Wikipedia

La France Insoumise

partid politic de extremă stânga francez
La France Insoumise
AbreviereLFI  Modificați la Wikidata
Oameni cheie
PreședinteManuel Bompard[*][[Manuel Bompard (politician francez)|​]]  Modificați la Wikidata
CoordonatorManuel Bompard
Fondator(i)Jean-Luc Mélenchon
Date
Înființatfebruarie 10, 2016; acum 8 ani, 9 luni și 28 zile (2016-02-10)
Sediupassage Dubail[*][[passage Dubail (thoroughfare in Paris, France)|​]], 25
Număr de membri (2017)▲ 540,000[1]
Informații
Ideologie oficială
Poziție politicăStânga[7][8][9][10] spre
Extrema stângă[11][12][13][14]
Afiliere europeanăPartidul Stângii Europene (observator)
Acum Poporul
Grup europarlamentarStânga în Parlamentul European - GUE/NGL
Culori oficiale     Violet      Roșu
Adunarea Națională
74 / 577
Senat
1 / 348
Parlamentul European
9 / 81
Președințiile Consiliilor Departamentale
0 / 101
Președințiile Consiliilor Regionale
0 / 17
Prezență online
lafranceinsoumise.fr
Modifică date / text Consultați documentația formatului

La France Insoumise (română: Franța Rebelă) este un partid politic din Franța, populist de stânga și socialist, fondat pe 10 febuarie 2016 de Jean-Luc Mélenchon, atunci membru al Parlamentului European (MPE) și fost co-președinte al Partidului Stângii (PG). Dorește să implementeze un program ecosocialist L'Avenir en commun (română: „Un viitor comun”)

Partidul l-a nominalizat pe Mélenchon să fie candidat la alegerile prezidențiale din 2017. S-a clasat pe locul al patrulea în primul tur cu 19.5% din voturi dar nu a reușit să se califice în turul doi fiind la distanțe de doar 2% de locul 2. După alegerile parlamentare din 2017, La France Insoumise a format un grup parlamentar de 17 membrii în Adunarea Națională, Mélenchon fiind liderul grupului. În 2019, la alegerile pentru Parlamentul European, a obținut doar 6 locuri, sub aștepări.

În 2022, Mélenchon a devenit din nou candidat la președinție. În prima rundă a alegerilor prezidențiale din 2022, Mélenchon s-a clasat pe locul trei, obținând 7.7 milioane de voturi (21.9%), foarte aproape de ocupantul locului al doilea Marine Le Pen.

Istorie

modificare

La France Insoumise a fost fondat pe 10 febuarie 2016,[15] pe baza credinței că partidele și organizațiile politice tradiționale nu mai servesc democrației, ci sunt necesare mișcări de tranziție.[16] Mișcarea este inspirată în special de partidul spaniol Podemos și de candidatura lui Bernie Sanders la alegerile primare prezidențiale ale Partidului Democrat din 2016 din Statele Unite.

Primul meeting a avut loc în Place Stalingrad, Paris pe 5 iunie 2016 sub forma unui marș la care au participat 10.000 de oameni, potrivit organizatorilor.[17] Un al doilea meeting a avut loc în Observatoire de Toulouse, pe 28 august 2016.[18]

Programul L'Avenir en commun (română: „Un viitor comun”) a fost adoptat în timpul convenției de la Lille, unde au participat doar 1.000 de oameni în Saint-André-lez-Lille pe 15/16 octombrie 2016.[19] Numeroase personalități au fost prezente la convenție, printre care comerciantul Société Générale Jérôme Kerviel compromițătorul LuxLeaks Antoine Deltour, specialistul politic Paul Ariès, fostul ministru malian al Culturii Aminata Traoré și fostul președinte al Parlamentului Elen Zoe Konstantopoulou.[20]

La această convenție, mișcarea a prezentat și douăzeci de candidați pentru alegerile legislative franceze din iunie 2017, printre care Jean-Marie Brom, fizician, director de cercetare al Centrului Național de Cercetare Științifică din Franța (CNRS) și purtător de cuvânt al Sortir du nucléaire; Rémy Garnier, inspector de finanțe publice și anunțător în afacerea Cahuzac; Lionel Burriello, liderul sindicatului CGT pentru siderurgia ArcelorMittal din Florange; Mehdi Kémoune, secretar general adjunct al sindicatului CGT pentru Air France; actrița Sophie De La Rochefoucauld; Marie-Hélène Bourlard, sindicalistă prezentată în filmul Merci patron!; Olivia Cattan, jurnalist și fondator al asociației SOS Autisme France; și Nathalie Seguin, sindicalistă și membră a Partidului Comunist Francez (PCF).

