Pe munte se înalță cele trei turnuri fortificate ale Republicii San Marino, reprezentate atât pe drapelul național, cât și pe stemă, numite Rocca sau Guaita, Cesta sau Fratta și Montale. Pantele sale coboară către orașele San Marino și Borgo Maggiore[3].
În 2008, Monte Titano (și zona adiacentă) a fost înscris în lista locurilor care aparțin Patrimoniului Mondial UNESCO sub titulatura „Centrul istoric San Marino și Muntele Titano” (San Marino Historic Centre and Monte Titano), referința nr. 1245, criteriul iii. Teritoriul protejat are o suprafață de 55 ha (cu o zonă tampon de 167 ha), care cuprinde muntele Titano și celelalte structuri precum turnurile, zidurile, porțile și bastioanele fortificațiilor, o bazilică neoclasică din secolul al XIX-lea, mănăstiri din secolele al XIV-lea și al XVI-lea, Palazzo Publico[b] din secolul al XIX-lea, precum și Teatrul Titano din secolul al XVIII-lea, toate situate pe vârful și pe versanții muntelui, formând un mic, dar unic conglomerat urban[6][7]
Încălecat pe creasta vestică a muntelui Titano se află orașul San Marino, capitala Republicii San Marino, a cărei istorie datează de la începutul secolului al IV-lea, când, conform tradiției creștine, Sfântul Marin și un grup de creștini s-au stabilit acolo pentru a scăpa de persecuții. Castellum Sancta Marini este menționat în Liber Pontificalis („Cartea Pontifilor”) în anul 755, iar cel mai vechi document aflat în arhivele republicii, din anul 885, îl menționează pe „starețul din San Marino”[2], ceea ce implică existența unei așezări monahale în zona muntelui Titano. De altfel, înălțimea muntelui asigura vizibilitate excelentă asupra împrejurimilor, iar locația izolată a creat condițiile necesare pentru ca San Marino să poată supraviețui ca republică democratică și independentă[3] timp de câteva secole[7][2].
Monte Titano este situat în zona centrală a Republicii San Marino, la sud-est de orașul San Marino și la nord de orașul Murata, având forma unui pinten de calcar colțuros. Deși cel mai înalt punct se găsește la o altitudine de 739 de metri deasupra nivelului mării, aflorimentul stâncos are cel mult 200 de metri înălțime, ridicându-se deasupra unei baze de argilă situată la 500 de metri deasupra nivelului mării. Aflat la doar 13 kilometri de Marea Adriatică, este muntele situat cel mai aproape de coastă din lanțul Apenini. Muntele este sursa mai multor ape curgătoare, inclusiv Rio San Marino, care curge de-a lungul versantului său vestic printr-o vale largă[8], vărsându-se în fluviul Marecchia din zona Torello și se varsă în Marea Adriatică la 23 de kilometri distanță, Rio Cando, care se varsă în torentul Marano și se varsă în Marea Adriatică între Rimini și Riccione și torentul Ausa, care trece prin orașul Serravalle și se varsă în fluviul Marecchia.
Titanocetus sammarinensis, fosilă descoperită pe Monte Titano
Muntele Titano s-a format în timpul orogenezei Apeninilor din plio-pleistocen. În neozoic, zona în care se află San Marino era zonă litorală. Cutremurele violente au provocat mari transformări la suprafața pământului, din cauza cărora o masă de rocă situată la aproximativ 80 de km s-a ridicat, alunecând lent spre Marea Adriatică. Această masă de stâncă a dat naștere diverșilor munți, inclusiv Monte Titano.
Fosilele de vertebrate găsite pe versanții muntelui Titano sunt în mare parte de origine acvatică, deoarece această rocă a fost cândva sub nivelul mării. Fosile de diverși pești, în special dinți de rechin au fost descoperite pe muntele Titano, multe dintre ele datând din miocen[9]. Cea mai importantă descoperire fosilă este cea a unei balene (Titanocetus sammarinensis), păstrată acum la Muzeul de Geologie și Paleontologie „Giovanni Capellini” al Universității din Bologna.
Împrejurimile Monte Titano și orașul San Marino au o climă temperată, temperatura maximă înregistrată este de 26°C vara, iar cea minimă este de -7°C iarna. Precipitațiile anuale variază între 560 mm și 800 mm[2].
Pe munte se găsesc diferite specii de arbori, precum castanul (Castanea sativa), cerul (Quercus cerris), laburnumul (Laburnum anagyroides), stejarul (Quercus ilex), chiparosul (Cupressus sempervirens), bradul argintiu (Abies alba), câteva specii de arbuști precum „ginestra” (Ginesteae), pungitopo (Ruscus aculeatus) și asparagus (Asparagus acutifolius), plantă specifică zonelor aride. Pe stâncile muntelui Titano crește și Ephedra nebrodensis, o plantă tipică insulelor Sicilia și Sardinia[2].
