Raci, Gorj

sat în comuna Negomir, județul Gorj, România
(Redirecționat de la Raci)
Nu confundați cu Valea Racilor.
Pentru alte sensuri, vedeți Rac (dezambiguizare).
Raci
—  sat  —
Raci se află în Județul Gorj
Raci
Raci
Raci (Județul Gorj)
Localizarea satului pe harta județului Gorj
Coordonate: 44°45′17″N 23°15′34″E ({{PAGENAME}}) / 44.75472°N 23.25944°E

Țară România
Județ Gorj
ComunăNegomir

SIRUTA81068
Prima atestare documentară1586
Fondatornecunoscut / după unele teorii, fondatorul se numește Racu ori Racea

ComponențăCătunul Țogoiești
Cătunul Brânzănești
Cătunul Bacâți

Populație (2021)
 - Total180 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal217318

Prezență online

Raci este un sat în comuna Negomir din județul Gorj, Oltenia, România.

Etimologie

modificare

Există mai multe păreri privind originea toponimicului. În anul 1905, învățătorul Constantin Alexianu spunea: „comuna și-a luat numele de la Valea Racilor, care în timpurile de demult era vestită pentru racii cei mulți și gustoși care se găseau în pârâul ce curgea prin această vale”.[1]

Învățătoarea Ecaterina Răceanu reia în lucrarea sa această legendă, avansând însă și o altă ipoteză, conform căreia „numele satului Raci trebuie să vină de la un strămoș care a pus bazele vetrei satului și care se numea Racu ori Racea, urmașii acestuia numindu-se Racii sau Răcenii”.[2] Aceeași opinie o găsim și în lucrarea monografică a profesorului Constantin Toma.

Legenda, care spune că toponimicul are legătură cu mulțimea racilor din apa Jilțului, este întărită însă de lingvistică, care socotește că numele satului vine de la substantivul rac(i).[3]

Istorie și Geografie

modificare

Atestat documentar la sfârșitul secolului al XVI-lea (1586), satul Raci se întinde de o parte și de alta a pârâului Jilț. Pe partea dreaptă a Jilțului se desfășoară cătunele Bacâți, Brânzănești și Țogoiești. Pe partea stângă se află Centrul Civic Raci, în ziua de astăzi aparținând satului Condeiești.

Așezarea oamenilor în aceste cătune a fost determinată de un cadru natural favorabil. În zona satului Raci, lunca Jilțului se lărgește, mâlul adus de desele viituri făcând-o foarte productivă. Aici, la „Podul Bibăniței”, viitura Jilțului atingea maxima lărgime. Această luncă a oferit locuitorilor oportunitatea cultivării cerealelor. Valea cuprinsă între Dealul Dănăricu, la est, și Dealurile Brânzănești, Brândușilor și Ohaba, la vest, este foarte largă.

O parte dintre locuitori au proprietăți în dealurile dinspre est, spre Urdari. Acestea sunt mai tot timpul zilei luminate de soare. Au fost alese de locuitori pentru a-și planta viile. Dealurile dinspre est sunt, de asemenea, cultivate cu diferiți pomi fructiferi. În trecut, aici se găseau cei mai buni cireși (cei trecuți de prima tinerețe își amintesc de aroma cireșelor pietroase).

Dealurile dinspre vest se caracterizează prin alunecări de teren și pante abrupte. Pe platouri s-au cultivat, de-a lungul timpului, cereale. Cea mai mare parte a acestor dealuri sunt acoperite de pășuni.

În toate cătunele satului Raci, se găsesc o mulțime de izvoare care alimentează văile acestora. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în satul Raci erau atestate trei puțuri și șapte fântâni.[4]

Un factor important în evoluția așezării l-a constituit rețeaua de drumuri. Două sunt drumurile sătești cele mai importante în acest sat. Unul pornește din extremitatea sudică a satului Condeiești, la aproximativ 50 m de biserică, traversează Jilțul și străbate satul Brânzănești pe toată lungimea lui. Celălalt pornește tot din drumul județean, trece peste „Podul Bibăniței” străbate satul Țogoiești și, unindu-se cu cel care vine dinspre Brânzănești, traversează Dealul Ohabei. Acest drum a fost modernizat (bituminat). El are o importanță foarte mare pentru locuitorii cuprinși între satele Artanu și Baniu, care, în ultimele două decenii, și-au orientat activitățile comerciale săptămânale spre comuna Bolboși.[5]

