Psathyrella
Psathyrella (Elias Magnus Fries, 1838 ex Lucien Quélet, 1872), din încrengătura Basidiomycota, ordinul Agaricales, în familia Psathyrellaceae,[1] este un gen de ciuperci saprofite destul de mare cu, conform NCBI, 272 de specii, în Europa mult mai puține.[2] Ele sunt preponderent necomestibile. Tip de specie este Psathyrella gracilis sin. Psathyrella corrugis.[3]
| Psathyrella | |
|---|---|
| |
| Psathyrella gracilis sin. Psathyrella corrugis | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Ordin: | Agaricales |
| Familie: | Psathyrellaceae |
| Gen: | Psathyrella (Fr.) Quél. (1872) |
| Specia tip | |
| Psathyrella gracilis (Fr.) Quél. (1872) | |
| Diversitate | |
| 272 genuri | |
| Sinonime | |
Modifică text  |
|
Taxonomie
modificare
Numele binomial a fost determinat de savantul suedez (Elias Magnus Fries drept Agaricus tr. [tribul] Psathyrella, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.[4]
Micologul francez Lucien Quélet la ridicat apoi la nivelul de gen sub taxonul valabil actual (2020) în publicația sa Mémoires de la Société d'Émulation de Montbéliard din 1872.[5] Toate celelalte încercări de redenumire nu sunt folosite.
Cu acest gen s-au preocupat intensiv mai muți micologi renumiți, astfel de exemplu Robert Kühner, Meinhard Michael Moser, Lucien Quélet, Charles Horton Peck, Adalbert Ricken și Henri Romagnesi.[6]
Numele generic este format din diminutivul cuvântului grecesc antic (greacă veche ψαθυρος=friabil),[7] datorită consistenței cârnii buretelui.
Habitat
modificareSpeciile genului se dezvoltă, prin grădini, pășuni și pajiști, pe sau lângă cioturi, bușteni, lemn mort, adesea îngropat în pământ, dar și pe mulci sau prin dunele de nisip, favorizând locuri umede și crescând nu rar în mănunchiuri. Timpul apariției este, depinde de soi, din primăvară până în toamna târzie.[8]
Psathyrella aquatica este primul tip de ciuperci cu lamele cunoscut științei care fructifică sub apă.[9]
Morfologie
modificare
- Pălăria: inițial în formă de clopot, ulterior aplatizată cu marginea răsucită în sus, uneori striată și/sau acoperită cu mici fulgi/solzișori, dar niciodată ondulată, este preponderent higrofană și poate fi de un maro translucid sau ocru în stare umedă, dar albicios pe timp uscat. Coloritul este în tinerețe adesea mai viu decât mai târziu, indiferent de higrofanitate. Pentru identificare ajută de asemenea prezența resturilor de văl parțial care însă este vizibil doar la exemplare foarte tinere.
- Lamelele: sunt sinuate, dense și subțiri, libere sau slab aderate la picior, inițial albe până la ocru deschis, devenind mai târziu, peste roz, închis brune până negre, fiind întotdeauna nepătate.
- Piciorul: este amenajat mereu în mijlocul pălăriei, fiind obișnuit în proporție subțire dar destul de lung și gol pe dinăuntru. Coloritul este albicios sau asemănător celui al pălăriei, câteodată brumat. Unele specii poartă un inel mai mult sau mai puțin trecător, rest al vălului parțial.
- Carnea: toate speciile sunt neobișnuit de firave, fragede și fragile și atât pălăria cât și tulpina se rupă cu foarte puțin efort. Spre deosebire de majoritatea soiurilor ale ordinului, pălăriile speciilor acestui gen se pot împărții ușor în bucăți de formă triunghiulară. Corpul fructifer nu se dizolvă (asemănând atunci cu cerneala), la maturitate. Sunt de miros slab de ciuperci sau fructuos, dar în majoritate imperceptibil și fără un gust specific.
