Wikipedia

Mycena acicula

specie de ciupercă

Mycena acicula (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Paul Kummer, 1871) din încrengătura Basidiomycota, în familia Mycenaceae și de genul Mycena,[1][2] este o specie frecventă saprofită de ciuperci necomestibile, fiind o descompunătoare ulterioară. O denumire populară nu este cunoscută. Trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord în grupuri cu multe exemplare în păduri mixte, prin pajiști umede cu mușchi (plantă), pe resturi de plante putrezite, mulci de scoarță, vreascuri sau resturi de lemn. Apare de la câmpie la munte, din (mai) iunie până în noiembrie.[3][4]

Mycena acicula
Genul Mycena, aici M. acicula
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Basidiomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Mycenaceae
Gen: Mycena
Specie: M. acicula
Nume binomial
Mycena acicula
(Schaeff.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus acicula Schaeff. (1774)
  • Agaricus miniatus Batsch (1783)
  • Hygrocybe acicula (Schaeff.) Fayod (1889)
  • Hemimycena acicula (Schaeff.) Singer (1938)
  • Marasmiellus acicula (Schaeff.) Singer (1951)
  • Mycena acicula var. longispora Dennis (1952)
  • Trogia acicula (Schaeff.) Corner (1966)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Paul Kummer

Numele binomial Agaricus acicula a fost determinat de savantul german (Jacob Christian Schäffer în volumul 4 al operei sale Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae din 1774.[5]

Apoi, în 1871, micologul german Paul Kummer a transferat această specie corect la genul Mycena sub păstrarea epitetului.[6] Acest taxon este valabil până în prezent (2024).Toate celelalte sinonime nu sunt folosite și pot fi neglijate.

Numele generic este derivat din cuvântul de limba greacă veche (greacă veche μύχης=ciupercă, burete),[7] iar epitetul specific se trage de la diminutivul cuvântului latin (latină acus=ac, ac de păr),[8] datorită dimensiunii mici a buretelui.

Descriere

modificare
 
Bres.: Mycena acicula
  • Pălăria: subțire și fragilă cu un diametru de 0,5-1,5 (2) cm, este emisferică când este tânără, căpătând mai târziu o formă de clopot până la cea de cupolă, uneori cu o cocoașă largă în centru și la bătrânețe plată. Pe măsură ce pălăria se extinde, marginea devine frecvent lobată sau neregulată. Cuticula este netedă, ușor translucid-striată când este umedă, mată până la mătăsos lucioasă, fiind parțial, uneori în deplin brumată albicios, dar la bătrânețe mereu goală. Coloritul inițial roșiatic schimbă spre portocaliu strălucitor până la roșu portocaliu, fiind spre margine galben deschis.
  • Lamelele: sunt groase, clar distanțate între ele, cu lamele intermediare la margine și strâns atașate de picior. Pentru un anumit timp sunt mai mult sau mai puțin drepte cu margini netede, dar cu avansarea în vârstă devin clar bombate și ondulate la margine. Muchiile sunt netede. Coloritul este albicios până la gălbui.
  • Piciorul: flexibil este mereu mai lung ca diametrul pălăriei cu o înălțime de 2-6 cm și o grosime de doar 0,7-1,2 (1,5) mm, fiind îngust, cilindric, gol pe interior și fără inel. Baza este acoperită cu pâslă miceliană albă și pare de aceea ceva îngroșată. Suprafața este mată, netedă, uneori ceva brumată albicios. Coloritul este galben pal până la galben de lămâie, devenind mai deschis până la albicios spre baza tulpinii.
  • Carnea: este foarte subțire, fragilă și nesubstanțială, în pălărie portocalie, în picior galbenă. Mirosul este neînsemnat și gustul blând.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: sunt slab elipsoidal-cilindrici până fusiformi în formă de semințe de măr, netezi, hialini (translucizi) și neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), cu o mărime de 9-11 (12) x 3.5-4,5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile cu 4 sterigme fiecare în formă de măciucă măsoară 20–22 x 5–6 microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) cu hife late de până la 3,5 µm, cu cleme sunt acoperite cu excrescențe cilindrice care măsoară 2–9 x 1–3 µm. Cheilocistidele (cistide de pe muchia lamelor) și pleurocistidele (cele laterale pe lamele) foarte asemănătoare cu o dimensiune de aproximativ 30-40 x 9-14 microni sunt clavate, fusiforme sau ovoidale și au apice adesea acoperite cu o secreție rășinoasă. Caulocistide (cistide situate la suprafața piciorului) au o lățime de până la 4,5 µm, prezintă și ele cleme, fiind dens acoperite cu excrescențe simple până la oarecum ramificate, cilindrice până la umflate, de până la 20 x 5 µm care sunt încorporate într-o materie gelatinoasă.[9][10][11]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.
  •  
    M. acicula, lamele din apropiere
  •  
    M. acicula, lamele și picior
  •  
    M. acicula mai tinere
  •  
    M. acicula mai bătrâne