Din punct de vedere administrativ, satul Raci a făcut parte, cel mai îndelungat timp, din comuna Raci, dar, în unele perioade ale istoriei sale, a făcut parte și din alte structuri administrativ-teritoriale. Astfel, Racii de Strâmba, în Indicatorul de nume al satelor din 1956, figurează ca fiind cătun al comunei Strâmba, de care a aparținut și în anii 1887, 1896 sub denumirea de „Mahalaua Racilor".

În Indicatorul de nume al comunelor din 1932 se arată că satul a făcut parte, în 1930, din comuna Valea cu Apă. Din 1968, împreună cu celelalte sate ale comunei Raci, fără Baniu, satul va intra în componența comunei Negomir. Baniu aparține, de atunci, comunei Borăscu.[6]

Comuna Raci

modificare

Comuna Raci a fost o comună din Raionul Strehaia, Regiunea Oltenia, Republica Socialistă România, formată din satele: Raci (reședința), Antonești, Artanu, Baniu, Condeiești, Nucetu, Orzu, Paltinu, Valea Racilor.

Geografie

modificare

Comuna era cuprinsă între 20˚ 65’ longitudine estică și 44˚65’ latitudine nordică, fiind așezată pe direcția nord – sud și se întindea pe o lungime de 10 km de-a lungul pârâului Jilțul, afluent al Jiului pe partea dreaptă. Comuna avea o suprafață totală de 2914 ha.

Comuna se învecina:

  • spre nord cu comuna Negomir din raionul Gorj;
  • la sud cu comuna Borăscu tot din raionul Strehaia;
  • la est cu comunele Urdari și Gârbov din raionul Filiași, de care e despărțită prin dealurile: dealul Urdarilor și dealul Strâmbei;
  • la vest cu comunele Bolboși și Drăgotești din raionul Strehaia, de care e despărțită prin dealurile: dealul Ohăbii și dealul Bolboșilor.

Demografie

modificare

În anii 1960, în comuna Raci trăiau 2125 de persoane.[2]



 

Grupele sociale din Comuna Raci în anul 1960

     Țărani (88,1%)

     Muncitori (5,7%)

     Funcționari (3,5%)

     Meșteșugari (2,53%)

     Alte situații (0,22%)

Satul Numărul familiilor Numărul total al populației M. F.
Baniu 65 192 89 113
Nucet 114 316 127 189
Raci 91 250 127 123
Condeiești 81 240 112 128
Valea Racilor 50 130 58 72
Paltinu 85 272 117 155
Artanu 172 512 221 291
Orzu 66 192 79 113
Antonești 10 21 6 15
TOTAL 724 2125 936 1189

Demografie

modificare

Satul are 180 de locuitori.[7]

Relații

modificare

Din punct de vedere economic și comercial, satul a relaționat, o bună perioadă de timp, cu orașul Strehaia, iar după 1968 cu Târgu-Jiu. Medical, un timp, locuitorii s-au îndreptat spre comuna Borăscu. Ca și alte sate din comună, a avut legături comerciale cu Peșteana-Jiu și cu Dragotești, unde, la sfârșitul lunii iulie, avea loc Bâlciul Dragoteștilor". Actualmente, locuitorii se duc mai mult la târgul săptămânal de la Bolboși, sat aflat mai aproape. În căutarea de noi locuri de muncă, în alte domenii, după 1966 sătenii s-au îndreptat către zona Rovinari, iar de prin anii '80 ai secolului al XX-lea, în plus, și spre Turceni și Mătăsari. În privința învățământului post-gimnazial, tinerii aleg între Turceni, Rovinari și Târgu Jiu, ca și celelalte sate ale comunei. Medical, răcenii optează pentru Rovinari și Turceni.[6]

