Wikipedia

Leccinum vulpinum

specie de ciupercă

Leccinum vulpinum (Roy Watling, 1961), din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Leccinum,[1][2] este o specie de ciuperci comestibile, denumită în popor burete vulpesc/bureți vulpești sau hribă roșie.[3] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor) extrem specializat. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă, de la câmpie la munte, în păduri de conifere exclusiv sub pini[4] pe sol acru și nisipos. Timpul apariției acestei ciuperci întâlnite nu prea des este din iunie până în octombrie (noiembrie).[5][6]

Leccinum vulpinum
Burete vulpesc, hribă roșie
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Boletaceae
Gen: Leccinum
Specie: L. vulpinum
Nume binomial
Leccinum vulpinum
Watling (1961)
Sinonime
  • Leccinum aurantiacum var. vulpinum (Watling) Pilát (1966)
  • Krombholziella vulpina (Watling) Šutara (1982)
  • Boletus vulpinus (Watling) Hlaváček (1990)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare

Numele binomial a fost determinat de micologul scoțian Roy Watling (n. 1938) și publicat în volumul 39 al jurnalului botanic Transactions of the Botanical Society of Edinburgh din 1961.[7] Acest taxon este valabil până în prezent (2019). Toate celelalte încercări de redenumire sunt nefolosite și astfel neglijabile.

Descriere

modificare
 
Bres.: Boletus rufus, foarte asemănător
  • Pălăria: are un diametru de 5-15 (18) cm, este cărnoasă, foarte regulată, la început semisferică, apoi convexă și pe măsura avansării în vârstă la plano-convexă, cu marginea mai întâi răsfrântă spre picior, iar la bătrânețe destinsă. Cuticula care nu se poate decojii este mat-catifelată și uscată, fiind slab danturată și atârnând ușor deasupra sfârșitul pălăriei. Coloritul variază între ruginiu, cărămiziu, brun-roșcat până la brun-purpuriu, fiind ceva mai închis decât cel al Leccinum aurantiacum.
  • Tuburile: cu sporifere lungi (1-2,5 cm) și subțiri, împinse în jos spre picior, parând spongioși la pipăit din maturitate încolo și de culoare, în tinerețe gri deschisă, apoi gri-brună cu nuanțe brun-roșiatice. Se pot îndepărta cu ușurință de carnea pălăriei.
  • Porii: sunt foarte mici, rotunjori, relativ deși și colorați gri-albui, în vârstă bej ocru murdar până gri-măsliniu. În apropierea piciorului se adună, formând un șanț despărțitor evident. La exemplarele bătrâne, porii spre marginea exterioară a pălăriei tind să depășească marginea acesteia. Nu se decolorează la apăsare.
  • Piciorul: are o înălțime de 6 până la 13 cm și o lățime de 2,5-4 (5) cm, fiind compact, tare și plin, aproape cilindric, uneori îndesat și ușor îngustat spre pălărie. Coloritul suprafeței este albicioasă, fiind presărată cu solzi mici, aspri și dispuși în șiruri longitudinale, de culoare inițial deschis maronie, apoi roșiatică și în sfârșit brun-negricioasă.
  • Carnea: este în tinerețe compactă și tare, devenind moale la maturitatea avansată, cu miros aproape imperceptibil slab de ciuperci, gustul fiind plăcut și delicios. Coloritul este în pălărie albicios, în picior cu nuanțe rozalii și spre bază nu rar chiar maronii. Nu se colorează după tăiere și în timpul fierberii.
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, elipsoidali până fusiformi și palid gălbui, netezi, prevăzuți cu o proeminență situată la bază (apicul), având o mărime de 13-18 x 4-5 microni. Pulberea lor este brun-gălbuie. Bazidiile cu 4 sterigme fiecare sunt claviforme (îngroșate de la bază spre vârf și cu extremități rotunjite în formă de măciucă). Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt fusiforme și ventricoase.[5][6]
  • Reacții chimice: Carnea se colorează cu fenol palid roz, cu formol mai întâi roz apoi gri-negricios, cu hidroxid de potasiu de asemenea palid roz și cu sulfat de fier gri-verzui.[8][9]
  •  
    L. vulpinum, picior și pori
  •  
    L. vulpinum tânăr
  •  
    L. vulpinum bătrân

