Miron Scorobete

Date personale
Miron Scorobete

Născut	1 mai 1933^[1] Răchitova, Hunedoara, România
Decedat	12 februarie 2023 (89 de ani) Cluj-Napoca, România
Naționalitate	Română
Ocupație	poet, prozator
Limbi vorbite	limba română
Modifică date / text

Miron Scorobete (n. 1 mai 1933, Răchitova, Hunedoara, România – d. 12 februarie 2023, Cluj-Napoca, România) a fost un poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru în Consiliul Eparhial și în Adunarea Eparhială ale Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, vicepreședinte al organizației Frăția Ortodoxă. Cetățean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca.

Biografie

Miron Scorobete, fiu de țărani, s-a născut la 1 mai 1933 în comuna Răchitova, județul Hunedoara.^[2] A făcut școala în satul Poieni, la Petroșani, Călan, și școala normală din Deva. A absolvit Liceul Pedagogic din Deva, iar în 1957 Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde s-a și stabilit. Debutează în literatură la revista „Steaua”, iar editorial cu placheta de versuri Manuscris în colecția Luceafărul”. A fost redactor la revista "Tribuna" (1957-1970), redactor și director adjunct al Studioului de Radioteleviziune Cluj (1970-1983), redactor la Editura Tineretului, redactor-șef la "Renașterea Română" (1994-1995) și redactor-șef adjunct la "Cetatea culturală". A colaborat la majoritatea revistelor literare din țară, între care: Tribuna, Steaua, România literară, Luceafărul, Scrisul bănățean, Renașterea, Gândirea, Cetatea culturală, Ateneu, Literatorul, Argeș, Steaua Dobrogei.[1] Arhivat în 17 iunie 2015, la Wayback Machine.

Menționat în ediția jubiliară a Bibliei 2001 (versiunea Bartolomeu Valeriu Anania) pentru contribuția avută la realizarea acestei monumentale lucrări.

A fost distins cu ordine și medalii, între care: Steaua Republicii, Meritul cultural, A XXV-a Aniversare a Eliberării de sub jugul fascist, Centenar Lucian Blaga

American Biographical Institute, Inc. l-a cooptat în Research Board of Advisors, l-a inclus în International Directory of Distinguished Leadership, International Profiles of Accomplished Leaders și Hall of Fame for Distinguished Accomplisments, i-a conferit Commemorative Medal Man of the Year, Man of Acheivement, Distinguished Leader Medal, The World Medal of Freedom, American Medal of Honor, Lifetime Achievement Award; The United Cultural Convention of The United States of America i-a conferit International Peace Prize; International Biographical Centre Cambridge l-a inclus în 2000 Outstanding Intellectuals of the 21st Century, Who’s Who in the 21st Century, l-a declarat International Intellectual of the Year, i-a conferit The Official Medal of Excellence și Colanul The Official Sash of Office, precum și 21st Century Award for Achievement.

Opera

A debutat cu poemul „Străbunii” în Almanahul literar, numărul 50, ianuarie 1954, sub patronajul poetului A. E. Baconski.

Volume publicate:

Manuscris, versuri, Colecția “Luceafărul”, Editura pentru literatură, 1961

Fântâni, versuri, Editura tineretului, 1966

Drumul Gomorei, proză parabolică, Editura tineretului, 1966

Comoara din Peștera scheletelor (aventuri pentru copii), Editura tineretului 1969

Ultima vânătoare de toamnă (versuri), Editura pentru literatură, 1969

Femeia venită de sus (proză simbolică), Editura Albatros, 1971

Crâncena luptă dintre “ate” și “abile” (povestiri s.f.), Editura Albatros, 1976

Meduza (roman), col. Scorpionul, Editura Dacia, 1976

Povești din curtea mea (povestiri pentru copii), Editura Facla, 1980;

Trofeul (povestiri s.f.), Editura Dacia, 1980;

Sus în satul de argint (poezii pentru copii), Editura Ion Creangă, 1981;

Cu microfonul dincoace și dincolo de Styx (interviuri și evocări, în colaborare cu Vasile Rebreanu), Editura Dacia, 2 volume, 1979,1981;

Marile vacanțe (roman de aventuri), Editura Dacia, 1984;

Imperiul unei singurătăți (poezii), Editura Cartea Românească, 1985;

Scrisori din Isihia (poezii), Editura Dacia, 1987;

Die grossen Ferien (Kurzroman), Dacia Verlag, 1989;

Valahia în Cartea Genezei (sub pseudonimul S. Coryll), Editura Promedia Plus, 1996;

Norul de martori (studiu religios), Editura Sedan, 2003;

Dacia edenică (studiu interdisciplinar), 2006.

