținere a păcii. Japonia este o țară dezvoltată, ce are un nivel foarte ridicat de dezvoltare umană, speranță de viață ridicată, infrastructură avansată și un nivel scăzut de corupție. Japonia este cunoscută la nivel mondial pentru contribuțiile sale în știință și tehnologie.

Prima locuire cunoscută a arhipelagului datează din Paleoliticul Superior, cu începutul Paleoliticului japonez datând în jurul anului 36.000 î.Hr. Între secolele al IV-lea și al VI-lea, regatele sale au fost unite sub un împărat în Nara, și mai târziu Heian-kyō. Din secolul al XII-lea, puterea reală a fost deținută de dictatori militari (shōgun) și lorzi feudali (daimyō), fiind aplicată de nobilimea războinică (samurai). După conducerea de către shogunatele Kamakura și Ashikaga și un secol de războaie interne, Japonia a fost unificată în 1600 de către shogunatul Tokugawa, care a implementat o politică externă izolaționistă. În 1853, o flotă a Statelor Unite a forțat Japonia să deschidă comerțul cu Occidentul, ceea ce a dus la sfârșitul shogunatului și la restaurarea puterii imperiale în 1868. În perioada Meiji, Imperiul Japonez a urmărit o industrializare și modernizare rapidă, precum și militarism și colonizare peste hotare. În 1937, Japonia a invadat China, iar în 1941 a atacat Statele Unite ale Americii și puterile coloniale europene, intrând în al Doilea Război Mondial ca putere a Axei. După ce a suferit înfrângerea în Războiul din Pacific și două bombardamente atomice, Japonia a capitulat în 1945 și a intrat sub ocupația Aliaților. După război, țara a cunoscut o creștere economică rapidă, deși economia sa a stagnat din 1990.

Japonia este o monarhie constituțională cu o legislatură bicamerală, Dieta Națională. O mare putere și singurul membru asiatic al G7, Japonia a renunțat constituțional la dreptul de a declara război, dar menține una dintre cele mai puternice armate din lume. O țară foarte dezvoltată, cu una dintre cele mai mari economii din lume, Japonia este un lider global în știință și tehnologie, precum și în industriile auto, robotică și electronică. Are una dintre cele mai mari speranțe de viață din lume, deși trece printr-un declin al populației. Cultura Japoniei este bine cunoscută în întreaga lume, incluzând arta, bucătăria, filmul, muzica și cultura populară, care cuprinde industrii proeminente de benzi desenate, animație și jocuri video.

Etimologie

Numele pentru Japonia în limba japoneză este scris folosind kanji 日本 și este pronunțat Nihon sau Nippon. Înainte ca 日本 să fie adoptat la începutul secolului al VIII-lea, țara era cunoscută în China ca Wa (倭, schimbat în Japonia în jurul anului 757 în 和) și în Japonia prin endonimul Yamato. Nippon, citirea sino-japoneză originală a caracterelor, este preferată pentru uz oficial, inclusiv pe bancnotele și timbrele japoneze. Nihon este folosit de obicei în vorbirea cotidiană și reflectă schimbările din fonologia japoneză în perioada Edo. Caracterele 日本 înseamnă „originea soarelui”, care este sursa epitetului occidental popular „Țara Soarelui Răsare”.

Numele „Japan” se bazează pe pronunțiile chineze Min sau Wu ale 日本 și a fost introdus în limbile europene prin intermediul comerțului timpuriu. În secolul al XIII-lea, Marco Polo a înregistrat pronunția chineză mandarină timpurie a caracterelor 日本國 ca Cipangu. Vechea denumire malaeză pentru Japonia, Japang sau Japun, a fost împrumutată dintr-un dialect chinez de coastă sudică și întâlnită de comercianții portughezi în Asia de Sud-Est, care au adus cuvântul în Europa la începutul secolului al XVI-lea. Prima versiune a numelui în engleză apare într-o carte publicată în 1577, care a scris numele ca Giapan într-o traducere a unei scrisori portugheze din 1565.

Istorie

Articol principal: Istoria Japoniei.

Articol principal: Cronologia împăraților Japoniei.

Articol principal: Cronologia shogunilor.

Articol principal: Cronologia regenților.

De la preistorie până la istoria clasică

Împăratul legendar Jimmu.

Oamenii moderni au ajuns în Japonia în urmă cu aproximativ 38.000 de ani (~36.000 î.Hr.), marcând începutul Paleoliticului japonez. Aceasta a fost urmată de la aproximativ 14.500 î.Hr. (începutul perioadei Jōmon) de o cultură mezolitică până la neolitică de vânători-culegători semi-sedentari caracterizată prin locuințe în gropi și agricultură rudimentară. Vasele de lut din această perioadă sunt printre cele mai vechi exemple de ceramică supraviețuitoare. Începând cu aproximativ 700 î.Hr., poporul Yayoi vorbitor de japoneză a început să intre în arhipelag din Peninsula Coreeană, amestecându-se cu populația Jōmon; perioada Yayoi a văzut introducerea practicilor, inclusiv cultivarea orezului în apă, un nou stil de ceramică și metalurgia din China și Coreea. Conform legendei, Împăratul Jimmu (nepotul zeiței Amaterasu) a fondat un regat în centrul Japoniei în 660 î.Hr., începând o linie imperială continuă.

Japonia apare pentru prima dată în istoria scrisă în Cartea Han a Chinei, completată în anul 111 d.Hr. Budismul a fost introdus în Japonia din Baekje (un regat coreean) în 552, dar dezvoltarea budismului japonez a fost influențată în principal de China. În ciuda rezistenței inițiale, budismul a fost promovat de clasa conducătoare, inclusiv figuri precum Prințul Shōtoku, și a câștigat acceptare pe scară largă începând cu perioada Asuka (592–710).

În 645, guvernul condus de Prințul Naka no Ōe și Fujiwara no Kamatari a conceput și implementat Reformele Taika de mare amploare. Reforma a început cu reforma agrară, bazată pe idei și filozofii confucianiste din China. Aceasta a naționalizat toate terenurile din Japonia, pentru a fi distribuite în mod egal între cultivatori, și a ordonat compilarea unui registru de gospodărie ca bază pentru un nou sistem de impozitare. Scopul real al reformelor a fost de a aduce o centralizare mai mare și de a spori puterea curții imperiale, care a fost de asemenea bazată pe structura guvernamentală a Chinei. Emisari și studenți au fost trimiși în China pentru a învăța despre scrierea, politica, arta și religia chineză. Războiul Jinshin din 672, un conflict sângeros între Prințul Ōama și nepotul său, Prințul Ōtomo, a devenit un catalizator major pentru reformele administrative ulterioare. Aceste reforme au culminat cu promulgarea Codului Taihō, care a consolidat statutele existente și a stabilit structura guvernelor centrale și locale subordonate. Aceste reforme legale au creat statul ritsuryō, un sistem de guvernare centralizată în stil chinez care a rămas în vigoare timp de o jumătate de mileniu.

Perioada Nara (710–784) a marcat apariția unui stat japonez centrat pe Curtea Imperială din Heijō-kyō (Nara modernă). Perioada este caracterizată de apariția unei culturi literare incipiente, cu finalizarea Kojiki (712) și Nihon Shoki (720), precum și de dezvoltarea artei și arhitecturii inspirate de budism. O epidemie de variolă în 735–737 se crede că a ucis până la o treime din populația Japoniei. În 784, Împăratul Kanmu a mutat capitala, stabilindu-se în Heian-kyō (actualul Kyoto) în 794. Aceasta a marcat începutul perioadei Heian (794–1185), în timpul căreia a apărut o cultură japoneză distinctă. Povestea lui Genji de Murasaki Shikibu și versurile imnului național al Japoniei "Kimigayo" au fost scrise în această perioadă.

Perioada feudală

Samurai japonezi urcându-se într-o navă mongolă în timpul invaziilor mongole din Japonia, ilustrat în Mōko Shūrai Ekotoba, anul 1293.

Trei unificatori ai Japoniei. De la stânga la dreapta: Oda Nobunaga, Toyotomi Hideyoshi și Tokugawa Ieyasu.

Perioada feudală a Japoniei a fost caracterizată de apariția și dominația unei clase conducătoare de războinici, samuraii. În 1185, după înfrângerea clanului Taira de către clanul Minamoto în Războiul Genpei, samuraiul Minamoto no Yoritomo a înființat un guvern militar la Kamakura. După moartea lui Yoritomo, clanul Hōjō a preluat puterea ca regenți pentru shōgun. Școala Zen a budismului a fost introdusă din China în perioada Kamakura (1185–1333) și a devenit populară printre clasa samurailor. Shogunatul Kamakura a respins invaziile mongole din 1274 și 1281, dar a fost în cele din urmă răsturnat de Împăratul Go-Daigo. Go-Daigo a fost învins de Ashikaga Takauji în 1336, începând perioada Muromachi (1336–1573). Shogunatul Ashikaga care a urmat nu a reușit să controleze lorzii feudali (daimyō) și un război civil a început în 1467, deschizând perioada Sengoku ("Statele Războinice") de un secol.

În secolul al XVI-lea, comercianții portughezi și misionarii iezuiți au ajuns pentru prima dată în Japonia, inițiind schimburi comerciale și culturale directe între Japonia și Occident. Oda Nobunaga a folosit tehnologia europeană și armele de foc pentru a cuceri mulți alți daimyō; consolidarea puterii sale a început ceea ce a devenit cunoscut sub numele de perioada Azuchi-Momoyama. După moartea lui Nobunaga în 1582, succesorul său, Toyotomi Hideyoshi, a unificat națiunea la începutul anilor 1590 și a lansat două invazii nereușite în Coreea în 1592 și 1597.

