Subway (restaurant)
Subway | |
Tip | societate cu capital privat |
---|---|
Fondată | |
Fondator(i) | Fred DeLuca[*] Peter Buck[*] |
Țara | Statele Unite ale Americii |
Sediu | Milford[*] |
Industrie | fast food |
Produse | sandviș salată |
Prezență online | |
site web oficial pagină Facebook cont Twitter Instagram account | |
Modifică date / text |
SUBWAY este un lanț american de restaurante fast-food. La sfârșitul anului 2010, compania avea 33.749 de unități la nivel mondial, din care puțin peste 24.000 în SUA.[1] Tot în anul 2010, SUBWAY a devenit cel mai mare lanț de restaurante din lume, în funcție de numărul unităților, întrecând McDonald's care deținea 32.737 de unități.[1]
În ianuarie 2012, SUBWAY avea 36.162 de restaurante, în 98 de țări.[2]
În Ianuarie 2016, SUBWAY deținea 44,603 restaurante în 111 țări, dintre care 27,058 în SUA.
La nivel global, încasările firmei s-au situat la 15,2 miliarde de dolari în anul 2010.[1]SUBWAY are unele dintre cele mai mici costuri de start-up din întreaga industrie de profil, investiția medie într-o unitate deschisă în Europa Centrală și de Est fiind de aproximativ 100.000 de euro.[2]
Produsul de bază al lui SUBWAY este sandvișul submarin („submarine sandwich” sau „sub”). În restaurante se mai vând tortilla, pâine cu mirodenii, lipii, supe, salate, băuturi calde (ceaiuri, cafea, ciocolată caldă), băuturi răcoritoare (Pepsi, Mirinda, 7 Up, Mountain Dew, Lipton, Heineken) și gustări dulci și sărate (fursecuri, gogoși, brioșe, chips-uri Lay's).
Cel mai bine vândut produs SUBWAY este sandvișul B.M.T., care conține ardei, salam și șuncă. Inițial, abrevierea era de la „Brooklyn Manhattan Transit”, dar acum înseamnă „Biggest, Meatiest, Tastiest” (cel mai mare, cel mai cărnos, cel mai gustos).
SUBWAY în România
modificarePe 10 aprilie 2012, SUBWAY a deschis prima reprezentanță în România, în București.[3] România a devenit cea de-a 100-a țară în care compania își vinde produsele.[3] În august 2014, rețeaua deținea 20 de restaurante în România.[4]
În prezent, SUBWAY deține 40 de restaurante în România. 17 în București, 2 în Timișoara, 2 în Brașov, 2 în Cluj, 2 în Sibiu, 2 în Ploiești și câte unul în Iași, Pitești, Constanța, Suceava, Alba Iulia, Arad, Deva, Baia Mare, Focșani și Gura Humorului.
Meniul este divers și conține pe lângă carne (pui&curcan, vită, porc, pește) numeroase topping-uri pe bază de brânză cu legume proaspete, sosuri și condimente, clientul având opțiunea personalizării sandvișului după bunul plac. Printre produsele comercializate se regăsesc:
- Bacon
- Big Beef Melt
- Chifteluțe
- Cârnați de porc
- Friptură de vită Philadelphia
- Italian B.M.T. ®
- Korean Pork
- Omletă & Brânză
- Picant Italian
- Piept de curcan
- Piept de curcan & șuncă
- Pui la grătar
- Pui Fajita
- Pui Teriyaki
- Pui Tikka
- Salam
- Salam pepperoni
- Subway Club ®
- Subway Melt™ (cu brânză americană)
- Șuncă
- Ton
- Vită & Brânză (cu brânză americană)
- Veggie Delite ®
- Veggie Patty
Note
modificare- ^ a b c Subway ia fata McDonald's si devine cel mai mare restaurant din lume, 9 martie 2011, wall-stret.ro, accesat la 9 martie 2011
- ^ a b EXCLUSIV Subway va deschide 11 unități în București Arhivat în , la Wayback Machine., 4 februarie 2012, Ana-Maria Smădeanu, Capital, accesat la 4 februarie 2011
- ^ a b VIDEO Coadă pentru sandviciurile celor de la Subway, de dimineață până noaptea, 11 aprilie 2012, Vlad Ignat, Adevărul, accesat la 11 aprilie 2012
- ^ Cum ar putea dispărea McDonald`s din România și cine le fură clienții, 20 august 2014, Ioana Matei, Business Magazin, accesat la 22 august 2014
Legături externe
modificare- www.subway.com - Site web oficial
- www.subwayro.com Arhivat în , la Wayback Machine. - Site web România