Sub tipar

Libelula albastră.

Poveștile Dianei și ale Marei

Codul lui Buonarroti - roman ezoterico-digital

Pe culmea cea mai înaltă a Munților Carpați - teatru radiofonic difuzat la Postul de Radio-Televiziune Cluj

Străinul fioros.

În țara zmeilor cu creasta verde - teatru pentru copii reprezentat la Teatrul „Puck” din Cluj-Napoca

Referințe critice

Alexandru Piru, Poezia, II;
Petru Poantă, Radiografii, I, 1978;
T. Popescu, Cărți cu iesire la mare, 1980;
V. Stirbu, în Scinteia, nr. 12;
302, 1982;
Ion Oarcăsu, în Steaua, nr. 8, 1983;
Petru Poantă, Radiografii, II, 1984;
Cornel Robu, în Echinox, nr. 5-6, 1984;
Nicolae Manolescu, în România literară, nr. 46, 1985;

Popa, Marian. Dicționar de literatură română contemporană. București: Editura Albatros, 1971

Chițimia, I. C, Al. Dima (Coordonatori). Dicționar cronologic^{[nefuncțională]}. Literatura română. București: Editura științifică și enciclopedică, 1979

Societatea Română de Radiodifuziune. Primăveri hertziene. Cluj-Napoca: Editura Napoca Star, 1999

Poantă, Petru. Dicționar de poeți, Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință, 1999, 2000

Zaciu, Mircea, Marian Papahagi, Aurel Sasu. Dicționarul scriitorilor români. București: Editura Albatros, 2002

Uniunea Scriitorilor din România Filiala Cluj. Cuvinte. Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință, 2006

Poezie florală românească. Antologie de Vistian Goia. Cluj-Napoca: Editura Limes, 2007

Uniunea Scriitorilor din România Filiala Cluj. 100 de ani de viață literară transilvană. Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință, 2008

Robu, Cornel, Scriitori români de science-fiction. Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință, 2008

Societatea Română de Radiodifuziune. Microfonul cu cerneală. Cluj-Napoca: Editura Napoca Star, 2009

Who’s Who în România. Ediție Princeps. București: Pegasus Press, 2002 și edițiile în limba engleză.

Aprecieri critice

Nina Cassian^[3]

Matei Călinescu^[4]

Acad. Fănuș Neagu^[5]

Acad. Eugen Simion^[6]

Acad. Nicolae Manolescu^[7]

Doina Antonie^[8]

Ion Lungu^[11]

Pr. Călin Sămărghițan ^[14]

Negoiță Irimie^[15]

Vasile Rebreanu^[16]

Ion Vlad^[17]

Mircea Vaida-Voevod^[18]

Mircea Vaida-Voevod^[19]

Ion Arcaș^[20]