Tokugawa Ieyasu a servit ca regent pentru fiul lui Hideyoshi, Toyotomi Hideyori, și și-a folosit poziția pentru a câștiga sprijin politic și militar. Când a izbucnit un război deschis, Ieyasu a învins clanurile rivale în Bătălia de la Sekigahara în 1600. El a fost numit shōgun de către Împăratul Go-Yōzei în 1603 și a înființat shogunatul Tokugawa la Edo (Tokyo modern). Shogunatul a adoptat măsuri, inclusiv buke shohatto, un cod de conduită pentru a controla daimyō autonomi, și în 1639 politica izolaționistă sakoku ("țară închisă") care a marcat cei două secole și jumătate de unitate politică precară cunoscută sub numele de perioada Edo (1603–1868). Creșterea economică modernă a Japoniei a început în această perioadă, rezultând în construirea de drumuri și rute de transport pe apă, precum și instrumente financiare precum contractele futures, sistemul bancar și asigurările brokerilor de orez din Osaka. Studiul științelor occidentale (rangaku) a continuat prin contactul cu enclava olandeză din Nagasaki. Perioada Edo a dat naștere kokugaku ("studii naționale"), studiul Japoniei de către japonezi.

Perioada modernă

Împăratul Meiji.

Imperiul Japonez și influența sa, anul 1942.

Marina Statelor Unite l-a trimis pe Comodorul Matthew C. Perry pentru a forța deschiderea Japoniei către lumea exterioară. Ajungând la Uraga cu patru „Nave Negre” în iulie 1853, Expediția Perry a dus la Convenția de la Kanagawa din martie 1854. Tratamente similare ulterioare cu alte țări occidentale au adus crize economice și politice. Demisia shōgunului a dus la Războiul Boshin și la stabilirea unui stat centralizat nominal unificat sub împărat (Restaurarea Meiji). Adoptând instituții politice, judiciare și militare occidentale, Cabinetul a organizat Consiliul Privy, a introdus Constituția Meiji (29 noiembrie 1890) și a format Dieta Imperială. În perioada Meiji (1868–1912), Imperiul Japoniei a apărut ca cel mai dezvoltat stat din Asia și ca o putere mondială industrializată care a urmărit conflicte militare pentru a-și extinde sfera de influență. După victoriile din Primul Război Sino-Japonez (1894–1895) și Războiul ruso-japonez (1904–1905), Japonia a obținut controlul asupra Taiwanului, Coreei și jumătății sudice a Sahalinului și a anexat Coreea în 1910. Populația Japoniei s-a dublat de la 35 de milioane în 1873 la 70 de milioane până în 1935, cu o schimbare semnificativă către urbanizare.

La începutul secolului al XX-lea a avut loc o perioadă de democrație Taishō (1912–1926) umbrită de expansiunea și militarizarea crescândă. Primul Război Mondial a permis Japoniei, care s-a alăturat părții învingătoare a Aliaților, să captureze posesiunile germane din Pacific și din China. Anii 1920 au înregistrat o schimbare politică spre statism, o perioadă de fărădelege după Marele Cutremur din Tokyo din 1923, adoptarea legilor împotriva disidenței politice și o serie de lovituri de stat eșuate. Acest proces s-a accelerat în anii 1930, dând naștere mai multor grupuri naționaliste radicale care împărtășeau o ostilitate față de democrația liberală și o dedicație pentru expansiunea în Asia. În 1931, Japonia a invadat și ocupat Manciuria; în urma condamnării internaționale a ocupației, a demisionat din Liga Națiunilor doi ani mai târziu. În 1936, Japonia a semnat Pactul Anti-Comintern cu Germania nazistă; Pactul Tripartit din 1940 a făcut-o una dintre Puterile Axei.

Imperiul Japoniei a invadat alte părți ale Chinei în 1937, declanșând cel de-al Doilea Război Chino-Japonez (1937–1945). În 1940, Imperiul a invadat Indochina Franceză, după care Statele Unite au impus un embargo petrolier asupra Japoniei. În zilele de 7-8 decembrie 1941, forțele japoneze au efectuat atacuri surpriză asupra Pearl Harbor, precum și asupra forțelor britanice din Malaysia, Singapore și Hong Kong, printre altele, începând al Doilea Război Mondial în Pacific. În zonele ocupate de Japonia în timpul războiului, au fost comise numeroase abuzuri împotriva locuitorilor locali, mulți fiind forțați să devină sclavi sexuali. După victoriile Aliaților în următorii patru ani, culminând cu invazia sovietică a Manciuriei și bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki în 1945, Japonia a acceptat o capitulare necondiționată. Războiul a costat Japonia coloniile sale și milioane de vieți. Aliații (conduși de Statele Unite) au repatriat milioane de coloniști japonezi din fostele lor colonii și din lagărele militare din întreaga Asie, eliminând în mare parte Imperiul Japonez și influența sa asupra teritoriilor cucerite. Aliații au convocat Tribunalul Militar Internațional pentru Extremul Orient pentru a judeca liderii japonezi, cu excepția împăratului, pentru crime de război.

În 1947, Japonia a adoptat o nouă constituție care sublinia practicile liberale democratice. Ocupația Aliaților s-a încheiat cu Tratatul de la San Francisco în 1952, iar Japoniei i s-a acordat calitatea de membru al Națiunilor Unite în 1956. O perioadă de creștere record a propulsat Japonia să devină a doua cea mai mare economie din lume; aceasta s-a încheiat la mijlocul anilor 1990 după spargerea unei bule speculative, începând „Deceniul Pierdut”. În 2011, Japonia a suferit unul dintre cele mai mari cutremure din istoria sa înregistrată, declanșând dezastrul nuclear de la Fukushima Daiichi. Pe 1 mai 2019, după abdicarea istorică a Împăratului Akihito, fiul său Naruhito a devenit Împărat, începând era Reiwa.

Geografie

Articol principal: Geografia Japoniei.

O hartă topografică a Japoniei.

Japonia cuprinde 14.125 de insule care se întind de-a lungul coastei Pacificului din Asia. Se întinde pe peste 3.000 km (1.900 mi) de la nord-est la sud-vest, de la Marea Ohotsk până la Marea Chinei de Est. Cele cinci insule principale ale țării, de la nord la sud, sunt Hokkaido, Honshu, Shikoku, Kyushu și Okinawa. Insulele Ryukyu, care includ Okinawa, sunt un lanț situat la sud de Kyushu. Insulele Nanpō se află la sud și est de insulele principale ale Japoniei. Împreună, acestea sunt cunoscute adesea ca arhipelagul japonez. În 2019, teritoriul Japoniei era de 377.975,24 km² (145.937,06 mi²). Japonia are a șasea cea mai lungă linie de coastă din lume, cu 29.751 km (18.486 mi). Datorită insulelor sale îndepărtate, Japonia are a opta cea mai mare zonă economică exclusivă din lume, acoperind 4.470.000 km² (1.730.000 mi²).

Arhipelagul japonez este acoperit în proporție de 67% de păduri și 14% de terenuri agricole. Relieful în principal accidentat și muntos este limitat pentru locuire. Astfel, zonele locuibile, în principal în zonele de coastă, au densități de populație foarte ridicate: Japonia este a 40-a cea mai dens populată țară chiar și fără a lua în considerare această concentrare locală. Honshu are cea mai mare densitate a populației, cu 450 persoane/km² (1.200/mi²) în 2010, în timp ce Hokkaido are cea mai mică densitate, cu 64,5 persoane/km² în 2016. În 2014, aproximativ 0,5% din suprafața totală a Japoniei era teren recuperat (umetatechi). Lacul Biwa este un lac antic și cel mai mare lac de apă dulce din țară.

Japonia este substanțial predispusă la cutremure, tsunami și erupții vulcanice din cauza poziției sale de-a lungul Cercului de Foc al Pacificului. Are al 17-lea cel mai mare risc de dezastre naturale, conform Indexului Mondial de Risc din 2016. Japonia are 111 vulcani activi. Cutremurele distrugătoare, adesea rezultând în tsunami, au loc de câteva ori în fiecare secol; cutremurul din Tokyo din 1923 a ucis peste 140.000 de oameni. Cutremure majore mai recente sunt cutremurul din 1995 din Hanshin și cutremurul din 2011 din Tōhoku, care a declanșat un tsunami mare.

Muntele Fuji și lacul Kawaguchiko

Muntele Fuji

Climă

Articol principal: Clima Japoniei.

Clima Japoniei este predominant temperată, dar variază considerabil de la nord la sud. Regiunea cea mai nordică, Hokkaido, are un climat continental umed, cu ierni lungi și reci și veri foarte calde până la răcoroase. Precipitațiile nu sunt abundente, dar insulele dezvoltă de obicei straturi adânci de zăpadă în timpul iernii.

În regiunea Mării Japoniei de pe coasta de vest a Honshu, vânturile de nord-vest aduc ninsori abundente în timpul iernii. Vara, regiunea experimentează uneori temperaturi extrem de ridicate din cauza efectului Foehn. Podișul Central are un climat continental umed tipic interiorului, cu diferențe mari de temperatură între vară și iarnă. Munții din regiunile Chūgoku și Shikoku adăpostesc Marea Interioară Seto de vânturile sezoniere, aducând vreme blândă pe tot parcursul anului.

