Limbi indo-europene
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populația planetei, în special în Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone. Următoarele familii de limbi, în privința numărului de vorbitori, sunt saki, sino-tibetane și limbile afro-asiatice. Lingviștii estimează că există peste 400 de limbi și dialecte indo-europene (443 potrivit bazei de date SIL).
Numele de „limbi indo-europene” le-a fost atribuit pentru a reflecta răspândirea acestor limbi, în special în India și Europa, deși trebuie subliniat atât faptul că nu toate etniile de aici vorbesc o limbă indo-europeană, precum și faptul că limbile indo-europene se vorbesc și în alte părți ale globului. Ortografia corectă a numelui este aceea cu cratimă.
Dintre limbile indo-europene, următoarele sunt cele mai răspândite, fiind vorbite ca limbă maternă de peste 100 de milioane de oameni:
- Hindi: 432.000.000;
- Spaniolă: 390.000.000;
- Engleză: 341.000.000;
- Portugheză: 210.000.000;
- Bengali (angla): 171.000.000;
- Rusă: 145.000.000.
Majoritatea limbilor vorbite în Europa aparțin superfamiliei indo-europene. Fac excepție limbile fino-ugrice (maghiara, estoniana și finlandeza), limbile caucaziene, basca, malteza (derivată în mare parte din arabă) - și turca aparținând limbilor turcice.
Toate limbile indo-europene sunt descendenți ai unui singur limbaj preistoric, reconstruit ca Proto-Indo-European, vorbit cândva în epoca neolitică. Deși nu mai există înregistrări scrise, aspecte ale culturii și religiei Proto-indo-europenilor pot fi, de asemenea, reconstruite din culturile înrudite ale vorbitorilor indo-europeni antice și moderni, care continuă să trăiască în zone în care migraționau Proto-indo-europeni din patria lor originală. Mai multe propuneri contestate leagă Indo-Europene de alte familii de limbi majore. Deși sunt scrise în limba akkadiană veche de tip Semitic, împrumuturile și denumirile hitiților găsite în textele Kültepe sunt cele mai vechi înregistrări ale oricărui limbaj indo-european.[1]
În secolul al XIX-lea, conceptul lingvistic al limbilor indo-europene a fost folosit frecvent inter-schimbabil cu conceptele rasiale ale arienilor și Japhetite.[2]
Istorie
modificareIpoteza înrudirii limbilor indo-europene, formulată prima dată, în 1647, de învățatul olandez Marcus Zuerius van Boxhorn, care a observat că o serie de limbi europene se aseamănă cu persana și a înaintat ideea că toate aceste limbi se înrudesc cu limba sciților. Această descoperire a rămas însă fără ecou în preocupările științifice ale vremii și a fost reluată în 1786 de filologul britanic Sir William Jones în lucrarea sa „The Sanscrit Language” („Limba sanscrită”), unde observa asemănări între 4 dintre cele mai vechi limbi cunoscute în vremea lui: sanscrita, latina, greaca și persana. Iată mai jos un celebru citat dintr-o lucrare a sa apărută în 1798:
| „The Sanscrit language, whatever be its antiquity, is of a wonderful structure; more perfect than the Greek, more copious than the Latin, and more exquisitely refined than either, yet bearing to both of them a stronger affinity, both in the roots of verbs and the forms of grammar, than could possibly have been produced by accident; so strong indeed, that no philologer could examine them all three, without believing them to have sprung from some common source, which, perhaps, no longer exists...” | „Limba sanscrită, fie ea cât de antică, este de o structură minunată; mai perfectă decât elena, mai bogată decât latina și mai desăvârșit rafinată decât amândouă, totuși dovedind față de ambele o afinitate, atât în rădăcinile verbelor, cât și în formele gramaticii, mai puternică decât ar fi putut apărea din pură întâmplare; atât de puternică încât nici nu filolog nu le poate cerceta fără să fie convins că toate trei au izvorât din vreo sursă comună care, probabil, nu mai există...” |
 |
 |
 |
 |
 |
Comparația sistematică ale acestor limbi înrudite și altor limbi vechi, realizată de Franz Bopp în prima jumătate a secolului al XIX-lea, a susținut această teorie; iar lucrarea sa, publicată între 1833 și 1852 și intitulată „Vergleichende Grammatik des Sanskrit, Zend, Griechischen, Lateinischen, Litauischen, Gotischen und Deutschen” („Gramatică comparativă a limbilor sanscrită, zend, greacă, latină, lituaniană, gotică și germană”) este considerată începutul studiilor indo-europene ca disciplină academică.