Note

^ Miron Scorobete, Internet Speculative Fiction Database, accesat în 9 octombrie 2017
^ Șerbănescu, Mircea, Mic dicționar al literaturii științifico-fantastice românești în revista Paradox nr. 4 din 1980, pag. 22
^ „Familiarizat cu ideile, Miron Scorobete știe să le descopere lirismul, iar înclinația spre meditație nu-l duce la abstractizări reci. Lui Miron Scorobete nu-i sunt străine nici sarcasmul, nici darul subtil al analizei sentimentelor, nici solemnitatea, nici cântecul.”
^ „Impresionează, în prima linie, la Miron Scorobete, densitatea expresiei lirice, laconismul de bună calitate, precizia sugestivă a imaginii. Adaptarea diferențiată a formei la conținut, notația riguroasă și plastică vădesc o maturitate care ar putea părea surprinzătoare la un debutant; o maturitate însă deloc primejdioasă pentru că se însoțește mereu cu mărturia unei sensibilități proaspete, animată de elanuri și fervori specific adolescentine.” Matei Călinescu
^ „Pe Miron Scorobete îl iubesc pentru poezia pe care a scris-o, pentru omenia care-l caracterizează, pentru tinerețea pe care o poartă în suflet. Inima lui e foarte tânără. Scorobete e un om de o civilizație rar întâlnită, un băiat de o frumusețe morală cum ușor nu mai găsești în lumea noastră și, în același timp, dovedește o robustețe în ceea ce privește prieteniile de invidiat.”
^ „Semne ale unei individualități poetice certe dezvăluie volumul lui Miron Scorobete Manuscris. Deosebit, în raport cu alte debuturi, mi se pare la Miron Scorobete echilibrul dintre expresie și ideea poetică.”
^ „Fântânile lui Miron Scorobete sunt mult mai libere, de o structură mai muzicală, părând niște cântece, niște «ariettes oubliés» în felul lui Verlaine"
^ „Întrupată din fum, arbori, pădure bătrână, cuiburi, colinde cu irozi, lut, spini, iederi, salcâmi, turle, țărână, cartea lui Miron Scorobete (Ultima vânătoare de toamnă) este rustică numai aparent […] căci acestea sunt doar chei ce închid în zgomotul lor metalic cântul și gândul citadinului contemporan. Suntem în fața unei sensibilități neliniștite ale cărei zămisliri își întrepătrund sferele, contopindu-se unele cu altele. Încă o dată, o carte despre timp cu aripile sale necruțătoare, despre vântul dragostei cald sau hain, despre moarte și tristețe, fiindcă sunt doar câteva lucrurile ce unesc oamenii.”
^ „Poeții au în proză o curioasă capacitate de a sonda realitatea cu un al șaselea simț, capabil să le reveleze fața ascunsă a lunii. E ceea ce face și Miron Scorobete.”
^ „Miron Scorobete nu este propriu-zis ceea ce se numește un autor de science-fiction. Fie că poetizează, fie că parodiază mecanismele speciei, el mizează în primul rând pe un anumit farmec al situațiilor, liric în substanță.” „Regăsim în frumoasele versuri ale lui Miron Scorobete și duhul pătimaș al lui Ioan Alexandru precum și spiritualitatea elevată a lui V. Voiculescu și a lui Nichifor Crainic. Cu discreția bunului isihast Miron Scorobete reabilitează, surprinzător, în 1987, poezia religioasă, mult mai fățiș decât Ioan Alexandru sau Adrian Popescu…”
^ „Miron Scorobete este, înainte de toate, un mare și original poet, creator de viziuni cu rezonanțe profunde și răspunzând în străvechi existențe mitice, ca și în prezentul tensionat de întrebări chinuitoare și mereu reînnoite speranțe. În scrisul său, de o frumusețe aparte se reflectă frumusețea însăși a poporului român, virtuțile sale multimilenare.”
^ „Sunt cărți care reușesc prin talentul autorilor să dea supremul fior pe care îl caută omul în viață și în literatură: fiorul existenței. O asemenea carte au adus la judecata noastră Vasile Rebreanu și Miron Scorobete, cu discreția, cu bunul simț și cu îndărătnicia de aisberg a unor caractere pe care împrejurările nu le-au putut modifica.”
^ „Încep să privesc lumea și, privind, s’o reconstitui prin ochiul poetului Miron Scorobete; un ochi matur, melancolic și rafinat care-și rotește razele peste o natură solemnă însă răvășită, cu aspect de gravură modernă […] Ochiul potului vede, percepe nu numai forme ale materiei, distanțe, mărimi, incidente fenomenale, ci comunică stări de spirit, neliniști; e un ochi intelectual, complex și complicat, în care se răsfrâng spaimele nebănuite ale inconștientului, amintiri livrești sau dorințe obscure, alături de imagini culese dintr’o natură care se pregătește de o lungă hibernare […] Același ochi dinăntru, comunicând cu simțul extern, așterne o aură străveche și o liniște de început de lume […] Astfel el sugerează direct vechimea lucrurilor, creează arhaitatea lor imemorială, printr’un stil eliptic, matur, de o sobrietate expresivă care atinge transparența […] Parcă auzi vocea straniei zeități baudelaireene a Frumuseții întronând în lume simetria deplină prin nemișcare și extaz estetic prelungit.”
