Pamfil Șeicaru
Date personale
Născut[2] Modificați la Wikidata
Bucuresti, România Modificați la Wikidata
Decedat (86 de ani)[3] Modificați la Wikidata
Dachau, Republica Federală Germania, Germania[1] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatMănăstirea Sfânta Ana[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
politician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[2] Modificați la Wikidata
Activitate
OrganizațieEl Alcázar[*][1]  Modificați la Wikidata

Pamfil Șeicaru (n. , Bucuresti, România – d. , Dachau, Republica Federală Germania, Germania) a fost un ziarist român, director al ziarului „Curentul”, cotidian românesc combativ în perioada dintre cele două războaie mondiale. Este considerat a fi cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale.[4]

Biografie

modificare

Pamfil Șeicaru s-a născut la Buzău. A absolvit la Bârlad Liceul „Codreanu” și la București a făcut studii juridice obținând licența în drept. A luat parte ca ofițer la operațiile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu Ordin de zi pe Armată. A fost deputat în parlamentul României în 1928, 1931 și în 1933. Ziarist de mare talent, a fost director al ziarului "Bucovina" (Cernăuți) și a participat la editarea revistei "Gândirea".

În 1928 înființează ziarul Curentul[5] cu orientare de dreapta și, uneori, de extremă dreaptă,[5] pe care l-a condus până la plecarea sa din țară în 1944.

În 1939 a fost singurul ziarist român care a afirmat că așa-zisele garanții militare oferite de Marea Britanie și Franța pentru integritatea frontierelor României nu valorau nimic. În fața pericolului nazist, Pamfil Șeicaru afirma,

Într-un articol publicat la 15 aprilie 1939, a intuit inevitabila sacrificare de către marile puteri a țărilor mici și mijlocii din Europa acelui timp. În anii războiului, au rămas celebre polemicile lui cu comentatorul politic britanic Wickham Steed de la postul de radio Londra. A participat la rebeliunea legionară, declarând ulterior că uciderea evreilor de la abator a fost realizată de către agenți străini, nu de legionari.

În august 1944 a părăsit țara cu ideea de a publica un ziar ce ar fi trebuit să susțină cauza României după încetarea războiului. A petrecut 30 de ani în Spania, unde, la Madrid, a publicat o ediție trimestrială a ziarului Curentul și, pentru câtva timp, publicația Liberty and Justice. Ultimii ani i-a petrecut în Germania, stabilindu-se la Dachau (Bavaria). La moartea sa, în octombrie 1980, Primul Ministru al Bavariei, Franz Josef Strauß, l-a omagiat într-un mesaj, descriindu-l drept,

În 1945 a fost condamnat la moarte în contumacie de comuniști. În 1966, Ceaușescu l-a grațiat în urma unei ample acțiuni a Securității, după care a fost ajutat financiar să publice articole și cărți favorabile politicii de independență față de Moscova a României și a orientării lui Nicolae Ceaușescu.

În august 1977 a făcut o vizită secretă în România, organizată de Securitate.[4]

Autocaracterizare

modificare

Pamfil Șeicaru despre sine însuși:[6]

Din publicațiile apărute în străinătate

modificare
  • Pax Americana o Pax Sovietica, 1947
  • Dotla. Să rămână doar cenușa, 1948[7]
  • Istoria partidelor politice în România, 1959
  • La Roumanie dans la Grande Guerre, 1968
  • Karl Marx - Însemnări despre România, 1968
  • Die Donau - Fluss der Fünf Meere. Ein Europäisches Problem im Lichte der rumänisch-sowietischen Kontroversen, 1975 ("Dunărea - fluviu a cinci mări. O problemă europeană în lumina controverselor româno-sovietice")
  • Adevăruri care trebuie amintite, 1980
  1. ^ a b https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/exclusiv-venit-tara-in-secret-pamfil-seicaru-solicita-o-audienta-lui-ceausescu  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ a b Ceaușescu îl aduce pe Pamfil Șeicaru la București!, 24 iunie 2012, Ion Cristoiu, "Adevărul", accesat la 24 iulie 2012
  5. ^ a b „Presa interbelică românească”. gandul.info. . Accesat în . 
  6. ^ „Destinul unui condamnat la moarte - PAMFIL ȘEICARU”. Revista Magazin. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Istoria ca telenovela - Flori si poezii, aruncate de la ferestre[nefuncțională], 10 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național, accesat la 24 iulie 2012

Bibliografie

modificare
  • „Pamfil Șeicaru. Un condei de geniu, strivit între două date 23 august 1944 – 23 august 1976", Florian Bichir, Editura Militară, 2014 (ISBN: 978-973-32-0970-6)
  • „Destinul unui condamnat la moarte – Pamfil Șeicaru”, Victor Frunză, București, 2001
  • „Șantajul și etajul. Pamfil Șeicaru, între legendă și adevăr”, George Stanca, editura Adevărul, 2012

Legături externe

modificare