Deschide meniul principal
Vladimir Voinovici
Vladimir Voinovich2.jpg
Vladimir Voinovici
Date personale
Născut[2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Dușanbe, URSS Modificați la Wikidata
Decedat (85 de ani)[6][7][4] Modificați la Wikidata
Moscova, Rusia Modificați la Wikidata
Înmormântatcimitirul Troiekurovskoie[*] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale[*] (infarct miocardic) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the Soviet Union.svg URSS
Flag of Germany.svg Germania
Flag of Russia.svg Rusia Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet
scriitor
scriitor de literatură științifico-fantastică[*]
pictor Modificați la Wikidata
Activitate
Limbilimba rusă[1]  Modificați la Wikidata
Specie literarăproză, poveste[*], roman, basm, piesă de teatru  Modificați la Wikidata
Opere semnificativeМосква 2042[*][[Москва 2042 |​]]  Modificați la Wikidata
Prezență online

Vladimir Nikolaevici Voinovici (n. ,[2][3][4][5] Dușanbe, URSS – d. ,[6][7][4] Moscova, Rusia) a fost un scriitor rus și fost disident sovietic. S-a făcut cunoscut prin operele sale de ficțiune satirică, între care Viața și neobișnuitele aventuri ale soldatului Ivan Cionkin[8][9] care au circulat grație samizdatului și au ajuns în Occident. Victimă a represiunii regimului sovietic, pentru activitatea sa de apărare a drepturilor omului, a fost constrâns să emigreze în 1980 și s-a instalat în Germania.

BiografieModificare

Vladimir Voinovici s-a născut la Stalinabad, Republica Sovietică Socialistă Tadjikă, Uniunea Sovietică. Tatăl său, Nikolai Pavlovici Voinovici (1905-1987) a fost un ziarist de origine sârbă, care a lucrat ca editor la ziarele locale; strămoșii săi s-au mutat în Imperiul Rus în secolul al XIX-lea. Vladimir Voinovici a afirmat, de asemenea, că tatăl său aparținea familiei nobile Vojnović, deși acestă afirmație se bazează exclusiv pe numele său și pe cartea scriitorului iugoslav Vidak Vujnovic „Vojinovici i Vujinovici od verednjeg veka do danas”[10] (1985) pe care a primit-o drept cadou de la autor, în timpul șederii sale în Germania.[11]Din lucrarea autobiografică Autoportretul: romanul vieții mele, rezultă că mama sa Rozalia Klementievna (născută Revekka Kolmanovna) Goihman (1908-1978) era de origine evreiască. Ea a și-a început activitatea ca jurnalistă, colaborând cu soțul ei, dar mai târziu a devenit profesoară de matematică.

În 1936, tatăl lui Voinovici a fost arestat fiind acuzat de agitație antisovietică și a petrecut cinci ani în închisoare. El a fost eliberat în 1941. Familia s-a mutat apoi la rudele lor din Zaporijjea, dar odată cu începerea Războiului Patriotic, Nikolai Voinovici a fost trimis în prima linie. Familia a fost evacuată de mai multe ori ca urmare a ocupației naziste. În 1945, ei s-au întors în Zaporojie unde Vladimir Voinovici a terminat o școală profesională. Între anii 1951 și 1955 el a făcut serviciul de pace în Armata Sovietică. În acel timp a început să-și publice poezia în ziarul armatei.

În urma demobilizării, Voinovici s-a mutat la Moscova și a încercat să intre la Institutul de Literatură Maxim Gorki (cunoscut și ca Litinstitut). După o încercare eșuată, a intrat la Institutul Pedagogic Nadejda Krupskaia din Moscova, la facultatea de istorie.[12] A studiat timp de un an și jumătate și i s-a impus apoi să se mute la Kazahstan, unde să participe la Campania Pământuri Virgine. Potrivit lui Voinovici, deși nu-și plănuise o astfel de participare, el a decis să accepte oferta, după ce unul dintre studenți și-a publicat conversația privată în care Voinovici a criticat puternic sistemul colhozurilor sovietice. A petrecut ceva timp în Kazahstan, „căutând inspirație”, iar la întoarcerea sa la Moscova a început să lucreze la primul său roman.[13]

CarieraModificare

Voinovici este renumit pentru ficțiunea sa satirică, dar și pentru scrierea unor poezii. În timp ce lucra la postul de radio din Moscova, la începutul anilor 1960, el a scris versurile pentru „Imnul cosmonautului”, 14 minute până la start, în rusă, 14 минут до старта.

La începutul perioadei de stagnare Brejnev, scrierile lui Voinovici au încetat să mai fie publicate în URSS, dar au devenit foarte populare în samizdat și în Occident. În 1974, din cauza scrisului său și a participării sale la mișcarea pentru drepturile omului, Voinovici a fost exclus din Uniunea Scriitorilor Sovietici. Linia sa telefonică a fost întreruptă în 1976, iar el și familia sa au fost forțați să emigreze în 1980. S-a stabilit la München, în Germania de Vest, și a lucrat pentru Radio Libertatea.

Voinovici l-a ajutat pe Vasili Grossman să-și publice romanul Viață și Destin, în Occident, prin contrabandă cu filme fotografie, care conțineau manuscrisul romanului, preluate în secret de Andrei Saharov.