Fauna sălbatică este reprezentată de toate clasele de vertebrate și, având în vedere caracteristicile muntoase ale zonei, păsările și mamiferele sunt cele mai răspândite animale. Printre acestea se regăsesc vânturelul (Falco tinnunculus), striga (Tyto alba), cucuveaua (Athene noctua), huhurezul (Strix aluco aluco), coțofana (Pica pica) și șorecarul (Buteo buteo) în ceea ce privește păsările și căprioara (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa), cerbul lopătar (Dama dama), nevastuica (Mustela nivalis), jderul (Martes foina), porcul spinos (Hystrix cristata), iepurele (Lepus europaeus), dihorul (Mustela putorius), ariciul (Erinaceus europaeus), bursucul (Meles meles) și vulpea (Vulpes vulpes)[2].
Potrivit legendei creștine, prima ascensiune documentată pe Monte Titano a fost cea a diaconului Marino[c], pietrar din insula Arbe (Dalmația), ajuns ulterior la Rimini, care, pentru a scăpa de persecuția anti-creștină, s-a refugiat pe muntele Titano împreună cu un grup de adepți, fondând o comunitate religioasă, precursoarea actualei Republici Serenissime San Marino.
Obiectivele turistice importante din punct de vedere istoric de pe Monte Titano sunt cele trei turnuri antice aflate pe vârful muntelui. Accesul rutier în zona de vizitare este posibil de pe autostrada dinspre Bologna, la câțiva kilometri de ieșirea Rimini Sud[10].
Parcul natural Montecchio este o zonă protejată situată în Curazia di Murata, pe versanții vestici ai Muntelui Titano, în valea Rio San Marino, un afluent al fluviului Marecchia. Parcul natural găzduiește căprioare, mistreți, păuni, rațe. În interiorul parcului se află două clădiri, una fiind considerată prima clădire construită în Republica San Marino, unde conform legendei s-a refugiat diaconul Marino, iar cealaltă găzduiește un mic muzeu unde sunt expuse speciile de ciuperci prezente în Apenini[11].
Monte Titano este o destinație ideală pentru drumeții, plimbări în natură, călărie[3], turism religios („Drumul Sfântului Marin”)[12], dar și pentru alpinism (pereți verticali special echipați pentru cățărare liberă) și ciclism - există 15 trasee dedicate cicliștilor montani și iubitorilor de cicloturism[13].
Pentru amatorii de drumeții, există numeroase trasee care diferă prin gradul de dificultate, unele foarte line, potrivite pentru copii[14]. Itinerariile propuse evidențiază aspectele naturale specifice locului: reliefuri stâncoase, pajiști naturale și seminaturale, tufărișuri, păduri mici și mijlocii, pâraie, văi, elemente ale florei și faunei locale[15].
^În geomorfologie, un col este cel mai jos punct de pe o creastă muntoasă între două vârfuri
^Palazzo Publico, construit între anii 1884 și 1894, restaurat în prima jumătate a anilor 1990 și inaugurat în 30 septembrie 1996, monument de artă din secolul al XIX-lea inclus în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, funcționează atât ca sediu al primăriei orașului San Marino, cât și al guvernului Republicii San Marino[4][5]
^Diaconul sanctificat Marino (n. Loparo, 275 – d. Città di San Marino, 03.09.366), fondatorul Republicii Serenissime San Marino, a fost, conform tradiției creștine, un pietrar de origine dalmată care în 301 a fost diaconul comunității creștinilor refugiați pe muntele Titano care a devenit independentă în secolul al VIII-lea, după căderea Exarhatului bizantin. Este venerat ca sfânt de către Biserica Catolică, care îl comemorează pe 3 septembrie. În lucrările de artă, sfântul Marin este întotdeauna reprezentat ținând în mâini muntele Titano
^ abUNESCO - World Heritage Convention. „Advisory Body Evaluation (ICOMOS)” [Evaluarea organismului consultativ (ICOMOS)] (PDF). unesco.org. UNESCO. Accesat în .
^Hamilton, J. Arnott (). „The Republic of San Marino”. Scottish Geographical Magazine. Royal Scottish Geographical Society. pp. 243–251. doi:10.1080/00369222308734387.|url= lipsă sau vid (ajutor); |access-date= necesită |url= (ajutor)
San Marino
Guaita
Cesta
Montale.jpg)