^ “Acesta este unul din punctele cheie ale cărții, unde originalitatea acesteia depășește orice așteptare, chiar având în vedere subiectul ei, Valahia în Cartea Genezei, afirmație ce deschide o cu totul nouă și inedită perspectivă folcloristicii românești (care face un mare pas înainte, sau, mai bine spus, un salt înspre cele mai neștiute străfunduri de istorie), dar și literaturii noastre în general. Dacă pentru G. Călinescu, prestigiul literaturii este acela că lucrează nu cu documente ci cu monumente, iată că, datorită acestui minuțios studiu, Miorița, păstrându-și nealterat caracterul de monument literar, (re)devine și un document unic, de excepțională însemnătate atât literară cât și spirituală. După cum ne lasă autorul a înțelege, argumentele sale le depășesc pe cele expuse în cartea ce cuprinde doar o parte a cercetărilor, cercetări care aruncă în aer pentru a reclădi un profil absolut nou al domeniului.”
^ „Se știe că Nichita avea să-i păstreze poetului Miron Scorobete o nedezmințită considerație. Astfel, la cea de a II-a Conferință Națională a Tinerilor Scriitori, prezidată de mereu tânărul Arghezi, Nichita Stănescu spunea pe glas înalt că «nu numai ploaia ci și adevărata poezie vine de la Cluj», citând numele poetului Miron Scorobete.”
^ „Miron Scorobete e un profund. Dar și indefinibil, tocmai pentru că nu se încadrează în nici unul din așa-zisele «curente literare». El e «modern» și «tradițional». Dar mereu cu o rostire surprinzătoare, imprevizibilă. Aș spune, cu îndrăzneală și adevăr, că Miron Scorobete este un clasic. Un mare poet al prezentului, dar și al viitorului care poetului îi va fi un favorit și un prieten.
^ „Miron Scorobete a fost și pentru mine continuă să fie un om de o discreție intelectuală deosebită și de o sensibilitate reală, așa cum poemele sale o dovedesc.”
^ „Miron Scorobete știe că în poezie e condensat întreg universul. E încifrat în semne și simboluri, în structura ascunsă a metaforei. Într’un cosmos fictiv, personajul lui Miron Scorobete aduce poezia ca formulă inefabilă a științei zborului. Scriitorul propune o carte cu narațiuni neobișnuite, viziuni inedite, originale, în care auzim sunând «cornul» simbolic al poetului de excepție din Ultima vânătoare de toamnă.”
^ „Un concetățean al nostru, un mare poet, trece zilnic pe străzile Clujului, modest, mai mult pe gânduri, atent să nu strivească pe caldarâm florile căzute ale acestei ciudate primăveri. El nu e și n’a fost omul modelor, n’a făcut temenele mandarinilor și bonzilor. Urmaș de țăran voievodal din Țara Hațegului, Miron Scorobete a șlefuit ani în șir miezul inefabil al cuvântului românesc. Scorobete contemplă luna adumbrind în scorburi, el fiind pentru mine un venit de peste vreme, un trac întârziat între noi, înrudit cu pietrele milenare de la Densuș, cu lespedea pragului bisericii Sântămăria-Orlea. Arome străvechi, murmur de psalm creștin, versul lui de o ortodoxie trăită profund e rugăciune, e «catharsis». El recitește Miorița altfel, cum însuși spune, dinspre Cosmos spre om. Cuvântul, pentru el, e mai cu seamă asceză. Chiar omul-natură trece prin filtre ale suferinței și purificării[…] În prima zi a lui mai, Miron Scorobete împlinește un număr de ani; încă un prag, prietene Miron! Treci mai departe, drept și cu mare sfială în fața miracolelor anotimpurilor, cu pas de inorog în amurgul mileniului. Tu ai Timp, cuvintele au Timp, mai presus efemerului, bronzului.”
^ HOROSCOP DE POET Te salut, Miroane Scorobete! Aflu că împlinești 60. Dar nu te întreb cum ți-a trecut colbul anilor printre degete. Nu te întreb cum a fost. Și nici cum o duci. Ai urmat destinul și stelele cuvenite, în multe vremuri nefaste. Și-ai răzbit până la 60. Până la senectute. Tu cel născut în preajma sanctuarelor Sarmizegetusei trebuie să știi mai multe despre soroc; de aceea, poate, ai ales/te-au ales munca trudnică, răbdarea în efort, integritatea, dârzenia întru afirmare. Distincții și privilegii ale capnobaților. Așa te-am cunoscut și iubit: ca tainic capnobat. Aplecat pe vers fără cusur. Decriptor al unor lumi de dincolo. Aspru până la temeritate cu tine și cu semenii rostitori în cotidian. Fără pavăză și răgaz. Nu citez din cele ce ai scris pentru a nu umbri, cumva, zodia Taurului. Superb așezată în rosturi de Virgiliu: „Candidus auratis aperit cum cornibus annum Taurus” (Taurul deschide anul cu auritele lui coarne). Dacă ai deschis porți/arcuri, sigur le-ai păzit și le-ai complicat în labirint. Stai lângă ele ca un oștean și haide într-o zi să urcăm pe Râul Mare, până sus la altarele dacice. Unde aș vrea să-ți spun: Te rog, Miroane, să trăiești mulți ani! Să-ți împlinești destinul și limpezimea de miere solară din prisăci ale dăinuirilor. Salve!