Mihail Gorbaciov i-a restabilit cetățenia sovietică în 1990 și de atunci scriitorul și-a petrecut cea mai mare parte a timpului în Rusia.

Opera literarăModificare

În prima și a doua parte a lui capodoperei Viața și neobișnuitele aventuri ale soldatului Ivan Cionkin (în rusă: Жизнь и необычайные приключения солдата Ивана Чонкина) eroul se află în Armata Roșie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, lucrarea expunând satiric absurditățile zilnice ale regimului totalitar. Cionkin este acum o figură cunoscută în cultura populară rusă, iar cartea a fost transpusă într-un film de regizorul ceh Jiří Menzel. Cionkin este adesea denumit „Švejk rus”. Cea de-a treia parte a romanului a fost publicată în 2007. Nu este la fel de cunoscută ca și primele două părți; partea a treia ilustrează viața postbelică a personajelor până în prezent, inclusiv emigrarea involuntară a lui Cionkin în Statele Unite ale Americii.

O atenție deosebită este acordată și figurilor lui Lavrenti Beria și Iosif Stalin, acesta din urmă fiind prezentat batjocoritor ca fiu al lui Nikolai Prjevalski, Calul lui Przewalski. Potrivit autorului, scrierea întregului roman i-a luat aproape cincizeci de ani.

Luând de model romanul O mie nouă sute optzeci și patru de George Orwell, Vladimir Voinovici a scris, în 1986 un roman distopic, Moscova 2042[14] (publicat în 1987). În acest roman, Voinovici a portretizat o Rusie condusă de „Partidul Comunist al Securității de Stat” care combină KGB, Biserica Ortodoxă Rusă și Partidul Comunist. Acest partid est condus de un general al KGB, Bukașev[15], care îl întâlnește pe personajul principal al romanului în Germania. Un slavofil, Sim Karnavalov (aparent inspirat de Aleksandr Soljenițîn), în cele din urmă răstoarnă Partidul și intră în Moscova pe un cal alb.[16]

Premii si onoruriModificare

 
Președintele rus Vladimir Putin îi înmânează lui Vladimir Voinovici Premiul de Stat al Federației Ruse, la 12 iunie 2001

Vladimir Voinovici a obținut numeroase premii și titluri de onoare, inclusiv Premiul de Stat al Federației Ruse (2000), Premiul Andrei Saharov pentru Curajul Civic al Scriitorilor (2002).

Viața personalăModificare

Voinovici s-a căsătorit de trei ori. Între anii 1957 și 1964 a fost căsătorit cu Valentina Vasilievna Boltușkina (1929-1988); împreună au avut doi copii: o fiică, Marina Voinovici (1958-2006) și un fiu, Pavel Voinovici (născut în 1962), scriitor și publicist rus, autor de romane istorice.[17]A doua soție a fost Irina Danilovna Braude (1938-2004). Au avut o fiică, Olga Voinovici (născută în 1973), scriitoare germană.[18] După moartea Irinei în 2004, Voinovici s-a căsătorit cu Svetlana Iakovlevna Kolesnicenko (născută Lianozova), antreprenor, văduvă a jurnalistului rus Tomas Kolesnicenko.[19] În prezent ei locuiesc la Moscova.

Vladimir Nikolaevici Voinovici a decedat la 27 iulie 2018, la Moscova.

NoteModificare

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b Владимир Войнович, Internet Speculative Fiction Database, accesat în  
  3. ^ a b Vladimir Voynovich, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  4. ^ a b c d Wladimir Woinowitsch, Munzinger-Archiv, accesat în  
  5. ^ a b Wladimir Nikolajewitsch Woinowitsch, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în  
  6. ^ a b Умер Владимир Войнович (în rusă) 
  7. ^ a b Умер Владимир Войнович (în rusă) 
  8. ^ Titlul original, în limba rusă, Жизнь и необычайные приключения солдата Ивана Чонкина
  9. ^ Cartea a apărut tradusă în limba română, la editura Paralela 45, în 2006.
  10. ^ Titlul, în românește: „Vojinovici și Vujinovici din Evul Mediu până în prezent”
  11. ^ ru Vladimir Voinovich . Parents, childhood, Khujand, father returned.
  12. ^ ru Vladimir Voinovich. Seizure of Moscow. Din autobiografia Self-portrait: Novel of My Life, ISBN: 5699390022
  13. ^ ru Vladimir Voinovich. At the Virgin Land. Din autobiografia Self-portrait: Novel of My Life, ISBN: 5699390022
  14. ^ Titlul original, în rusă: Москва 2042, transliterat: Moskva 2042
  15. ^ În limba rusӑ, бука (transliterat: buka) semnifică: „gogoriță”, „căpcăun”, iar букашка (transliterat: bukașka) semnifică: „gâză”, „gândac”, „gânganie”. Vd. Academia Republicii Populare Romîne. Institutul de Lingvistică, Dicționar rus - romîn, Redactor responsabil Gh. Bolocan, Editura Științifică, București, 1964
  16. ^ Gross, John (). „Books of the times”. The New York Times. 
  17. ^ ru Voinovich Pavel Vladimirovich at the Eksmo official website
  18. ^ ru Interview with Vladimir and Olga Voinovich at Echo of Moscow, 23 septembrie 2012
  19. ^ ru Vladimir Voinovich interview to Dmitry Gordon, 27 mai 2016

Legături externeModificare