Confuzii

modificare

Mycena acicula poate fi confundată cu specii înrudite, cu toate fără nici o valoare culinară, cum sunt de exemplu Atheniella adonis sin. Mycena adonis,[12] Atheniella leptophylla sin. Mycena leptophylla,[13] Mycena strobilinoides,[14] Hygrocybe mucronella,[15] Loreleia marchantiae,[16] Mycena floridula,[17] Rickenella mellea,[18] Rickenella fibula,[19] Xeromphalina campanella[20] sau Xeromphalina cauticinalis.[21]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Atheniella adonis sin. Mycena adonis
  •  
    Atheniella leptophylla sin. Mycena leptophylla
  •  
    Mycena strobilinoides
  •  
    Hygrocybe mucronella
  •  
    Loreleia marchantiae
  •  
    Mycena floridula
  •  
    Rickenella fibula
  •  
    Rickenella mellea
  •  
    Xeromphalina campanella
  •  
    Xeromphalina cauticinalis

Valorificare

modificare

Mycena acicula nu este otrăvitoare, dar din cauza mărimii minore și a fragilității nu poate fi folosită în niciun caz în bucătărie.

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ MxcoBank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 296-297 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 210-211 - 2, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae”, Editura J.J. Palmium, Erlangen 1774 vol. 4, p. 52, tab 222 vol. 3-4
  6. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” (Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 109
  7. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, ed. a 5-a, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1837, p. 580
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 39, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 255
  10. ^ A. Aronsen: "Mycena acicula - A key to the Mycenas of Norway", 2005 [1]
  11. ^ Alexander H. Smith, Ann Arbor (ed.): „North American species of Mycena”, Editura University of Michigan Press, Michigan 1947, p. 119
  12. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 336-337 - 1, ISBN 88-85013-46-5
  13. ^ Helmuth Schmid-Heckel: „Zur Kenntnis der Pilze in den Nördlichen Kalkalpen: Mykologische Untersuchungen im Nationalpark Berchtesgaden”, Editura Berchtesgadener Anzeiger, Berchtesgaden 1985, p. 136, ISBN: 978-3-922-32507-9
  14. ^ Giovanni Robich: „Mycena d'Europa”, Editura AMB, Fondazione Centro studi micologici, Trento 2003, p. 476
  15. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 118 - 1, ISBN 978-3-440-14530-2
  16. ^ Andreas Gminder, Peter Karasch: „Das Kosmos Handbuch Pilze: Mit über 1200 Zeichnungen“ - 1400 Arten im Porträt“, Editura Franckh-Kosmos, Halberstadt 2023, p. 178, ISBN 978-3-440-17027-4
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 334-335, ISBN 88-85013-46-5
  18. ^ Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura Harper Collins, Chicago 1995, p. 182, ISBN: 978-00022-0025-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 414-415 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 456-457, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 404-405, ISBN 88-85013-46-5

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Óscar García Cardo, José María García Cardo: „Guía de setas de la provincia de Cuenca”, Editura Ediciones de la Universidad de Castilla-La Mancha, Cuenca 2019, ISBN: 978-84-9044-345-3
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura Harper Collins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Dennis E. Desjardin, Michael G. Wood, Frederick A. Stevens: “California Mushrooms: The Comprehensive Identification Guide”, Editura TIMBER PR INC; Illustrated edition, Portland, Oregon, 2015, ISBN-13: ‎978-160-4-69353-9
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder, Peter Karasch: „Das Kosmos Handbuch Pilze: Mit über 1200 Zeichnungen“ - 1400 Arten im Porträt“, Editura Franckh-Kosmos, Halberstadt 2023, ISBN 978-3-440-17027-4
  • Bruce Ing: „The Fungi of North East Wales: A Mycota for Vice-Counties 50 (Denbighshire) and 51 (Flintshire)”, Editura University of Chester Press, Chester 2020, ISBN: 978-1910-48142-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, p. 461, ISBN 978-3-8001-3536-1
  • Irmgard Krisai-Greilhuber: „Die Makromyceten im Raum von Wien: Ökologie und Floristik“, Editura IHW-Verlag, Eching 1992, ISBN: 978-3-980-27326-8
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Raymond McNeil: „Le grand livre des champignons du Québec et de l'est du Canada”, Éditions Michel Quintin, Québec 2020, ISBN: 978-2-89762-301-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Peter Roberts, Shelley Evans: „The Book of Fungi: A Life-size Guide to Six Hundred Species from Around the World”, Editura Ivy Press, Lewes East Sussex 2014, ISBN: 978-17824-0136-0

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mycena_acicula&oldid=16308946