Bibliografie

http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/detalii_membrii_789_SCOROBETE-Miron.html
http://www.primariaclujnapoca.ro/cetateni-de-onoare.html
http://www.autorii.com/scriitori/miron-scorobete/
Aurel Sau - Marele dicționar biografic al literaturii române, literele M-Z, vol II, pag 547-548.[2]
Revista Curtea de Argeș nr. 3, 2012, pag. 6 [3]
Maria-Toma Damșa - Sclipiri hunedorene de har, editura Ema, 2013, pag. 65-68, Biblioteca Deva [4]^{[nefuncțională]}
Viața literară la Cluj. Evocări, medalioane, amintiri, cronologie”, editura Eikon, 2013, autor Irina Petraș [5] Arhivat în 17 iunie 2015, la Wayback Machine.
Dicționarul de poeți. Clujul contemporan : Caietul cu poeți III/ autor Petru Poantă. - Cluj-Napoca: Fundația Culturală Forum, 1998, 213 p. ISBN 973-98567-0-5 [6] Arhivat în 4 martie 2016, la Wayback Machine.
Colectia de Povestiri Stiintifico-Fantastice (CPSF) Anticipatia Nr.29 [7]
REVISTA NAUTILUS / Articole / Orașul în literatura SF (13), autor Aurel Cărășel, 02.03.2015 [8] Arhivat în 13 aprilie 2015, la Wayback Machine.
Helion Online, Nr. 34, septembrie - octombrie 2013 »Alternative»SUB SEMNUL ACOLADEI, autor Mircea Opriță [9]
PROMENADA SCRIITORILOR. ALMANAH ILUSTRAT, autor Irina Petraș, editura Eikon 2012 [10] Arhivat în 17 iunie 2015, la Wayback Machine.[11] Arhivat în 17 iunie 2015, la Wayback Machine.

Acest articol biografic despre un scriitor român este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui!

[4d3df8a995aa52165def4790ee09c073-1] Miron Scorobete, Internet Speculative Fiction Database, accesat în 9 octombrie 2017

[MirceaS-2] Șerbănescu, Mircea, Mic dicționar al literaturii științifico-fantastice românești în revista Paradox nr. 4 din 1980, pag. 22

[3] „Familiarizat cu ideile, Miron Scorobete știe să le descopere lirismul, iar înclinația spre meditație nu-l duce la abstractizări reci. Lui Miron Scorobete nu-i sunt străine nici sarcasmul, nici darul subtil al analizei sentimentelor, nici solemnitatea, nici cântecul.”

[4] „Impresionează, în prima linie, la Miron Scorobete, densitatea expresiei lirice, laconismul de bună calitate, precizia sugestivă a imaginii. Adaptarea diferențiată a formei la conținut, notația riguroasă și plastică vădesc o maturitate care ar putea părea surprinzătoare la un debutant; o maturitate însă deloc primejdioasă pentru că se însoțește mereu cu mărturia unei sensibilități proaspete, animată de elanuri și fervori specific adolescentine.” Matei Călinescu

[5] „Pe Miron Scorobete îl iubesc pentru poezia pe care a scris-o, pentru omenia care-l caracterizează, pentru tinerețea pe care o poartă în suflet. Inima lui e foarte tânără. Scorobete e un om de o civilizație rar întâlnită, un băiat de o frumusețe morală cum ușor nu mai găsești în lumea noastră și, în același timp, dovedește o robustețe în ceea ce privește prieteniile de invidiat.”

[6] „Semne ale unei individualități poetice certe dezvăluie volumul lui Miron Scorobete Manuscris. Deosebit, în raport cu alte debuturi, mi se pare la Miron Scorobete echilibrul dintre expresie și ideea poetică.”

