Listă de hormoni umani

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia

Aceasta este o listă de hormoni izolați din Homo sapiens. Lista este împărțită în patru secțiuni, după structura chimică a acestora: derivați din aminoacizi, peptidici, steroizi și eicosanoizi.

Hormoni derivați din aminoaciziModificare

Hormonii derivați din aminoacizi sunt molecule relativ mici provenite din aminoacizii tirozină și triptofan.[1] Tirozina este precursorul a două grupe de hormoni: hormonii tiroidieni, produși în tiroidă și catecolaminele (epinefrina și norepinefrina), produse în medulosuprarenale. Triptofanul este precursorul melatoninei, secretată de epifiză și al serotoninei, care este destul de răspândită în organism. Unii dintre acești hormoni au un timp de înjumătățire circulant de câteva zile (hormonii tiroidieni), în timp ce unii sunt degradați rapid (catecolaminele).[2]

Nume Abreviere Aminoacid precursor Loc de sinteză Celule-țintă Efecte
Epinefrină
(Adrenalină)
Tirozină Celulele cromafine ale medulosuprarenalei[3]
Dopamină DA Tirozină Celulele cromafine ale medulosuprarenalei[3][a]
Histamină Histidină Toate țesuturile, dar abundent în piele, plămân și tractul gastrointestinal[4]
Melatonină Triptofan Epifiză
Organe extrapineale: retină, cristalin, măduvă osoasă, intestin, piele[5]
Norepinefrină
(Noradrenalină)
Tirozină Celulele cromafine ale medulosuprarenalei[3]
Serotonină
(5-Hidroxitriptamină)
5-HT Triptofan Neuroni enterici, trombocite, celule enterocromafine intestinale[6][a]
Tiroxină
(Tetraiodotironină)
T4 Tirozină Tiroidă
Triiodotironină T3 Tirozină Tiroidă

Hormoni polipeptidici, proteici și glicoproteiciModificare

Structura hormonilor peptidici este cea a unui lanț polipeptidic (lanț de aminoacizi).[1] Aceștia variază considerabil ca mărime și modificări posttranslaționale, de la peptide scurte cu trei aminoacizi până la glicoproteine mari, multisubunitare.[2] Mulți hormoni peptidici sunt sintetizați ca prohormoni, apoi scindați proteolitic pentru a genera forma lor matură. În alte cazuri, hormonul este inițial încorporat în secvența unui precursor mai mare, apoi eliberat prin clivaje proteolitice multiple.[2]