Cătunul Bacâți

modificare

Interesantă este așezarea cătunului Bacâți, azi depopulat aproape complet (unii locuitori originari din acest cătun își acolo un fel de conac). Între două dealuri cu povârnișuri mari, pe o vale relativ îngustă, dar cu o mulțime de izvoare, s-a așezat, cu sute de ani în urmă, un moș" (Bacâtea), care a împărțit pământurile ce urcă spre culmea Bolboșilor. Fără a beneficia de căi de comunicație bune cu așezările învecinate (mult timp, doar o îngustă potecă ce cobora spre satul Raci și una la fel de îngustă spre cătunul Brânzânești), acest mic cătun și-a dezvoltat un mod aparte de viață. Multă vreme, utilizând cu ales discernământ condițiile naturale mai sus prezentate, familiile de aici au știut să se gospodărească așa cum se cuvine. Astfel, toți locuitorii aveau printre cele mai bune animale din zonă (și acum își amintesc oamenii de plăvenii lui Dumitru Bacâtea și ai lui Ionel Bacâtea, folosiți pentru cărăușii la mare distanță), grădinile lor de legume erau întotdeauna un model, iar de la pomii fructiferi își asigurau necesarul de fructe și băuturi. Toți oamenii din cătun erau prietenoși, unii dintre ei glumeți, alții de o blândețe rară.[8]

Majoritatea populație satului este creștin ortodoxă.

Biserica Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil

modificare
Biserica Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil, din satul Raci
Informații generale
ConfesiuneBiserica Creștin Ortodoxă
HramSfinții Arhangheli (Voievozi) Mihail și Gavriil
Jurisdicție religioasăArhiepiscopia Craiovei
Mitropolia Olteniei
Tipbiserică
ȚaraRomânia
Localitatesatul Condeiești, Comuna Negomir
JudețGorj
Coordonate44°45'33"N 23°15'39"E
Date despre construcție
Stil arhitectonicBizantin
Pictorloan Lupea
Turle1
Istoric
Data începerii1893
Data finalizării1912
Perioadă construcție1893-1912
Localizare

Actuala biserică s-a ridicat între anii 1893 și 1912. Constatând starea de religiozitate a sătenilor, având în vedere ruinarea vechii biserici din lemn, preotul Mihai Păunescu, epitropii bisericii, Maria Popescu și Răducan Scurtu, alături de primarul localității, Vasile C. Răceanu, vor lansa comunității, în anul 1893, un mare proiect construirea unei biserici de zid în satul Raci. Comitetul de conducere a lucrării a fost format din Vasile C. Răceanu, primar, Constantin Alexianu, Panaiche Alexie, Dumitru P. Vasile. În anul 1894, lucrările abia au început cu plata pentru facerea cărămizii. Dintr-o informare a comitetului de realizare a lucrării, aflăm că, în anul 1894, erau restanțe la plata muncitorilor care făceau cărămida (400 de lei), membrii comitetului suportând din banii lor achitarea sumei. Protopopul Ștefan Nicolaescu era foarte îngrijorat de derularea lucrării, în 26 iulie 1895, solicitând lămuriri primarului comunei: dacă locuitorii din Raci s-au pregătit de tot materialul pentru construirea noii biserici", dacă respectă angajamentul făcut către Episcopia Râmnicului. Lucrările au durat aproape două decenii. Piatra fost adusă cu carele care aveau roțile fără șine, însoțite de o echipă de meseriași rudari din Ursoaia, care, atunci, când ceda vreo roată, o înlocuiau și caravana își continua drumul. Cioplirea pietrei a fost făcută de meșteri italieni (în mentalul colectiv se vorbește de un anume Dominic, care ar fi lucrat la fasonarea pietrei), iar construcția fost ridicată de meșteri din Serbia. Unul dintre meșterii care au lucrat la biserică, Serafim, se va stabili în localitate. Cărămida a fost făcută în 12 cuptoare, fiecare a câte 10 000 de cărămizi. Pentru arderea ei, s-a folosit numai lemn uscat de ceroi. Când a început zidirea, primarul localității a apelat și la primarii comunelor vecine, pentru a solicita brațe de muncă. Cărămida a fost transportată manual de câteva sute de oameni care au fost așezați în șir indian, pe o distanță de 1 km, de la podul Bibăniței, unde s-a făcut și s-a ars întreaga cărămidă. Pictura a fost realizată de un pictor ardelean, loan Lupea. După 19 ani, biserica a fost sfințită la 20 mai 1912, de către Episcopul Ghenadie Georgescu, preot paroh fiind Toma Bălan, care s-a ocupat de împodobirea ei.[9]