Coasta Pacificului are un climat subtropical umed, cu ierni mai blânde și ninsori ocazionale și veri fierbinți și umede datorită vântului sezonier de sud-est. Insulele Ryukyu și Nanpō au un climat subtropical, cu ierni calde și veri fierbinți. Precipitațiile sunt foarte abundente, în special în timpul sezonului ploios. Sezonul principal ploios începe la începutul lunii mai în Okinawa, iar frontul de ploaie se deplasează treptat spre nord. La sfârșitul verii și începutul toamnei, taifunurile aduc adesea ploi abundente. Conform Ministerului Mediului, ploile abundente și creșterea temperaturilor au cauzat probleme în industria agricolă și în alte sectoare. Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Japonia, 41,1 °C (106,0 °F), a fost măsurată pe 23 iulie 2018 și repetată pe 17 august 2020.

Biodiversitate

Japonia are nouă eco-regiuni forestiere care reflectă clima și geografia insulelor. Acestea variază de la păduri tropicale umede cu frunze late în Insulele Ryūkyū și Bonin, până la păduri temperate mixte și cu frunze late în regiunile cu climă blândă ale insulelor principale, și la păduri temperate de conifere în zonele reci și de iarnă ale insulelor nordice. În 2019, Japonia avea peste 90.000 de specii de faună sălbatică, inclusiv ursul brun, macacul japonez, câinele raton japonez, micuțul șoarece de câmp japonez și salamandra gigant japoneză.

O rețea extinsă de parcuri naționale a fost stabilită pentru a proteja zone importante de floră și faună, precum și 52 de situri umede Ramsar. Patru situri au fost înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO pentru valoarea lor naturală remarcabilă.

Mediu înconjurător

Frunze de arțar de toamnă (momiji) la Kongōbu-ji de pe Muntele Kōya, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.

În perioada de creștere economică rapidă de după Al Doilea Război Mondial, politicile de mediu au fost neglijate de guvern și de corporațiile industriale; ca urmare, poluarea mediului era răspândită în anii 1950 și 1960. Ca răspuns la îngrijorările tot mai mari, guvernul a introdus legi pentru protecția mediului în 1970. Criza petrolului din 1973 a încurajat, de asemenea, utilizarea eficientă a energiei din cauza lipsei de resurse naturale a Japoniei.

Japonia se situează pe locul 20 în Indicele de Performanță de Mediu din 2018, care măsoară angajamentul unei țări față de sustenabilitatea mediului. Japonia este al cincilea cel mai mare emițător de dioxid de carbon din lume. În calitate de gazdă și semnatar al Protocolului de la Kyoto din 1997, Japonia are obligația de a reduce emisiile de dioxid de carbon și de a lua alte măsuri pentru a combate schimbările climatice. În 2020, guvernul Japoniei a anunțat un obiectiv de neutralitate a emisiilor de carbon până în 2050. Problemele de mediu includ poluarea aerului urban (NOx, particule suspendate și substanțe toxice), gestionarea deșeurilor, eutrofizarea apei, conservarea naturii, schimbările climatice, gestionarea substanțelor chimice și cooperarea internațională pentru conservare.

Guvern și Politică

Împăratul Naruhito, actualul șef al statului, și împărăteasa Masako.

Clădirea Dietei Naționale

Japonia este un stat unitar și o monarhie constituțională în care puterea Împăratului este limitată la un rol ceremonial. Puterea executivă este deținută de Prim-ministrul Japoniei și de Cabinetul său, a căror suveranitate este învestită în poporul japonez. Naruhito este Împăratul Japoniei, succedându-l pe tatăl său, Akihito, la accederea sa pe Tronul Crizantemelor în 2019.

Organul legislativ al Japoniei este Dieta Națională, un parlament bicameral. Aceasta este formată dintr-o Cameră a Reprezentanților cu 465 de locuri, aleasă prin vot popular la fiecare patru ani sau când este dizolvată, și o Cameră a Consilierilor cu 245 de locuri, ai cărei membri aleși prin vot popular au mandate de șase ani. Există sufragiu universal pentru adulții de peste 18 ani, cu vot secret pentru toate funcțiile alese. Prim-ministrul, în calitate de șef al guvernului, are puterea de a numi și demite miniștrii de stat și este numit de împărat după ce este desemnat dintre membrii Dietei. Fumio Kishida este prim-ministrul Japoniei; a preluat funcția după ce a câștigat alegerile pentru conducerea Partidului Liberal Democrat în 2021. Partidul Liberal Democrat, un partid conservator, a fost partidul dominant în țară din anii 1950, adesea numit Sistemul din 1955.

Influențat istoric de dreptul chinez, sistemul juridic japonez s-a dezvoltat independent în perioada Edo prin texte precum Kujikata Osadamegaki. Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, sistemul judiciar a fost în mare parte bazat pe dreptul civil european, în special cel german. În 1896, Japonia a stabilit un cod civil bazat pe Bürgerliches Gesetzbuch german, care rămâne în vigoare cu modificări postbelice. Constituția Japoniei, adoptată în 1947, este cea mai veche constituție nemodificată din lume. Dreptul statutar își are originea în legislativ, iar constituția cere ca împăratul să promulge legislația adoptată de Dietă fără a-i conferi puterea de a se opune legislației. Corpul principal al dreptului statutar japonez se numește Cele Șase Coduri. Sistemul judiciar al Japoniei este împărțit în patru niveluri de bază: Curtea Supremă și trei niveluri de instanțe inferioare.

Organizare administrativ-teritorială

Articol principal: Prefecturile Japoniei.

Japonia este o țară insulară, fiind alcătuită din aproximativ 3000 de insule, dintre care cele mai mari (de la nord la sud) sunt: Hokkaido, Honshu, Shikoku și Kyushu. Japonia are un relief muntos, aproximativ 80% din suprafață este ocupată de munți cu vârfuri înalte, uneori depășind 3000 metri, fiind înconjurați de văi adânci, care formau în trecut bariere împotriva cotropitorilor.

Harta Japoniei, cu prefecturile numerotate conform ISO 3166-2:JP.

Administrativ, Japonia se împarte în următoarele 47 de prefecturi, care împreună formează așa numitul sistem todofuken (都道府県, todōfuken^?):

1. Hokkaido 2. Aomori 3. Iwate 4. Miyagi 5. Akita 6. Yamagata 7. Fukushima 8. Ibaraki 9. Tochigi 10. Gunma 11. Saitama 12. Chiba 13. Tokyo 14. Kanagawa 15. Niigata 16. Toyama

17. Ishikawa 18. Fukui 19. Yamanashi 20. Nagano 21. Gifu 22. Shizuoka 23. Aichi 24. Mie 25. Shiga 26. Kyoto 27. Osaka 28. Hyogo 29. Nara 30. Wakayama 31. Tottori 32. Shimane

33. Okayama 34. Hiroshima 35. Yamaguchi 36. Tokushima 37. Kagawa 38. Ehime 39. Kochi 40. Fukuoka 41. Saga 42. Nagasaki 43. Kumamoto 44. Oita 45. Miyazaki 46. Kagoshima 47. Okinawa

Prefecturile sunt, mai departe, împărțite în municipii (市, shi^?), orașe (町, machi^?) și sate (村, mura^?). Unele prefecturi, cum ar fi Hokkaido, sunt divizate în subprefecturi (支庁, shichō^?). Municipiile mai mari sunt împărțite în sectoare (区, ku^?), și tot în sectoare (23 la număr) este divizată porțiunea de est a zonei metropolitane Tokyo. În zonele rurale mai există o diviziune administrativă, gun (郡, gun^?).

Relații externe

Japonia este membră atât a G7, cât și a G20.

Stat membru al Națiunilor Unite din 1956, Japonia este una dintre cele patru țări G4 care urmăresc reformarea Consiliului de Securitate. Japonia este membră a G7, APEC și „ASEAN Plus Three” și participă la Summitul Asia de Est. Este al cincilea cel mai mare donator de asistență oficială pentru dezvoltare din lume, donând 9,2 miliarde de dolari în 2014. În 2024, Japonia avea a patra cea mai mare rețea diplomatică din lume.

Japonia are relații economice și militare strânse cu Statele Unite, cu care menține o alianță de securitate. Statele Unite reprezintă o piață majoră pentru exporturile japoneze și o sursă importantă de importuri japoneze și sunt angajate să apere țara, având baze militare în Japonia. În 2016, Japonia a anunțat viziunea Indo-Pacific liber și deschis, care conturează politicile sale regionale. Japonia este, de asemenea, membră a Dialogului de Securitate Cvadrilateral („Quad”), un dialog multilateral de securitate reformat în 2017, care urmărește să limiteze influența chineză în regiunea Indo-Pacific, alături de Statele Unite, Australia și India.

Japonia este implicată în mai multe dispute teritoriale cu vecinii săi. Japonia contestă controlul Rusiei asupra Insulelor Kurile de Sud, care au fost ocupate de Uniunea Sovietică în 1945. Controlul Coreei de Sud asupra stâncilor Liancourt este recunoscut, dar nu acceptat, deoarece acestea sunt revendicate de Japonia. Japonia are relații tensionate cu China și Taiwanul în privința Insulelor Senkaku și a statutului Okinotorishima.

Armata

Articol principal: Forțele de auto-apărare ale Japoniei.

Distrugător de clasă JMSDF Kongō.

Japonia este a doua cea mai bine clasată țară asiatică în Indexul Global al Păcii din 2022, după Singapore. În 2022, Japonia a cheltuit 1,1% din PIB-ul său total pentru bugetul de apărare și a menținut al zecelea cel mai mare buget militar din lume. Armata țării (Forțele de Autoapărare ale Japoniei) este restricționată de Articolul 9 al Constituției Japoniei, care renunță la dreptul Japoniei de a declara război sau de a folosi forța militară în disputele internaționale. Armata este guvernată de Ministerul Apărării și constă în principal din Forța Terestră de Autoapărare a Japoniei, Forța Maritimă de Autoapărare a Japoniei și Forța Aeriană de Autoapărare a Japoniei. Desfășurarea trupelor în Irak și Afganistan a marcat prima utilizare în străinătate a armatei Japoniei de la Al Doilea Război Mondial.