Nume Abreviere Număr de
resturi aminoacidice
Loc de sinteză Celule-țintă Efecte
Tiroliberină TRH 3 Nucleul paraventricular al hipotalamusului[7]
Leu-enkefalină Leu-ENK 5 Sistemul nervos central
Medulosuprarenală[8]
Met-enkefalină Met-ENK 5 Sistemul nervos central
Medulosuprarenală[8]
Angiotensină II 8 Rinichi[9]
Oxitocină OXT 9 Nucleii paraventricular și supraoptic ai hipotalamusului[10]
Vasopresină ADH 9 Nucleii paraventricular și supraoptic ai hipotalamusului[10]
Luliberină GnRH 10 Aria preoptică a hipotalamusului[7]
Somatostatină GHIH 14 Nucleul paraventricular al hipotalamusului
Celulele δ din insulele pancreatice și mucoasa gastrointestinală
Celulele parafoliculare din tiroidă[7]
Guanilină 15 Celule enterocromafine intestinale[11]
Uroguanilină 16 Celule enterocromafine intestinale[11]
Gastrină 17 Celulele G antroduodenale[12]
Endoteline 21 Celule endoteliale[12]
Motilină 22 Celulele M din mucoasa duodenală[12]
Hepcidină 25 Hepatocite[13]
Melanotropine MSH 27 Lobul intermediar al hipofizei[7]
Secretină 27 Celulele S din intestinul subțire
Creier[8]
Peptid natriuretic atrial ANP 28 Miocitele atriilor[14]
Grelină 28 Mucoasa fundului stomacului
În cantități mici: intestin subțire, hipofiză, hipotalamus, pancreas, plămân, celule imune, placentă, ovar, testicul, rinichi[15]
Peptid vasoactiv intestinal VIP 28
Glucagon 29 Celulele α din insulele pancreatice[16]
Relaxină 29 Corpul galben, caducă, placentă[17]
Galanină 30 În SNC: coarnele posterioare ale măduvei spinării, bulb rahidian, locus coeruleus, mezencefal, eminență mediană, hipotalamus
În SNP: inervațiile terminale ale tracturilor gastrointestinal, respirator și urogenital, ale pancreasului și ale medulosuprarenalei[18]
Peptide asemănătoare glucagonului GLP Variabil Neuronii nucleului solitar din bulbul rahidian
Celulele enteroendocrine L din jejunul distal și ileon[12]
β-Endorfină β-END 31 Lobii anterior și intermediar ai hipofizei[8]
Calcitonină 32 Celulele parafoliculare din tiroidă[7]
Peptid natriuretic cerebral BNP 32 Miocitele ventriculelor[14]
Colecistokinină CCK 33 Duoden
Jejun[15]
Orexină
(Hipocretină)
ORX 33 sau 28 Hipotalamusul lateral[8]
Parathormon PTH 34 Paratiroide[7]
Polipeptid pancreatic PP 36 Pancreasul endocrin
În cantități mici: pancreasul exocrin, colon, rect[15]
Amilină IAPP 37 Celulele β din insulele pancreatice[19]
Corticotropină ACTH 39 Lobul anterior al hipofizei[7]
Corticoliberină CRH 41 Nucleul paraventricular al hipotalamusului
Placentă[7]
Peptid inhibitor gastric GIP 43 Stomac
Celulele K din duoden și jejun[15]
Somatocrinină GHRH 44 Nucleul arcuat al hipotalamusului[7]
Renină 46 Aparatul juxtaglomerular[8]
Osteocalcină 49 Osteoblaste, odontoblaste[20]
Insulină 51 Celulele β din insulele pancreatice[16]
Factor de creștere epidermal EGF 53
Factori de creștere asemănători insulinei IGF Variabil
Parotină 84 Glandă parotidă
Interleukine IL Variabil
Rezistină 108 Macrofage[8]
Leptină 167 Țesutul adipos alb și maro, stomac, placentă, glandă mamară, foliculi ovarieni
Unele organe fetale: inimă, os sau cartilaj, creier[15]
Lactogen placentar uman
(Somatotropină corionică umană)
hPL 191 Sincițiotrofoblast[17]
Somatotropină GH 191 Lobul anterior al hipofizei[7]
Eritropoietină EPO 192 Rinichi[12]
Prolactină PRL 198 Lobul anterior al hipofizei[7]
Tirotropină TSH 209 Lobul anterior al hipofizei[7]
Lutropină LH 215 Lobul anterior al hipofizei[7]
Gonadotropină corionică umană hCG 231 Înainte de placentare: trofoblast
După placentare: sincițiotrofoblast[17]
Hormon foliculostimulant FSH 236 Lobul anterior al hipofizei[7]
Adiponectină 247 Adipocite mature[15]
Trombopoietină THPO 353 Ficat[8]
Hormon anti-müllerian AMH 560 Celulele Sertoli din testicul[7]

Hormoni steroiziModificare

Majoritatea hormonilor lipidici sunt derivați din colesterol și, prin urmare, sunt similari structural cu acesta.[1] Clasa principală de hormoni lipidici la om este cea a hormonilor steroizi. Chimic, acești hormoni sunt de obicei cetone sau alcooli.[1] Hormonii steroizi sunt insolubili în apă și sunt transportați de proteine carrier în sânge. Astfel, steroizii rămân în circulație mai mult timp decât hormonii peptidici.[1]