- Caracteristici microscopice: dezvoltă spori destul de mici, cu o suprafață netedă și un por de germen bine vizibil. Imprimeul sporilor este de culoare închisă, preponderent neagră. Pigmentul din pereții lor se înroșește în acid sulfuric concentrat. Alte indicații sunt natura cheilocistidelor, pleurocistidelor și caulocistidelor, celule sterile distincte de pe fața și marginea lamelelor respectiv ale piciorului. [3][8][10]
Psathyrella a rămas un gen polifiletic până când a fost împărțit în mai multe genuri, inclusiv 3 noi în 2015.[11]
Speciile genului
modificareBazele de date ale NCBI (National Center for Biotechnology Information) cunosc următoarele specii (fără forme și variații):[2]
|
|
|
|
|
Speciile genului în imagini (selecție)
modificare-
-
Psathyrella artemisiae -
Psathyrella atrospora -
Psathyrella bipellis -
-
Psathyrella canoceps -
Psathyrella cernua -
Psathyrella conissans -
Psathyrella cotonea -
Psathyrella delineata
_A.H._Sm_323430.jpg)
.JPG)
_A.H._Sm_941370.jpg)
_A.H._Sm_772725.jpg)
-
Psathyrella fatua -
Psathyrella gracilis sin. Psathyrella corrugis -
Psathyrella hirta -
Psathyrella laevissima -
Psathyrella leucotephra -
Psathyrella longipes -
Psathyrella longistriata -
Psathyrella microrhiza -
Psathyrella obtusata
.jpg)
_A.H._Sm_284822.jpg)
-
Psathyrella.olympiana -
Psathyrella pennata -
-
Psathyrella pygmea -
Psathyrella rugocephala -
Psathyrella spadicea -
Psathyrella spadiceogrisea -
Psathyrella tephrophylla -
Psathyrella vinosofulva
.jpg)
_A.H._Sm_421492.jpg)
.JPG)
Delimitare
modificareTrebuie dat seama că speciile acestui gen pot fi confundate cu cele de genul:
- Coprinellus este asemănător, dar speciile acestui gen sunt mai mici, striate puternic, cu o autoliză incompletă și preponderent necomestibile.[12]
- Coprinopsis este asemănător, dar speciile acestui gen au o „viață” foarte scurtă a corpurilor fructifere. Deja după puține ore ajung la maturitate și atunci, cauzat autolizei, lamelele și pălăria încep să se dezintegreze, transformându-se într-un lichid negru asemănător cernelii care conține sporii. [13]
- Coprinus este asemănător, dar speciile acestui gen sunt mai mari, tânăr ovoidale și striate puternic, uneori foarte solzoase. La maturitate lamelele și pălăria încep să se dezintegreze, transformându-se, cauzat autolizei, într-un lichid negru ca cerneala care conține sporii. Genul a fost descris deja în 1797 de Christian Hendrik Persoon.[14]
- Panaeolus este un gen cu specii în mare parte otrăvitoare, parțial și halucinogene, fiind foarte asemănătore. Se diferențiază prin mărimea minoră și dezvoltarea pe bălegar. Mai departe prezintă spori verucoși.[15]
- Psilocybe este extrem de psihogen și foarte asemănător. Speciile acestui gen sunt adesea ceva mai mici cu lamele destul de groase și distanțate. Mirosul este preponderent dulcișor sau făinos. Se colorează negru-albăstrui, negru sau verde după uscare.[16]
-
!Coprinellus angulatus! -
-
Coprinus acuminatus -
!!Panaeolus cictulatus!! -
-
!!Psilocybe pelliculosa!!
_Redhead,_Vilgalys_%26_Moncalvo_268614.jpg)
Note
modificare- ^ Mycobank
- ^ a b NCBI
- ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 266-269, ISBN 978-3-440-13447-4
- ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 237 [1]
- ^ Lucien Quélet: „Psathyrella, genus”, în: „Mémoires de la Société d'Émulation de Montbéliard”, seria. 2, nr. 5, 1872, p. 152
- ^ M. Enderle: „Studien in der Gattung Psathyrella I”, în: „Zeitschrift für Mykologie”, vol. 58, nr. 1, 1992, p. 67-68
- ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches und Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 2, Editura Heuning’sche Buchhandlung, Gotha – Erfurt, 1829, p. 418
- ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 288-298, ISBN 978-3-440-14530-2
- ^ J. L. Frank”: Psathyrella aquatica Fruiting in vitro”, în: „Northwest Science”, vol. 88, nr. 1, 2014, p. 44-48
- ^ Jurnalul „Der Tintling”
- ^ Leif Örstadius & Ellen Larsson]]: „Molecular phylogenetics and taxonomy in Psathyrellaceae (Agaricales) with a focus on psathyrelloid species: introduction of three new genera and 18 new species”, în: „Mycological Progress”, vol. 14, nr. 25, Editura Springer, Berlin - Heidelberg 2015, p. 1-41
- ^ P. Karsten: în: „Bidrag till kännedom av Finlands natur och folk / utgivna av Finska Vetenskaps-Societeten”, anul XXVIII, nr. 32, Editura J. Simel, Helsingborg 1879, p. 542
- ^ P. Karsten: în: „Acta Societatis pro Fauna et Flora Fennica”, vol. 2, nr. 1, Editura J. Simel, Helsingborg 1881, p. 27
- ^ C. H. Persoon: „Tentamen dispositionis methodicae Fungorum”, Editura Peter Philipp Wolf, Lipsiae 1797, p. 62 [2]
- ^ Lucien Quélet: „Panaeolus”, în: „Mémoires de la Société d'Émulation de Montbéliard”, seria. 2, nr. 5, 1872, p. 151
- ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde…”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 21, 71
Bibliografie
modificare- Bruno Cetto: „ I funghi dal vero”, volumele 1-7 (pentru specii)
- Helmut Derbsch: „Pilzfunde auf einem Waldpfad”, în: - Zeitschrift für Pilzkunde” nr. 17, p. 7-14</ref>
- Meinhard Michael Moser: „Die Röhrlinge und Blätterpilze (Polyporales, Boletales, Agaricales, Russulales)”, ediția a 5-a, Editura VEB Fischer, Jena 1983
- Adalbert Ricken: „Die Blätterpilze (Agaricaceae) Deutschlands und der angrenzenden Länder, besonders Oesterreichs und der Schweiz, vol. 2, Editura Theodor Oswald Weigel, Leipzig 1915
- Henri Romagnesi: „Flore analytique des champignons supérieurs: Agarics, bolets, chanterelles, comprenant les espèces de l'Europe occidentale et centrale ainsi que la plupart de celles de l'Algérie et du Maroc” (împreună cu Robert Kühner), ed. a 8-a , Editura Masson, Paris, 1978
Legături externe
modificare
Materiale media legate de Psathyrella la Wikimedia Commons