Guvernul Japoniei a făcut schimbări în politica sa de securitate, care includ înființarea Consiliului Național de Securitate, adoptarea Strategiei Naționale de Securitate și dezvoltarea Ghidurilor Programului Național de Apărare. În mai 2014, prim-ministrul Shinzo Abe a declarat că Japonia dorește să renunțe la pasivitatea pe care a menținut-o de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și să-și asume mai multă responsabilitate pentru securitatea regională. În decembrie 2022, prim-ministrul Fumio Kishida a confirmat această tendință, instruind guvernul să crească cheltuielile cu 65% până în 2027. Tensiunile recente, în special cu Coreea de Nord și China, au reaprins dezbaterea cu privire la statutul JSDF și relația acestuia cu societatea japoneză.

Aplicarea legii

Sediul Departamentului de Poliție Metropolitană din Tokyo.

Securitatea internă în Japonia este asigurată în principal de departamentele de poliție prefecturale, sub supravegherea Agenției Naționale de Poliție. Ca organ central de coordonare pentru departamentele de poliție prefecturale, Agenția Națională de Poliție este administrată de Comisia Națională pentru Siguranță Publică. Echipa Specială de Asalt este alcătuită din unități tactice naționale de combatere a terorismului care cooperează cu echipele teritoriale de combatere a armelor de foc și echipele de combatere a terorismului NBC (nuclear, biologic, chimic). Garda de Coastă a Japoniei protejează apele teritoriale din jurul Japoniei și utilizează măsuri de supraveghere și control împotriva contrabandei, criminalității de mediu marin, braconajului, pirateriei, navelor de spionaj, vaselor străine de pescuit neautorizate și imigrației ilegale.

Legea de Control al Posesiei Armelor de Foc și Săbiilor reglementează strict deținerea civilă a armelor de foc, săbiilor și altor arme. Conform Oficiului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate, printre statele membre ale ONU care raportează statistici, începând cu 2018, ratele de incidență ale crimelor violente, cum ar fi omorul, răpirea, violența sexuală și jafurile, sunt foarte scăzute în Japonia.

Drepturile omului

Japonia a fost criticată pentru că nu a permis căsătoriile între persoane de același sex, în ciuda faptului că majoritatea japonezilor susțin egalitatea căsătoriei. Este cea mai puțin dezvoltată dintre țările G7 în ceea ce privește egalitatea LGBT. Japonia interzice legal discriminarea rasială și religioasă conform constituției sale. Japonia este, de asemenea, semnatară a Convenției internaționale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, în timp ce se confruntă cu critici pentru profilarea rasială de către poliție. Japonia menține pedeapsa capitală.

Economie

Articol principal: Economia Japoniei.

Zgârie-nori din Nakanoshima, Osaka; un important centru financiar din Japonia.

Japonia are a patra cea mai mare economie din lume după PIB-ul nominal, după Statele Unite, China și Germania, și a patra cea mai mare economie după PPC. Începând cu 2021, forța de muncă a Japoniei este a opta ca mărime din lume, constând din peste 68,6 milioane de lucrători. În 2022, Japonia avea o rată scăzută a șomajului, de aproximativ 2,6%. Rata sărăciei este a doua cea mai ridicată dintre țările G7 și depășește 15,7% din populație. Japonia are cel mai mare raport dintre datoria publică și PIB dintre economiile avansate, cu o datorie națională estimată la 248% din PIB în 2022. Yenul japonez este a treia cea mai mare monedă de rezervă din lume, după dolarul american și euro.

În 2022, Japonia a fost al cincilea cel mai mare exportator și al patrulea cel mai mare importator din lume. Exporturile sale au reprezentat 18,2% din PIB-ul total în 2021. În 2022, principalele piețe de export ale Japoniei erau China (23,9%, inclusiv Hong Kong) și Statele Unite (18,5%). Principalele exporturi ale Japoniei sunt vehiculele cu motor, produsele din fier și oțel, semiconductoarele și piesele auto. Principalele piețe de import ale Japoniei în 2022 erau China (21,1%), Statele Unite (9,9%) și Australia (9,8%). Principalele importuri ale Japoniei sunt mașinile și echipamentele, combustibilii fosili, produsele alimentare, produsele chimice și materiile prime pentru industriile sale.

Varianta japoneză a capitalismului are multe caracteristici distincte: întreprinderile keiretsu sunt influente, iar angajarea pe viață și avansarea în carieră pe baza vechimii sunt comune în mediul de lucru japonez. Japonia are un sector cooperativ mare, cu trei dintre cele mai mari zece cooperative din lume, inclusiv cea mai mare cooperativă de consum și cea mai mare cooperativă agricolă din 2018. Se clasează pe locuri înalte pentru competitivitate și libertate economică. Japonia s-a clasat pe locul șase în Raportul Global al Competitivității din 2019. A atras 31,9 milioane de turiști internaționali în 2019 și a fost pe locul unsprezece în lume în 2019 pentru turismul receptor. Raportul privind Competitivitatea în Turism și Călătorii din 2021 a clasat Japonia pe primul loc în lume din 117 țări. Veniturile sale din turismul internațional în 2019 au fost de 46,1 miliarde de dolari.

Agricultura și pescuitul

Un camp de orez din Aizu, Prefectura Fukushima

Sectorul agricol japonez reprezenta aproximativ 1,2% din PIB-ul total al țării în 2018. Doar 11,5% din terenul Japoniei este potrivit pentru cultivare. Din cauza acestei lipse de teren arabil, se folosește un sistem de terase pentru a cultiva în zone mici. Acest lucru duce la unul dintre cele mai ridicate niveluri de randament al culturilor pe unitate de suprafață din lume, cu o rată de autosuficiență agricolă de aproximativ 50% în 2018. Micul sector agricol al Japoniei este foarte subvenționat și protejat. Există o îngrijorare crescândă cu privire la agricultură, deoarece fermierii îmbătrânesc și întâmpină dificultăți în găsirea de succesori.

Japonia s-a clasat pe locul șapte în lume în ceea ce privește tonajul de pește capturat și a prins 3.167.610 de tone metrice de pește în 2016, în scădere față de media anuală de 4.000.000 de tone în deceniul precedent. Japonia menține una dintre cele mai mari flote de pescuit din lume și reprezintă aproape 15% din captura globală, ceea ce a generat critici că pescuitul japonez duce la epuizarea stocurilor de pește, cum ar fi tonul. Japonia a stârnit controverse susținând vânătoarea comercială de balene.

Industrie și servicii

„RAV4” produs de Toyota. Japonia este al treilea cel mai mare producător de autovehicule din lume.

Japonia are o capacitate industrială mare și găzduiește unii dintre cei mai mari și mai avansați producători de vehicule, mașini-unelte, oțel și metale neferoase, nave, substanțe chimice, textile și alimente procesate. Sectorul industrial al Japoniei reprezintă aproximativ 27,5% din PIB-ul său. Producția industrială a țării este a treia cea mai mare din lume începând cu 2019.

Japonia este al treilea cel mai mare producător de automobile din lume în 2022 și găzduiește Toyota, cea mai mare companie de automobile din lume după producția de vehicule. Industria japoneză de construcții navale se confruntă cu o concurență tot mai mare din partea vecinilor săi est-asiatici, Coreea de Sud și China; o inițiativă guvernamentală din 2020 a identificat acest sector ca un obiectiv pentru creșterea exporturilor.

Sectorul serviciilor din Japonia reprezintă aproximativ 69,5% din producția economică totală începând cu 2021. Băncile, comerțul cu amănuntul, transporturile și telecomunicațiile sunt toate industrii majore, cu companii precum Toyota, Mitsubishi UFJ, NTT, Aeon, SoftBank, Hitachi și Itochu, enumerate printre cele mai mari din lume.

Știință și tehnologie

Modulul de experimente japoneze (Kibō) de la Stația Spațială Internațională.

Raportat la produsul intern brut, bugetul de cercetare și dezvoltare al Japoniei este al doilea cel mai mare din lume, cu 867.000 de cercetători împărțind un buget de 19 trilioane de yeni în 2017. Țara a produs douăzeci și doi de laureați ai Premiului Nobel în fizică, chimie sau medicină și trei medaliați Fields.

Japonia este lider mondial în producția și utilizarea roboților, furnizând 45% din totalul mondial în 2020, în scădere de la 55% în 2017. Japonia are al doilea cel mai mare număr de cercetători în știință și tehnologie per capita din lume, cu 14 la 1000 de angajați.

Odată considerată cea mai puternică din lume, industria japoneză de electronice de consum este în declin din cauza concurenței regionale din țările vecine din Asia de Est, cum ar fi Coreea de Sud și China. Cu toate acestea, sectorul jocurilor video din Japonia rămâne o industrie majoră. În 2014, piața de jocuri video de consum din Japonia a înregistrat venituri de 9,6 miliarde de dolari, dintre care 5,8 miliarde au provenit din jocurile pe mobil. Până în 2015, Japonia a devenit a patra cea mai mare piață de jocuri pentru PC din lume, după China, Statele Unite și Coreea de Sud.

Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială este agenția spațială națională a Japoniei; desfășoară cercetări în domeniul spațial, planetar și aeronautic și conduce dezvoltarea de rachete și sateliți. Este participantă la Stația Spațială Internațională: Modulul Experimental Japonez (Kibō) a fost adăugat la stație în timpul zborurilor de asamblare ale Navetei Spațiale în 2008. Sonda spațială Akatsuki a fost lansată în 2010 și a ajuns pe orbita planetei Venus în 2015. Planurile Japoniei în explorarea spațială includ construirea unei baze lunare și trimiterea de astronauți pe Lună până în 2030. În 2007, Japonia a lansat exploratorul lunar SELENE (Exploratorul Selenologic și Ingineresc) de la Centrul Spațial Tanegashima. Cea mai mare misiune lunară de la programul Apollo, scopul său a fost să adune date despre originea și evoluția Lunii. Exploratorul a intrat pe o orbită lunară pe 4 octombrie 2007 și a fost deliberat prăbușit pe Lună pe 11 iunie 2009.

Infrastructură

Transport

Japan Airlines, transportatorul de pavilion al Japoniei.

Japonia a investit masiv în infrastructura de transport începând cu anii 1990. Țara are aproximativ 1.200.000 de kilometri (750.000 de mile) de drumuri, dintre care 1.000.000 de kilometri (620.000 de mile) sunt drumuri de orașe, localități și sate, 130.000 de kilometri (81.000 de mile) sunt drumuri prefecturale, 54.736 de kilometri (34.011 de mile) sunt autostrăzi naționale generale, iar 7641 de kilometri (4748 de mile) sunt autostrăzi naționale expres în 2017.

Din momentul privatizării în 1987, zeci de companii feroviare japoneze concurează în piețele regionale și locale de transport de pasageri; printre cele mai importante companii se numără cele șapte întreprinderi JR, Kintetsu, Seibu Railway și Keio Corporation. Trenurile de mare viteză Shinkansen (trenuri-buletin) care leagă marile orașe sunt cunoscute pentru siguranța și punctualitatea lor.

În Japonia există 175 de aeroporturi în 2021. Cel mai mare aeroport intern, Aeroportul Handan din Tōkyō, a fost al doilea cel mai aglomerat aeroport din Asia în 2019. Hub-urile superport Keihin și Hanshin se numără printre cele mai mari din lume, cu 7,98 și respectiv 5,22 milioane de TEU în 2017.

Transportul feroviar

Cele mai mari patru insule ale Japoniei, Honshu, Hokkaido, Kyushu și Shikoku sunt acoperite de o vastă rețea de căi ferate. Trenurile sunt o modalitate foarte convenabilă pentru vizitatori de a călători în jurul Japoniei. Circa 70 la suta din rețeaua de căi ferate japoneze este deținută și operată de către Căile Ferate Japoneze (JR), în timp ce restul de 30 la sută aparține zecilor de companii private de cale ferată fondate fie de guverne regionale, fie de societăți private în colaborare cu guvernele regionale, în special în jurul zonelor metropolitane. În Japonia, căile ferate reprezintă principalul mijloc de transport folosit de călători, în special pentru transportul în masă și pentru transportul de mare viteză între marile orașe, precum și pentru transportul care face legătura între zonele metropolitane.

Trenurile japoneze sunt renumite pentru că ajung întotdeauna în timpul prevăzut. Cinci stații (Shinjuku, Ikebukuro, Shibuya, Umeda și Yokohama) au fiecare în medie 2 milioane de călători pe zi, Japonia fiind țara cu cel mai mare grad de folosire a căilor ferate pe cap de locuitor din lume. Lungimea totală a rețelei de căi ferate este de 23.670,7 km din care 2.893,1 km de rețea în totalitate electrificată cu ecartament normal de 1 435 mm 89,8 km cu ecartament îngust de 1 372 mm. Restul de of 20.656,8 km cu ecartament de 1 067 mm și 40 km cu ecartament de 762 mm sunt de asemenea electrificate.

Majoritatea locuitorilor Japoniei călătoreau pe jos până în ultima parte a secolului XIX. Prima cale ferată a fost construită între Tokyo și Yokohama în 1872. În momentul de față, Japonia are una dintre cele mai dezvoltate rețele de transport din lume.

Energie

Parte a parcului eolian Seto Hill.

Începând cu 2019, 37,1% din energia produsă în Japonia provenea din petrol, 25,1% din cărbune, 22,4% din gaze naturale, 3,5% din energie hidroelectrică și 2,8% din energie nucleară, printre alte surse. Energia nucleară a scăzut de la 11,2% în 2010. Până în mai 2012, toate centralele nucleare ale țării au fost oprite din funcțiune din cauza opoziției continue din partea publicului, urmând dezastrului nuclear de la Fukushima Daiichi în martie 2011, cu toate că oficialii guvernamentali au continuat să încerce să influențeze opinia publică în favoarea repornirii unora dintre ele. Centrala nucleară Sendai a fost repornită în 2015, iar de atunci au fost repornite și alte centrale nucleare. Japonia nu deține rezerve interne semnificative și depinde în mare măsură de energia importată. Prin urmare, țara și-a propus să își diversifice sursele și să mențină niveluri ridicate de eficiență energetică.

Alimentare cu apă și canalizare

Responsabilitatea pentru sectorul apei și igienei este împărțită între mai multe ministere în Japonia: Ministerul Sănătății, Muncii și Asistenței Sociale, responsabil pentru alimentarea cu apă destinată consumului intern; Ministerul Terenurilor, Infrastructurii, Transporturilor și Turismului, responsabil pentru dezvoltarea resurselor de apă și igienă; Ministerul Mediului, responsabil pentru calitatea apei ambiantale și conservarea mediului; și Ministerul Afacerilor Interne și Comunicațiilor, responsabil cu evaluarea performanțelor utilităților. Accesul la o sursă îmbunătățită de apă este universal în Japonia. Aproximativ 98% din populație primește alimentare cu apă prin rețele publice.

Turism

După numărul de vizitatori străini, Japonia este a 16-a țară destinație din lume și a 5-a din Asia. În 2015 peste 19 milioane de turiști străini au vizitat Japonia, devenind primul an când numărul de turiști străini care vizitează Japonia a depășit numărul de turiști japonezi care vizitează țări străine. Principalele țări surse de turiști străini sunt China, Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong și SUA.

Japonia este cea mai populară destinație pentru călătorii externe pentru coreenii de sud și taiwanezi. În ultimii ani, Japonia a devenit destinație turistică de iarnă pentru mulți vizitatori din țările învecinate și australieni, care merg de exemplu la schiat la Niseko în Hokkaidō. Cele mai vizitate orașe sunt Tokyo și Yokohama.

Demografie

Articol principal: Demografia Japoniei.

Vedere din Tokyo din vârful Tokyo Skytree. Zona Mare Tokyo este clasată drept cea mai populată zonă metropolitană din lume.

Japonia are o populație de aproape 125 de milioane de locuitori, dintre care aproape 122 de milioane sunt cetățeni japonezi (estimări din 2022). O mică parte din populație este reprezentată de rezidenți străini. Japonia este țara cu cea mai rapidă îmbătrânire a populației și cea mai mare proporție de cetățeni în vârstă din lume, aceștia reprezentând o treime din populația totală. Aceasta este rezultatul unui baby boom post-Al Doilea Război Mondial, urmat de o creștere a speranței de viață și o scădere a ratei natalității. Japonia are o rată totală de fertilitate de 1,4, sub rata de înlocuire de 2,1, fiind printre cele mai scăzute din lume, și o vârstă mediană de 48,4 ani, cea mai mare din lume. Începând cu 2020, peste 28,7% din populație are peste 65 de ani, adică mai mult de un sfert din populația Japoniei. Având în vedere că un număr tot mai mare de tineri japonezi nu se căsătoresc sau nu au copii, se estimează că populația Japoniei va scădea la aproximativ 88 de milioane până în 2065.

Schimbările în structura demografică au creat mai multe probleme sociale, în special o scădere a populației active și o creștere a costurilor pentru beneficiile securității sociale. Guvernul Japoniei proiectează că va exista aproape o persoană vârstnică pentru fiecare persoană în vârstă de muncă până în 2060. Imigrația și stimulentele pentru naștere sunt uneori sugerate ca soluții pentru a aduce muncitori mai tineri pentru a susține populația în vârstă a țării. Pe 1 aprilie 2019, legea revizuită privind imigrația a fost promulgată în Japonia, protejând drepturile lucrătorilor străini pentru a ajuta la reducerea deficitului de muncă în anumite sectoare.

În 2022, 92% din populația totală a Japoniei locuia în orașe. Capitala Tokyo are o populație de 13,9 milioane de locuitori în 2022 și face parte din Zona Metropolitană Mare Tokyo, cea mai mare zonă metropolitană din lume, cu 38.140.000 de locuitori în 2016. Japonia este o societate etnic și cultural omogenă, japonezii constituind 98,1% din populația țării. Grupurile etnice minoritare din țară includ popoarele indigene Ainu și Ryukyuan. Zainichi coreeni, chinezi, filipinezi, brazilieni în mare parte de origine japoneză și peruvieni în mare parte de origine japoneză sunt printre celelalte grupuri minoritare mici din Japonia. Burakumin constituie o minoritate socială.

Limbă

Articol principal: Limba japoneză.

Semne stradale.