[7] „Fântânile lui Miron Scorobete sunt mult mai libere, de o structură mai muzicală, părând niște cântece, niște «ariettes oubliés» în felul lui Verlaine"

[8] „Întrupată din fum, arbori, pădure bătrână, cuiburi, colinde cu irozi, lut, spini, iederi, salcâmi, turle, țărână, cartea lui Miron Scorobete (Ultima vânătoare de toamnă) este rustică numai aparent […] căci acestea sunt doar chei ce închid în zgomotul lor metalic cântul și gândul citadinului contemporan. Suntem în fața unei sensibilități neliniștite ale cărei zămisliri își întrepătrund sferele, contopindu-se unele cu altele. Încă o dată, o carte despre timp cu aripile sale necruțătoare, despre vântul dragostei cald sau hain, despre moarte și tristețe, fiindcă sunt doar câteva lucrurile ce unesc oamenii.”

[9] „Poeții au în proză o curioasă capacitate de a sonda realitatea cu un al șaselea simț, capabil să le reveleze fața ascunsă a lunii. E ceea ce face și Miron Scorobete.”

[10] „Miron Scorobete nu este propriu-zis ceea ce se numește un autor de science-fiction. Fie că poetizează, fie că parodiază mecanismele speciei, el mizează în primul rând pe un anumit farmec al situațiilor, liric în substanță.” „Regăsim în frumoasele versuri ale lui Miron Scorobete și duhul pătimaș al lui Ioan Alexandru precum și spiritualitatea elevată a lui V. Voiculescu și a lui Nichifor Crainic. Cu discreția bunului isihast Miron Scorobete reabilitează, surprinzător, în 1987, poezia religioasă, mult mai fățiș decât Ioan Alexandru sau Adrian Popescu…”

[11] „Miron Scorobete este, înainte de toate, un mare și original poet, creator de viziuni cu rezonanțe profunde și răspunzând în străvechi existențe mitice, ca și în prezentul tensionat de întrebări chinuitoare și mereu reînnoite speranțe. În scrisul său, de o frumusețe aparte se reflectă frumusețea însăși a poporului român, virtuțile sale multimilenare.”

[12] „Sunt cărți care reușesc prin talentul autorilor să dea supremul fior pe care îl caută omul în viață și în literatură: fiorul existenței. O asemenea carte au adus la judecata noastră Vasile Rebreanu și Miron Scorobete, cu discreția, cu bunul simț și cu îndărătnicia de aisberg a unor caractere pe care împrejurările nu le-au putut modifica.”

[13] „Încep să privesc lumea și, privind, s’o reconstitui prin ochiul poetului Miron Scorobete; un ochi matur, melancolic și rafinat care-și rotește razele peste o natură solemnă însă răvășită, cu aspect de gravură modernă […] Ochiul potului vede, percepe nu numai forme ale materiei, distanțe, mărimi, incidente fenomenale, ci comunică stări de spirit, neliniști; e un ochi intelectual, complex și complicat, în care se răsfrâng spaimele nebănuite ale inconștientului, amintiri livrești sau dorințe obscure, alături de imagini culese dintr’o natură care se pregătește de o lungă hibernare […] Același ochi dinăntru, comunicând cu simțul extern, așterne o aură străveche și o liniște de început de lume […] Astfel el sugerează direct vechimea lucrurilor, creează arhaitatea lor imemorială, printr’un stil eliptic, matur, de o sobrietate expresivă care atinge transparența […] Parcă auzi vocea straniei zeități baudelaireene a Frumuseții întronând în lume simetria deplină prin nemișcare și extaz estetic prelungit.”

[14] “Acesta este unul din punctele cheie ale cărții, unde originalitatea acesteia depășește orice așteptare, chiar având în vedere subiectul ei, Valahia în Cartea Genezei, afirmație ce deschide o cu totul nouă și inedită perspectivă folcloristicii românești (care face un mare pas înainte, sau, mai bine spus, un salt înspre cele mai neștiute străfunduri de istorie), dar și literaturii noastre în general. Dacă pentru G. Călinescu, prestigiul literaturii este acela că lucrează nu cu documente ci cu monumente, iată că, datorită acestui minuțios studiu, Miorița, păstrându-și nealterat caracterul de monument literar, (re)devine și un document unic, de excepțională însemnătate atât literară cât și spirituală. După cum ne lasă autorul a înțelege, argumentele sale le depășesc pe cele expuse în cartea ce cuprinde doar o parte a cercetărilor, cercetări care aruncă în aer pentru a reclădi un profil absolut nou al domeniului.”