Clasă chimică Nume Abreviere Loc de sinteză Celule-țintă Efecte
Androgeni Androstendion A4 ♂️ Celulele Leydig din testicul, zona reticulată a corticosuprarenalei
♀️ Zona reticulată a corticosuprarenalei, celulele tecale din ovar
Androgeni Dehidroepiandrosteron
(Androstenolonă)
DHEA ♂️ Zona reticulată a corticosuprarenalei, celulele Leydig din testicul
♀️ Zona reticulată a corticosuprarenalei, celulele tecale din ovar[21]
Androgeni Dihidrotestosteron DHT Sintetizat din testosteron în foliculii piloși și organele genitale externe[22]
Androgeni Testosteron ♂️ Celulele Leydig din testicul, zona reticulată a corticosuprarenalei
♀️ Zona reticulată a corticosuprarenalei, celulele tecale din ovar, placentă
Estrogeni Estradiol E2 În premenopauză: ovar
În postmenopauză: sân, creier, mușchi, os, țesut adipos[23]
Estrogeni Estriol E3
Estrogeni Estronă E1
Glucocorticoizi Cortizol Zonele fasciculată și reticulată ale corticosuprarenalei[7]
Glucocorticoizi Cortizon
Mineralocorticoizi Aldosteron Zona glomerulară a corticosuprarenalei[7]
Progestogeni Progesteron P4 Corpul galben
Placentă
Secosteroizi Calcifediol
(Calcidiol)
Sintetizat din colecalciferol în ficat[24]
Secosteroizi Calcitriol Sintetizat din calcifediol în rinichi[24]

Hormoni eicosanoiziModificare

Eicosanoizii sunt un grup mare de molecule derivate din acizi grași polinesaturați.[2] Principalele grupe de hormoni din această clasă sunt prostaglandinele, prostaciclinele, leucotrienele și tromboxanii. Acidul arahidonic este cel mai abundent precursor al acestor hormoni. Eicosanoizii sunt inactivați rapid prin metabolizarea lor și sunt de obicei activi doar câteva secunde.[2]

Nume Abreviere Loc de sinteză Celule-țintă Efecte
Leucotriene LT
Prostaciclină PGI2
Prostaglandine PG
Tromboxani TX

NoteModificare

  1. ^ a b Dopamina și serotonina sintetizate în SNC sunt neurotransmițători, nu hormoni.