Până în anul 1912, a existat o altă biserică cu același nume, construită din lemn. Biserica veche nu avea pisanie, în anul 1883, se știa că ,,e făcută din vechime", trecând de 300 de ani. Nu cunoaștem preoții care au slujit la biserică până în anul 1832. Primul preot atestat documentar, în actele de stare civilă, apare sub numele de popa Vasile Tudorescu. Acesta oficia în anul 1832 nouă căsătorii, iar în anul 1837 boteza opt copii (patru băieți și patru fete). În anul 1840, oficierea cultului divin era făcută de popa Nicolae și popa Vasile. Unul dintre preoții cu activitate îndelungată a fost Gheorghe N. Popescu, care va sluji la biserică peste 40 de ani. Acesta s- a hirotonit preot la biserica din Raci, în 10 septembrie 1850. După cum arată registrele de stare civilă, serviciul divin era săvârșit și de un al doilea preot, Gheorghe Alexie, care, în 1864, boteza 37 de copii. Biserica nu dispunea de pământ, fiind întreținută de enoriași. În anul 1873, conform documentelor de arhivă, în parohia Raci, erau 165 de enoriași, în 10 ani numărul lor ajungând la 20285. Pentru armata română ce lupta pentru independența de stat a României, preotul Gheorghe Popescu, cu enoriașii săi, a dat un berbec, ca ofrandă. În ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, biserica și slujitorii ei se confruntau cu mari probleme, în bugetul comunei fiind alocate sume mici pentru întreținerea bisericii. Astfel, cântăreții bisericii, Ion N. Popescu și Gheorghe Deatcu, erau plătiți, în anul 1876, cu 30 lei lunar fiecare 7. În anul 1885, cântărețul bisericii era Panaiche Alexie, iar paraclisier Gheorghe I. Deatcu, care erau plătiți cu 10 lei/lună. Salariul preotului Gheorghe Nicolae Popescu era de 20 de lei. Lipsa fondurilor a făcut ca biserica să se confrunte cu mari greutăți. În anul 1894, acoperișul bisericii „Sfinții Voievozi" din Raci era, „în stare de ruină. Singura avere a bisericii o constituiau cărțile valoroase de cult: două Evanghelii tipărite în anul 1844, două Liturghiere, unul din 1831, două Octoihe (unul din 1830, al doilea din 1854), 12 Minee din 1862, un Apostol din 1889, două Psaltiri, una din 1848, o Cazanie din 1858, două Tedeumuri din 1879, o Panahidă din 1856.[9]

După încheierea activității preotului Gheorghe N. Popescu și până la venirea preotului Toma Bălan, la biserica Sfinții Voievozi" au slujit preoții Alexandru Popescu, lon Berculescu și Dumitru Muraret, La 3 mai 1901, preotul lon Berculescu și cantorii Gheorghe Deatcu și Panaiche Alexie se arătau mâhniți de faptul că banii din bugetul local nu s-au dat din anul 1896, locuitorii cu greu putând întreține biserica și pe slujitorii ei.

În anul 1910, la biserica Sfinții Voievozi", slujea preotul paroh Dumitru Muraret, ajutat de cantorii Panaiche Alexie și Grigore Brinzan, absolvent al școlii de cântăreți din Târgu-Jiu. Epitropii bisericii erau Ion V. Urdăreanu și Dumitru M. Togoe. Biserica cea nouă era în stadiul de zugrăvire. În anul următor, este numit preot paroh Toma Bălan. La sosirea sa, biserica era în stadiul de finalizare a picturii, preotul ocupându-se de împodobirea și sfințirea lăcașului.[9]