În august 2017, La France Insoumise a organizat prima sa universitate de vară (numită Les AmFIs, o piesă între cuvântul amfiteatru și acronimul FI pentru France insoumise), un moment tradițional în Franța în care campusurile își deschid porțile pentru adunările partidelor politice și întâlnirile dintre activiști, oficiali aleși și mulți oaspeți filozofici și culturali. A avut loc la Universitatea Saint-Charles din Marsilia și a cuprins patru zile de dezbateri, conferințe și ateliere. Mișcarea a dezbătut și despre viitorul ei.[21]

La alegerile teritoriale din Corsica din 2017, susținătorii locali ai La France Insoumise sub steagul „La Corse Insoumise” au fost aliați cu PCF. Alianța PCF-FI l-a atacat pe Mélenchon, iar lista a fost dezaprobată de Mélenchon.[22][23]

Ideologie și program politic

modificare

Întocmirea programului a fost coordonată de economistul de Jacques Généreux și avocatul Charlotte Girard.[24][25] Redactarea este inspirată de L'Humain d'abord (română: „Omul în primul rând”), programul Frontului Stângii din timpul alegerilor prezidențiale din 2012, din lucrările desfășurate de PG în cadrul convențiilor sale privind ecosocialismul și summiturile pentru un „plan B în Europa” și din contribuțiile susținătorilor mișcării, pe care raportorii au fost rugați să le sintetizeze.

La finalul convenției de la Lille, o sinteză a tuturor propunerilor a rezultat într-un program din 7 axiome și 357 măsuri. A fost adoptat de peste 90% dintre alegători.

Mișcarea propune „zece măsuri emblematice”, aprobate în cadrul Convenției de la Lille, solicitând abordarea a patru „urgențe” principale: urgența democratică, urgența socială, urgența ecologică și urgența geo-politică.[26] Adoptate cu 77.038 de voturi într-un sondaj pe internet, aceste zece măsuri sunt:

  • Formarea unei adunări constituante însărcinată cu redactarea constituției unei a șasea republici care să-i succedă actualei a cincea republici. Membrii mișcării consideră a cincea republică o „monarhie prezidențială”, în care prea multă putere este concentrată în funcția de președinte al republicii, poporul neputând exercita controlul asupra acțiunilor sale. Acest proces constituțional ar putea lua în considerare și forme alternative de alegeri legislative, cum ar fi reprezentarea proporțională. Schimbarea constituțională (și, prin urmare, instituțională) este considerată fundamentală de mișcare, care vede scăderea prezenței la vot ca o respingere de către francezi a sistemului lor instituțional.
  • Abrogarea legii El Khomri (reforma muncii adoptată în 2016 de al doilea guvern Valls) despre care mișcarea crede că a pus capăt „ierarhiei standardelor” din dreptul muncii francez prin inversarea „principiului favorizării” și, prin urmare, neprotejând suficient lucrătorii.
  • „Refondarea democratică” a tratatelor Uniunii Europene, inclusiv schimbări în politica monetară, politica agricolă comună și politica de mediu. În caz contrar, programul are în vedere un „Plan B” de ieșire unilaterală din tratatele europene, urmat de propunerea unei cooperări suplimentare între țări.
  • Implementarea unui plan de tranziție energetică către un obiectiv de 100% energie regenerabilă până în 2050, în urma studiilor Asociației négaWatt și Agenției publice și interdepartamentale de mediu și control al energiei (ADEME). Această tranziție presupune închiderea centralelor nucleare din Franța, criticate de mișcare pentru dependența lor de aprovizionarea cu uraniu, lipsa de siguranță, gestionarea deșeurilor radioactive și costul financiar.
  • Stabilirea unei „legi verzi” care să nu priveze natura mai mult decât poate fi reînnoită, nici să producă mai mult decât poate suporta, pe care mișcarea ar putea să o propună în cursul procesului adunării constituante pentru includere în noua constituție.
  • Dreptul de a demite reprezentanții aleși prin alegeri revocate atunci când încalcă promisiunile de campanie sau încalcă în alt mod standardele. Mișcarea dorește să propună această măsură și în cadrul procesului de adunare constituantă.
  • Protejarea bunurilor comune precum aerul, apa, alimentele, traiul, sănătatea, energia sau moneda prin prevenirea comercializării lor în scopul păstrării interesului general și prin dezvoltarea serviciilor publice corespunzătoare.
  • Separarea băncilor de investiții și de retail a avut ca scop separarea activităților speculative de activitățile de creditare și depozitare în vederea protejării acestora din urmă și crearea unui centru bancar public, care să finanțeze întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și să realizeze politica de creditare pe criterii sociale și ecologice.
  • Creșterea salariului minim (numit „SMIC”) de la 1.149 la 1.326 de euro pe lună net pentru săptămâni de 35 de ore și majorarea salariilor funcționarilor publici înghețate din 2010.
  • Retragerea din acordurile de liber schimb, cum ar fi Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) și Acordul Economic și Comercial Cuprinzător (CETA).[27][28]