Limba japoneză este limba națională de facto a Japoniei și limba principală vorbită și scrisă de majoritatea oamenilor din țară. Scrierea japoneză folosește kanji (caractere chinezești) și două seturi de kana (sillabarii bazate pe scriere cursivă și radicali utilizați de kanji), precum și alfabetul latin și cifrele arabe. Engleza a avut un rol major în Japonia ca limbă de afaceri și limbă de legătură internațională. Ca rezultat, prevalența limbii engleze în sistemul educațional a crescut, clasele de engleză devenind obligatorii la toate nivelele sistemului școlar japonez până în 2020. Limbajul semnelor japonez (Japanese Sign Language) este principala limbă de semne utilizată în Japonia și a câștigat o recunoaștere oficială parțială, dar utilizarea sa a fost împiedicată în mod istoric de politici discriminatorii și de lipsa de sprijin educațional.

În afară de japoneză, limbile Ryukyuan (Amami, Kunigami, Okinawan, Miyako, Yaeyama, Yonaguni), parte din familia de limbi Japonice, sunt vorbite în lanțul insulelor Ryukyu. Puțini copii învață aceste limbi, dar guvernele locale au încercat să crească conștientizarea asupra limbilor tradiționale. Limba Ainu, care este o limbă izolată, este în declin, cu doar câțiva vorbitori nativi rămași până în 2014. În plus, mai multe alte limbi sunt învățate și folosite de minoritățile etnice, comunitățile de imigranți și un număr în creștere de studenți străini, cum ar fi coreeana (inclusiv un dialect distinct Zainichi Korean), chineza și portugheza.

Religie

Sala de Aur (sec. VIII) a templului budist Toshodaiji, inclus în patrimoniul cultural mondial UNESCO ca parte a complexului „Monumente istorice ale Narei antice”

Principalele religii din Japonia sunt budismul și șintoismul. Totuși, majoritatea japonezilor nu sunt adepții unei singure religii, ci încorporează în viața lor de zi cu zi caracteristici din ambele religii, într-un proces numit sincretism. Învățăturile budiste și șintoiste sunt adânc încorporate în viața zilnică din Japonia. În general, este dificil pentru cei necunoscători să separe religia „adevărată” japoneză de superstițiile și ritualurile de zi cu zi, iar majoritatea japonezilor nu își pun problema să le separe.

Creștinismul din Japonia are o tradiție din secolul al XVII-lea, cu perioade de persecuție și interdicție.

Unele studii au sugerat faptul că doar 30% din populația Japoniei se consideră ca aparținând unei religii. Potrivit unui studiu din 2000 condus de ziarul Yomiuri Shimbun, 76,6% din japonezii chestionați au declarat că nu cred într-o anumită religie. Un studiu de Yomiuri Shimbun, din 2005 a arătat că 72% din japonezi nu au nicio afiliere religioasă, 25% cred în religie și doar 20% au spus că practică o religie. Potrivit lui Steve Heine (2011), mai puțin de 15% dintre japonezi cred în Dumnezeu.

Într-un alt studiu, studenții din Universității Tokio au fost rugați să-și numească religiile. Răspunsurile au fost după cum urmează: budiști 50; creștini 60; atei 1.500, agnostici 3.000.

Educație

Articol principal: Educația în Japonia.

Studenții sărbătoresc după anunțarea rezultatelor examenelor de admitere la Universitatea din Tokyo.

Din Legea Fundamentală a Educației din 1947, educația obligatorie în Japonia cuprinde școala primară și gimnazială, care durează în total nouă ani. Aproape toți copiii își continuă educația la o școală superioară de trei ani.

Universitatea de top din țară este Universitatea din Tokyo. Începând din aprilie 2016, diverse școli au început anul academic cu școala primară și gimnazială integrate într-un program de nouă ani de învățământ obligatoriu; MEXT (Ministerul Educației, Culturii, Sportului, Științei și Tehnologiei) planifică ca această abordare să fie adoptată la nivel național.

Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (PISA), coordonat de OECD, clasează cunoștințele și abilitățile japonezilor de 15 ani pe locul trei în lume. Japonia se numără printre țările OECD cu cele mai bune performanțe în domeniul literaturii de citire, matematicii și științelor, cu un scor mediu al elevilor de 520, și are una dintre cele mai bine educate forțe de muncă din lume printre țările OECD. Aproximativ 3,1% din PIB-ul total al țării a fost cheltuit pe educație în 2018, sub media OECD de 4,9%.

În 2021, Japonia s-a clasat pe locul trei pentru procentul de persoane cu vârsta între 25 și 64 de ani care au obținut educație terțiară, cu 55,6%. Aproximativ 65% din japonezii cu vârsta între 25 și 34 de ani au o formă de calificare educațională terțiară, cu 34,2% dintre aceștia deținând o diplomă de licență, al doilea cel mai mare procent din OECD după Coreea de Sud.

Femeile japoneze sunt mai bine educate decât bărbații: 59% dintre femei dețin o diplomă universitară, în comparație cu 52% dintre bărbați.

Sănătate

Spitalul Universitar Fujita este cel mai mare spital didactic din Japonia.

Îngrijirea sănătății în Japonia este furnizată de guvernele naționale și locale. Plata pentru serviciile medicale personale se realizează printr-un sistem universal de asigurare de sănătate care oferă o relativă egalitate în acces, cu tarife stabilite de un comitet guvernamental. Persoanele fără asigurare prin angajatori pot participa la un program național de asigurare de sănătate administrat de guvernele locale.

Începând din 1973, toate persoanele în vârstă sunt acoperite de asigurare sponsorizată de guvern.

Japonia a cheltuit 10,9% din PIB-ul său total pentru sănătate în 2020. În același an, speranța de viață globală în Japonia la naștere a fost de 84,62 de ani (81,64 de ani pentru bărbați și 87,74 de ani pentru femei), cea mai ridicată din lume, iar rata sa de mortalitate infantilă a fost foarte scăzută (2 la 1.000 de nașteri vii).

Din 1981, principalul cauză de deces în Japonia este cancerul, care a reprezentat 27% din totalul deceselor în 2018, urmat de bolile cardiovasculare, care au dus la 15% din decese. Japonia are una dintre cele mai ridicate rate de sinucidere din lume, considerată o problemă socială majoră. O altă problemă semnificativă de sănătate publică este fumatul în rândul bărbaților japonezi.

Cu toate acestea, Japonia are cea mai scăzută rată a bolilor de inimă din OECD și cel mai mic nivel de demență din țările dezvoltate.

Cultură

O dansatoare tradițională japoneză

Articol principal: Cultura japoneză.

Cultura japoneză contemporană combină influențe din Asia, Europa și America de Nord. Artele tradiționale japoneze includ meșteșuguri precum ceramică, textile, obiecte lacuite, săbii și păpuși; spectacole de bunraku, kabuki, noh, dans și rakugo; și alte practici cum ar fi ceremonia ceaiului, ikebana, arte marțiale, caligrafia, origami, băile termale onsen, Geisha și jocuri. Japonia are un sistem dezvoltat pentru protecția și promovarea atât a proprietăților culturale tangibile, cât și intangibile și a Tezaurului Național. Douăzeci și două de situri au fost înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, dintre care optsprezece au semnificație culturală. Japonia este considerată o superputere culturală.

Patrimoniu mondial

Articol principal: Lista de locuri din Partimoniul Mondial din Japonia.

Între 1993-2013 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 17 obiective culturale sau naturale din Japonia.

Artă și arhitectură

Gravura în lemn ukiyo-e a lui Hokusai din secolul al XIX-lea.

Grădina Ritsurin, una dintre cele mai faimoase grădini din Japonia

Istoria picturii japoneze prezintă o sinteză și o competiție între estetica nativă japoneză și ideile importate. Interacțiunea dintre arta japoneză și cea europeană a fost semnificativă: de exemplu, gravurile ukiyo-e, care au început să fie exportate în secolul al XIX-lea în mișcarea cunoscută sub numele de Japonism, au avut o influență semnificativă asupra dezvoltării artei moderne în Occident, în special în post-impresionism.

Arhitectura japoneză este o combinație de influențe locale și străine. Ea este tradițional caracterizată de structuri din lemn sau tencuială de lut, ușor ridicate deasupra solului, cu acoperișuri din țiglă sau paie. Casele tradiționale și multe clădiri de temple folosesc tatami-uri și uși glisante care estompează distincția între camere și spațiul interior și exterior. Din secolul al XIX-lea, Japonia a integrat multă din arhitectura modernă occidentală în construcție și design. Abia după Al Doilea Război Mondial arhitecții japonezi au făcut o impresie puternică în scenă internațională, în primul rând prin lucrările unor arhitecți precum Kenzō Tange, și apoi cu mișcări precum Metabolismul.

Literatură și filozofie

Ilustrație din secolul al XII-lea din Povestea lui Genji, o comoară națională.

Cele mai vechi lucrări ale literaturii japoneze includ cronicele Kojiki și Nihon Shoki și antologia de poezie Man'yōshū, toate din secolul al VIII-lea și scrise în caractere chinezești. În perioada Heian timpurie, s-a dezvoltat sistemul de fonograme cunoscut sub numele de kana (hiragana și katakana). Povestea Tăietorului de bambus este considerată cea mai veche narativă japoneză existentă. Descrierea vieții curții este prezentată în Cărțulia de pernă de Sei Shōnagon, în timp ce Povestea lui Genji de Murasaki Shikibu este adesea descrisă ca primul roman din lume.