ReferințeModificare

  1. ^ a b c d e en Samantha Fowler, Rebecca Roush, James Wise (). „Animal Structure and Function”. Concepts of Biology. OpenStax. ISBN 9781938168116. 
  2. ^ a b c d e en „Hormone Chemistry, Synthesis and Elimination”. vivo.colostate.edu. 
  3. ^ a b c en Praveena Dixit, Lakshmi P. Kotra (). „Adrenomedullary Tumors”. În S. J. Enna, David B. Bylund. xPharm: The Comprehensive Pharmacology Reference. Elsevier. ISBN 978-0-08-055232-3. 
  4. ^ en „Histamine”. vivo.colostate.edu. 
  5. ^ en D. X. Tan; et al. (ianuarie 2003). „Melatonin: a hormone, a tissue factor, an autocoid, a paracoid, and an antioxidant vitamin”. Journal of Pineal Research. 34 (1): 75–78. doi:10.1034/j.1600-079X.2003.02111.x. PMID 12485375. 
  6. ^ en Julie G. Hensler (). „Serotonin”. În Scott T. Brady, George J. Siegel, R. Wayne Albers, Donald L. Price. Basic Neurochemistry. Academic Press. pp. 300–322. doi:10.1016/C2009-0-00066-X. ISBN 978-0-12-374947-5. 
  7. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q en Dana Stoian (). Clinical Endocrinology (PDF). Timișoara: Editura „Victor Babeș”. ISBN 978-606-786-060-3. 
  8. ^ a b c d e f g h en Yoshio Takei, Hironori Ando, Kazuyoshi Tsutsui, ed. (). Handbook of Hormones: Comparative Endocrinology for Basic and Clinical Research. Academic Press. ISBN 978-0-12-801028-0. 
  9. ^ en Bruce M. Koeppen, Bruce A. Stanton (). „Glomerular Filtration and Renal Blood Flow”. Renal Physiology. Mosby. pp. 27–43. ISBN 978-0-323-08691-2. 
  10. ^ a b en Richard E. Brown (). An Introduction to Neuroendocrinology. Cambridge University Press. ISBN 0-521-41645-0. 
  11. ^ a b en Ursula Seidler, Markus Sjöblom (). „Gastroduodenal Bicarbonate Secretion”. În Leonard R. Johnson; et al. Physiology of the Gastrointestinal Tract (ed. a 5-a). Academic Press. pp. 1311–1339. doi:10.1016/C2009-1-64521-4. ISBN 978-0-12-382026-6. 
  12. ^ a b c d e en Abba J. Kastin, ed. (). Handbook of Biologically Active Peptides (ed. a 2-a). Academic Press. ISBN 978-0-12-385095-9. 
  13. ^ en Tomas Ganz, Elizabeta Nemeth (septembrie 2012). „Hepcidin and iron homeostasis”. Biochimica et Biophysica Acta - Molecular Cell Research. 1823 (9): 1434–1443. doi:10.1016/j.bbamcr.2012.01.014. 
  14. ^ a b en Rudolf E. Lang (). „Natriuretic Peptides”. Principles of Medical Biology. 10B. JAI Press. p. 499. doi:10.1016/S1569-2582(97)80167-5. ISBN 1-55938-815-3. 
  15. ^ a b c d e f en Juliana Austin, Daniel Marks (). „Hormonal Regulators of Appetite”. International Journal of Pediatric Endocrinology. 2009: 141753. doi:10.1155/2009/141753. PMID 19946401. 
  16. ^ a b en H. Maurice Goodman (). „The Pancreatic Islets”. Basic Medical Endocrinology (ed. a 4-a). Academic Press. p. 129. ISBN 978-0-12-373975-9. 
  17. ^ a b c en Richard A. Polin; et al., ed. (). Fetal and Neonatal Physiology (ed. a 5-a). Elsevier. ISBN 978-0-323-35214-7. 
  18. ^ en Satish Rattan (iunie 1991). „Role of galanin in the gut”. Gastroenterology. 100 (6): 1762–1768. doi:10.1016/0016-5085(91)90682-B. 
  19. ^ en Luca Busetto, Marco Rossato, Roberto Vettor (). „Gastrointestinal Hormones and Their Regulation of Food Intake”. În Ilpo Huhtaniemi, Luciano Martini. Encyclopedia of Endocrine Diseases (ed. a 2-a). Academic Press. pp. 398–405. ISBN 978-0-12-812200-6. 
  20. ^ en William D. Fraser, Kay W. Colston, John C. Stevenson (). „Bone and Calcium Metabolism”. În David Wild. The Immunoassay Handbook. Elsevier. pp. 705–720. ISBN 978-0-08-097037-0. 
  21. ^ en Laurie K. Mischley, Paul J. Nicolai, Alan R. Gaby (). „Dehydroepiandrosterone (DHEA)”. În Joseph E. Pizzorno, Michael T. Murray. Textbook of Natural Medicine (ed. a 4-a). Elsevier. p. 709. ISBN 978-1-4377-2333-5. 
  22. ^ en Shlomo Melmed, Kenneth S. Polonsky, P. Reed Larsen, Henry M. Kronenberg (). Williams Textbook of Endocrinology (ed. a 13-a). Elsevier. p. 622. ISBN 978-0-323-29738-7. 
  23. ^ en Franck Mauvais-Jarvis, Deborah J. Clegg, Andrea L. Hevener (iunie 2013). „The Role of Estrogens in Control of Energy Balance and Glucose Homeostasis”. Endocrine Reviews. 34 (3): 309–338. doi:10.1210/er.2012-1055. PMID 23460719. 
  24. ^ a b en Mark Kester, Kelly D. Karpa, Kent E. Vrana (). „Endocrine Pharmacology”. Elsevier's Integrated Review Pharmacology (ed. a 2-a). Elsevier. pp. 181–199. ISBN 978-0-323-07445-2.