Limba comună din care s-au dezvoltat toate aceste limbi se numește limba proto-indo-europeană (PIE); este o limbă teoretică în sensul că tot ce se știe despre această limbă izvorăște din analiza limbilor moderne și a acelora dispărute care s-au păstrat în formă scrisă. Locul geografic din care a apărut proto-indo-europeana este controversat, dar cel mai probabil pare să fi fost regiunea din jurul Mării Negre, în teritoriile actuale ale Armeniei, României sau Ucrainei.
Coloana de hărți alăturată reprezintă una dintre variantele de istorie veche a limbilor indo-europene, numită ipoteza Kurgan, care, în prezent, este cea mai larg acceptată de lingviști. În rusă, „kurgan” (cuvânt de origine turcă) înseamnă tumulus, o ridicătură de pământ și pietre deasupra unui mormânt.
S-a propus și ipoteza că limba proto-indo-europeană ar aparține unei superfamilii, a limbilor numite „nostratice”, dar din lipsă de argumente suficient de solide această teorie este controversată.
Conform studiului "Massive migration from the steppe was a source for Indo-European languages in Europe"[3], o migrație masivă a avut loc în urmă cu aproximativ 4500 ani, locuitorii din stepa Ponto-Caspică deplasându-se către centrul Europei și contribuind la formarea unor limbi indo-europene.
Clasificare
modificareFamilia de limbi indo-europene se compune din mai multe subfamilii:
- Limbile anatoliene: dispărute;
- Limbile indo-iraniene;
- Limba greacă și alte limbi înrudite care au dispărut;
- Limbile italice: între care limba latină;
- Limbile romanice: descendentele limbii latine, între care și limba română;
- Limbile celtice;
- Limbile germanice;
- Limbile traco-frigiene: singura rămasă este limba armeană;
- Limbile toharice: dispărute;
- Limbile slave;
- Limbile baltice: înrudite cu limbile slave;
- Limbile traco-ilire: probabil limba albaneză. Printre ele probabil se mai numărau: limba dacă și limba tracă;
- Limbile gaelice;
Tabelul de mai jos cuprinde o listă extinsă de limbi indo-europene, organizată pe subfamilii, grupe și subgrupe. Limbile dispărute sunt însemnate cu căte un asterisc (*). Acest tabel reflectă numai una dintre divizările posibile, adesea relațiile de înrudire nefiind suficient de precis cunoscute.
Note
modificare- ^ Bryce, Trevor (). Kingdom of the Hittites: New Edition. Oxford University Press. p. 37. ISBN 0199281327.
- ^ Colin Kidd (). The Forging of Races: Race and Scripture in the Protestant Atlantic World, 1600–2000. Cambridge University Press. pp. 23–. ISBN 978-1-139-45753-8.
- ^ en Massive migration from the steppe was a source for Indo-European languages in Europe Nature doi:10.1038/nature14317
Legături externe
modificare- ro Limbile indo-europene ar fi apărut la est de Moldova
- Tabel cu limbile indo-europene, la Yahoo! Education (lb. engleză)
- Limbile indo-europene, la Ethnologue.com
- ProtoIndoeuropean Language Arhivat în , la Wayback Machine.
- A fost identificată zona din care se trag toate limbile indoeuropene, inclusiv româna (VIDEO), 24 august 2012, Descoperă
- A fost descoperită „mama” tuturor limbilor europene?, 8 mai 2013, Descoperă
- Limbile pierdute ale Europei, 25 iunie 2013, Nicu Pârlog, Descoperă