Alte propuneri include retragerea din Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) pentru a evita implicarea Franței în războaiele purtate de Statele Unite și astfel să acționeze doar în cadrul Națiunilor Unite (ONU); consolidarea săptămânii de lucru de 35 de ore și trecerea la 32 de ore; și reducerea vârstei de pensionare la 60 de ani.

Acest program, denumit L'Avenir en commun (română: „Un viitor comun”), a fost publicat de Éditions du Seuil la 1 decembrie 2016. Se bazează pe șapte axiome: a șasea republică; repartizarea averii; planificarea mediului; retragerea din tratatele europene; pace și independență; progresul uman; și „la granițele umanității” (ocean, spațiu și digital). Cartea a intrat rapid în topul celor mai bine vândute 10 până la 9 decembrie, cu 110.000 de exemplare tipărite.[29] A făcut obiectul unei adaptări în bandă desenată digitală, difuzată pe internet. Broșuri tematice, de aprofundare a propunerilor mișcării, au fost publicate pe măsură ce campania a progresat.

Candidații pentru alegerile legislative din iunie 2017 sunt 60% din societatea civilă (nu au fost niciodată membri sau reprezentanți aleși ai unui partid politic), cu o vârstă medie de aproximativ 43 de ani.[30] Candidații investiți au semnat carta mișcării precum și carta etică a asociației independente Anticor, angajată în etica în politică, lupta împotriva corupției și nerespectarea fiscală.

Sprijin politic

modificare

La France Insoumise nu este o coaliție de partide politice. Cu toate acestea, mai multe partide politice, ramuri sau persoane și-au anunțat sprijinul pentru mișcare odată ce programul ei a fost convenit și candidatul ei ales, inclusiv Partidul Stângii[31], Ensemble![32], Socialistes insoumis![33], Partidul Comunist Francez, Polul Renașterii Comuniste din Franța și unii aleși și lideri ai partidului Ecologia Europeană – Verzii (EELV). Aceste organizații nu sunt ele însele părți ale mișcării.

Rezultate electorale

modificare

Prezidențiale

modificare
Președintele Franței
Anul alegerilor Candidat Turul 1 Turul 2 Câștigător
Voturi % Poziție Voturi % Poziție
2017 Jean-Luc Mélenchon 7,059,951 19.58% 4 Emmanuel Macron
2022 Jean-Luc Mélenchon 7,714,949 ▲ 21.95% 3 ▲ Emmanuel Macron


Parlamentare

modificare
Adunarea Națională
Alegeri Voturi (primul tur) Voturi (al doilea tur) Locuri Note
Nu. % Nu. % Nu. ±
2017 2,497,622 11.03 883,573 4.9
17 / 577
 ▬
2022 5,836,079 25.7 6,556,198 31.6
69 / 577
 ▲52 Parte din coaliția NUPES
2024 9,042,485 28.2 7,039,429 25.8
74 / 577
 ▲5 Parte din coaliția NFP

La France Insoumise nu a participat la alegerile pentru Senat deoarece mișcarea crede că această cameră superioară este nedemocratică și ineficientă.[34]


European Parliament

modificare
Anul alegerilor Voturi % Locuri +/−
2019 1,428,548 6.31
6 / 79
 ▲ 6
2024 2,432,976 9.87
9 / 81
 ▲ 3