În perioada Edo, clasa chōnin ("oamenii orașului") a depășit aristocrația samurailor ca producători și consumatori de literatură. Popularitatea operelor lui Saikaku, de exemplu, reflectă această schimbare în public și autoritate, în timp ce Bashō a revitalizat tradiția poetică a Kokinshū cu haikai-ul său (haiku) și a scris jurnalul poetic de călătorie Oku no Hosomichi. Perioada Meiji a marcat declinul formelor literare tradiționale, odată cu integrarea influențelor occidentale în literatura japoneză. Natsume Sōseki și Mori Ōgai au fost romancieri semnificativi în primele decenii ale secolului al XX-lea, urmați de Ryūnosuke Akutagawa, Jun'ichirō Tanizaki, Kafū Nagai și, mai recent, Haruki Murakami și Kenji Nakagami. Japonia are doi autori laureați ai Premiului Nobel – Yasunari Kawabata (1968) și Kenzaburō Ōe (1994).

Filozofia japoneză a fost istoric o combinație de elemente străine, în special chinezești și occidentale, și elemente unice japoneze. În formele sale literare, filozofia japoneză a început acum aproximativ paisprezece secole. Idealurile confucianiste rămân evidente în conceptul japonez despre societate și sine, în organizarea guvernului și în structura societății. Budismul a avut un impact profund asupra psihologiei, metafizicii și esteticii japoneze.

Arta spectacolului

Spectacol Noh la un altar Shinto.

Muzica japoneză este eclectică și diversă. Multe instrumente, precum koto, au fost introduse în secolele al IX-lea și al X-lea. Muzica populară tradițională, cu instrumentul asemănător chitarei shamisen, datează din secolul al XVI-lea. Muzica clasică occidentală, introdusă la sfârșitul secolului al XIX-lea, formează o parte integrală a culturii japoneze. Kumi-daiko (ensemble de tobe) s-a dezvoltat în Japonia de după război și a devenit foarte popular în America de Nord. Muzica populară din Japonia de după război a fost puternic influențată de tendințele americane și europene, ceea ce a dus la evoluția J-pop-ului. Karaoke-ul este o activitate culturală semnificativă.

Cele patru teatre tradiționale japoneze sunt noh, kyōgen, kabuki și bunraku. Noh este una dintre cele mai vechi tradiții teatrale continue din lume.

Media

Conform sondajului NHK din 2015 privind vizionarea televiziunii în Japonia, 79% dintre japonezi urmăresc televiziunea zilnic. Dramaturgiile japoneze de televiziune sunt vizionate atât în Japonia, cât și în întreaga lume. Multe francize media japoneze au dobândit o popularitate globală considerabilă și se numără printre cele mai profitabile francize media din lume. Ziarele japoneze se numără printre cele mai răspândite din lume în 2016.

Japonia are una dintre cele mai vechi și mai mari industrii de film din lume. Filmul Godzilla al lui Ishirō Honda a devenit un icon internațional al Japoniei și a generat întreaga subgen de filme kaiju, precum și cea mai longevivă franciză de film din istorie. Benzile desenate japoneze, cunoscute sub numele de manga, s-au dezvoltat în a doua jumătate a secolului al XX-lea și au devenit populare la nivel mondial. Un număr mare de serii manga au devenit unele dintre cele mai bine vândute serii de benzi desenate din toate timpurile, rivalizând cu industria americană de benzi desenate. Filmele animate și serialele de televiziune japoneze, cunoscute sub numele de anime, au fost puternic influențate de manga japoneză și au devenit extrem de populare la nivel global.

Gastronomie

Articol principal: Bucătărie japoneză.

O farfurie de nigiri-sushi.

Ingredientele principale ale bucătăriei japoneze tradiționale sunt: peștele și alte produse marine, zarzavaturile și orezul. Peștele este deseori servit crud, ceea ce necesită ca el să fie foarte proaspăt și să fie tăiat cu un cuțit bine ascuțit. Abundența produselor marine în apele care înconjoară Japonia și religia budistă (care este împotriva uciderii animalelor) au făcut ca japonezii să folosească carne, produse lactate, grăsimi animale etc. în mod mai redus.

Condimentele principale sunt produse din soia (sosul soia și miso - pastă de fasole soia - sau orez (sake, oțet din orez, mirin- un sake dulce). Pentru a menține gustul original al ingredientelor, bucătăria japoneză nu prea folosește condimente iuți, ci mai mult plante aromatice sau wasabi (hrean japonez), yuzu, ghimbir, myōga (tot un fel de ghimbir), kinome (lujeri ai plantei sanshō (Zanthoxylum piperitum) sau semințe uscate și măcinate ale aceleiași plante sanshō.

Există trei feluri de mâncăruri japoneze tradiționale (meniu complet) care se servesc tot anul (deci nu de sărbători): honzen ryōri (servită la banchete oficiale), chakaiseki ryōri (servite uneori înaintea ceremoniei ceaiului), și kaiseki ryōri (servite la petreceri sau la restaurantele ryōtei- restaurante care servesc numai mâncăruri japoneze). Alte tipuri de mâncăruri sunt osechi ryōri (servite de Anul Nou) sau shōjin ryōri (mâncăruri budiste vegetariene).

Muzică

Articol principal: Muzică japoneză.

Odată cu mijlocul secolului al XIX-lea au început să prevaleze influențele vestice, cea americană devenind dominantă după cel de-al Doilea Război Mondial (1945). Aceste influențe sunt vizibile în cultura populară japoneză contemporană, care combină influențele asiatice, europene și, începând cu 1950, americane. Deopotrivă, în țară sau în străinătate, japonezii au cucerit recunoașterea internațională în domeniul modei, cinematografiei, literaturii, al programelor de televiziune, al jocurilor video sau pe computer, dar și al muzicii. Muzica japoneză este de două feluri: muzica tradițională și modernă. Muzica japoneză modernă este constituită din două genuri muzicale: J-pop(engleză : Japanese Pop) și J-rock(engleză : Japanese Rock).

Principalele posturi de televiziune din Japonia sunt NHK, ANN, FNN și TXN, prima dintre ele este televiziunea națională japoneză. Aceste posturi de televiziune au regizat filme și seriale care se bucură de succes chiar și pe plan internațional. Postul de televiziune NHK, produce filme și seriale istorice, care poartă denumirea de "Taiga drama". Postul de televiziune Animax este dedicat copiilor și tineretului.

Sport

Articol principal: Sportul în Japonia.

Luptătorii de sumo se formează în jurul arbitrului în timpul ceremoniei de intrare în ring.

Tradițional, sumo este considerat sportul național al Japoniei. Arte marțiale japoneze precum judo și kendo sunt incluse în curriculumul obligatoriu al școlii gimnaziale. Baseball-ul este cel mai popular sport din țară. Liga profesională de top din Japonia, Nippon Professional Baseball (NPB), a fost înființată în 1936. De la înființarea Japan Professional Football League (J.League) în 1992, fotbalul a câștigat o mare popularitate. Țara a co-găzduit Cupa Mondială FIFA din 2002 împreună cu Coreea de Sud. Japonia are una dintre cele mai de succes echipe de fotbal din Asia, câștigând de patru ori Cupa Asiatică și Cupa Mondială Feminină FIFA în 2011. Golf-ul este, de asemenea, popular în Japonia.

În motorsport, producătorii auto japonezi au avut succes în multiple categorii, obținând titluri și victorii în serii precum Formula 1, MotoGP și Campionatul Mondial de Raliuri. Pilotii din Japonia au câștigat curse precum Indianapolis 500 și 24 de ore de la Le Mans, au obținut podiumuri în Formula 1, în plus față de succesul în campionatele interne. Super GT este seria națională de curse cea mai populară din Japonia, în timp ce Super Formula este seria internă de top open-wheel. Țara găzduiește curse importante precum Marele Premiu al Japoniei.

Japonia a găzduit Jocurile Olimpice de vară la Tokyo în 1964 și Jocurile Olimpice de iarnă la Sapporo în 1972 și la Nagano în 1998. Țara a fost gazda Campionatului Mondial de Baschet în 2006 și a co-găzduit Campionatul Mondial de Baschet din 2023. Tokyo a găzduit Jocurile Olimpice de vară din 2020 în 2021, făcând din Tokyo primul oraș asiatic care a găzduit de două ori Jocurile Olimpice. Japonia a obținut drepturile de găzduire pentru Campionatul Mondial de Volei Feminin de cinci ori, mai mult decât orice altă țară. Japonia este cea mai de succes țară din Asia în rugby și a găzduit Cupa Mondială de Rugby IRB 2019.