La 15 februarie 1912, a avut loc instalarea oficială a preotului Toma Bălan, în prezența epitropilor Ion Urdăreanu, Dumitru Țogoe și Constantin Alexianu, a preotului predator Dumitru Murareț și a primarului Constantin Răceanu. După cum ne precizează procesul-verbal, încheiat între cei doi preoți, în prezența protoiereului județului, biserica nouă era pictată, cea veche era închisă serviciului divin, găsindu-se într-o stare de plâns". Lipsită de orice împrejmuire, înghesuită în 13 m², cu acoperișul distrus, ploaia distrugând ce a mai fost bun acolo", biserica veche, după câteva sute de ani de existență, devenise improprie serviciului divin. încetându-și existența. Biserica nouă a beneficiat în primii ani de la sfințire de donațiile unor enoriași plini de pioșenie. La 28 februarie 1914, preotul Toma Bălan înainta o adresă protoieriei Târgu-Jiu, prin care propunea să se aducă mulțumiri în revista Biserica Ortodoxă lui Ion Costescu din Gîrbov, care a donat sfântului locaș un rând nou de veșminte în valoare de 200 de lei și domnilor Grigore 1. Popescu și lon C. Lupu care, așișderea, au dăruit aceleiași biserici un rând de vase sfinte complet aurite și aceasta ca pildă și îndemn de piozitate în timpul ocupației Puterilor Centrale (1916-1918), biserica a avut de suferit, luându-i-se mai multe obiecte și fiind devastată biblioteca. Preotul și cantorul bisericii, ajutați de săteni, au reușit să ascundă noaptea clopotele bisericilor.[9]

După transferul preotului Toma Bălan, în 1922, își începe activitatea preotul Răceanu Gheorghe, care funcționează până în anul 1946, când se mută la biserica din Artanu. Acestuia i-a urmat preotul paroh Constantin Gh. Răceanu, care a avut o lungă și rodnică activitate. Din contribuția enoriașilor și din donațiile primite de la Ministerul Cultelor și Mitropolia Olteniei, preotul Constantin Răceanu a făcut, in anul 1964, reparații la acoperiș. Lucrări mai ample de restaurație au fost făcute în anul 1985 (intervenții la soclu, tencuială, tâmplărie și pictură). Pictura a fost realizată de Ion Birsan, colaboratorul pictorului craiovean Ștefan Călopăreanu, care a contractat lucrarea.

În perioada 1995-2000, serviciul divin a fost săvârșit de preotul lon Doman. După un interimat (septembrie 2000-aprilie 2001) asigurat de preotul din Borăscu, Nicolae Văcaru, începe pastoralul preotului Dumitrașcu-Cosmin. Ca urmare a sprijinului dat instituțiilor de cultură de consiliul local și primarul localității, Ion Gruescu, la biserica din satul Raci, sub păstoria sa (2001-2009), s-au realizat lucrări importante: renovarea acoperișului, pardosirea bisericii cu marmură albă, aplicarea brâului din frescă pe partea inferioară a pereților, în interiorul acesteia, înlocuirea mobilierului cu mobiler din stejar și frasin, comandat la Piatra Neamț. ridicarea, în fața lăcașului, a monumentului dedicat eroilor comunei, amenjarea cimitirului eroilor neamului, construcția casei parohiale, înlocuirea ferestrelor și ușilor, construirea capelei din satul Baniu, împrejmuirea, spre drumul județean, cu gard de fier.

La renovarea bisericii „Sfinții Voievozi" și-au adus contribuția financiară doi ctitori îndrăgostiți de meleagul natal, iubitori de frumos și de Dumnezeu: Sabin Stamatescu și lon Scurtu. Sabin Stamatescu a donat bisericii contravaloarea a jumătate din tabla de pe acoperiș, iar fon Scurtu a cumpărat ușile sculptate din lemn de la intrare și din Sfântul Altar. Între enoriașii care s-au implicat în renovarea bisericii, amintim pe Gheorghe Găman și fiul său Petre Găman, din Valea Casei, care au ajutat la refacerea candelabrelor și a instalației electrice. După afirmațiile preotului Bălan, în timpul pastoratului său, biserica din Raci a avut un sprijin deplin din partea primarului localității, Ion Gruescu, viceprimarului, Constantin Vicol. și a profesorilor Constantin Scurtu și lon Luican.