Confuzii

modificare

Dacă nu se dă seama, că această specie crește numai sub pini, ea poate fi confundată totuși în primul rând cu Leccinum piceinum, nu de deosebit cu ochii, dar un simbiont de molid.[10] Mai departe sunt forte asemănătoare specii ale familiei Boletaceae care se dezvoltă exclusiv sub copaci foioși, ca de exemplu: Leccinellum crocipodium sin. Leccinum crocipodium (comestibil),[11] Leccinum aurantiacum (crește în păduri de foioase în special sub plopi precum plopi tremurători, dar de asemenea pe sub sălcii),[12] Leccinum carpini, Leccinum duriusculum,[13] Leccinum holopus,[14] Leccinum griseum,[15] Leccinum pseudoscabrum (trăiește în păduri de foioase în special sub carpeni dar și sub aluni, mesteceni sau plopi),[16] Leccinum melaneum,[17] Leccinum quercinum (crește sub stejari),[18] Leccinum roseofracta (trăiește sub mesteceni),[19] Leccinum scabrum (se dezvoltă în păduri de foioase, în special sub mesteceni),[20] Leccinum thalassinum (apare sub mesteceni pe teren nisipos și umed, este destul de răspândit, dar numai puțin cunoscut),[21] Leccinum variicolor (se dezvoltă numai sub mesteceni prin mlaștini și turbării pe sol acru),[22] sau Leccinum versipelle (crește în păduri de foioase, parcuri și pajiști sub mesteceni, plopi precum plopi tremurători, dar de asemenea pe sub sălcii).[23]

Toate aceste specii sunt comestibile, dar nu în stadiu crud.[24]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Leccinum aurantiacum
  •  
    Leccinum carpini
  •  
    Leccinellum crocipodium sin Leccinum crocipodium
  •  
    Leccinum duriusculum
  •  
    Leccinum griseum
  •  
    Leccinum holopus
  •  
    Leccinum melaneum
  •  
    Leccinum piceinum
  •  
    Leccinum quercinum
  •  
    Leccinum scabrum
  •  
    Leccinum variicolor
  •  
    Leccinum versipelle

Valorificare

modificare
 

Această ciupercă are avantajul să fie numai rareori atacată de viermi. Bureții proaspeți pot fi pregătiți asemănător altor soiuri ale genului ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.[25][26] Mai departe, ei pot fi tăiați felii și congelați. Mai departe este posibilă, după tăierea în felii, uscarea lor. Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă).[27][28]

S-a afirmat, că, specia, consumată crud, poate să genereze incompatibilități la copii precum persoane cu un aparat digestiv sensibil. Astfel, ciupercile acestui soi ar trebui să fie consumate numai bine prăjite sau gătite.[29]

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 504, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1, 2
  4. ^ [1]
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 516-517, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 486-487, ISBN 978-3-8354-1839-4
  7. ^ Roy Watling: „Leccinum vulpinum”, în: „Transactions of the Botanical Society of Edinburgh, vol. 39, nr. 2, Edinburgh 1961, p. 197
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 64, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 70
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 436-437, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 518-519, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 516-517, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 484-485, ISBN 88-85013-25-2
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 438-439, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 520-521, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 520-521, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 534-535, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 482-483, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 490-491, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 514-515, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 486-487, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 432-433, ISBN 88-85013-37-6
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 516-517, ISBN 3-405-11774-7
  24. ^ René Flammer: „Differentialdiagnose der Pilzvergiftungen - mit Bestimmungsschlüsseln zur raschen Diagnose bei Notfällen für Mediziner und Mykologen”, Editura G. Fischer, Frankfurt am Main 1980, p. 43 pp.
  25. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  26. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  27. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  28. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7
  29. ^ Deutsche Gesellschaft für Mykologie: „Zeitschrift für Mykologie, vol. 62-63, Editura Deutsche Gesellschaft für Mykologie, Berlin 1996, p. 37

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Leccinum_vulpinum&oldid=14190305