Referințe

modificare
  1. ^ „Partis politiques: les vrais chiffres des adhérents”. franceinfo. . Accesat în . 
  2. ^ a b Nordsieck, Wolfram (). „France”. Parties and Elections in Europe. 
  3. ^ Arthur Nazaret (). „Quand Dray plante sa plume dans Mélenchon”. Le Journal du Dimanche (în franceză). Accesat în . 
  4. ^ a b Abel Mestre (). „La tentation souverainiste de Jean-Luc Mélenchon”. Le Monde. Accesat în . 
  5. ^ Denis Tugdual (). „Le Pen-Mélenchon: la mode est au langage populiste”. L'Express (în franceză). Accesat în . 
  6. ^ Jean-Laurent Cassely (). „Le populisme "vintage" de Jean-Luc Mélenchon, trop élaboré pour être efficace”. Slate (în franceză). Accesat în . 
  7. ^ Baker, Luke (). „French unions and left-wing plan 10 days of action to rattle Macron”. Reuters. Accesat în . 
  8. ^ Barbière, Cécile (). „La France Insoumise wants to turn European elections into anti-Macron referendum”. Euractiv. Accesat în . 
  9. ^ „Schools in France to display flags in classrooms”. BBC News. . Accesat în . 
  10. ^ Dodman, Benjamin (). „Tackling domestic violence: 'If you ask the right questions at the right time, you will save lives'”. France 24. Accesat în . 
  11. ^ „" L'un d'entre nous va bien arriver à gagner les élections ", Mélenchon rencontre le leader du Labour”. Ouest-France. Agence France-Presse. . Accesat în . 
  12. ^ Robin Korda (). „Perquisitions, dérapages : la mise au point de Mélenchon après une semaine houleuse”. Le Parisien. Accesat în . 
  13. ^ „French pension reform chief Jean-Paul Delevoye resigns over undeclared income”. Euronews. . Accesat în . 
  14. ^ Nordstrom, Louise (). „André Chassaigne: One of the last defenders of France's 'dead' Communist Party?”. France 24. France 24. Accesat în . 
  15. ^ Laïreche, Rachid. „Jean-Luc Mélenchon, le vent dans le dos” (în franceză). Libération. Accesat în . 
  16. ^ Ayuso, Silvia (), „La remontada del movimiento Francia Insumisa... y su referente Podemos”, El País (în spaniolă), ISSN 1134-6582, accesat în  
  17. ^ „Pour son premier meeting de campagne, Jean-Luc Mélenchon appelle à "changer la civilisation humaine"” (în franceză). Les Inrocks. Accesat în . 
  18. ^ JDD, Le. „Mélenchon veut prendre de la hauteur” (în franceză). lejdd.fr. Accesat în . 
  19. ^ „Convention de la «France insoumise»: Dans le Nord, Mélenchon à gauche toute” (în franceză). www.20minutes.fr. Accesat în . 
  20. ^ „La France insoumise détaille son projet et son calendrier” (în franceză). L'Humanité. . Accesat în . 
  21. ^ „La France Insoumise s'installe à Marseille” (în franceză). TF1 INFO. . Accesat în . 
  22. ^ „Territoriales – Le PCF et la Corse insoumise en meeting” (în franceză). France 3 Corse ViaStella. Accesat în . 
  23. ^ „Ce qu'il faut savoir avant les élections territoriales du 3 décembre en Corse” (în franceză). www.rtl.fr. Accesat în . 
  24. ^ „Jean-Luc Mélenchon et ses « insoumis » au travail sur un programme” (în franceză). L'Humanité. . Accesat în . 
  25. ^ „Dans le Nord, Mélenchon réunit ses militants pour composer son programme” (în franceză). www.20minutes.fr. Accesat în . 
  26. ^ „Montréjeau. Une centaine de personnes pour la France Insoumise” (în franceză). ladepeche.fr. Accesat în . 
  27. ^ „Les insoumis croient en la victoire” (în franceză). ladepeche.fr. Accesat în . 
  28. ^ JDD, Le. „Les 10 premières mesures du programme de Mélenchon” (în franceză). lejdd.fr. Accesat în . 
  29. ^ „Le programme de Jean-Luc Mélenchon parmi les dix meilleures ventes de livres” (în franceză). Europe 1. Accesat în . 
  30. ^ „Parité, jeunesse, société civile : à quoi ressemblent les candidats de la France insoumise ?” (în franceză). Europe 1. Accesat în . 
  31. ^ „Comment Mélenchon chapeaute sa "France insoumise" ce week-end” (în franceză). BFMTV. Accesat în . 
  32. ^ PS, Par un collectif d’anciens membres du. „Mélenchon : le candidat de la raison” (în franceză). Libération. Accesat în . 
  33. ^ „Ensemble ! soutient Jean-Luc Mélenchon sans intégrer La France insoumise” (în franceză). L'Humanité. . Accesat în . 
  34. ^ Equy, Laure (). „Pourquoi La France insoumise fait l'impasse sur les sénatoriales”. Libération.fr. 
  Acest articol despre o organizație politică este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=La_France_Insoumise&oldid=16499260