Sărbători naționale

Nume	Data	Comentarii
Anul Nou 元日 (Ganjitsu)	1 ianuarie	Din 1948. Majoritatea locurilor de muncă dau liber angajaților între 29 decembrie și 3 ianuarie.
Ziua Majoratului 成人の日 (Seijin no hi)	A doua zi de luni din ianuarie.	Din 1948, pentru a-i sărbători pe cei care împlinesc 20 de ani (vârsta majoratului în Japonia) în anul respectiv. Inițial a fost sărbătorită pe 15 ianuarie, dar din 2000 este a doua zi de luni a lunii ianuarie.
Ziua Fondării Națiunii 建国記念の日 (Kenkoku kinen no hi)	11 februarie	Din 1966 (sărbătorită prima dată în 1967). Între 1872 și 1948, a fost cunoscută ca Kigen-setsu (紀元節, Kigen-setsu?), ziua în care cf. a holiday "Nihon-shoki"—Împăratul Jimmu a fost întronat în 660 î.H.
Echinoxul De Primăvară 春分の日 (Shunbun no hi)	21 martie	Din 1948. Înainte de 1948, la data echinoxului de primăvară avea loc festivalul Shunki kōrei-sai (春季皇霊祭, Shunki kōrei-sai?).
Ziua Shōwa 昭和の日 (Shōwa no hi)	29 aprilie	Din 2007. Ziua de naștere a fostului împărat Shōwa. După decesul său în 1989, sărbătoarea a fost numită "Ziua Verdeții". În 2007, "Ziua Verdeții" a fost trecută pe data de 4 mai, iar 29 aprilie a fost numită "Ziua Shōwa". Ziua Shōwa este începutul așa-numitei "Golden Week" ("Săptămâna de aur").
Ziua Constituției 憲法記念日 (Kenpō kinenbi)	3 mai	Din 1948 pentru a comemora ziua în care Constituția nouă a intrat în vigoare.
Ziua Verdeții みどりの日 (Midori no hi)	4 mai	Vezi comentariul la "Ziua Shōwa".
Ziua Copiilor こどもの日 (Kodomo no hi)	5 mai	Din 1948. Este ultima zi a "Săptămânii de aur" (vezi comentariul la "Ziua Shōwa").
Ziua Mării 海の日 (Umi no hi)	A treia zi de luni din iulie	Din 1995 (sărbătorită din 1996). Inițial sărbătorită pe data de 20 iulie, a fost schimbată în 2003 în a treia zi de luni din iulie.
Ziua Respectului Față De Cei În Vârstă 敬老の日 (Keirō no hi)	a treia zi de luni din septembrie	Din 1966. Inițial sărbătorită pe data de 15 septembrie ca Old Folks' Day (老人の日, Rōjin no hi?). În 2003, a fost schimbată în a treia zi de luni din septembrie.
Echinoxul De Toamnă 秋分の日 (Shūbun no hi)	Cam 23 septembrie	Din 1948. Înainte de 1948, la data echinoxului de toamnă avea loc festivalul Shūki kōrei-sai (秋季皇霊祭, Shūki kōrei-sai?).
Ziua Educației Fizice 体育の日 (Taiiku no hi)	a doua zi de luni din octombrie	Din 1966. Inițial sărbătorită pe data de 10 octobrie pentru a comemora deschiderea Jocurilor Olimpice de vară din 1964 din Tokio. În 2000 a fost schimbată pe a doua zi de luni a lunii octombrie.
Ziua Culturii 文化の日 (Bunka no hi)	3 noiembrie	Din 1948.Comemorează 3 noiembrie 1946, când a fost anunțată noua Constituție. Înainte de 1948, a fost o sărbătoare numită Meiji-setsu (明治節, Meiji-setsu?) care comemoora ziua de naștere a Împăratului Meiji.
Ziua Recunoștinței Muncii 勤労感謝の日 (Kinrō kansha no hi)	23 noiembrie	Din 1948.Înainte de 1948, a fost ziua festivalului Niiname-sai (新嘗祭, Niiname-sai?).
Ziua de Naștere a Împăratului 天皇誕生日 (Tennō tanjōbi)	23 decembrie	Ziua de naștere a împăratului a fost sărbătoare națională începând cu 1868. Inițial cunoscută drept Tenchō-setsu (天長節, Tenchō-setsu?), a fost redenumită Tennō tanjōbi (天皇誕生日, Tennō tanjōbi?) în 1948. Ziua de naștere a împăratului Akihito, născut în 1933.

Bibliografie

• S. N. Eisenstadt, Japanese Civilization: A Comparative View, University of Chicago 1995. (ISBN 0-226-19558-9)
• Japan a Profile of Nation, Kodansha International, 1999. (ISBN 4-7700-2384-7)
• The Cambridge Encyclopaedia of Japan, Cambridge Univ. Press, 1993 (ISBN 0-521-40352-9)
• De Mente, The Japanese Have a Word For It, McGraw-Hill, 1997 (ISBN 0-8442-8316-9)
• Henshall, A History of Japan, Palgrave Macmillan, 2001 (ISBN 0-312-23370-1)
• Jansen, The Making of Modern Japan, Belknap, 2000 (ISBN 0-674-00334-9)
• Japan At A Glance, Kodansha, 1998 (ISBN 4-7700-2080-5)
• Johnson, Japan: Who Governs?, W.W. Norton, 1996 (ISBN 0-393-31450-2)
• Lionel Lambourne: Japonisme. Cultural Crossings between Japan and the West, Berlin: Phaidon Verlag 2005, (ISBN 0-7148-105-6), recenzie în limba germană de Hannelore Dreves online
• Lonely Planet Japan, Lonely Planet Publications, 2003 (ISBN 1-74059-162-3)
• Reischauer, Japan: The Story of a Nation, McGraw-Hill, 1989 (ISBN 0-07-557074-2)
• Sugimoto et al., An Introduction to Japanese Society, Cambridge Univ. Press, 2003 (ISBN 0-521-52925-5)
• Totman, A History of Modern Japan, 2d ed., Blackwell, 2005 (ISBN 1-4051-2359-1)
• Van Wolferen, The Enigma of Japanese Power, Vintage, 1990 (ISBN 0-679-72802-3)

Cărți în limba română

• Ioan Timuș, „Japonia”, cu 2 volume: Japonia, viața și obiceiurile și Japonia, arta, femeia, viața socială, Editura Casa Școalelor 1924-1925
• Ioan Timuș, „Ogio-san”, două ediții (Editura Cugetarea, 1938, iar a doua - Editura Dacia din Cluj-Napoca, 1984)
• Ioan Timuș, „Basme Japoneze", Editura Cugetarea, 1940
• Ioan Timuș, „Japonia de ieri și de azi”, Editura Universul București, 1942 premiată de Academia Româna în 1943 cu Premiul Năsturel
• Ioan Timuș, „Caracterele civilizației japoneze”, 1942, premiată de Societatea pentru Relații Internaționale din Tokio "Kokusai Bunka Shinkokai"
• Ioan Timuș, „La transcription dans la langue roumaine du systhème phonetique japonais”, revista Studia et Acta orientalia vol. II 1959
• Ioan Timuș, „Poezia japoneză” studiu, revista literară Secolul XX nr 9, 1963
• Florea Țuiu, „Japonia, un miracol?”, Editura Politică, 1975, reportaje de călătorie
• Florea Țuiu, „Niponism, Teorie și acțiune”, București, Editura Politică, 1987, eseu economic
• Octavian Simu, „Dicționar de literatură japoneză”, București, Editura Albatros, 1994
• Mihnea Voicu Șimăndan, „Spiritul Japoniei medievale – The Spirit of Mediaeval Japan”, ediție bilingvă (română-engleza), Editura Nipponica, București, 1999.
• A.D., „Koto - muzică japoneză” „Studii nipone” (An II, nr.2, ianuarie - februarie 2001)
• Constantin Bușe, Zorin Zamfir, „Japonia un secol de istorie 1853-1945”, Editura Humanitas, București, 1990.
• Vadime și Danielle Elisseeff, „Civilizația japoneză”, Editura Meridiane, București, 1996.
• Mihnea Voicu Șimăndan, „Restaurația Meiji (1868-1912)”, în „Jurnal studențesc” (An V, nr. 5, septembrie 2000)
• Mihnea Voicu Șimăndan, „Incursiune în istoria Japoniei”, în „Cetatea culturală” (Cluj, mai 2000)
• Claudia Golea, „Planeta Tokyo”, Editura Polirom, 2005
• Claudia Golea, „Tokyo by Night. Planeta Tokyo 2”, Editura Polirom, 2005
• Neculai Amălinei, Jack Halpern, „Dicționar japonez-român de Gakushū Kanji”, Editura Polirom, Iași, 2008
• Octavian Simu, „Civilizația japoneză tradițională^{[nefuncțională]}”, Editura Herald, 2011
• George Moise, „Iertați-mă că nu sunt japonez”, Editura Curtea Veche, București, 2011.
• Neculai Amălinei, Jack Halpern, „Dicționar japonez-român”, Editura Polirom, Iași, 2013

Lectură suplimentară

• Radu Șerban, Japonia după Fukushima - o economie în refacere (270 pagini), Ed. Tribuna Economică, 2016

Vezi și

• Locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO

Legături externe

• Asociatia Japan Culture Shop
• Japonia - un miracol, de la nimic la o putere internațională Arhivat în 26 februarie 2011, la Wayback Machine., 22 februarie 2011, Raisa Dobrescu, Historia

Situri oficiale

• Courts.go.jp Arhivat în 16 iunie 2006, la Wayback Machine. - Official site of the Japanese Supreme Court
• Kantei.go.jp - Official prime ministerial and cabinet site
• Kunaicho.go.jp - Official site of the Imperial family.
• Links to Ministries and other Organizations
• Ministry of Foreign Affairs - Detailed papers on Japan's foreign policy, education programs, culture and life.
• Sangi-in.go.jp - Official site of the House of Councillors
• Shugi-in.go.jp - Official site of the House of Representatives
• Stat.go.jp - Statistics Bureau Home Page (English)

Media

• NHK Online Arhivat în 20 septembrie 2009, la Wayback Machine.
• Crisscross News Japan Arhivat în 1 aprilie 2006, la Wayback Machine.
• Kyodo News Arhivat în 23 aprilie 2008, la Wayback Machine.
• 3Yen (News blog)

Alte situri

• CIA World Factbook - Japan Arhivat în 6 septembrie 2004, la Wayback Machine.
• Congressional Research Service (CRS) Reports regarding Japan Arhivat în 19 decembrie 2007, la Wayback Machine.
• electronic journal of contemporary japanese studies
• Guardian Unlimited - Special Report: Japan
• Library of Congress - Country Study: Japan data as of January 1994
• Japonia Blog - Imagini si scurte articole despre Japonia Arhivat în 3 mai 2009, la Wayback Machine.

Reportaje

• Japonia, marginea lumii unde Pacificul se unește cu cerul, 25 aprilie 2014, Alexandra Tătaru, Adevărul