După transferarea preotului Bălan la biserica „Sfântul Mucenic Nestor” din Motru (octombrie 2009), preot paroh a fost numit Cristian Salavat. Preot tânăr, născut în satul Paltinu, cunoscând bine realitățile și oamenii locului, Cristian Salvat Salavat a menținut și a optimizat relațiile bune cu autoritățile publice locale, reușind să obțină de la primărie noi alocații bugetare pentru biserică. Dintre cele mai importante lucrări făcute la sfântul lăcaș menționăm: refacerea picturii (anul 2012), pardosirea altarului cu granit (2012), montarea centralei termice (2011), lucrări exterioare (aleea, fântâna din curta lăcașului).[9]

Descrierea bisericii

modificare

Din punct de vedere arhitectural, biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil se încadrează în stilul bizantin, având formă de cruce, Este construită pe temelie de piatră cioplită, cu zid gros de cărămidă, acoperită cu tablă. La exterior, în partea superioară, începând din față spre dreapta, sunt pictați, în engolpion: Sfânta Paraschiva, Înălțarea, Sfântul Prooroc Ilie, Regele Solomon, Sfinții Prooroci Avacum, Zaharia, Daniil, lona, lezechil, stânga ei, fiind pictați Sfintul Mare Mucenic Teodor Tiron și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, iar în dreapta, Sfântul Pantelimon și Sfântul Mina Egipteanul. Spre altar, sunt icoanele împărătești, de la dreapta spre stânga find Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, Mântuitorul, Maica Domnului cu Pruncul, Sfântul Ioan Botezătorul. Sub icoanele împărătești, de la dreapta spre stânga, sunt picturile: Izgonirea din Rai, lisus pe mare, fuga în Egipt, Jertfa lui Cain și Abel. Ușile împărătești sunt sculptate în lemn Iconostasul (catapeteasma) este de tip clasic (Sfânta Cruce, Cei 12 Apostoli, Sfinții Profeți, Praznicarele, icoana Maicii Domnului, Sfântul loan Botezătorul).[9]

Peretele spre naos, de la sud spre nord, ii reprezintă pe Sfântul Proroc Aron, Jertfa lui Avram, Sfântul Prooroc Moise. Sub acestea, în engolpion, Sfântul Arhidiacon Rofiu, Sfântul Arhanghel Mihail, Sfântul Arhidiacon Parmena. De o parte și de alta a Ușilor Împărătești, sunt pictați Sfântul Arhidiacon Ștefan și Sfântul Arhidiacon Lavrentic (Laurențiu). Pe peretele dinspre sud, pe semicerc, sunt reprezentați Sfântul Ierarh Epifanie al Ciprului, Sfântul lerarh Athanasie al Alexandriei, Sfântul Spiridon, Sfântul lerarh Nicolae. Lângă fereastra Altarului, în mărime naturală, sunt pictați Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul loan Gură de Aur și Sfântul Grigore Teologul. Deasupra proscomidiarului este pictat (în engolpion) Sfântul Martir Haralambie. Pe bolta Altarului sunt picturile. Maica Domnului cu Pruncul, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, încadrați, în engolpioane, de Sfântul Proroc Solomon și Sfântul Proroc David. Sfânta Masă este din piatră turnată, iar Sfântul Altar este pardosit cu granit (din anul 2012). Stranele, scaunele arhieresc și al autorităților, precum și cele 40 de scaune pentru credincioși au fost montate în anul 2003, fiind sculptate în lemn de stejar.[9]

  1. ^ Alexianu, Constantin. op.cit.[care?]. p. 2. 
  2. ^ a b Răceanu, Ecaterina (). Monografia Comunei Raci. 
  3. ^ DTRO. vol. 6. p. 285. 
  4. ^ Vasiliu, Colonel Năsturel I. (). Dicționarul Geografic al Gorjului. p. 294. 
  5. ^ Cauc, Dumitru (). Monografiei Comunei Negomir. vol.1 Oamenii și mediul,societate și economie. Editura Universitaria Craiova. p. 47-48. 
  6. ^ a b Cauc, Dumitru (). Monografia Comunei Negomir. vol.1 Oamenii și mediul,societate și economie. Editura Universitaria Craiova. p. 49. 
  7. ^ „Populație Raci, Comuna Negomir, Județul Gorj - Populația.ro”. . Accesat în . 
  8. ^ Cauc, Dumitru (). Monografia Comunei Negomir. vol.1 Oamenii și mediul,societate și economie. Editura Universitaria Craiova. p. 48. 
  9. ^ a b c d e f g Cauc, Dumitru (). Monografia Comunei Negomir. vol. 2 Viața spirituală a localității. Editura Universitaria Craiova. p. 557-567.