[15] „Se știe că Nichita avea să-i păstreze poetului Miron Scorobete o nedezmințită considerație. Astfel, la cea de a II-a Conferință Națională a Tinerilor Scriitori, prezidată de mereu tânărul Arghezi, Nichita Stănescu spunea pe glas înalt că «nu numai ploaia ci și adevărata poezie vine de la Cluj», citând numele poetului Miron Scorobete.”

[16] „Miron Scorobete e un profund. Dar și indefinibil, tocmai pentru că nu se încadrează în nici unul din așa-zisele «curente literare». El e «modern» și «tradițional». Dar mereu cu o rostire surprinzătoare, imprevizibilă. Aș spune, cu îndrăzneală și adevăr, că Miron Scorobete este un clasic. Un mare poet al prezentului, dar și al viitorului care poetului îi va fi un favorit și un prieten.

[17] „Miron Scorobete a fost și pentru mine continuă să fie un om de o discreție intelectuală deosebită și de o sensibilitate reală, așa cum poemele sale o dovedesc.”

[18] „Miron Scorobete știe că în poezie e condensat întreg universul. E încifrat în semne și simboluri, în structura ascunsă a metaforei. Într’un cosmos fictiv, personajul lui Miron Scorobete aduce poezia ca formulă inefabilă a științei zborului. Scriitorul propune o carte cu narațiuni neobișnuite, viziuni inedite, originale, în care auzim sunând «cornul» simbolic al poetului de excepție din Ultima vânătoare de toamnă.”

[19] „Un concetățean al nostru, un mare poet, trece zilnic pe străzile Clujului, modest, mai mult pe gânduri, atent să nu strivească pe caldarâm florile căzute ale acestei ciudate primăveri. El nu e și n’a fost omul modelor, n’a făcut temenele mandarinilor și bonzilor. Urmaș de țăran voievodal din Țara Hațegului, Miron Scorobete a șlefuit ani în șir miezul inefabil al cuvântului românesc. Scorobete contemplă luna adumbrind în scorburi, el fiind pentru mine un venit de peste vreme, un trac întârziat între noi, înrudit cu pietrele milenare de la Densuș, cu lespedea pragului bisericii Sântămăria-Orlea. Arome străvechi, murmur de psalm creștin, versul lui de o ortodoxie trăită profund e rugăciune, e «catharsis». El recitește Miorița altfel, cum însuși spune, dinspre Cosmos spre om. Cuvântul, pentru el, e mai cu seamă asceză. Chiar omul-natură trece prin filtre ale suferinței și purificării[…] În prima zi a lui mai, Miron Scorobete împlinește un număr de ani; încă un prag, prietene Miron! Treci mai departe, drept și cu mare sfială în fața miracolelor anotimpurilor, cu pas de inorog în amurgul mileniului. Tu ai Timp, cuvintele au Timp, mai presus efemerului, bronzului.”

[20] HOROSCOP DE POET Te salut, Miroane Scorobete! Aflu că împlinești 60. Dar nu te întreb cum ți-a trecut colbul anilor printre degete. Nu te întreb cum a fost. Și nici cum o duci. Ai urmat destinul și stelele cuvenite, în multe vremuri nefaste. Și-ai răzbit până la 60. Până la senectute. Tu cel născut în preajma sanctuarelor Sarmizegetusei trebuie să știi mai multe despre soroc; de aceea, poate, ai ales/te-au ales munca trudnică, răbdarea în efort, integritatea, dârzenia întru afirmare. Distincții și privilegii ale capnobaților. Așa te-am cunoscut și iubit: ca tainic capnobat. Aplecat pe vers fără cusur. Decriptor al unor lumi de dincolo. Aspru până la temeritate cu tine și cu semenii rostitori în cotidian. Fără pavăză și răgaz. Nu citez din cele ce ai scris pentru a nu umbri, cumva, zodia Taurului. Superb așezată în rosturi de Virgiliu: „Candidus auratis aperit cum cornibus annum Taurus” (Taurul deschide anul cu auritele lui coarne). Dacă ai deschis porți/arcuri, sigur le-ai păzit și le-ai complicat în labirint. Stai lângă ele ca un oștean și haide într-o zi să urcăm pe Râul Mare, până sus la altarele dacice. Unde aș vrea să-ți spun: Te rog, Miroane, să trăiești mulți ani! Să-ți împlinești destinul și limpezimea de miere solară din prisăci ale dăinuirilor. Salve!

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]